FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

La 30 de ani de la Duminica Orbului, CTP e tot acolo, iar românii încă plătesc pensii speciale torționarilor comuniști

Azi se împlinesc exact 30 de ani de la primele alegeri libere de după Revoluție, alegeri câștigate detașat de FSN-ul lui Ion Iliescu, FSN-ul în care se adunaseră eșaloanele 2 și 3 din Partidul Comunist și din Securitatea comunistă.

Tot azi se împlinesc 30 de ani de când Adevărul lui CTP deschidea ziarul cu o pagină albă pe care era trecut, jos, sloganul de campanie al FSN și al lui Ion Iliescu.

Jurnalistul CTP a debutat în democrație ca jurnalist de casă al fostei Securități și al fostului partid comunist. Nu s-a dezis niciodată iar activitatea lui în tot acest timp a fost predictibilă și liniară.

Rezultatul votului din 20 mai a făcut ca sute de mii de oameni, majoritatea tineri, să părăsească România. A fost primul val masiv de români care își părăsesc țara.

România de atunci nu mai e aceeași. Pe atunci eram conduși de un FSN-PSD legat de Moscova, azi suntem o țară liberă, membră NATO și UE. Azi ne bucurăm de drepturi și libertăți, de oportunități și de o deschidere către lume, către cunoaștere, către informare, de neimaginat în urmă cu 30 de ani. Cu toate astea, am rămas la fel de ușor de manipulat și chiar ne-am prostit ca nație, dacă ne uităm al un studiu recent.

Statul nu s-a schimbat radical și multe din nenorocirile acelor ani au supraviețuit și astăzi. Cea mai bună dovadă: românii plătesc azi pensii speciale torționarilor comuniști.

Cum va arăta România peste 30 de ani? Nimeni nu știe. Eu mi-aș dori un singur lucru: românii să fie totuși măcar puțin mai liberi.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

George Rîpă

George Rîpă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto