FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Diverse

Politicienii şi jurnaliştii de dreapta sînt în sfîrşit de acord cu cei de stînga (cu mici nuanţe): este (la dreapta)/ar fi (la stînga) un dezastru ca România să primească portofoliul ajutorului umanitar. Este un portofoliu slăbuţ, nu acolo sînt banii mulţi. Ar fi potrivit poate pentru o ţară de mîna a cincea, nu pentru România, patria de care sîntem mîndri în mod egal, de la stînga la dreapta. Sîntem şi vom mai fi o bună bucată de vreme pe ultimul loc în toate cele dar avem şi noi orgoliul nostru. Ne-am ocupat (noi, românii) cinci ani de Agricultura Europei, cel mai bănos domeniu, 40% din buget. Nu se face aşa ceva.
Politicienii şi jurnaliştii de dreapta observă desigur şi incompetenţa Corinei Creţu, comentează în trecere posibilele sale legături cu Moscova (nimănui nu pare să-i fi trecut prin cap să o întrebe direct), sînt amintite pesedizarea instituţiilor sau discriminarea pozitivă, legăturile de prietenie sau favorurile pre-electorale între clanuri pesediste. Toate acestea sînt pomenite, însă refrenul rămîne acelaşi: România a înregistrat un eşec major, iar eşecul constă în primirea portofoliului Ajutorului Umanitar.
Dar dacă, printr-o minune, Corina Creţu ar primi totuşi Agricultura sau Dezvoltarea Regională? Atunci România sau, mai precis, PSD ar înregistra o mare victorie, nu? Dar de ce să ne oprim aici? Corina Creţu ar putea fi numită Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate sau chiar Preşedinte al Consiliului European, iar noi ne-am simţi mîndri, răzbunaţi. Dacă nu cu Halep, măcar cu Creţu.
Insistenţa pe calificarea portofoliului şi pe măsurarea bugetului alocat e o dovadă de provincialism şi de predispoziţie la corupţie. Stăm într-o garsonieră amărîtă dintr-un cartier dubios, dar vrem BMW pe care să-l parcăm pe straturile cu flori (neapărat de culori ţipătoare) de lîngă bloc. Fiind de dreapta, observăm şi procesul corupt, dar ceea ce ne deranjează cu adevărat este că rezultatul nu ne menajează orgoliul. Cu restul ne-am mai putea împăca (oricum PSD e de vină), dar măcar să nu ne facem de rîs în faţa vecinilor.

*

Pe de altă parte, Monica Macovei îi reproşează lui Băsescu ocolirea procedurii de desemnare a procurorilor şefi la DNA şi Parchet. Băsescu susţine că era cu spatele la zid, că o majoritate de 70% îi cerea măcar unul dintre şefi. A obţinut şefia DNA pentru Kovesi. E deja o victorie mare, chiar dacă parţială, ocolirea procedurii de desemnare nu e aşa o tragedie.
Ei bine, nu cred că lucrurile stau chiar aşa. Monica Macovei avea aici un argument puternic. Pe timpul lui Pivnieru s-a făcut audierea publică a candidaţilor. Mona Pivniceru i-ar fi dorit numiţi pe Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie. Antenele erau pregătite de atac. Dar toată lumea a văzut catastrofa de la audierea publică şi nu s-a mai putut. La o audiere similară, lumea ar fi văzut diferenţa între Niţu şi Kovesi. Poate ar fi schimbat propunerea, poate nu. Dar Kovesi şi Niţu ar fi fost văzuţi şi auziţi unul lîngă altul şi asta ar fi contat, inclusiv pentru alegerile care urmează.

*

A murit Joan Rivers. Odihnească-se în pace!

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Liviu Crăciun

Liviu Crăciun

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto