FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Fico-Slovacia. Crimă si circ

Fico-Slovacia e o țară membră a Uniunii Europene, membră NATO, al cărei prim-ministru (Robert Fico) invidiază modul de a conduce și de a face afaceri ale lui Vladimir Putin, fiind aliatul acestuia în UE și NATO.

Tabloul Fico – Slovaciei

Premierul Fico-Slovaciei e social-democrat, așadar ține „cu sărmanii”, precum Dragnea. Are consilier de încredere un model topless (Mária Trošková), o fostă parteneră de afaceri a unui italian conectat la ‘Ndrangheta, naturalizat în Fico-Slovacia.

Consiliera topless i-a fost plasată primului-ministru fico-slovac de către secretarul Consiliului de Securitate a Statului (Viliam Jasan), fost deputat social-democrat (deci „cu săracii”, și el).

În fine, fiul (Slavomir Jasan) secretarului Consiliului de Securitate a avut și el legături de afaceri cu un italian din Calabria (Pietro Catroppa). Acesta era, la rândul său, fiul unui „Mastro di Giornata” – coordonator și recrutor al aceleiași mafii calabreze.

Cum ar veni, secretarul fico-slovac al Consiliului de Securitate al țării (Viliam Jasan) și „Mastro di Gionata” al ‘Ndrangheta din orășelul calabrez Bova Marina erau (netradițional) „încruscriți” prin afacerile feciorilor (Slavomir Jasan și Pietro Catroppa).

Toate aceste conexiuni erau investigate încă din toamna trecută de jurnalistul Ján Kuciak și de colegi de-ai săi. Ján Kuciak a fost oprit din investigație cu un glonț, la 27 ani, logodnica lui plătind și ea cu viața pasiunea pentru adevăr a lui Ján.

Uciderea lui Ján Kuciak și a logodnicei sale vine la patru luni după asasinarea unei ziariste în Malta, Caruana Galizia. Ján Kuciak realizase și o serie de investigații de mare impact care îl vizaseră pe un om de afaceri slovac (Marián Kočner) ce spălase bani în Malta.

O bună prietenă, jurnalistă, cunoscătoare în amănunt a Ucrainei și Slovaciei deopotrivă, compară însă asasinarea cu sânge rece a lui Ján Kuciak cu uciderea lui Georgiy Gongadze, în Ucraina, în 2000.

Fico – între Putin și Becali

În orice caz, apariția teatrală a premierului Robert Fico, avându-i de-a dreapta și de-a stânga pe principalii responsabili de securitatea cetățenilor (șeful poliției și ministrul de interne) și în față – un milion euro cash, promis recompensă pentru informații despre asasinarea jurnalistului, nu este demnă de un stat membru UE și NATO, care se presupune că are poliție, servicii secrete, justiție funcționale.

Dacă în România lui Dragnea avem (deocamdată) pâine și circ, în Slovacia lui Fico e deja crimă și circ.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *