FUNDATIA IOAN BARBUS

Categorie: Jurnal

HomeJurnal

La 1 ianuarie, intuind că boala este contagioasă, cu de la sine putere și în răspăr cu poziția conducerii spitalului, Ai Fen a impus personalului medical din subordine – 200 de medici, asistente, brancardieri – obligația purtării măștii de protecție. Ai Fen a fost acuzată de lipsa oricări etici profesionale.

Din surse deschise, accesibile publicului larg, putem vedea că cel puțin între 30 decembrie 2019 și 20 ianuarie 2020 (asadar, timp de cel puțin trei săptămâni) autoritățile chineze au acționat CRIMINAL si IRESPONSABIL, minimalizând sau chiar încercând să mușamalizeze situația gravă din Wuhan. 30 decembrie 2019 este ziua în care Li Wenliang – medic oftalmolog, …

Acum 30 de ani, pe 28 ianuarie 1990, participam la prima manifestație anti-FSN de mare amploare, organizată de liderii partidelor istorice anti-comuniste. Studenții din București au participat în număr foarte mare. Estimez că au participat 2-300.000 de români îngrijorați de soarta țării și a democrației românești. Transformarea Frontului Salvării Naționale în partid politic era metoda prin …

În discursul său de la forumul de comemorare a Holocaustului, Macron a vorbit “bravii soldați ai Armatei Roșii”. Sigur că sovieticii au contribuit decisiv la înfrângerea Germaniei naziste, dar un atribut pozitiv pentru armata lor e o insultă pentru zeci și sute de milioane de oameni care au suferit de pe urma acestei instituții barbare. …

Strategie: Promovarea intereselor rusești în R.Moldova. Sau cel puțin a celor germane legate de suspendarea procesului de lărgire a UE din contul ultimelor foste republici sovietice neintegrate: R. Moldova, Ucraina, (tehnic și Georgia și Armenia, dar acolo e mai complicat geografic). În orice caz asigurarea cordonului sanitar rusesc. Tactica: Întreținerea confuziei generale în rândul populației cu …

Oameni care stau cu apocalipsa sub pernă și la bună dimineață îți răspund cu Vine războiul mondial! După aceea, iau de bune toate schelălăielile care se vor amenințări și își alimentează spaimele: Ai văzut ce-a zis ayatolahul? Că se va răzbuna crunt. Asta ne trebuia nouă? Hai la protest cu toții, să transmitem mesajul nostru …

Ce a făcut Iranul în ultimele 6 luni: 1. A doborât o dronă a US Marines. 2. A sabotat și chiar arestat petroliere în apele internaționale. 3. A bombardat instalații petroliere saudite. 4. A atacat, prin grupările teoriste pe care le controlează, Israelul. 5. Pe plan intern, au ucis mii de persoane care demonstrau pașnic …

Oana Bogdan nu este vizionară. Doar s-a născut prea târziu. Ideile legate de traiul la comun și distrugerea proprietății le avea și Ceaușescu, îi lipseau însă tehnologia, inteligența artificială și clănțăii convinși. Ia să se fi născut Oana la începutul anilor ’50, ce carieră frumoasă ar fi avut între 1980-1989! Mai ceva ca Anca Petrescu, …

Fragment din emisiunea Firing Line with William F. Buckley Jr., din 25 iulie, 1977 Margaret Thatcher: Există două căi prin care un guvern poate să acționeze: una este bazată pe ceea ce am numi societate liberă, cealaltă este cea care permite doar unei singure viziuni politice și economice să se exprime, în care totul este …

ro_RORomanian