FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Obama Messiah şi Madonna cea Sfântă

Convenţia Democrată din Denver este deja o întrecere între nascocitorii de bancuri şi tâlcuitorii de vise programate. Când Barack Hussein Obama a simţit nevoia să-şi verbalize programul cu care trebuia să vină în faţă alegătorilor, a condensat totul în două cuvinte magice: Hope-Speranţă şi Change-Schimbare. Un avocat bun ştie să ia pulsul auditoriului la tribunal şi mai ales să cucerească atenţia juraţilor. Iar Obama este avocat, senator din prima (alegere), şi mai are şi darul natural de a fi meşter în discursuri. America e traumatizată de un şir de lovituri primite de la natură, de la pompa de benzină, de la duşmanii-naturali şi de la „prietenii”-ce-au-obosit-să-se-prefacă. America a crezut dintodeauna în muncă, în noroc şi în miracolele pe care putea să le înfăptuiască cu ajutorul credinţei. Când munca a decăzut, când norocul pare să se fi delocalizat datorită globalizării, au rămas miracolele şi falşii profeţi.

În singura confruntare face-to-face cu John McCain pe care a acceptat-o până acum, Barack Hussein Obama şi-a afirmat nestrămutata credinţa creştină şi dorinţa de a trăi conform preceptelor lăsate de Dumnezeu. Dar când a dat la răspunsul la întrebarea privitor la poziţia faţă de avort, a preluat idiomul liberal şi a explicat că în cazul în care una din fetele sale ar avea ghinionul să rămână gravidă (poate când nu trebuie, poate cu cine nu trebuie, nu a explicat) el, Barack Hussein Obama nu va lăsa lucrurile să decurgă natural. Să nu ucizi. Cele Zece Porunci. De asta nu şi-a amintit cel ce şi-a uitat mama şi vorbeşte cu nostalgie, dragoste şi respect doar de tatăl care l-a părăsit ca să devină bigam cu acte, pentru a-i aduce pe lume fraţi şi surori aşa cum a fost să fie, acolo unde a vrut Dumnezeu, în Africa natală.

Fericită şi încrezătoare în virtuţile soţului, Michelle Obama i-a vrăjit pe miile de participanţi la Convenţia Democratică cu discursul pe care l-a ţinut despre numele fanny-buclucaş-simpatic-ciudat al tatălui copiilor săi. Una din particularităţile americane este că părinţii pot pune orice nume – la noi prenume – copiilor lor. Asta este şi explicaţia pentru care foarte multe nume biblice, unele chiar foarte obscure sunt în uz, deci, nu-i aşa că este de râs sau ciudat şi nesimpatic că să se facă indiferent ce glume sau presupuneri cu privire la numele de Barack Hussein? Ce dacă nu este biblic? Dar ce, William este? Şi dacă America l-a ales de două ori pe William Clinton, care a închis ochii la măcelul ruandez şi la pericolul reprezentat de Al-Qaida, de ce ar trebui să-l respingă pe Obama?

În timpul alegerilor preliminare democrate, staff-ul de campanie al doamnei Hillary Clinton a produs anumite fotografii cu turban şi şalvari, lucru oarecum inevitabil într-o competiţie în care contează şi loviturile sub centură. Dar doamna Clinton a pierdut în calificări şi din lipsă de bani, deoarece a avut doar susţinerea albilor săraci şi al femeilor de la vârsta a două în sus. Tânărul, impetuosul şi une-hundred-and-eighty degrees zambaretul Barack Hussein Obama a bătut-o pe doamna Clinton cu anunţurile sale publicitare susţinute de banii veniţi de la două grupuri, unul fiind format din absolvenţii de colegii şi facultăţi, plus minoritatea de culoare plus tinerii ce votează pentru prima dată, iar celălalt grup – mult restrâns numeric faţă de primul – fiind format de yuppies, deci cetăţenii de mare succes financiar. Discursul de la Convenţie al lui Hillary Clinton („No way. No how. No McCain”) nu va şterge amărăciunea susţinătorilor ei care văd cum dispare ideologia şi lupta democrată pentru compasiune-drepturi pentru a face loc pasiunii pentru succesul cu orice preţ.

Barack Hussein Obama ştie să câştige. Ştie numai să câştige şi să susţină că are întotdeauna dreptate. Va trece peste numele Clinton aşa cum a trecut peste episodul celor zece ani sau mai mult de participare săptămânală la predicile extremistului anti-alb şi anti-american Jeremiah Wright. Barack Hussein Obama nu a auzit nici o remarcă anti-white şi nu s-a simţit niciodată stingherit de apartenenţa la o congregaţie bisericească radicală. Şi-a dat demisia din biserică asta şi s-a mutat cu familia la alta. Nu este destul? Episodul trebuie uitat şi asta va face America dacă vrea Hope-Change. Speranţa în schimbare, speranţa în uitare.

Istoria este scrisă de învingători. Convenţia Democrată va valida un candidat la preşedinţia Statelor Unite care a susţinut că ţara sa trebuie să se retragă rapid, în maximum şaisprezece luni de pe teatrul de război irakian, retragere necondiţionată de atingerea a niciunui obiectiv. Retragere pentru retragere. Convenţia Democrată va valida şi un posibil viitor conducător al Forţelor Armate Americane care s-a opus acelei creşteri ale numărului de soldaţi din Irak, creştere care a permis Generalului Petraeus să îi învingă pe extremişti şi să stea cu succes la masa negocierilor cu toate grupările raţionale dintr-o ţară profund divizată. America a avut şansa că nu a fost Barack Hussein Obama la cârma Armatei în ultimii doi ani deoarece putea să piardă războiul din Irak aşa cum voiau partizanii anti-războiului pardon, ai Păcii cu orice preţ. Normandia, Monte Cassino au fost uitate. Hope-Change.

La Convenţia Democrată se va discuta puţin despre Medcare sau despre pensii. Se va discuta despre cele şapte sau opt case ale lui John McCain. Asta ca alternativă de campanie la de-acum-decedata Retragere-În-Şaisprezece-Luni. Săracii Americii, albi, hispanici, afro-americani şi ceilalţi au pe cine să urască. Pe McCain, cel cu şapte-opt case. Care nu mai ştie sau nu vrea să spună câte are. Aşa cum s-a ferit să recite o serenadă a fervorii sale creştine (zicând că el este împotriva avortului, dar, neavând putere de decizie în acest domeniu, el ar alege ca partener de campanie, deci candidat la postul de vicepreşedinte, pe cineva din rândul personalităţilor republicane pro-choice) McCain a evitat un răspuns direct, spunând că numărul caselor se poate afla de la şeful său de campanie.

Imnul de deschidere al lucrărilor Convenţiei Democrate a fost interpretat de Madonna într-un concert la Cardiff, Regatul Unit, în care, da, Bush-egal-Hitler! Nu-i aşa? Sloganele pacifiştilor-antiglobalistilor-liberals din lumea toată sună atât de convingător şi forma artistică a protestului este în consonanţă cu discursul lui Barack Hussein Obama. El spune că America nu trebuie să-l aleagă pe McCain deoarece ar fi ca şi cum l-ar alege pentru a treia oară pe Bush. Dacă A egal cu B iar B este egal cu C, evrika! A este egal cu C, deci McCain este Hitler pentru că McCain este Bush!

Cântăreţei Madonna nu i se poate contesta dreptul la exprimare artistică sau oricare alt drept. Fiind un model al virtuţii greu de egalat, Madonna s-a urcat la un concert în Italia Papilor pe o cruce pentru a fi crucificată, artistic binenteles. De ce n-ar fi ea şi vestitoarea victoriei noului profet, a lui Barack Hussein? O aşa sfântă la un asemenea Messiah.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

8 Comments

  1. emma
    27 August 2008

    francesco , comentez putin si la postul acesta . bine ???? ? nu te supirizezi pe mine , nu-i asa ? ???? pliz ???? gandeste-te ca vei avea un areal liber timp de 2 sapt. fara emma . hura,hura,hura ???? zic eu in locul tau – sa ma rasfat putin , hihihihi … ????
    a, ce doream de fapt sa spun ? aha … madona asta , stii , e bine batranioara – vizagiu` nu imi place – dar ai vazut ce corp are la cei 50 ani ? uluitor ???? si de fapt a intretinut niste „activitati” ooops ???? fuoarte deochiato-imorale – chiar atat de deocheata -ca sunt sigura – „ca ” – kaiserin maria – teresa – ar fi fost palida de invidie ???? nu-i asa ?

    gata ! de acum inainte sunt cumintzica foc ! promitez ????
    te pupic … iti dau voie sa stergi comentul acesta ????

    pa , carro mio ????

  2. emma
    27 August 2008

    oooo ???? costin – te-am vizualizat : uite am plecat ! paaaaaa ????

  3. Panseluta
    27 August 2008

    emma:

    Nu pleca, te rog frumos, pina nu ne explici ce are corpul Madonnei cu–stii tu–„prefectura” si cu ce a a scris Francesco. Serios.
    Altfel, iti doresc o vacanta buna.

  4. emma
    27 August 2008

    hihihi…:) si eu te iubesc panseluta !
    a fost asa intr-o „doara” zis . tu stii bine ca eu scriu samtaim fara sa gandesc ???? hm, imi imaginez cu placere – ca – de aceea ai tu o slabiciune pentru mine . nu-i asa ?

    te pupizez ????
    si multumesc . ma pensez la tine ????

  5. moromete
    27 August 2008

    Prinde al naibii de bine narativul lui McCain cu the One, chiar daca pana la urma nu are prea multa baza in realitate, nu? Chiar daca Obama merge pe Hope si be Change nu vad de ce trebuie luat peste picior mai mult decat McCain care merge pe experienta chiar daca executiva nu prea are, legislativa are dar nu suficient de conservatoare iar cand e vorba de intrebari dificile se apara cu perioada din inchisoare, cu siguranta eroica in felul ei, dar fara legatura cu chestii ca lipsa de politica energetica reala (dincolo de obsesiv tampul „Drill here, drill now”), obsesia cu reducerea taxelor (intr-o tara unde bugetul sufera serios) si dorinta de lupta pe ici pe colo (cum era aia cu ramasul in Irak pentru o suta de ani)…

  6. emil
    27 August 2008

    Cam are baza in realitate. Obama singur s-a autocaracterizat in nenumarate rinduri drept Singurul capabil sa distribuie Hope & Change. Ceea ce in sine e ok, in fond este vorba despre o imagine pe care si-a construit-o pentru diferentiere in mintea alegatorului. Pe de alta parte, e si un aspect interesant, intrucit aceasta imagine reflecta fidel personalitatea reala a lui Obama, inclinarea lui spre grandomanie.
    Asta ca asta, dar mai ingrijorator e faptul ca Obama este cel mai de stinga membru marcant al Partidului Democrat. Nu e doar o estimare, este un fapt relevat de o statistica recenta a felului in care a votat in Senat pentru o serie intreaga de inititative legislative. Iar Joe Biden, alesul pt vice-presedintie, este al treilea cel mai de stinga. Persoanele influentiale in viata lui sau cu care a intretinut relatii politice sau de afaceri sint toate circumscrise cercurilor marxist-radicale, incepind cu mentorul sau comunist din adolescenta, poetul si activistul comunist Frank Marshall Davis, continuind cu escrocul Tony Rezko, teroristul William Ayers si pastorul Jeremiah Wright, a carui biserica de „black liberation theology” – o fuziune de neo-marxism si crestinism propovaduind ura si lupta rasiala – a frecventat-o si sprijijint-o timp de 20 de ani.

    Nu spun ca McCain e mai presus de critica, dar pentru ca ai adus in vorba politica energetica, trebuie sa te corectez. Obama s-a opus constant deschiderii treptate a depozitelor de petrol si gaze naturale trecute sub embargo de Congres. Abia recent a inceput sa isi nuanteze pozitia, dar intr-un mod confuz si inconcludent. Nu demult s-a expus ridicolului afirmind ca economiile de benzina care pot fi realizate prin mentinerea cauciucurilor umflate ar atinge intr-o perioada de timp cantitatea de petrol din rezervele americane. Absolut stupid.

    McCain, cu toate ca inca nu a articulat un program energetic comprehensiv, a fost constant in sprijinul sau pentru exploatarea rezervelor existente. Ti se pare timpa ideea, insa cuplata cu dezvoltarea unor solutii eficiente la scara industriala de energie alternativa, are avantajul de a asigura tranzitia catre o economie mult mai putin dependenta de petrolul arab. Acesta e obiectivul strategic.

    Apropo de politica externa. McCain a gafat clar cind s-a exprimat cu acei 100 de ani in Irak. In schimb insa, a sprijinit de la inceput (si a fost printre foarte putinii) acel „surge” de trupe de acum 1 an si jumatate din Irak. Obama s-a opus constant. Intre timp, „surge”-ul si-a demonstrat din plin eficacitatea si al Quaeda & asociatii au suferit o infringere zdrobitoare. Obama a militat pentru infringere, McCain pentru victorie. Evenimentele i-au dat dreptate lui McCain.

    Personal, McCain nu reprezinta un candidat nemaipomenit. Comparat cu Obama insa, il gasesc clar de preferat.

  7. costin
    27 August 2008

    uitati-va la gagiul asta! prieten cu comunistele pe fata de la Code Pink. Primele secunde, discursul lui, insiruirea de slogane comuniste, pumnul ridicat revolutionar in aer, mimica si vocea fortate, jocul de teatru penibil si faptul ca un asemenea politician este mainstream intr-un stat occidental din ziua de azi (cel mai capitalist dintre ele) + faptul ca aceasta marioneta sustine la presedentie un candidat care este si mai de stinga decit el, imi dau fiori pe sira spinarii…interviul luat de O’Reilly nici nu mai conteaza

    Cit despre Madona ca atist de succes care s-a urcat in barca socialista….. Eu sint suparat pe trupe care pina de curind le ascultam cu placere ca Massive Attack, Radiohead (Thom Yorke care este mare fan Chomsky si sfatuieste tinerii sa nu isi mai iroseasca viata si sa il citeasca), etc.
    Am fost acuma citeva saptamani la un concert Massive Attack in Bucuresti si concertul era insotit de proiectii cu propaganda anti-americana, anti-capitalista.. citate din Stalin, tot ce isi poate dori sufletelul de rebel.

  8. Imperialistu'
    27 August 2008

    McCain nu a gafat atunci cand a vorbit de cei 100 de ani. Era o expresie, fratilor, sa fim seriosi. Ideea era ca stai in Irak atata timp cat este necesar. Haideti sa nu ne comportam ca niste politicieni, numai aia sunt in stare sa faca pe prostii. ????

    Costin > De aia am trecut pe Portishead. La naiba cu Massive Attack! ????

    Francesco > Madonna e o proasta. Cu voce, dar proasta. Completare: ca orice artist care se respecta. Artistii sunt – in general – niste habarnisti care tin cu orice pret sa isi dea cu parerea, profitand de vizibilitatea media pe care o au.

    Cat despre casele lui McCain, cate? Zero.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto