FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Jurnalist rus arestat

Unul dintre jurnaliștii ruși cunoscuți pentru articolele sale care vizau corupția autorităților din administrația Moscovei a fost arestat vineri, 7 iunie, exact când urma să se întâlnească cu o sursă de-a lui, pentru un articol pe care îl avea în lucru. Jurnalistul în vârstă de 36 de ani, Ivan Golunov, a fost reținut după ce au fost găsite droguri într-un rucsac despre care poliția moscovită și conducerea publicației unde lucra spun că îi aparține, deși jurnalistul și colegii acestuia spun că rucsacul nu era al lui. Poliția a făcut apoi o percheziție și la locuința jurnalistului, unde ar fi fost găsite alte cantități de droguri. În momentul de față jurnalistul este acuzat de deținere și trafic de droguri și dacă va fi găsit vinovat de instanță poate face între 10 și 20 de ani de închisoare. Dimitri Djulai, avocatul jurnalistului, a declarat că este clar vorba de o înscenare făcută de autorități și că poliția a refuzat să ia probe care să demonstreze că Golunov, clientul lui, a intrat în contact cu drogurile care ar fi fost găsite la el acasă și în rucsacul găsit la redacție, despre care s-a pretins că ar fi al lui. În schimb, mai spune avocatul, jurnalistul a fost bătut de poliție și nu a avut posibilitatea de a fi văzut de un medic după aceea, în arest. După arestare, jurnalistului i-au mai fost călcate o mulțime de drepturi stabilite de legile ruse, fiind ținut fără mâncare și fără posibilitatea de a dormi mai bine de 24 de ore, fără posibilitatea de a vorbi cu un avocat vreme de 16 ore, deși legea spune că avea dreptul la un avocat imediat după ce a fost arestat, și fără posibilitatea de a da telefon deși avea dreptul să facă asta până în 3 ore de la arestare.

Imediat după ce s-a aflat de arestarea lui Golunov, mai multe zeci de ruși au demonstrat împotriva acestui abuz al autorităților, dar 20 dintre ei au fost reținuți de poliție pentru o scurtă perioadă.

Ivan Golunov este unul dintre puținii jurnaliști rusi care au mai avut curajul să ancheteze cazurile de corupție care îl priveau pe primarul Moscovei, Seghei Sobianin, un apropiat al lui Vladimir Putin. Jurnalistul mai primise amenințări în ultima perioadă, legat de un caz la care încă mai lucra la momentul arestării sale, așa că arestarea lui nu este o mare surpriză. Ceea ce este notabil în cazul lui Ivan Golunov, jurnalistul arestat, este curajul și determinarea de care acesta a dat dovadă. Deocamdată singurul lucru bun care ar putea fi spus în cazul de față este că omul este în viață, dar dacă instanța va vrea să îl termine va accepta acuzațiile poliției și îl va condamna la ani grei de închisoare pe cel care a ales să își facă datoria, înfruntându-i pentru asta pe cei care stăpânesc acum Imperiul Răului.

https://www.themoscowtimes.com/2019/06/08/russian-anti-corruption-reporter-charged-with-drug-trafficking-a65934

ACP

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

ILD Contributor

ILD Contributor

1 Comment

  1. Dorin
    9 June 2019

    Mai există ”reporteres sans frontieres” sau doar ceva „uniți salvăm toți reporterii” ????

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *