Îndepărtarea icoanelor din sălile de clasă, spitale, etc, nu este o decizie echidistantă, ci un act radical, cu o accentuată coloratură ideo
Îndepărtarea icoanelor din sălile de clasă, spitale, etc, nu este o decizie echidistantă, ci un act radical, cu o accentuată coloratură ideo
Jurnalul Național își face datoria față de patronul Felix – Dan Voiculescu după numele trecut în catastiful Senatului – și mai dă o scaltoacă mult-urâtului Președinte al României Traian Băsescu, de data asta în relația cu Olanda. Prin semnătura lui Dan Constantin, Felix și-a informat națiunea că Băsescu a amânat sine die primirea noului … …
Încercăm să trăim normal. Să fim realişti. Să facem politică. Să nu credem în rău, şi cu atât mai puţin în răul cel mai rău, să găsim cumva o explicație pentru minciunile, distrugerea de probe, ştergerea urmelor şi colaborarea la aceste mârşăvii a guvernului polonez, ales în mod democratic.
Dezastrul de la Smolensk va rămâne un mister sinistru, care îi va chinui pe urmaşii noştri încă mult timp după ce noi nu vom mai fi pe această lume. Putem fi siguri că va fi, încă de multe ori, obiectul unor dezbateri intense, iar în scurt timp va deveni sursa unui mare conflict politic.
Autoritățile s-au comportat dezastruos: s-au desolidarizat de Președinte și s-a ajuns la organizarea a două comemorări, iar sosirea Președin
Atunci când gradul de ignoranţă și/sau reaua voinţă depășesc nivelul acceptabil de bun simţ, intervenţia publică devine un imperativ moral.
part 1 I continue my interview with Anca-Maria Cernea, a citizen of Romania who knows what it means to live under Communism. Both Cernea’s parents were imprisoned by the Communists. Her father served 17 years as a political prisoner. After 1989, she was active in the National Peasant Christian Democratic Party. She and her friends …
Bill Ayers, în tinerețe conducătorul unui grup terorist comunist și mentor al lui Barack Hussein Obama, în prezent profesor universitar privit cu respect și admirație, de la New York, mișcarea Occupy Wall Street din SUA, pînă la Cluj, unde neocomuniștii din Grupul pentru acțiune socială(GAS) tocmai l-au descoperit. Bill Ayes rămîne și acum, zeci de …
Aldo Sterone este un umorist de origine algeriană ce trăieşte în Marea Britanie. El a cunoscut islamismul din interior şi, în acest articol, îi pune pe francezi în gardă în privinţa acestei ideologii criminale. Iată un francez de origine algeriană cu mai mult de 15 condamnări, adunate cât timp a fost minor. Este ceea ce …
Tinerele vlăstare TSD şi Che Guevara Vezi mai multe video din politica Adrian Avarvarei era acum 2 ani un convins TSD-sit: http://inliniedreapta.net/vechii-comunisti-si-tinerele-vlastare/ 2 ani mai tirziu, Adrian ne vorbeste critic despre Che Guevara: Tinerii care poarta tricouri cu chipul lui Che nu cunosc nimic despre viata sa; el nu le-ar fi permis sa-si exprime opiniile …