FUNDATIA IOAN BARBUS

Lingăii lui Felix nici de-o manipulare serioasă nu mai sunt în stare

„Preturile cresc de la o luna la alta, iar cine merge in piata ajunge sa se intoarca acasa cu sacosele aproape goale. Scumpirile au ajuns atat de departe incat kilogramul de portocale este de 3 ori mai ieftin decat cel de rosii”.

Reportaj făcătură de la Antena 1. Cumpărătoare şi vânzătoare în acelaşi timp. from Bleen24 on Vimeo.

Ei bine, da. E nasol în ţara dictatorului Băsescu! Românii merg la piaţă şi cumpără „două roşii mici” sau „un ciorchine”. Nu are lumea bani. Dictatorul, piticul şi blonda ne-au adus la sapă de lemn! Aşa că tu, pisi blonda care tocmai ai terminat magna cum laude şcoala de jurnalism a trustului Intact  – sub atenta oblăduire a domnilor Gîdea, Oana Stancu, Ursu, Mircea Badea, s.a. – mergi frumuşel pe teren şi fă un reportaj. Ai grijă, ideea e că oamenii sunt săraci, şi că ” astăzi caserola de şasăăă ouăăăăă costă  7 lei şi 55 de bani”. Hai, succes, trebuie să-ţi iasă, nu degeaba eşti absolventul nostru! Şi plecă pisi. Ei, şi nu trecură trei ore (Piaţa Crângaşi plus Carrefour Orhideea) şi iată că aduse desaga plină cu primul ei reportaj şi prima ocazie pentru mămiţica să o vadă la televizor, că doar n-au cheltuit atâţia bani degeaba!

Din nefericire, „campionul de la montaj” n-a prins o zi bună. Trecem peste micile „gafe” şi ajungem la cea cu adevărat importantă. Dacă ne uităm cu atenţie, doamna de la secunda 17, care cumpără doar două roşii pe motiv că este bugetară, apare la secunda 40, cum vinde la tarabă, în plan îndepărtat. Avem, iată, stimaţi telespectatori o situaţie cu adevărat dramatică: bugetarii nu au bani nici măcar să-şi cumpere două roşii, aşa că atunci când ajung în piaţă se angajează part-time două ore.

https://observator.a1.ro/social/Romanii-au-ajuns-sa-cumpere-legumele-la-bucata_56529.html

PS: Jos Dictatorul, sus Revista Kamikaze care a postat filmuleţul pe contul lor de facebook, de l-am putut vedea şi noi.

P.S.2 (costin, via John Galt) Unde ați ascuns mă Pulitzerul ală?

P.S.3 (costin) Și dă-i și luptă, și luptă și dă-i!

(click pe imagine pt a vedea reportajul pe blogary.ro)

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

George Rîpă

George Rîpă

15 comentarii

  1. Roadrage
    13 martie 2012

    De mult nu am mai ras atat de bine!
    Mai vrem! Sa speram ca nu se vor dezminti…!

  2. George Daniel
    13 martie 2012

    Video a fost uploadat aici.

    http://www.youtube.com/watch?v=_j1_XVwvw0s

    Cine se trezeste primul poate incearca embedul, mie nu-mi iese.

    PS: Stati linistit, nu ma refer la dumneavoastra, domnule Crin.

  3. Bleen
    13 martie 2012

    E uploadat şi pe vimeo, în caz că le cer ăstora de la youtube să-l şteargă.

    https://vimeo.com/38399508 (conversia durează ceva timp, în 15 minute ar trebui să fie gata)

  4. John Galt
    13 martie 2012

    O stiu pe respectiva. Reportajul e filmat in piata Crangasi, femeia care cumpara o rosie lucreaza intr-un stand al unor smecheri ce vand la suprapret, uneori de 2 3 ori fata de alte piete. Cei care au angajat-o au monopolizat cam tot, stiu ca am mers de cateva ori si vedeam cum aceleasi vanzatoare erau ba la legume, ba la verdeturi, ba vindeau la magazinul cu specialitati grecesti. E un „afacere de familie” ca oricare alta numai ca e pe spatiul public si pe banii tuturor. Ei dau iluzia unei piete unde poate veni oricine ca sa-si vanda marfa, cand de fapt acolo pot intra doar oamenii lor.

    E vechea poveste a mafiilor din primarie, cele care inchid ochii cand marfa expira in galantar, care inchiriaza standuri doar cui vor ei samd. Probabil cei din Antena 3 au trimis-o acolo pentru ca se cunosteau cu sefu’, cu „stapanul zonei” si al inelelor, cel care aproba planuri de urbanism de stai uneori si 2 ore blocat in trafic din cauza ingustarii benzilor in acea parte de Bucuresti. Cozile interminabile de pe Podul Grand (sau invers, dispre Regie/Drumul Taberei) apar exact din cauza acelei intersectii din Crangasi. Nimeni nu are curaj sa spuna din ce cauza incepe dezastrul.

  5. Vlad M.
    13 martie 2012

    Ba, prosti sunt, ma!

    P.S. Am mai editat un pic dupa ce ti-a pus Pata embed-ul in text. Etichete si alte nimicuri.

  6. George Daniel
    13 martie 2012

    Antenistii au scos video de pe site-ul lor dar si de pe youtube ????
    Asta nu ne opreste insa sa ne amintim despre alte evenimente similare, demne de un mare pulitzer, despre care a scris Cristian Campeanu si pe care il putem vedea inca AICI
    In al doilea video putem vedea imagini exclusive de la antrenamentul actorilor care au participat la spectacolul de la Urlati.

    Mersi Vlad, l-am postat rapid sa prind editia de seara, am uitat de etichete. Apropo, cred ca trebuie sa adugam o eticheta care sa se numeasca chiar asa: „Urlati baiiiii”.

  7. George Daniel
    13 martie 2012

    „LIngaii lui Felix nu au nici macar decenta sa se stearga pe bot cu batista”. Cam asa s-ar putea rezuma reactia domnisoarei Dorotheea Ionescu, Project Manager Marketing & Comunicare in cadrul diviziei de stiri a trustului Intact. Donsoara a postat pe facebook o postare la care si-a luat cateva zeci de ##**&^%($.

    Iată-l:

    Skurtă epistolă pentru cititorii revistei Camicaze*
    by Dorothea Ionescu Vanau on Tuesday, 13 March 2012 at 02:55 ·

    Am citit cu stupoare mica piesă de mare manipulare proletară pe care au zămislit-o colegii de la Kamikaze în legătură cu o știre de la Observator, în care interlocutorul dintr-un sincron apare câteva minute mai târziu într-un alt rol decât cel pe care și-l asumă mai devreme. E spațiul mic și ora întârziată ca să fac deconstrucție de mesaj aici și acum, așa cum ar merita frumusețe de comunicare care-ți dă la cheie o oră de curs. Și zic:

    Dragi tovarăși, să ne păstrăm rațiunea trează și să învățăm să gândim cu mintea noastră, că de-aia ne-a dat partidu’ minte:

    1. Avem de-a face cu o știre care vorbește despre cât de prohibitive au ajuns legumele, în condițiile în care Guvernul nostru, cum ar veni el însuși, umple spațiul public cu mărirea salariilor (în primul rând) pentru creșterea consumului. Asta înseamnă că veniturile populației nu fac față cu inflațiunea și că puterea de cumpărare a scăzut. Și se bazează pe indicele prețului de consum, despre care INS zice că a crescut, în februarie, cu 100%.

    2. Avem de-a face cu o știre în care un producător de cartofi care ar vinde cartofii românești se plânge că e gâtuit de importatori, care dau cartofii străini pe bani mai puțini, ceea ce e jenant pentru economia noastră și e o problemă reală, vorbită și răsvorbită pe toate gardurile, de la televizor până la Comisia Europeană, doar, doar aude cineva.

    3. Avem de-a face cu o știre făcută după exact aceeași rețetă după care toate televiziunile prezintă un aspect social din spațiul vital al oamenilor, al românilor, n’est ce pas, care este, el, spațiul, asigurarea hranei și o minimă decență de trai. Să vă spun cum se face o astfel de știre: se ia un interlocutor care impersonează românul de rând, în acest caz bugetarul, și se aduce la sincron, pentru a ilustra cazul. „Mirela” poate fi „familia Ionescu” sau „domnul Cornel”. Sigur, în locul „Mirelei” puteam spune „un bugetar cu venitul de … lei nu-și poate permite decât două roșii, atunci când se duce la piață”. În cazul nostru, miza erau, însă, niște cifre care prezentau scăderea drastică a consumului, nicidecum cine și cum impersonează. Și Mirela…, draga de ea, Mirela… dacă Mirela e bugetară și vinde roșii în piață ca să-și poată cumpăra roșii, la rândul ei? E de investigat.

    4. …Și încheiem apoteotic cu frumusețe de diatribă. S-o mai ascultăm o dată: „Cum se măsluiește un reportaj ca să iasa Băsescu prost”, de parcă Basescu e broker la prețuri. Ceci n’est pas une pipe. Sau, bine, poftim: objects in the mirror are closer than they appear. Hate-speech-ul ăsta mă face să mă întreb: chiar așa, cum se poate manipula o știre ca asta, ca să iasă Președintele prost? De unde până unde? Încă o dată: ceci n’est pas une pipe. Dacă Mirela într-adevăr nu e bugetară, iese Băsescu prost? Sau bine?

    5. Pentru că nu mi-a amorțit sarcasmul, cum ar fi spus domnul Eliade, voi sfârși printr-o amintire de kopilărie proletară, ka să fiu în același ton cu diatribele și ku kritica rațiunii impure, cu minciuni și mikșunele, de kând se scria muska pe perete, mai mincinos cine nu krede:

    Tata este pe traktor

    Mama kozonaci ne face

    Iar noi învățăm cu spor

    Kând e pace.

    *Acest text a fost și este un pamflet, desigur.

    PS: (3.a. Nu mai vorbim de ce și cum fac televiziuni aparent respectabile, când fac să curgă apa pe sub picioarele reporterului, să se vadă că vine viitura, de te ia cu tot cu televizor. Dau exemple în particoler.)”.

    Postarea poate fi gasită aici: https://www.facebook.com/notes/dorothea-ionescu-vanau/skurt%C4%83-epistol%C4%83-pentru-cititorii-revistei-camicaze/10150612799781361?

  8. ElCucui
    13 martie 2012

    „Bugetara” are motiv să fie nemulțumită. Cumpără roșii cu 5,99 și le vinde cu 7 lei la ea, la tarabă. Păi, se merită deranjul pentru o margine de doar 1,01 Lei/kg?

  9. adi
    13 martie 2012

    Yessss! Flagrant! Si Antena Group ne confirma si admite:

    „Reportaj făcătură de la Ant…”
    This video is no longer available due to a copyright claim by Antena Group.

    Verdict: vinovat!

  10. George Daniel
    13 martie 2012

    Costin, oricat de mult s-ar stradui sa inlature mizeria din online nu vor putea. Exista deja salvata si va fi uploadata pana antenistii se vor fi saturat sa dea report.
    Deja cazul a intrat in istorie: Mirela bugetara e, de fapt, Mirabela. Interviu cu vânzătoarea bugetară. Cum s-a făcut “făcătura” cu legumele la bucată.

    Eram la tarabă și a trebuit să cumpăr două roșii de la colega mea de vizavi”, a povestit amuzată “Mirela”, pe numele ei real Mirabela Maria.

    Reporterul m-a rugat dacă pot să cumpăr două roșii pentru un reportaj”, a povestit “Mirela.”

    http://www.paginademedia.ro/2012/03/exclusiv-paginademedia-ro-si-inpanamea-ro-mirela-bugetara-e-de-fapt-mirabela-interviu-cu-vanzatoarea-bugetara-cum-s-a-facut-facatura-cu-legumele-la-bucata/

  11. Costin Andrieş
    13 martie 2012

    :))

    reportajul a facut cariera. scoateti ma Pulitzeru’!

  12. bogdan calehari
    13 martie 2012

    „Bugetarii” ONU din Gaza alaturi de Mirabela Bugetara, numai ca astia sunt pe twitter, nu pe Antena I.

    http://jssnews.com/2012/03/13/une-employee-de-lonu-et-dautres-pro-palestiniens-publient-de-fausses-photos-sur-twitter/

  13. Hongse
    13 martie 2012

    Bogdan, da’ stai să-i vezi pe bugetarii din Iran! Nu twitter, politică oficială de stat! ????

  14. George Daniel
    13 martie 2012

    Pisi e sefa de promotie la scoala media a Intactului. Adica creme de la creme. E viitorul luminos al trustului. E mandria familiei Voiculescu.

    http://www.paginademedia.ro/2012/03/ziarista-din-cazul-mirela-bugetara-sefa-de-promotie-la-intact-media-academy/

  15. Hongse
    13 martie 2012

    „În trei luni de zile m-am dedicat în totalitate acestei şcoli şi am […]”

    Whoa, 3 luni? Da’ ce-i şcoala asta, „learn journalism in 10 easy steps”? „Solitaire for dummies”? N-aş avea încredere într-un instalator să-mi repare toaleta dacă-mi vine cu diplomă de 3 luni.

    Sunt curios când a terminat asta liceul. Că m-aş mira să fi putut trece bac-ul în 2011. La cât de talentată e n-ar fi fost în stare să trişeze…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian