Dacă vă consideraţi bărbat sau femeie şi priviţi lumea înconjurătoare în acelaşi mod, atunci e bine să ştiţi că aveţi vederi extremiste. Fundamentaliste chiar. O atitudine de bigot. Simplismul împărţirii în masculin – feminin ţine de o mentalitate binară retrogradă. Lămuririle urmează şi sunt exemplare pentru genul de rahat (nici masculin, nici feminin) care se pretinde în ziua de azi drept dezbatere cutting edge şi radicală. Am prezentat în aceste zile două texte despre istoria destul de recentă a „revoluţiei sexuale”. În rândurile următoare puteţi examina prezentul care a rezultat din combinaţia marxismului cultural cu perversităţile travestite în ştiinţă de Alfred Kinsey şi echipa sa. De ce ar fi aşa ceva util pentru audienţa noastră din România? Pentru că acest gunoi a început să între în România. Iar dacă aveţi impresia că e totuşi un fenomen foarte marginal şi cu foarte puţine şanse de reuşită, atunci somn uşor şi deşteptarea peste câţiva ani, atunci când copilul va veni de la şcoală cu o carte de colorat transsexuali şi temă de compunere despre identitatea incertă a lui Gigel şi felul în care el îşi descoperă adevărata vocaţie sexuală. Adevărata miză nu este discriminarea, egalitatea sau toleranţa. Adevărata miză sunt şcolile şi mintea copiilor. De aici începe „revoluţia”.
Conceptul binar de sex, fie ca bărbat sau femeie, este o iluzie, în conformitate cu un eveniment de la un seminar al Bisericii Episcopale. Discuţia de atelier „Genul Continuu” a avut loc pe data de 15-16 octombrie 2010, la Şcoala Episcopală a Divinităţii din Cambridge, Massachusetts. Facilitată de Institutul YES din Miami, atelierul şi-a propus drept scop deconstrucţia „iluziei de gen binare”.
Continuumul de gen
În cadrul explicaţiilor despre sex şi gen, Joseph Zolobczuk de la Institutul YES a contrastat înţelegerea tradiţională a celor două, ca bărbat – femeie şi masculin – feminin, cu un model radical revizuit.
„Iluzia binară ne aruncă în complicitate cu multe consecinţe negative”, a afirmat Zolobczuk. Agentul educaţional al institutului a explicat că înţelegerea tradiţională atribuie persoanelor un organism de sex masculin sau feminin, presupune că genul lor este în consecinţă masculin sau feminin şi se aşteaptă că acestea să fie atrase de sexul opus. Toate aceste trei criterii s-au prăbuşit în „iluzia” de sex, afirmă Zolobczuk.
În contrast, Institutul YES propune o înţelegere a genului sub formă de continuum – un continuu întreg, din care nicio parte nu poate fi distinsă de alte părţi, decât prin divizare arbitrară.
„Fiecare caracteristică umană pe care o cunoaştem există într-un continuum,” a afirmat Zolobczuk, citând greutatea, înălţimea, culoarea părului şi coeficientul de inteligenţă. „Doar două le avem ca binare, sexul şi genul.” Zolobczuk nu a menţionat alte binare biologice, cum ar fi antigenele sanguine, care sunt fie pozitive sau negative, sau conceptul binar al unei gene de a fi „activă” sau „inactivă”.
„Un sens cultural este ataşat la tot ce ne înconjoară şi trăim într-o iluzie binară”, a declarat Zolobczuk, explicând modul în care convenţiile de vestimentaţie masculină s-au schimbat faţă de perioada lui George Washington, atunci când peruci, ciorapi strânşi pe gambă, feţe pudrate şi manşete cu dantelă erau asociate cu bărbaţii.
„Binarul este atât de insidios încât nu numai că ne împiedică să vedem lucrurile – odată ce oamenii au o percepţie a ceea ce constituie genul, ne fugăreşte din spate”, a spus Zolobczuk.
Dar ce înseamnă caracteristicile aparent evidente care îi fac pe oameni să fie de sex masculin sau feminin – începând cu apariţia organelor genitale?
„Ce se întâmplă dacă le-aţi pierdut într-un accident, aţi fi tot de sex masculin?” contrează Martha Fugate, co-fondatoare a Institutului YES, încercând să disocieze prezenţa organelor genitale de genul unei persoane. Cromozomii care determină sexul? Fugate face referinţe la atleta olimpică spaniolă Maria José Martínez Patino, descalificată în 1980, după ce s-a descoperit că ea a fost născută cu un cromozom Y.
Organele genitale, cromozomi, atributele fizice, rolurile în societate, chiar şi posibilitatea de a rămâne însărcinată – toate acestea nu sunt determintate de gen, în viziunea lui Fugate. Nu înseamnă că sexul masculin şi feminin nu există, susţine Fugate, ci mai degrabă că ei sunt poli la capetele unui spectru larg – iar numeroşi oameni se încadrează între aceşti poli.
Viaţă şi moarte?
O temă recurentă în atelierul Instututului YES a fost gravitatea problemelor de gen. „Oamenii se sinucid datorită rolurilor arbitrare pe care le-am atribuit genului”, a declarat Fugate. „Genul este o chestiune de viaţă şi de moarte”.
Participanţi la atelier care erau ei înşişi transsexuali au susţinut poziţia institutului. „Am ajuns la punctul în care tranziţia nu a fost o opţiune pentru mine”, s-a exprimat un participant transsexual. „Dacă nu aş fi reuşit să mă tranzitionez de la genul masculin, m-aş fi sinucis”.
Prezentarea institutului a citat o statistică care pretinde o rată de sinucidere de 31 la sută în rândul persoanelor care se identifică drept transsexuali. Fugate a remarcat faptul că tinerii care se identifică drept homosexuali sau lesbiene au de două ori mai multe şanse să se sinucidă.
„Noi nu ştim – dar bănuim – că o mulţime dintre aceştia sunt transsexuali”, a spus Fugate despre numărul de sinucideri ale homosexualilor. Fluturînd aceste statistici, co-fondatoarea institutului a insistat că acest punct de vedere trebuie prezentat chiar şi celor mai tineri elevi din şcoli. Fugate nu s-a gândit la posibilitatea că acest conflicte interioare tragice ar putea fi rezolvate în alte moduri decât prin afirmarea dorinţelor sexuale şi unei identităţi de gen auto-alese.
Arătînd clipuri video cu interviuri realizate de Barbara Walters şi Oprah Winfrey cu familii care au copii ce au susţinut că sunt transsexuali, liderii atelierului au solicitat programe şcolare pentru redefinirea genului. Interviul Oprah a prezentat o fată de 10 ani trăind ca un băiat, în timp ce Walters a vorbit cu un băiat de şase ani, care a insistat că el este o fată.
Fugate a spus că districtul şcolar din provincia Miami-Dade, care a acceptat cu un timp în urmă să includă în programa şcolară prezentări ale Institutului YES pentru elevii de liceu, a solicitat deja ca grupul să îşi extindă activitatea prin crearea unui „ghid de tranziţie între femei şi bărbaţi” pentru şcolile elementare, în scopul de a-i sprijini pe copiii care îşi schimbă identitatea lor de gen.
„Din experienţa mea, există mulţi copii de vârstă şcolară care spun „nu mamă, nu tată, sunt un băiat sau o fată”, a declarat Dr. Sidney Trantham, un profesor asociat în cadrul Şcolii Postuniversitare de Ştiinţe Sociale şi Arte de la Universitatea din Lesley, o instituţie imediat adiacentă la Episcopal Divinity School (EDS). Trantham a descris un pacient de 12 ani care a fost la terapie hormonală pentru a întârzia pubertatea, deoarece ea a insistat că sexul ei este masculin. Psihologul a deplâns faptul că terapia hormonală nu a avut succes, întrucât fata avusese primul ei ciclu menstrual chiar în acea săptămână.
„Acest lucru îi cauzează lui neplăceri foarte mari”, a apreciat Trantham referindu-se la fată cu un pronume masculin.
Teologie transsexuală?
În timp ce atelierul a fost secular în natură, o discuţie în a doua zi a oferit participanţilor o vedere religios revizionistă a transgenderismului.
„Din punct de vedere religios tradiţional, transgenderismul este văzut ca un spirit rău care trebuie alungat”, a susţinut Fugate referitor la răspunsul faţă de transgenderism printre unele comunităţi religioase.
Patrick Cheng, un slujitor hirotonit în Comunitatea Metropolitană de Biserici majoritar homosexuală şi membru declarat homosexual al corpului didactic de la EDS, a încercat să pretindă că personaje biblice, cum ar fi euncul etiopian în Fapte 8, sunt exemple de transgenderism.
„Aceasta este prima persoană de culoare homosexuală în Biblie”, a declarat Cheng despre eunucul etiopian. Cheng a numit, de asemenea, pe Ioana d’Arc, Sfânta Perpetua şi teologul creştin timpuriu Origen drept oameni care au sfidat aşteptările tradiţionale de gen: Ioana pentru folosirea de haine de sex masculin, Perpetua pentru viziunile ei de luptă cu gladiatori şi Origen pentru faptul că s-ar fi castrat.
„Se întreprinde un efort masiv pentru a-l face pe Hristos transgen”, a dezvăluit Cheng, prezentând mai multe cărţi diferite care abordează noţiunea că Hristos a fost un transgen.
„Există numeroase lucruri în istoria Bisericii noastre standard şi în Biblie care se ocupă cu probleme de transgen”, a afirmat Cheng. În timpul discuţiei, Cheng nu a făcut referire la baza biblică pentru definirea genului ca masculin şi feminin, cum ar fi Geneza 1:27, citată mai târziu de Hristos în Matei 19 şi Marcu 10.
Hristos, a declarat Cheng, a sfidat normele de gen ale timpului atunci când a spălat picioarele şi s-a asociat cu femei.
„Isus are experienţa de a fi exclus din familie,” a remarcat Cheng, enumerând un alt factor aparent comun cu transsexualii, împreună cu un sentiment de persoană fără adăpost.
„[Autoarea] Virginia Mollenkott spune că, dacă Isus a fost cu adevărat născut de o fecioară – o naştere cu adevărat parthenogenetica care nu a implicat niciun mascul care să contribuie un cromozom Y, atunci Iisus ar fi avut cromozomi XX”, a explicat Cheng. „Mollenkott a spus că, dacă Iisus a avut un corp de sex masculin dar cu cromozomi XX, acest lucru trimite către un fel de Isus transgen”.
Cheng a remarcat, de asemenea, modul în care autorul Justin Tanis a scris că învierea poate fi o metaforă importantă pentru transsexuali – Iisus rămas aceeaşi persoană, dar într-un trup diferit. „Justin vorbeşte şi despre comuniune ca un proces de preluare de hormoni, un fel de teologie sacramentală a hormonilor”, a declarat Cheng. „Cred că acestea prezintă munca interesantă care are loc în prezent”.
„Cred că teologia creştină este homosexuală în inima sa”, a declarat Cheng. „Iisus contestă binarul dintre uman şi divin, între viaţă şi moarte, între centru şi margine, între corp şi spirit, binarul Cerului şi al Pământului, alfa şi omega”, a declarat Cheng. „Iisus este un personaj tranziţional. Despre acest lucru este vorba în teologia homosexuală – există aceşti poli, dar realitatea se află de fapt în spectrul dintre ei”.
În original: Episcopal Divinity School Embraces “Gender Continuum”
Romanian
16 comentarii
Vlad M.
29 aprilie 2011Fara cuvinte.
Radu P.
29 aprilie 2011Mare-i grădina ta, Doamne!
Rosu
29 aprilie 2011In-cre-di-bil!!!
Cu adevarat Antihrist la lucru.
Vlad P.
29 aprilie 2011Teologie transsexuală… ”teologia creştină este homosexuală în inima sa”…
încă o dovadă că neo-protestanții n-au nicio legătură cu Hristos; nu sunt creștini, decât în închipuirea lor pervertită de prea multe tranziții secularizante
Vlad M.
29 aprilie 2011Vlade, sunt neoprotestanti si neoprotestanti. Noi doi, ca ortodocsi, putem avea parerile noastre, dar nu cred ca are vreun rost sa ii legam pe toti neoprotestantii de astia. Besides, we’re in this together, toti suntem atacati de progresism. ???? Adu-ti aminte de evanghelisti si cate fac ei in Statele Unite. ????
helene
29 aprilie 2011din pacate asta sintem invatati la scoala.Cind am terminat cursul de psihologia dezvoltarii
profesorul ne-a numit:dragii mei,frumosii mei androgini.Este trist.Mai un pic si-o sa ne fie rusine ca sintem de-un gen sau altul si -o sa ne ascundem dupa masti.
Vlad P.
29 aprilie 2011Corect, generalizarea e gresita; insa aveam in minte, cand am scris cele de mai sus, bisericile lor pentru homosexuali și lesbiene (ca tot e vorba de scoala episcopala a teologiei transsexuale), hirotonisirea femeilor și prelegerile pro-islam, ca intr-o sarabandă melting-pot.
Liviu Crăciun
29 aprilie 2011Geneza 1.28:
„Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.”
…insa continuumul cit se poate de real este cel care porneste din aroganta, trece prin negarea realitatii in contradictie si prostie, si esueaza repetat si, se pare, inevitabil intr-un banal continuum de confuzie sexuala; dar astea nu sint neaparat lucruri noi (sau neo):
Romani 1
19. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor.
20. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare,
21. Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat.
22. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni.
23. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.
24. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei,
25. Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!
26. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii;
27. Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.
Vincentiu Cernea
29 aprilie 2011O recenzie AFR (Alianta Familiilor din Romania) a cartii episcopalianului William Murchison, Mortal Follies – Episcopalians and the Crisis of Mainline Christianity privind istoria suicidului Bisericii Episcopaliene (Biserica Anglicana Americana), vajnica promotoare a continuumului de gen:
CARTE: CUM SE OMOARA O BISERICA?
Incepem cu o afirmatie pe care o facem despre noi (AFR) destul de des: nu suntem o organizatie religioasa, nu ne indeletnicim cu teologia, si nu suntem afilitati cu nici o confesiune religioasa. In monitorizarea constanta pe care o facem privind valorile si evolutia lor, insa, am observat un lucru care devine tot mai evident si vrednic de luat in serios – valorile in general, casatoriea, familia si valorile ei morale se afla intrun declin aparent ireversibil in tarile unde biserica si-a abandonat menirea. Acolo unde biserica a imbratisat secularismul in toate aspectele lui, valorile crestine cunosc un declin vertiginos iar crestinii autentici se straduiesc din greu sa evite toxificarea spirituala. Lucrul acesta deja e o realitate de netagaduit in majoritatea tarilor asa numite protestante ale Europei, si mai ales acolo unde biserica protestanta a devenit biserica de stat. In Scandinavia (Suedia, Norvegia si intr-o mai mica masura in Finlanda), Biserica Luterana accepta homosexualitatea, avortul, cununiile unisex, hirotonisirea femeilor ca si preoti, si marginalizeaza pe cei care inca afirma ca aceste lucruri constituie abateri grave de la doctrina biblica. La fel si in Marea Britanie unde Biserica Anglicana a incetat sa se mai pronunte impotriva homosexualitatii, a acceptat avortul, si unde preoti anglicani traiesc si intretin relatii sexuale unii cu altii in cladirile parohiale fara a li se interzice lucrul acesta. Situatia incepe sa devina ingrijoratoare si in Germania, dar nu e la fel de precara ca si in tarile scandinave. La fel si in Olanda unde Biserica Reformata inca refuza sa-si compromita teologia in privinta imoralitatii sexuale si a avortului.
Conexiunea sau relatia direct proportionala dintre sanatatea spirituala a Bisericii si a societatii se poate observa, pe de alta parte, in tarile prodominant catolice si ortodoxe unde valorile si institutiile sociale crestine inca sunt puternic ancorate in invatatura si traditia crestina. Singura exceptie ar putea fi Spania catolica unde in ultimii aproape 8 ani guvernul socialist a promovat cu agresivitate secularizarea fortata a societatii, liberalizing avortul si instituind casatoriile homosexuale in 2004. Notam insa, ca, la fel ca si crestinii canadieni, dupa 2004, catolicii spanioli s-au raliat cu multa forta impotriva secularismului lui Zapatero.
Sinuciderea Unei Biserici
In acest context tragem astazi un semanl de alarma si va prezentam o scurta istorie care dovedeste veracitatea observatiei noastre – istoria sinuciderii Bisericii Anglicane americane (cunoscuta in SUA ca si Biserica Episcopala) in doar o jumatate de secol. Istoria acestei tragedii a fost recent depanata in bestsellerul lui William Murchison, el insusi un episcopalian, Mortal Follies – Episcopalians and the Crisis of Mainline Christianity (“Nebunii Inversunate – Episcopalienii si criza crestinismului moderat”), publicata in 2009.
Pina in anii 50 lucrurile mergeau bine pentru episcopalienii americani. Anii 50 au fost cei mai prosperi ani spirituali ai Americii cind 69% dintre toti americanii erau membrii intr-o biserica oarecare. A fost si decada in care elevii americani au inceput sa recite zilnic juramintul national, numind America “one nation under God” (“o natiune sub autoritatea lui Dumnezeu”). Aceasta prosperitate se simtea si in sinul Bisericii Episcopaliene. Numarul membrilor ei creastea, ajungind in 1965 la 3,5 milioane. Pina in 2000 insa a scazut cu o treime, ajungind la doar 2,3 milioane de membrii. Iar in prima decada a noului mileniul numarul membrilor a scazut si mai mult. Simultan, insa, in aceasi perioada de timp populatia Americii a crescut cu 50%. Ce s-a intimplat cu episcopalienii in doar o jumatate de secol ca sa ajunga aici? Acestei intrebari ii raspunde Murchison in cele 210 pagini ale cartii lui. Gasim analiza si perspectiva lui convingatoare si vrednic de cunoscut de catre toti cei preocupati de declinul moral al societatii contemporane.
In Anii 50 lucrurile mergeau prea bine
Cind lucrurile merg prea bine trebuie sa fii mai atent ca de obicei, un lucru pe care Biserica Episcopala l-a ignorat, afirma Murchison. In anii 50 episcopalienii americani erau inca bine vazuti in societatea americana, bisericile le erau inca pline, iar liderii lor spirituali se straduiau sa mentina Biserica pe un traseu conservator. Dar tot atunci au inceput sa apara si primele fisuri. Un numar tot mai mare de preoti episcopalieni au inceput sa puna la indoiala relevanta invataturilor traditionale ale Bisericii privind moralitatea si credinta, gasindu-le incompatibile cu contextul rationalist al epocii moderne. Au fost anii cind James A. Pike, episcopul Bisericii Episcopaliene din California, a inceput sa dea curs acestor indoieli in omiliile sale, afirmind ca in epoca moderna nu mai exista loc pentru teologia crestina a pacatului originar, ca “ne aflam in mijlocul unei revolutii teologice;” ca nasterea lui Hristos dintr-o femeie fecioara nu mai poate fi acceptata “de oameni inteligenti;” credinta in Duhul Sfant e nonsens; notiunea de Trinitate e demodata; Apostolul Pavel a fost “un sarlatan;” si ca, in general, omul modern nu mai poate crede “istoriile puerile” ale Bibliei. Remediul, adauga Pike, consta in redefinirea “relevantei” Bisericii Episcopaliene prin intermediul unei ”revolutii teologice” moderne. Cum s-a manifestat noua “relevanta” a Bisericii Episcopaliene?
Emanciparea
Noua “relevanta” a fost lansata in anii 60 cind Biserica Episcopaliana a imbratisat marile “emancipari” ale acelor ani. Prima dintre ele a fost emanciparea rasiala pe care de fapt intreaga Biserica, nu doar cea Episcopaliana, a imbratisat-o in doar citiva ani dupa ce a fost initiata de pastorul baptist de culoare Martin Luther King, Jr. Problema pentru episcopalieni insa a fost ca implicarea lor in miscarea de emancipare rasiala din America a dat nastere unei teologii noi. In 1965 Jonathan Daniels a lansat “teologia progresista” (“living theology”), in conformitatea careia invataturile biblice nu sunt imuabile ci tranzitorii, si trebuiesc redefinite periodic pentru a face crestinismul relevant contextului mereu in schimbare al socitatii. Ceva rau cu asta? Din 1965 incoace “teologia progresista” episcopaliana si-a continuant metamorfoza in ritm sustinut. A incetat sa mai fie preocupata cu mintuirea pacatosului si a inceput sa se focalizeze asupra “dreptatii, a echitatii sociale, a saraciei, a foametei, a neocolonialismului european si american in lumea a treia.” Episcopalienii au inceput sa doneze milioane de dolari “saracilor” si sa finanteze, in cooperare cu bisericile scandinave, miscarile de insurgenta impotriva colonialismului portughez in Africa. Dupa doar citiva ani, insa, membrii de rind ai Bisericii au inceput sa vocifereze, liderii episcopalieni intelegind astfel ca a venit vremea sa-si refocalizeze teologia.
Si tocmai la timp le-a aparut o noua oportunitate – miscarea de emancipare a femeilor. In anii 60 femeile isi cereau cu insistenta “libertatea,” pretinzind ca sunt “asuprite.” “Asuprite” de barbati, de societate, in casatorie, in familie, de institutiile de stat si, … da, de Biserica. Biserica Episcopaliana le-a venit in ajutor, promovindu-le “eliberarea” nu numai in sfera seculara dar mai ales in sinul Bisericii. Biblia, au inceput Episcopalienii sa afirme, promoveaza inegalitatea intre sexe, este o carte discriminatorie, promoveaza patriarhatul si dominatia femeii de catre barbat. In plus, este o carte care in loc sa uneasca “dezbina” pentru ca diferentiaza intre “barbat si femeie,” alocind femeii un loc inferior barbatului. Toate aceste aspecte, afirmau teologii episcopalieni, devenisera incompatibile cu spiritul modern de emancipare sociala al anilor 60, al drepturilor omului si al egalitatii. In plus, caracterul discriminatoriu al Bibliei, adaugau ei, a rezultat in “excluderea” femeii din posturile bisericesti. Limbajul bisericesc si el contribuia la perpetuarea inferioritatii femeii in viata bisericeasca asa ca, au inceput sa afirme teologii episcopalieni, ceva trebuia facut.
Si “ceva” s-a facut. Acest “ceve” a inceput in anii 60 si s-a incheiat in anii 70. Cartea de Rugaciuni Comune (Book of Common Prayers) a Bisericii Episcopaliene a fost revizuita eliminind cuvintul “sex”, referintele la “barbati” si/sau “femei,” iar noile traduceri ale Bibliei au eliminat si ele, in mare masura, referintele la sexul personalitatilor biblice. Din punct de vedere al sexului uman Biblia a fost transformata in mare masura intr-o carte neutra. Textele oficiale bisericesti au fost si ele schimbate. Preotilor episcopalieni li s-a permis sa aleaga cum sa il descrie pe Dumnezeu, “Dumnezeu Tatal sau Dumnezeu Mama.” Psalmii au fost retradusi elimind cuvintul “barbat,” si inlocuindu-l cu cuvinte neutre din punct de vedere al sexului. De exemplu textul din Psamul 1 care spune “fericit este omul [Nota AFR “man” in limba engleza] care nu merge la sfatul celor rai”, a fost retradus sa afirme un concept neutru din punct de vedere al sexului: “fericiti sunt cei care nu merg la sfatul celor rai.” Iar in cartea de Cateheza a Bisericii referintele la “Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant” au fost inlocuite cu “Dumnezeu Creatorul, Mantuitorul si Mangaietorul.”)
Pasi si mai radicali au fost facuti in anii 70. In 1970 episcopalienii au inceput sa hirotoniseasca femeile ca si preoti, o practica care a fost adoptata ca si practica oficiala a bisericii in 1976. In 1972 Conventia Anuala a Bisericii Episcopaliene a desemnat, pentru prima data in istoria ei, o femeie, pe Katherine Jefferts Schori, pentru a prezida Conventia. In cuvintarea de inaugurare, ea si-a socat audienta facind referinta la “mama noastra Iisus,” o alegorie metaforica a afirmat ea, la faptul ca diferentele dintre sexe nu mai au nici o relevanta in viata Bisericii. Cu acelasi prilej, atit ea cit si un grup de alti preoti, au afirmat ca Hristos nu e “singura Cale care duce la mintuire.” Lucrurile insa au continuat sa evolueze, ajungindu-se in 2006, pentru prima data in istoria Bisericii Episcopaliene cind sefia Bisericii a fost inminata tot unei femei, Mrs. Jefferts Schori.
Dar Avortul?
Femeile au inceput sa insiste ca relatiile dintre barbati si femei, fasonate si perpetuate dea lungul mileniilor prin educatie, religie, literatura, etica, muzica, obiceiuri, etc., trebuie si ele sa fie schimbate. Si asta in mod radical. Asa s-a ajuns ca in anii 70 Biserica Episcopaliana a imbratisat o alta cauza sociala aferenta emanciparii femeii – avortul. Si vremurile le-au fost din nou propice, pentru ca in 1973 Tribunalul Suprem American a declarat avortul ca un drept al femeii. In anii urmatori, in timp ce evanghelicii si catolicii americani deveneau tot mai vociferi impotriva avortului, episcopalienii deveneau suporterii lui cei mai infocati. Oare nu e femeia stapina pe trupul ei, afirmau teologii lor? Nu are ea dreptul la autonomie personala? Sa decida ce vrea sa faca si cind cu trupul ei? Asa s-a exclus si posibilitatea ca decizia de a avorta sa poata fi facuta de femeie impreuna cu sotul ei.
Dar Casatoria? Dar Sexualitatea?
O data inceputa emanciparea femeii, a devenit tot mai greu sa se traseze sau sa se impuna limite. Inevitabil, pasul urmator a fost un atac impotriva casatoriei si desemnarea unei teologii noi a sexualitatii. Invataturile bliblice, asa cum ele erau desemnate in cartile de rugaciune episcopale, au fost declarate irelevante. In 1962 Cartea Anglicana de Rugaciune definea scopul principal al relatiilor de casatorie ca fiind: “procreerea;” “un remediu impotriva pacatului;” “evitarea curviei;” “dragoste si afectiune reciproca intre soti.”
In noul context al emanciparii, autonomia sexuala a devenit principul de baza pentru noua teologie episcopaliana a sexualitatii. La urma urmelor, ce e rau cu a te simti bine in momentele de intimitate? Care om rational ar putea spune NU acestui instinct fundamental atit de definitoriu al fiintei umane? Nu am fost doar inzestrati cu el de Dumnezeu? Daca da, cum se mai poate afirma ca exista pacate de natura sexuala? Singura rinduiala care mai trebuie respectata este ca intimitatea sa se faca din dragoste si de buna voie. Restul rinduielilor trebuie aruncate in cosul de gunoi al istoriei. Nu mai conteaza daca persoanele care intretin relatii de intimitate sunt de sex opus sau de acelasi sex. In plus, ce autoritate mai are societatea sa judece comportamentul sexual al omului. Oare nu e Dumnezeu dragoste? Cum poate atunci o societate crestina “uri” pe cai care se iubesc? Asa s-a nascut noua teologie a “egalitatii sexuale.” (“sexual equality”), dupa care dragostea se manifesta in feluri multiple, dar toate sunt “egal acceptate de Dumnezeu.”
Indoctrinati in invataturi de felul acesta, nu e de mirare, spune Murchison, usurinta cu care episcopalienii au imbratisat emanciparea homosexualilor si a casatoriilor homosexuale. Incepind cu anii 60 homosexualii au inceput sa-si gaseasca un loc comfortabil in sinul Bisericii Episcopaliene. Nu se simteau ca acasa in bisericile evanghelice, si asa au inceput sa umple bancile deja tot mai goale ale bisericilor episcopaliene. In 1994, cu prilejul Conventiei Generale Episcopaliene episcopul sud african Desmond Tutu a cerut hirotonisirea homosexualilor in numele dreptatii si egalitatii umane. Nu mult dupa aceea, in 2003 sa fim precisi, inevitabilul s-a produs cind Gene Rabinson a fost hirotonist ca si primul episcop homosexual al Bisericii Episcopaliene din America de Nord. Iar de atunci incoace influxul homosexualilor in Biserica Episcopala a crescut, in timp ce exodul crestinilor autentici s-a accelerat. In timp, hirotonisirea homosexualilor a dus la o alta schimbare inevitabila textele biblice care condamnau homosexualitatea au fost retraduse sau reexplicate sa denote de fapt pedofilia, nu relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex. Iar “pacatul Sodomei” din Genesa 19 a fost reetichetat ca fiind “pacatul inospitalitatii,” adica pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei inospitalieri. In plus, s-a difuzat notiunea ca Dumnezeu i-a facut pe homosexuali asa cum sunt. (“God made me gay”).
Dar Oamenii de Buna Credinta?
Dar oamenii de buna credinta dinlauntrul Bisericii? Au fost, si inca mai sunt, dar tot mai putini. La inceput s-au opus schimbarilor si au protestat, dar de la o vreme au incetat sa o mai faca, nadajduind sa pastreze “pacea si linistea” in Biserica. Peste o treime dintre ei insa au plecat, si inca continua sa plece. Se va goli oare de tot Biserica Episcopaliana de enoriasi?
Consecintele
Un sondaj de opinie facut intre preotii episcopalieni din America in 2005 denota consecintele sinuciderii Bisericii Episcopaliene. In 2005 doar 12% din bisericile episcopaliene mai erau pline in proportie de 80% sau peste. 37% dintre ele au trecut prin “conflicte interne foarte serioase” in ultimii cinci ani. Procentajul de biserici sanatoase financiar a scazut in aceasi perioada de timp de la 56 la 32. Doar 50% dintre preotii episcopalieni afirma ca au o cunostinta buna a Bibliei. Si mai tragic, sondajul nota ca “foarte putini episcopalieni se implica in recrutarea de noi membrii.” Trendurile actuale sunt la fel de ingrijoratoare. Din 2003 incoace tot mai multe parohii episcopaliene s-au retras si continua sa se retraga din Biserica Episcopaliana americana si se pun sub autoritatea episcopilor conservatori din Texas, sudul Californiei, America de Sud, Uganda, Nigeria. In plus, s-a iscat un veritabil razboi civil episcopalian, parohiile conservatoare luptindu-se in instanta cu cele liberale pentru patrimoniul bisericesc. In felul acesta, spune Murchison, marturia Bisericii Episcopalinene a fost daunata ireversibil, ajungind astazi la un pas de extinctie.
Recomandarile AFR: AFR va recomanda aici una din multele recenzii ale cartii lui Murchison http://www.virtueonline.org/po…..ryid=10475 sugerind in plus sa lecturati si comentariile cititorilor.
DAR EVANGHELICII?
Fara indoiala, evanghelicii americani sunt recunoscuti ca fiind, impreuna cu catolicii americani, fundamentul miscarii conservatoare si pro-valori din America, find cunoscuti pentru pozitiile lor consitente si ferme impotriva homosexualitatii, a avortului, si impotriva invataturilor false privind Biblia. In 2010 au constituit forta principala care a catapultat in congresul american o majoritate conservatoare covirsitoare. In ultimii 5 ani insa incepe sa se vorbeasca tot mai mult despre un trend incipent intre evenghelici si care deranjaza – tineretul evanghelic (sub 30 de ani) devine tot mai putin conservator din punct de vedere social si biblic. De fapt, daca ar fi sa dam crezare sondajelor de opinie americane, in 2008 majoritatea evanghelicilor tineri sub 30 de ani au votat pentru Obama in timp ce parintii lor au votat impotriva lui. Ca riposta, bisericile americane au lansat un proiect de educatie crestina, numit the Truth Project, predat in timpul weekendurilor in campusurile bisericesti cu scopul de a insera in tinerii evanghelici o viziunea biblica si crestina asupra societatii seculare.
DAR CATOLICII? EPISCOPII CATOLICI AUSTRALIENI IAU ATITUDINE
In urma alegerilor australiene din toamna conservatorii au devenit minoritari in noul parlament federal, iar noua coalitie de stanga si-a pus de gind sa legifereze casatoriile homosexuale. In acest context episcopii catolici australieni au emis un document in care afirma cu claritate principiile morale ale bisericii si isi afirma opozitia fata de casatoriile homosexuale:
http://www.sydneycatholic.org/…..ission.pdf.
REVANSA CRESTINILOR AMERICANI
Am relatat cu saptamini in urma ca Presedintele Obama a decis sa nu mai apere in instanta legea federala americana, adoptata in 1996, care defineste casatoria barbat-femeie. Crestinii americani si-au unit fortele si glasurile intr-o Declaratie unanima, inaintata Congresului American, cerind interventia acestuia in actiunile judecatoresti:
http://www.usccb.org/comm/arch…..-044.shtml
emil b.
29 aprilie 2011Vincentiu… oricine interesat. Paul Seabury a fost un descendent al primului episcop anglican din SUA (Samuel Seabury). A fost un istoric si cercetator in domeniul relatiilor de politica externa, dar, in virtutea denominatiei sale de anglican american, a urmarit cu interes episcopalianismul. In 1978 a publicat un articol care a ramas drept analiza canonica a vertijului episcopalian din timpurile recente: Trendier than thou: the many temptations of the Episcopal Church
Un fragment:
Liv St Omer
29 aprilie 2011O tampenie sinistra. Ioana D’Arc se imbraca barbateste pentru ca, in straie de fata, n-ar fi urmat-o soldatii in lupta. Asta o stiu si copii de scoala generala, din Franta. Ma rog, copii care inca nu s-au declarat transgeni.
Liv St Omer
29 aprilie 2011Vorba lui Olavo, dar ma-ta, domnule Cheng? Ma-ta, cum e, in inima sa?
motoc
29 aprilie 2011ma simt foarte bine in iluzia mea binara, in „mentalitatea mea binara retrograda”.
Martha Fugate mai bine ar deplange pe cei ce se sinucid de foame sau din cauza lipsei de sanse in viata etc. Dar atunci n-ar mai avea de unde sa „pape” atatea fonduri si sponsorizari…
mercenar
29 aprilie 2011Aici s-a ajuns din cauza indiferentei oamenilor, mai ales a crestinilor din toate confesiunile. Toti europenii stiu sa spuna ca americanii sunt prosti, dar in America mai sunt totusi destui de multi oameni credinciosi care tin piept, in loc sa fie indiferenti.
E grav de tot, islamismul bate la portile Europei care-i o cetate in asediu si nebunii de liberali socialisti distrug tot ce mai ramane din apararea civilizatiei.
auzi, Vlad P, n-ai dreptate deloc sa spui ca neoprotestantii au vreo legatura cu asta. In primul rand, episcopalienii si anglicanii care au ideile astea bolnave, nu sunt neoprotestanti. Ei sunt protestanti mainstream. Cei numiti „neoprotestanti” sunt protestanti evanghelici, baptisti, penticostali, crestini dupa Evanghelie, adventisti. Daca te uiti la bisericile lor si la teologia lor, o sa vezi ca n-au asemenea idiotenii, sunt conservatori. In ce-i priveste pe ortodocsii europeni, din pacate multi sunt de acord cu astfel de aberatii si li se par normale. Sa te uiti la comentariile cititorilor pe orice site de ziar din presa romaneasca politically correct, care promoveaza aceeasi propaganda ca in Europa occidentala, si o sa vezi ca majoritatea spun chestii anticrestine. E timpul sa se uneasca crestinii care sunt seriosi si sa tina piept. Sa se uneasca in batalia asta, nu in sens de ecumenism, ca si ecumenismul e inventat tot de „ei”. ???? Trebuie sa tinem piept toti care stim cum stau lucrurile. Altfel, it’s over. Dumnezeu sa ne ajute!
mercenar
29 aprilie 2011Asta face parte din proiectul lor diabolic de a distruge familia traditionala.
Aici e un articol despre cum i-au distrus pe barbati in ultimele decenii prin control social si cultura degenerata de stanga. Se potriveste cu subiectul discutiei din articol.
http://www.visionforumministri…..an_ma.aspx
Iata aici cateva fragemente traduse.
„Ceva mai devreme luna aceasta [ianuarie 2011] Dick Winters a murit linistit in Pennsylvania si a fost inmormantat langa parintii lui, pe pamantul familiei. Au fost doar cateva scurte comentarii in treacat in mass media, despre faptul ca Winters a fost soldat si a luptat in al doilea razboi mondial si in razboiul rece S-a amintit printre altele ca personajul lui Dick Winters a fost ecranizat in serialul “Band of Brothers” de pe HBO.
Daca statutul de celebritate inseamna totul in cultura noastra orientata spre divertisment, atunci inseamna ca America nu intelege ce este barbatia. S-ar putea spune oare ca Richard Winters, 1918-2011, sa fi fost unul din ultimii barbati americani?
In timp ce Winters lupta peste hotare, era tradat la el acasa. Tradat de fortele care lucrau in culise pentru a ucide barbatia americana. Cand Winters s-a intors acasa, America era deja o altfel de tara. Era mai putin civilizata. Era mai putin matura, pentru ca barbatii si-au parasit maturitatea si responsabilitatea. Oamenii de afaceri americani erau niste copii infantili, in comparatie cu baietii aceia maturi care au luptat impreuna cu Winters in Europa si Coreea pentru a salva civilizatia. Cei de pe Wall Street se afundau intr-un egoism lipsit de responsabilitate, ca si cand cineva le-ar fi soptit ca erau scutiti de responsabilitatea de a fi barbati.
Acesta era rezultatul transformarii si distrugerii Americii, prin planificare sociala. Winters a vazut aceasta transformare cu ochii lui. Aceasta s-a intamplat pentru ca parintii nu si-au mai crescut baietii ca sa fie barbati maturi, nu i-au invatat maturitatea si responsabilitatea vietii. America fara barbatie nu mai poate fi America. Ea poate exista doar ca un playground, un teren de joaca pentru barbatii infantili si rasfatati, si pentru inginerii sociali care-i dadacesc.
Winters a definit barbatia in lecturile lui catre cadetii militari. Dar definitia mai importanta a fost data de faptele lui, in timp de razboi si in timp de pace. Daca americanii il vor onora pe maiorul Winters invatand si urmand exemplul lui, atunci poate isi vor recastiga mostenirea si maturitatea. Si-ar putea recastiga taria morala. Ar putea recastiga barbatia americana. Atunci, poate si ei vor trai si vor muri ca barbati si eroi. They maybe they too, can live and die as heroes”.
Criss
29 aprilie 2011Daca as fi Aghiuta, as planui sa distrug biserica dinlauntrul ei. Pentru asta as incerca sa persuadez pe preoti sa interpreteze gresit Scriptura.