Convenţia Democrată din Denver este deja o întrecere între nascocitorii de bancuri şi tâlcuitorii de vise programate. Când Barack Hussein Obama a simţit nevoia să-şi verbalize programul cu care trebuia să vină în faţă alegătorilor, a condensat totul în două cuvinte magice: Hope-Speranţă şi Change-Schimbare. Un avocat bun ştie să ia pulsul auditoriului la tribunal şi mai ales să cucerească atenţia juraţilor. Iar Obama este avocat, senator din prima (alegere), şi mai are şi darul natural de a fi meşter în discursuri. America e traumatizată de un şir de lovituri primite de la natură, de la pompa de benzină, de la duşmanii-naturali şi de la „prietenii”-ce-au-obosit-să-se-prefacă. America a crezut dintodeauna în muncă, în noroc şi în miracolele pe care putea să le înfăptuiască cu ajutorul credinţei. Când munca a decăzut, când norocul pare să se fi delocalizat datorită globalizării, au rămas miracolele şi falşii profeţi.

În singura confruntare face-to-face cu John McCain pe care a acceptat-o până acum, Barack Hussein Obama şi-a afirmat nestrămutata credinţa creştină şi dorinţa de a trăi conform preceptelor lăsate de Dumnezeu. Dar când a dat la răspunsul la întrebarea privitor la poziţia faţă de avort, a preluat idiomul liberal şi a explicat că în cazul în care una din fetele sale ar avea ghinionul să rămână gravidă (poate când nu trebuie, poate cu cine nu trebuie, nu a explicat) el, Barack Hussein Obama nu va lăsa lucrurile să decurgă natural. Să nu ucizi. Cele Zece Porunci. De asta nu şi-a amintit cel ce şi-a uitat mama şi vorbeşte cu nostalgie, dragoste şi respect doar de tatăl care l-a părăsit ca să devină bigam cu acte, pentru a-i aduce pe lume fraţi şi surori aşa cum a fost să fie, acolo unde a vrut Dumnezeu, în Africa natală.

Fericită şi încrezătoare în virtuţile soţului, Michelle Obama i-a vrăjit pe miile de participanţi la Convenţia Democratică cu discursul pe care l-a ţinut despre numele fanny-buclucaş-simpatic-ciudat al tatălui copiilor săi. Una din particularităţile americane este că părinţii pot pune orice nume – la noi prenume – copiilor lor. Asta este şi explicaţia pentru care foarte multe nume biblice, unele chiar foarte obscure sunt în uz, deci, nu-i aşa că este de râs sau ciudat şi nesimpatic că să se facă indiferent ce glume sau presupuneri cu privire la numele de Barack Hussein? Ce dacă nu este biblic? Dar ce, William este? Şi dacă America l-a ales de două ori pe William Clinton, care a închis ochii la măcelul ruandez şi la pericolul reprezentat de Al-Qaida, de ce ar trebui să-l respingă pe Obama?

În timpul alegerilor preliminare democrate, staff-ul de campanie al doamnei Hillary Clinton a produs anumite fotografii cu turban şi şalvari, lucru oarecum inevitabil într-o competiţie în care contează şi loviturile sub centură. Dar doamna Clinton a pierdut în calificări şi din lipsă de bani, deoarece a avut doar susţinerea albilor săraci şi al femeilor de la vârsta a două în sus. Tânărul, impetuosul şi une-hundred-and-eighty degrees zambaretul Barack Hussein Obama a bătut-o pe doamna Clinton cu anunţurile sale publicitare susţinute de banii veniţi de la două grupuri, unul fiind format din absolvenţii de colegii şi facultăţi, plus minoritatea de culoare plus tinerii ce votează pentru prima dată, iar celălalt grup – mult restrâns numeric faţă de primul – fiind format de yuppies, deci cetăţenii de mare succes financiar. Discursul de la Convenţie al lui Hillary Clinton („No way. No how. No McCain”) nu va şterge amărăciunea susţinătorilor ei care văd cum dispare ideologia şi lupta democrată pentru compasiune-drepturi pentru a face loc pasiunii pentru succesul cu orice preţ.

Barack Hussein Obama ştie să câştige. Ştie numai să câştige şi să susţină că are întotdeauna dreptate. Va trece peste numele Clinton aşa cum a trecut peste episodul celor zece ani sau mai mult de participare săptămânală la predicile extremistului anti-alb şi anti-american Jeremiah Wright. Barack Hussein Obama nu a auzit nici o remarcă anti-white şi nu s-a simţit niciodată stingherit de apartenenţa la o congregaţie bisericească radicală. Şi-a dat demisia din biserică asta şi s-a mutat cu familia la alta. Nu este destul? Episodul trebuie uitat şi asta va face America dacă vrea Hope-Change. Speranţa în schimbare, speranţa în uitare.

Istoria este scrisă de învingători. Convenţia Democrată va valida un candidat la preşedinţia Statelor Unite care a susţinut că ţara sa trebuie să se retragă rapid, în maximum şaisprezece luni de pe teatrul de război irakian, retragere necondiţionată de atingerea a niciunui obiectiv. Retragere pentru retragere. Convenţia Democrată va valida şi un posibil viitor conducător al Forţelor Armate Americane care s-a opus acelei creşteri ale numărului de soldaţi din Irak, creştere care a permis Generalului Petraeus să îi învingă pe extremişti şi să stea cu succes la masa negocierilor cu toate grupările raţionale dintr-o ţară profund divizată. America a avut şansa că nu a fost Barack Hussein Obama la cârma Armatei în ultimii doi ani deoarece putea să piardă războiul din Irak aşa cum voiau partizanii anti-războiului pardon, ai Păcii cu orice preţ. Normandia, Monte Cassino au fost uitate. Hope-Change.

La Convenţia Democrată se va discuta puţin despre Medcare sau despre pensii. Se va discuta despre cele şapte sau opt case ale lui John McCain. Asta ca alternativă de campanie la de-acum-decedata Retragere-În-Şaisprezece-Luni. Săracii Americii, albi, hispanici, afro-americani şi ceilalţi au pe cine să urască. Pe McCain, cel cu şapte-opt case. Care nu mai ştie sau nu vrea să spună câte are. Aşa cum s-a ferit să recite o serenadă a fervorii sale creştine (zicând că el este împotriva avortului, dar, neavând putere de decizie în acest domeniu, el ar alege ca partener de campanie, deci candidat la postul de vicepreşedinte, pe cineva din rândul personalităţilor republicane pro-choice) McCain a evitat un răspuns direct, spunând că numărul caselor se poate afla de la şeful său de campanie.

Imnul de deschidere al lucrărilor Convenţiei Democrate a fost interpretat de Madonna într-un concert la Cardiff, Regatul Unit, în care, da, Bush-egal-Hitler! Nu-i aşa? Sloganele pacifiştilor-antiglobalistilor-liberals din lumea toată sună atât de convingător şi forma artistică a protestului este în consonanţă cu discursul lui Barack Hussein Obama. El spune că America nu trebuie să-l aleagă pe McCain deoarece ar fi ca şi cum l-ar alege pentru a treia oară pe Bush. Dacă A egal cu B iar B este egal cu C, evrika! A este egal cu C, deci McCain este Hitler pentru că McCain este Bush!

Cântăreţei Madonna nu i se poate contesta dreptul la exprimare artistică sau oricare alt drept. Fiind un model al virtuţii greu de egalat, Madonna s-a urcat la un concert în Italia Papilor pe o cruce pentru a fi crucificată, artistic binenteles. De ce n-ar fi ea şi vestitoarea victoriei noului profet, a lui Barack Hussein? O aşa sfântă la un asemenea Messiah.