FUNDATIA IOAN BARBUS

Două moduri de a compromite patriotismul

Sentimentul patriotic, adică iubirea curată de țară, poate fi compromis în multe feluri.

Mai întâi prin grandilocvența „rrromânilor” verzi cărora le pute orice e străin. Mă gândesc la eclectismul retoric impregnat de barocul legionaroid, antisemit și național-comunist, având ca narațiuni derivate dacopatia, ortodoxismul, autohtonismul, protocronismul sau ceaușismul nostalgic.

O falangă a Securității române (dar și a FSB-ului rusesc) s-a specializat în gonflarea până la sațietate a ego-ului colectiv, organizând manifestări de tip Cenaclul Flacăra (unde Adrian Păunescu făcea, ca un veritabil pontifex maximus, legătura între Burebista și Geniul din Scornicești). Prin această perversă tactică a propagandei, PCR a otrăvit sufletul a milioane de oameni cu toxina grandomaniei și a înșelării de sine. Rezultatul: la orice colț de stradă găsești un Mitică autosuficient, care se crede buricul pământului. El privește cu religiozitate emisiunile Antenei 3 și scuipă obrazul unui Horia-Roman Patapievici pe stradă.

A doua modalitate e poate mai puțin stridentă estetic, dar perfect subversivă. De la demitizarea trecutului prin metoda critică, firească pentru orice metodologie științifică, unii istorici ajung să absolutizeze relativismul. Citim filele trecutului și nimic nu mai e nobil, măreț, sublim. Aflăm că Ionel Brătianu a cerut alipirea Transilvaniei de patria mamă fără să poată invoca vreun drept istoric. Descoperim că „România e altfel“ și că, oricum, „Basarabia nu e (nici măcar) România“. Dacă există ceva bun pe meleagurile noastre, originile acelui fenomen sunt străine de gena tarată a neamului…

Rezultatul? 80% din adolescenți cred că România e o țară de (pardon!)… kkt. Studenții brilianți ne pleacă peste mări și țări, fără să-i încerce vreun sentiment special de gratitudine. Nici Brâncuși („Cumințenia pământului“) nu doare atât de tare.

Jean Sévillia a descris perfect acest sindrom: „«Îmi urăsc istoria», pare să spună societatea noastră… Nu numai că figurile eroice şi momentele de glorie celebrate cândva au fost îngropate, dar privirea contemporană se focalizează asupra anumitor episoade… De ce această ură de sine?“

Răspunsul e simplu: ambele porniri sufletești trădează un complex de inferioritate. O nesiguranță păguboasă și, pe alocuri, fatală.

Ce-ar fi de făcut? Să regăsim echilibrul. În opinia mea, Neagu Djuvara oferă calea de mijloc între scriitura romantică, idealizantă și înflăcărată a unui Nicolae Iorga, pe de o parte, și denunțul tezist al tuturor nevredniciilor valahe, practicat cu îndârjire de Lucian Boia.

Ajuns la propriul său centenar, boierul din stirpea Grădiștenilor ne îndeamnă să privim cu luciditate și pioșenie către isprava românilor care s-au luptat la Oituz, Cernăuți, Mărășești, Chișinău, Arad, Focșani, Nămoloasa, București sau Iași, pentru ca Marea Unirea să fie proclamată la Alba-Iulia de 1 decembrie 1918…

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Mihail Neamțu

Mihail Neamțu

3 comentarii

  1. George Coman
    5 septembrie 2016

    “Studenții brilianți ne pleacă peste mări și țări, fără să-i încerce vreun sentiment special de gratitudine.”

    Daca sunt brilianti si daca nu ii incearca vreun sentiment special de gratitudine, s-ar putea sa nu existe motive pentru ca ei sa aiba acele sentimente.
    Plecarea studentilor valorosi inseamna implinirea potentialului profesional al acelor oameni, ori asta s-ar putea sa fie un gest de patriotism in sine.

    Oricum, daca autorul crede ca plecarea studentilor valorosi e o lipsa de patriotism, asta nu e decat o dovada ca imbatraneste.

    “80% din adolescenți cred că România e o țară de (pardon!)… kkt.”. Pai si procentul asta nu va pune pe ganduri? Nu credeti ca s-ar putea sa stie ei mai bine? In plus, nivelul emigratiei (dinspre vs. catre) este un indicator excelent al nivelului de kkt al societatii respective.

    Toate cele bune,
    George Coman

  2. Anca Cernea
    5 septembrie 2016

    George Coman.

    Nu. România nu e o țară de kkt. Adolescenții care cred așa ceva au fost prost informați.
    Cei mai maturi, care ar trebui să știe mai bine, au mai puține scuze când afirmă astfel de chestii – de exemplu postând comentarii care nu contribuie la reducerea nivelului de kkt din societate, ci dimpotrivă, s-ar putea să-l crească.

    Pentru că:
    Una e când încerci să combați prezența unui anume kkt în spațiul public, să-l denunți, să-l dai cu clor, să întreprinzi ceva pentru a curăți măcar un colțișor din societate și a pune ceva curat în loc – atunci se cheamă că ai contribuit la reducerea nivelului de kkt.
    Alta e să afirmi sentențios și gratuit că România e de kkt, că societatea românească e de kkt – atunci nu faci decât să combați și acel dram de patriotism care mai subzistă în rândul clasei vorbitoare de română, să amplifici nihilismul și plictisul disprețuitor; asta nu coboară, ci sporește nivelul materiei cu pricina în spațiul public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian