FUNDATIA IOAN BARBUS

Categorie: Jurnal

HomeJurnal

Ai un partener de importanţă majoră pentru securitatea şi chiar bunăstarea ta, care-ţi cere să i te alături împotriva unui regim odios, angajat în acţiuni de exterminare în masă, belicos cu vecinii şi care a pricopsit umanitatea cu o pandemie criminală. Ce zici tu, şef de stat – deși un răspuns principial, fără echivoc și …

TREI STATUI PENTRU TREI CAUZE Am tot stat să mă întreb zilele acestea dacă există oameni care își imagineză că rezultatul acestei învălmășeli sociale care a cuprins occidentul va fi diminuarea rasismului. Cine își imaginează că răspunsul adevăraților rasiști la violența și agresivitatea din aceste zile va fi căința și reformarea? Iar dacă altele se …

Azi se împlinesc exact 30 de ani de la primele alegeri libere de după Revoluție, alegeri câștigate detașat de FSN-ul lui Ion Iliescu, FSN-ul în care se adunaseră eșaloanele 2 și 3 din Partidul Comunist și din Securitatea comunistă. Tot azi se împlinesc 30 de ani de când Adevărul lui CTP deschidea ziarul cu o pagină …

Conform unui sondaj Rasmussen de zilele trecute, aproximativ 60% dintre votanții stângii americane, adică ai Partidului Democrat, cred că pentru criza coronavirusului chinezesc este de vină Trump în mai mare măsură decât China.  Un sondaj sondaj similar realizat în urmă cu 14 ani de University of Ohio arată că peste 50% din votanții Partidului Democrat credeau …

Un anumit filon al propagandei anti-occidentale activate de țări precum China și Rusia au încercat să demonstreze că ar exista un model ”autoritar” de a face față crizei coronavirusului, mult mai eficient decât răspunsul țărilor democratice. De obicei, ni se oferă exemplul Chinei, care a reușit să localizeze epidemia în provincia de origine, însă nu …

Old habits die hard Da de unde mă rog la China asta „capitalistă” un anti-americanism atât de virulent? Poate pentru că nu și-au schimbat deloc mentalitatea, ideologia, viziunile și acțiunea asupra lumii de la Revoluție și Mao Zedung încoace. Lumea occidentală a întreținut prea mult timp iluzia că regimul comunist chinez se poate schimba, ca …

Pesediştii sunt nişte canalii timide. Ei ne-ar fi dus de mult în Uniunea Vamală Eurasiatică sau ne-ar fi prins la ştanga Chinei, dar s-au jenat deoarece în România încă ieşi şifonat electoral dacă strigi în gura mare că te-ai săturat de spaţiul occidental. Prin urmare, PSD n-are încotro şi deşi când e la guvernare trage …

Am rămas cu un român mai puţin în această stupidă republică moldovenească. Bunul, blîndul Petru Bogatu s-a dus astăzi răpus de o boală grea. ???? Puneam cearcănele cu care ne privea din fotografiile care-i însoţeau editorialele pe seama oboselii cronice a omului firesc în faţa prostiei continue care este R. Moldova. Dar a fost mai mult …

ro_RORomanian