De ce ar trebui să se vorbească, astăzi, tot mai mult despre claritate morală? În ce constă distincția dintre aceasta și discernământ? Cine sunt adevărații dușmani ai clarității morale? Cât de importantă este, în contextul actual, „bătălia pentru cuvinte”, când tendința redefinirii lucrurilor provoacă numeroase confuzii terminologice? Este, oare, posibilă claritatea morală în absența unei justiții a memoriei? Ce fel de atitudine ar trebui adoptată în spiritul clarității morale: una tranșantă sau, dimpotrivă, una moderată? Cum supraviețuiește, totuși, comunismul în zilele noastre și cum pot fi recunoscute avatarurile sale? Se poate afirma că există vreo virtute în raport cu comunismul și corectitudinea politică? Pe ce fel de „om nou” ar trebui să pariem?
Toate acestea teme sunt dezbătute de prof. Adrian Papahagi împreună cu gazda lui, Cristian Pătrășconiu, care realizează podcastul „Reziliența prin cultură”.
Mai jos sunt transcrise câteva citate din prof. Adrian Papahagi, care ilustrează temele principale are discuției (citate extrase de Editura Spandugino):
0:00 Adrian Papahagi – CREȘTINISM VS. COMUNISM
9:37 „Mi se părea atât de evident, în plus, pentru un român trecut prin comunism, cu experiența noastră a proximității rusești – o proximitate clepto-umană, o proximitate de răpitor. Pentru experiența noastră a comunismului, pentru sensibilitatea noastră de creștini, mai ales în zona conservatoare, cum ne place să spunem – creștini ortodocși –, te gândești că asemenea oameni, când văd moartea, când văd suferința, când văd agresiunea, când văd invazia, în simpla lor calitate de creștini, de români și de trăitori ai acestui timp, cu experiența comunismului, vor avea nu o tresărire, ci o revoltă instantanee. Ei bine, nu a fost cazul.”
19:34 „Unii ar putea spune – și cei care au contestat acest cuvânt pot spune – despre claritatea morală că este un soi de cenzură; cu alte cuvinte, toți suntem obligați să vedem lucrurile într-un singur fel. Dar și aici e o doză de relativism, fiindcă nici nu putem relativiza totul. Dacă ești creștin, ești obligat să consideri crima un rău absolut. Nu ai ce să negociezi acolo. Nu ai ce nuanțe să aduci.”
30:32 „Dar tot creștinește le-aș explica: dacă ți-ai păstrat până la urmă mintea și sufletul cât de cât curate, mai greu sau mai târziu vei discerne. Dacă, în schimb, te lași ideologizat, adică fanatizat, pierzi discernământul. Poți să te consideri bun creștin, să fii chiar creștin practicant – ajungi habotnic. La asta m-am gândit foarte mult, scriind despre Shakespeare în ultimul timp: poate un exces de virtute să devină un viciu?”
38:59 „Comunismul beneficiază, până astăzi, de o absolut vinovată amnezie voluntară. Și, într-adevăr, nu a fost un proces al comunismului. Eu sunt absolut siderat; și aici, trebuie să spun, poate că e o bulă și o cameră de rezonanță, dar eu văd perfect. Când scriu ceva, adesea îmi place – și un pic pentru a provoca – să spun cât de mult a evoluat țara asta față de perioada comunistă.”
52:40 „Ele [comunismul și corectitudinea politică] deturnează, după părerea mea, instincte și virtuți creștine întru totul admirabile. De pildă, corectitudinea politică ideologizează decența, fiindcă, sigur, nu e decent ca, în fața unei persoane care e într-un fel diferită, sau pusă într-o situație de minoritate, sau într-o situație de infirmitate, tu să vii și să intri grobian în sensibilitatea acelei persoane.”
În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, Adrian Papahagi, profesor universitar, filolog și erudit eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, investighează raportul dintre comunism și creștinism, reliefând importanța clarității morale și a discernământului, doi factori esențiali ce reprezintă un adevărat antidot la resentiment și relativism, dar și la insidioasa încercare de banalizare a răului.
Puteți urmări conferința aici.
