FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Tabăra 14 nu este Ibiza, iar Magadan nu este Cannes

Domnișoara Jayedi Cambacérès a petrecut, de curând, o săptămână într-o tabără de vară (camp d’été) nu la Cannes sau Ibiza, ci la Songdowon, în Coreea de Nord! Bineînțeles că o săptămână petrecută într-o “camp d’été”, nu este același lucru cu o săptămână petrecută într-un “camp de concentration”, altfel, tatăl tinerei domnișoare s-ar fi opus cu siguranță. Și avea toate mijloacele să o facă, deoarece tatăl este chiar domnul Jean-Marie Cambacérès, fost deputat socialist, fost director de cabinet al lui Lionel Jospin, pe vremea când acesta era primul secretar al Partidului Socialist Francez. Actualmente un prosper om de afaceri, tatăl lui Jayedi păstrează în casa lui, la loc de cinste, o fotografie care-l înfățișează alături de “Eternul Președinte” și “Mare Lider” al poporului coreean – Kim Ir Sen. În timpul petrecut în tabăra internațională de tineret, un fel de Ibiza a Coreei de Nord, Jayedi, care studiază științele politice la Londra, a putut remarca armonia existentă între Partidul Muncitorilor și masele populare, fiind impresionată de spiritul de independență al națiunii coreene și de magnificele sale caracteristici morale și mentale. Nu a văzut, nici macar în timpul vizitei efectuate împreună cu tatăl său în 2009, mame obligate să-și ucidă sugarii, scufundându-i cu capul în hârdăul cu apă sau bărbați împușcați în cap deoarece au încercat să ascundă câteva castane pentru a le mânca. Realitățile acestea extreme nu sunt pentru vizitatorii străini, ființe sensibile, care, dacă chiar își doresc așa ceva, n-au decât să le realizeze și în țările lor. Nu-i greu! Nu trebuie decât să-l pună în practică pe Marx!

Shin Dong-hyuk s-a născut în Tabara 14 – una din zecile de “tabere” de acest fel din Coreea de Nord – care nu este o “tabără de vară”, ci de concentrare. S-a născut deja deținut! A stat închis acolo nu o săptămână, ci până când a evadat. Adică 23 de ani! A avut tot timpul din lume să se “bucure” de “armonia existentă între Partidul Muncitorilor și masele populare din Coreea de Nord”. Și a făcut-o, mâncându-și zilnic rația infimă de fiertură de varză. Ca să primească un supliment și să nu fie el cel condamnat la moarte, și-a turnat, la 13 ani, mama și fratele mai mare, care plănuiau să evadeze. A privit indiferent cum au fost împușcați. În “taberele” de concentrare coreene, unde domnește o foamete permanentă, unele sentimente umane sunt necunoscute. Shin Dong-kyuk a luat hotărârea să evadeze, nu pentru că iubea libertatea – că și ceilalți coreeni nu cunoaște această noțiune – ci pentru că îi era foarte foame!

Cu siguranță domnul senator Christophe Andre-Frassa nu a cunoscut niciodată senzația de foame, de foame animalică, adică nu a aflat ce înseamnă să-ți fie cu adevărat foame. Însă, ca și domnișoara Jayedi Cambacérès este expert în drepturi și libertăți. Este francez, ce naiba! În această postură și-a luat libertatea să petreacă un sejur privat – se spune că pe buzunarul propriu – în Coreea de Nord. Nu, domnul senator nu este socialist! Sau cel puțin așa ar putea crede unii, mai naivi, când ar afla că este senator al formațiunii de “dreapta” franceze – Uniunea pentru o mișcare populară (UMP). Astfel, am putea spune fără să greșim – că au și francezii PDL-ul lor cum avem și noi UMP-ul nostru!

La noi doar cu China deocamdată, nu și cu Coreea de Nord, dar important este că-l avem. “Dreapta” trebuie să existe! Asigură echilibrul democratic și politic.

Vicepreședinte al Grupului de studii și contact Franța-Republica Populară Democratică Coreea, domnul Christophe Andre-Frassa a plecat, pe 25 iulie, la Pyongyang, nedorind să piardă uriașa paradă militară organizată la ordinul “Mult Iubitului Conducător Kim Jong-Un”, cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani de la declararea armistițiului. Prezența sa la eveniment a fost remarcată de un grup de ziariști englezi.

Nu, senatorul de “dreapta” nu avea cum să lipsească atunci când țara comunismului dinastic era în plină sărbătoare! Mai ales că o vizitase, de data asta oficial, și în 2011, împreună cu ceilalți membri ai grupului interparlamentar Franța-RPDR.

E ceva să ai satisfacția că prin astfel de vizite îți aduci contribuția la întărirea legăturilor bilaterale între țara ta, Franța, și țara în care șobolanii au dispărut. Au fost mâncați de mult, și nu din considerente ideologice, deși marele filozof și scriitor, tot francez (!), Jean Paul Sartre, a fost cel care a constatat că: “Anticomunistul este un șobolan scârbos”!

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

1 Comment

  1. Daniel Francesco
    25 August 2013

    Era frumos decorat cu flori zidul din spatele reprezentantilor socialismului francez (admirat de PSD si in special de Victor-Viorel Ponta) si a dreptei PDL-iste franceze (sau UMP). Dar oare cum arata zidul in fata caruia zilele trecute a murit Hyon Song-wol, ani de zile iubita a “marelui conducator” Kim Jong-Un? Alaturi de alte femei, fosta cantareata a trupei Bochonbo Electronic Music a fost secerata de rafalele de mitraliera trase pentru crima de a fi “vandut casete cu ele insele”, evident cu caracter sexual.

    Pe langa crimele sexuale, in acelasi timp au fost ucise alte cateva persoane pentru vina de a fi “posedat Biblii”.

    Hyon-Song-wol

    Hyon Song-Wol alaturi de “conducatorul iubit”

    http://daphnecaruanagalizia.com/2013/08/kim-jong-un-has-his-mistress-executed-by-firing-squad-can-we-have-a-statement-from-its-friend-the-progressive-liberal-feminist-malta-labour-party/
    http://www.businessinsider.com/hyong-song-wol-kim-jong-un-2012-7

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *