FUNDATIA IOAN BARBUS

Zid subteran între Egipt şi Gaza

Relatări de presă vorbesc despre construcţia unui zid metalic subteran pe teritoriul Egiptului la graniţa cu Fâşia Gaza, în lungime de aproximativ 10 km şi care va merge până la adincimi de 20-30 de metri, destinat pentru oprirea sau cel puţin îngreunarea traficului ilegal de bunuri şi armament către teritoriul controlat de organizaţia teroristă Hamas. Amară ştire pentru liderul Ismail Hanieh, care se arăta optimist şi încrezător în viitorul organizaţiei sale Harakat al-Muqawama al-Islamiyya – Mişcarea de Rezistenţă Islamică, care a împlinit zilele trecute 22 de ani de la înfiinţare.

Demararea lucrărilor de construcţie a zidului subteran s-a produs cu circa două luni în urmă şi continuă în ciudă tirurilor sporadice ale luptătorilor islamişti. Majoritatea comentatorilor politici susţin că ordinul de începere a lucrărilor a fost dat de Hosni Mubarak, preşedintele statului egiptean care s-a simţit profund ofensat de refuzul Hamas de a semna protocolul – intermediat de egipteni – de împăcare cu Autoritatea Palestiniană. Apărută din ramura palestiniană gazană a mişcării islamiste egiptene Frăţia Musulmană, mişcarea Hamas este percepută de către conducătorii egipteni drept o ameninţare directă la stabilitatea ţării lor.

71e2d2e47d02285a08df2b75bf4c-grande

Contra Egiptului

S-au înmulţit contactele dintre liderii organizaţiilor islamiste din Sinai, afiliate la Frăţia Musulmană şi organizaţia Hamas. Dar şi Hamasul are motive de neîncredere şi nemulţumire faţă de Egipt, moartea în timpul interogatoriilor a fratelui purtătorului de cuvânt islamist Sami Abu Zuhri s-a adăugat la tensiunile mai vechi. Evidenţierea tensiunilor dintre Egipt şi Hamas s-a văzut la negocierea intermediată de Germania pentru schimbarea lui Shalit cu prizonieri islamişti aflaţi în închisori israeliene. Egiptul a trebuit să stea pe margine, fapt ce a dăunat imaginii preşedintelui Mubarak în lumea arabă.

Idea construirii zidului subteran a apărut la sfârşitul Operaţiunii Plumb Topit din luna ianuarie când forţele de securitate israeliene au atacat poziţiile Hamas din Gaza în încercarea de a opri lansările de rachete Qassam, multe dintre acestea fiind trecute prin tunelurile din zona Rafah. La sfârşitul conflictului de trei săptămâni, Statele Unite s-au oferit să ajute Egiptul să dezvolte un sistem eficient de blocare a traficului ilegal. Dar o mare parte din sutele de tunele este utilizată pentru introducerea de mărfuri de larg consum în Fâşia Gaza, aflată sub embargou israelian de la preluarea puterii prin forţă de către Hamas în anul 2006. Forţele de Autoapărare Israeliene distrug sistematic prin atacuri aeriene acele tunele folosite pentru traficul de armament şi neglijează celelalte căi de trecere a mărfurilor.

081024-gaza-tunnels

Se spune că zidul metalic subpământean este imposibil de topit sau de aruncat în aer şi construcţia lui va bloca cea mai mare parte din tunelurile existente şi îi va forţa pe săpători la eforturi suplimentare. Denunţat la posturile islamiste din lumea arabă şi musulmană că fiind un aliat al cotropitorului israelian ce lucrează cu americanii contra luptătorilor Hamas, preşedintele Mubarak a fost constrâns la o retorică defensivă şi la intervenţii explicative în media. Dar zidul îşi continuă avansarea dinspre Rafah către Marea Mediterană, că un simbol al voinţei statului egiptean de a elimina echivocul din relaţia sa cu organizaţia islamistă.

În plus, dacă îşi va dovedi eficienţa, zidul subteran îi va forţa pe conducătorii Hamas să revină la masă tratativelor cu Mahmoud Abbas, şeful Autorităţii Palestiniene, pe care îl acuzaseră de colaborare cu „cotropitorii” israelieni deoarece nu a vrut să susţină controversatul Raport Goldstone. Iar odată semnat un acord de colaborare cu Autoritatea palestiniană, posibilitatea realizării unui tratat de pace cu Israelul nu va mai apărea atât de îndepărtată.

Foto AP

Building a Wall – photo AP

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

6 comentarii

  1. Riddick
    21 decembrie 2009

    Cam complicat, metalic şi la acea adâncime. deşi este deşert, umezeala lucrează asupra metalului. Poate o reţea de senzori ar fi fost mai utilă. Sigur, n-ar anula tunelurile, doar ar indica mişcarea.

  2. Francesco
    21 decembrie 2009

    Riddick, uite ce spun cei de la BBC:

    „That is because the barrier, made of super-strength steel, has been hidden deep underground.

    The BBC has been told that it was manufactured in the US, that it fits together in similar fashion to a jigsaw, and that it has been tested to ensure it is bomb proof.”

  3. Horia C.
    21 decembrie 2009

    Sincer, cred ca toata lumea s-a saturat de Hamas, inclusiv palestinienii. Merge o perioada sa faci pe plangaciosul nevinovat la ONU in timp ce in Gaza te comporti ca o bestie pana si fata de propriul popor. Iar Egiptul e un stat care isi doreste sa pastreze macar aparenta unei respectabilitati. Sunt curios daca socialistii europeni vor face marsuri de protest si impotriva Egiptului. Conflict de interese? ????

  4. Francesco
    21 decembrie 2009

    Ar fi un mars impotriva noii naturi pe care si-au creeat-o socialistii, de aliati ai oricarei grupari radicale militante din zona Orientului Mijlociu.
    Au fost mai multi purtatori de keffieh socialisti si comunisti cetatenui UE la demonstratiile anti-Israel si anti-SUA (formal anti-Bush) in Europa decat palestinieni sau arabi imigrati.

  5. Horia C.
    21 decembrie 2009

    Sincer, in cazul transformarii oricarui stat european intr-unul islamic primii care ar incurca-o ar fi tocmai socialistii. As fi curios sa vad niste comunisti europeni tinand discursuri despre secularism, egalitate si „opiul popoarelor” in fata celor de la Hamas.

  6. Francesco
    21 decembrie 2009

    Stim ce le-au facut comunistii tovarasilor de drum in Spania (anarhistii au fost exterminati) republicana, in Rusia Sovietica (eserii, anarhistii, mensevicii etc), in Romania. Istoria nu se schimba usor, cand o forta totalitara ajunge la putere, prima miscare este sa-si inlature aliatii in care nu vede decat concurenti incomplet dezvoltati si nesiguri.

    Secularism? Hamas predica tocmai ca numai islamul este capabil sa rezolve toate problemele palestinienilor si ale lumii in general, iar secularismul este vazut ca principala forma de corupere occidentala a tarilor islamice. Egalitate? Ha! Ha! Niciodata un saudit nu se considera egal cu un musulman din Bangladesh, nu vorbesc despre zecile de mii de membri ai familiei regale extinse.

    Iar „opiul popoarelor” se traduce doar prin alte religii, nu este vorba de islam – adevarata religie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian