„Ținta nu este domnul Vasile Bănescu, ci Biserica și credința creștină. Este evidentă manifestarea nedreaptă, abuzivă și plină de ură a acestor organizații și lupta lor împotriva creștinismului.”
Începând de la sfârșitul anului trecut, după ultimul congres al Partidului Comunist Chinez, a devenit din ce în ce mai clar că lumea comunistă care încearcă să revină are o nouă patrie mamă, condusă de la Beijing. Asta și pentru că, în ultima vreme, Rusia a încercat să îsi construiască propagandistic o imagine nouă, imaginea …
Între țările care au felicitat Cuba au fost, cum era de așteptat, Rusia și China. Vladimir Putin l-a felicitat pe noul președinte, Miguel Diaz-Canel, dar i-a mulțumit și lui Raul Castro pentru anii de colaborare dintre Cuba și Rusia, iar președintele Xi Jinping a reafirmat prietenia dintre țara sa și Cuba și și-a exprimat interesul …
El Club de los Viernes, un reputat grup clasic-liberal spaniol, acuză „decizia nerușinată” a președintelui Comisiei Europene, Juncker, de a-l omagia pe Karl Marx la ceremonia de dezvelire a unei mega-statui a întemeietorului comunismului dăruită de China orașului german Trier. Ilustrează, spun clasic-liberalii spanioli, „deriva progresistă a eurocrației bruxelleze”. În 5 mai, orașul german Trier …