FUNDATIA IOAN BARBUS
Olavo de Carvalho

Olavo de Carvalho

De când a apărut “civilizaţia liberal-democrată” modernă, liberalismul şi democraţia sunt doar un aranjament practic, de circumstanţă, al cărei scop e să favorizeze o anumită ordine şi funcţionalitate în economie şi în societatea politică. Nu este în niciun caz o civilizaţie, este doar o părticică minusculă a unei civilizaţii. Acest aranjament, denumit “liberal-democraţie”, nu are …

Imperiul Eurasiatic ne promite un război mondial şi, ca urmare a acestuia, o dictatură globală. Unii dintre adepţii lui ajung să-l numească “Imperiul Sfârşitului”, o evocare clar apocaliptică. Doar uită să observe că ultimul imperiu dinainte de Judecata de Apoi nu va fi altceva decât Imperiul lui Antihrist.

Aceste principii nu sunt reguli de urmat în politica practică. Sunt un ansamblu de criterii de recunoaştere, pentru a putea distinge atunci când auzi un politician vorbind dacă te afli în faţa unui conservator, a unui revoluţionar sau a unui “liberal”, care este un amestec incert dintre primii doi.

“Capitalismul este foarte înrădăcinat în Europa și de fapt este singurul sistem economic care există. A spune “capitalism” și a spune “economie” e același lucru. Singura alternativă este întoarcerea la sistemul feudal, pentru că socialismul nu există, nu e decît un balon de săpun.”

“Par délicatesse j’ai perdu ma vie.” Arthur Rimbaud Un prieten care nu este întotdeauna de acord cu mine, dar a dat mii de dovezi în ceea ce privește întențiile sale înalte, trimite două obiecţii la articolul meu “Maquiadores do crime“. 1. Dacă suntem nepoliticoși cu inamicii noştri, ne vom coborî la nivelul lor. 2. Mai …

Lenin spunea că, atunci când i-ai luat adversarului voința de a lupta, ai câștigat deja lupta. Dar în condiţiile moderne ale „războiului asimetric”, controlul opiniei publice a devenit mai decisiv decât obținerea victoriei pe teren militar. Regula leninistă se transformă astfel automat în tehnica „spiralei tăcerii”: acum este vorba de a stinge din sufletul inamicului …