La 5 decembrie, Benedict al XVI-lea a lansat un apel în favoarea a câtorva sute de refugiaţi din Etiopia, Eritrea, Somalia şi Sudan luaţi ostateci, cu treizeci de zile înainte, de traficanţi beduini în deşertul Sinai, lângă graniţa dintre Israel şi Egipt, pe teritoriul egiptean.

Este vorba de câteva sute de oameni (între 250-600) ţinuţi de atacatori în containere, cu lanţuri la picioare şi maltrataţi. Li s-a dat să bea apă sărată şi li s-au confisact Bibliile şi cărţile de rugăciuni (majoritatea sunt ortodocşi etiopieni), cu toate că cei care îi reţin nu practică nicio religie – teoretic ar fi musulmani, dar nu au respectat până acum nici măcar rugăciunea de vineri. Femeile au fost separate de grup. Se pare că s-a folosit şi tortura. Preţul pentru eliberare ar fi de 8000 USD, pe lângă cei 2000 USD pe care i-au plătit deja prizonierii ca să ajungă la graniţa cu Israelul.

Potrivit unor informaţii difuzate duminică dimineaţa la Rai Uno, au fost deja împuşcaţi câţiva ostatici, doi pentru că doreau să organizeze grupul şi să facă rugăciuni,  alţii pentru că au spus clar că familiile lor nu au bani să plătească răscumpărarea şi alţii au murit în urma maltratărilor la care au fost supuşi pentru că ar fi încercat să evadeze. Vreo patru au fost transportaţi spre o clinică necunoscută pentru a li se extirpa un rinichi ca răscumpărare.

Autorităţile egiptene „nu au putut să confirme ştirea”. Situaţia este cunoscută de cei care au nenorocirea să fie implicaţi direct şi care pot da detalii dacă ar fi cineva interesat să îi asculte. Există posibilităţi de a da de urma tâlharilor, mai ales că aceştia au împrumutat telefoanele lor celulare şi prizonierii au vorbit de mai multe ori cu familiile şi prietenii lor pentru a comunica detaliile legate de răscumpărare. Oricum, câteva sute de oameni nu pot fi ascunse sub preş. Autorităţile unui stat autoritar ca Egiptul ştiu să găsească opozanţii politici şi ar putea să găsească măcar informaţii clare cu privire la situaţia de faţă.

Nu vreau să mă gândesc ce ar fi zis presa şi trepăduşii politici de pe toate meridianele dacă ar fi izbucnit o epidemie de pojar la câţiva deţinuţi palestinieni din Israel. Oricum, pentru că e în preajma graniţei sale, nu cred că Israelul nu va fi găsit ca purtând o oarecare vină, nu contează care… Probabil că şi Italia va fi arătată cu degetul pentru că nu primeşte fără nici o formalitate pe toţi refugiaţii de pretutindeni.

Din păcate, deocamdată, informaţiile legate de această dramă rămân confuze şi nu pot fi culese decât de pe site-uri destul de puţin cunoscute. Ziariştii nu sunt interesaţi de această dată de ce a zis Papa, nici măcar ca să-i răstălmăcescă declaraţiile. Cateluţa Ashton pare prea ocupată cu împărţitul caftanelor la Serviciul de acţiune externă al UE. Nici Van Rompuy nu pare să fie inspirat de acest eveniment – o fi e prea inestetic pentru un pasionat de haiku. Parlamentul European a avut o febleţe pentru Aung San Suu Kyi, dar trebuie să înţelegem că unele drame nu corespund indicatorilor pe baza cărora se stabileşte pentru ce trebuie să se ia poziţie şi pentru ce nu.

Nu mă gândesc că bieţii refugiaţi răpiţi acum de beduini au vreun merit. Sigur că Europa nu trebuie să accepte scuze pentru trecerea ilegală a graniţelor. Însă dacă vrea să rămână relevantă, Europa trebuie să remarce foarte rapid barbaria, să o condamne foarte clar şi să ceară socoteală guvernelor care o tolerează.