… și #UnițiNeFelicităm.
vedeți și: Rusia infiltrează ONG-urile și partidele ecologiste din România. Vizita la Moscova
Au trecut aproape 3 ani de când “Salvați Roșia Montană!” s-a transformat în #UcidețiGazeleDeȘist!. Printre ecologiști, activiști, civici și #unitisalvam domnește încă o liniște de mormânt în legătură cu explorările Gazprom din vestul României. Asta arată, din nou, că fără impuls de la Kremlin, exploatarea gazelor de șist nu ar fi fost un subiect controversat în România.
Poate Mircea Kivu va face o pauză de la autofelicitare, după ce a dat Chevronul afară din Romania (cel puțin așa pare să creadă) și se apucă de niște “civism” împotriva rușilor, ceva, așa, măcar de ochii lumii. Asta doar în cazul în care exploatările făcute de Gazprom nu sunt – cum am început să bănuiesc după ce am urmărit mișcarea împotriva exploatării gazelor de șist din ultimii ani, concentrată pe Chevron și Pungești – nepericuloase, bio, eco, verzi ca dolarii.
***
Subsidiara Gazprom NIS Petrol începe, din acest an, forajele de explorare în cele patru perimetre gazeifere deţinute în vestul României – judeţele Timiş şi Bihor, au precizat reprezentanţi ai companiei, pentru ECONOMICA.NET. Dacă forajul va indica existenţa unor rezerve consistente de petrol şi gaze, exploatabile în condiţii de rentabilitate, iar datele colectate prin efectuarea de prospecţiuni seismice 3D sunt promiţătoare, NIS va trece la următoarea fază: forajul extins de sonde pentru exploatarea resurselor, scie economica.net.
Sârbii de la NIS, subsidiară a gigantului rusesc Gazprom, împreună cu firma canadiană East West Petroleum, au în concesiune patru perimetre petroliere în Bihor şi Timiş. Potrivit unui comunicat trimis în octombrie 2015 bursei din Vancouver, Canada, în 2016 se vor săpa în total 12 sonde de explorare, nu doar una, aşa cum susţine partenerul NIS. Prima sondă va fi săpată foarte repede.
Finanţarea programului, ca şi derularea lui, vor fi finanţate în totalitate de către NIS. Gazprom, prin NIS, deţine, încă din 2010, concesiunea pe patru perimetre petroliere concesionate în Bihor şi Timiş. În total, aproape 4.000 de kilometri pătraţi.
„Sonda va ţinti zăcămintele convenţionale de gaz şi va fi săpată la o adâncime de 2.500 de metri. Forarea sondei şi evaluarea zăcămintelor vor dura 50-60 de zile. Forajele vor continua pe tot parcursul anului 2016, cu puţuri suplimentare forate, pe baza interpretărilor noilor date seismice culese”, se arată în raportul East West Petroleum către bursă.
Reprezentanții companiei NIS au declarat, în repetate rânduri, pentru a linişti comunitatea locală, că prospecţiunile efectuate în perimetrele menţionate şi viitoarele explorări vizează numai zăcăminte convenţionale de hidrocarburi, nu gaze de şist, dar, în aprilie 2015, conform hotnews.ro, NIS Petroleum deținea deja două licențe de explorare-exploatare a gazelor de șist în perimetrele Derna și Baile Felix, județul Bihor.
Dintr-un reportaj realizat în 2013 de Digi24 aflăm că deși Gazprom susţine că este interesată de zăcăminte de petrol, mai mulți geologi care au vizionat imagini cu utilajele pe care rușii le folosesc spun că rușii începuseră deja explorările pentru gaze de șist în perimetrul Tria.
vedeți și #unitisalvam: Când rusul exploatează, Liniște!
Altfel,
– NATO a declarat în repetate rânduri că protestele împotriva exploatării gazelor de sist sunt sprijinite (financiar, logistic și mediatic) de Rusia;
– în presa occidentală s-a scris pe larg despre posibila implicare și finațare rusească a protestelor împotriva gazelor de șist din Europa, mai ales România;
– Protestele au fost alimentate și de multe ori conduse de oameni care erau promovați, pentru “civismul” lor, de Vocea Rusiei;
– s-a scris in presa pe larg și detaliat despre implicarea Rusiei în aceste proteste;
partea 1: Implicarea Rusiei în protestele de la Pungești
>>> https://inliniedreapta.net/implicarea-rusiei-in-protestele-de-la-pungesti/
partea 2: Implicarea Rusiei în protestele de la Pungești (2). Proiectul “Moldova Mare”
>>> https://inliniedreapta.net/implicarea-rusiei-in-protestele-de-la-pungesti-2-proiectul-moldova-mare/
partea 3: Implicarea Rusiei în protestele de la Pungești (3). Faza pe ONG-uri
>>> https://inliniedreapta.net/implicarea-rusiei-in-protestele-de-la-pungesti-3-faza-pe-ong-uri/
– Protestele au fost susținute și promovate de Russia Today, televiziunea finanțată de Kremlin, care, în 2013 își instalase centrul global de comandă la Pungești.
– etc.
În încheiere, îmi pare rău să îi stric petrecerea lui Mircea Kivu, dar Chevron nu a plecat din România pentru că s-a speriat de mustața lui sau de furia țăranilor îndopați cu propagandă mincinoasă, ani de zile, de o parte din uniți, ci, cel mai probabil datorită prăbușirii prețului la hidrocarburi, prăbușire care a făcut exploatarea, deocamdată, neprofitabilă; sau pentru că s-a găsit mai puțin gaz decât era de așteptat. Și se va întoarce.
Mai multe detalii:
Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.
1 Comment
Anca Cernea
1 March 2016Interesant. Se pare că rușii se implică în politica internă din Bulgaria. Într-atât, încât Parlamentul se ocupă de asta, și votează, cu o mare majoritate, alcătuirea unei comisii care să se ocupe de asta în mod special.
La noi nu e cazul, parlamentarii României au alte griji, e și normal, pentru că la noi rușii nu se bagă, nu intervin în afacerile interne, nici în politică, nici în ONG-uri, nici în instituții, nici în media, nici în business. Numai în Bulgaria se bagă rușii, în România nu.
Idem, Gazprom trage sfori numai în Bulgaria. În România nu.
http://russia-insider.com/en/business/local-gas-war-bulgaria-between-state-and-gazprom-owned-distributor/ri12121