M-am gândit să scriu această scrisoare cititorilor “În Linie Dreaptă”. Ceea ce aș vrea e ca cititorul român “să intre în pantofii mei”, cum spune expresia ebraică.

Stefan KranzdorfMă numesc Ștefan și m-am născut în București acum aproape 65 de ani, într-o familie de intelectuali evrei. Limba și cultura mea maternă, ca și a părinților mei, este cea română. Copilăria și tinerețea au decurs la fel ca ale oricărui român: Școala de Muzică nr. 2, Liceul Lazăr, 9 luni de armată TR, facultatea de electronică.

Nimeni nu m-a deranjat niciodată, n-am auzit de la nimeni o vorbă urâtă. În ultimul an de facultate mi-am găsit iubirea, m-am căsătorit, și după puțin timp ne-am urmat repartiția într-un orășel de provincie.

Era 1981, tocmai anul în care Ceaușescu a mai făcut un pas pe calea “revoluției culturale” și ne-a închis în nas tuturora posibilitatea stagiului într-un oraș mare, adică în meserie. Împreună cu colegii proaspăt ingineri, mergeam la centrala telefonică de lîngă Dunăre, semnam condica și ardeam gazul. Noi ne făceam că muncim, ei se făceau că ne plătesc.

Aici traseul vieții mi s-a despărțit de cel al prietenilor mei “etnici români”. Ei și-au pus în funcțiune pilele și unul câte unul și-au obținut transferul în București.

Eu și soția ne-am hotărât să ne transferăm unde vedem cu ochii, și singurul țărm pe care-l vedeam să ieșim din izbeliste era și a rămas cel al Israelului. Un an după absolvire am aterizat la Tel Aviv.

Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, începutul anilor 1980

De-atunci a curs ceva apă pe Dâmbovița și pe Iordan. Ne-am realizat în viața și în meserie. Azi avem 3 copii la casele lor și 5 nepoți în aceste case. Nevasta-mea s-a pensionat de curând, eu încă lucrez ca proiectant pentru o multinațională.

După ce a venit pandemia am lucrat cu toții numai de acasă; de când lumea e vaccinată, lucrăm 1-2 zile pe săptămână la birou.

Astăzi vă scriu ca să vă povestesc o zi de viață:

“O zi din viața lui Ștefan”

Și nu oricare zi, ci ultimele 24 de ore (11-12 mai 2012, n.ed.).

Poate vă dați cu părerea la intrebările care mă frământă.

Azi dimineață trebuia să fiu birou, cursant la o perfecționare. Ieri seară, după bombardamentul de la 9, am fost anunțați că instructorul a fost convocat de urgență în serviciul militar de rezervă.

Așa că oricum am rămas acasă, mi-e frică.

Israelieni se adăpostesc la sunetul sirenelor care anunță că se apropie rachete lansate din Fâșia Gaza, Ierusalim, 10 mai, 2021. Photo by Flash90 sursa și alte foto: timeofisrael

Ce fac dacă bombardamentul următor mă prinde pe drum, în mașină? Dar ce fac dacă mă prinde la serviciu? Habar n-am unde e adăpostul.

În orașul meu, la 15 km sud de Tel Aviv, am cam un minut și jumătate de când alarma sună până când ar putea cădea racheta lansată din Gaza. Dacă racheta este înterceptată de Iron Dome, încă nu inseamna că ai scapat. Tot s-ar putea să-ți cadă niște fiare ferbinți în cap.

Tot mai bine e acasă, în camera blindată (camera-adăpost). Asta-mi servește și de cameră de lucru, unde stau acum și scriu.

Chiar dacă ne pică o rachetă direct pe casă, avem șanse bune să ieșim întregi și nevătămați.

Pentru noi, războiul a început alaltăieri seara. Până atunci, auzisem doar niste bubuituri înfundate, probabil Iron Dome lansat contra unor rachete de rază mai mică, ce ținteau spre Ashdod și Ashkelon, orașe aflate 20-30 km mai la sud.

Israelieni care se îndreaptă spre un adăpost la sunetul sirenelor care anunță rachete în drum spre Ashkelon, 9 iulie, 2014. REUTERS/Baz Ratner

Parte a războiului psihologic, Hamasul anunțase că va bombarda Tel Avivul la 9 seara, dar parcă poți să-i crezi?

La 9 fără zece, când au sunat sirenele, am aflat că trebuie să-i crezi.

Eu și Lidia am intrat repede în camera-adăpost, am tras ușa blindată și am mai apucat să închidem și oblonul blindat, o placă metalică groasă care se trage în lungul ferestrei.

Și atunci a început circul.

La fiecare câteva secunde, câte un bum asurzitor, sunând de aproape, probabil “ieșire” de Iron Dome.

Întrețesute cu “bum”, auzeai ropotul de “pacuri”. Explozii de rachete interceptate sau de rachete explodând la pămțnt? 

Cum să știi? Și daca dă, trebuie să mă intereseze?

Cât timp e numai sunet și nu-mi cade ceva în cap, sunt mulțumit.

În timpul ăsta, șuiera sirena afară și pe smartphone, în aplicația “Culoarea Roșie”, numele de cod pentru alarmă de rachete.

Pe ecran se perinda lista de sate și orașe unde este acționată sirena.

Uneori sirena încetează, iar “bumurile” și “pacurile” sunt mai slabe, semn că orașul sau satul atacate sunt ceva mai departe.

După care sirena de lângă casa noastră sună din nou și scena se repetă de aproape.

După, vre-o oră, liniște. Mergem la culcare.

La ora 3 dimineața, scenariul se repetă. Iar “bum” și “pac”, timp de vre-o jumătate de oră. Mergem la culcare.

La 5 dimineața, alarma din nou, dară fără cine știe ce zgomot. Într-un sfert de oră, suntem înapoi în pat.

Citesc pe internet că în orașul meu a fost ucisă o femeie. La Lod, oraș amestecat, au fost uciși de rachete 2 adulți și 2 copiii, din întâmplare arabi. Rachetele nu disting între evrei și arabi. Că-s “de-ai noștri” sau “de-ai lor”, pe Hamas nu-i interesează.

Important e să ucidă.

Bombardament în Ashkelon, Israel, 12 mai 2021

Important e și ca d-na Jean Psaki, papagalul lui Biden, să-și poată recita poezia, să îndemne “ambele părți”, atacatori și atacați, ucigași și victime, la “reținere și dezescaladare”. De parcă cineva o ascultă.

Acum, bezmetic de somn, încerc să mă concentrez la lucru.

Nevastă-mea a plecat la fiică-mea, la casa cu 3 fete, între care una bebelușă sugace.

Dumnezeu să le ocrotească, acasă și pe drum.

Puțin înainte de 7, Lidia se întoarce, grăbită să ajungă acasă pe lumină, câtă vreme teroriștii se mai ascund de drone și de aviatorii Tzahalului.

Hamasul anunța că va ataca seara la 7. A întârziat, sirenele au sunat 7 și un sfert. Nu cine știe ce tevatură. Câteva bubuituri și după 20 de minute am ieșit în salon să ne aerisim.

M-am intors în biroul-adăpost, am scris un raport pentru serviciu și acum vă scriu vouă.

Ce să fac: să mă duc la culcare, sau tot degeaba, că sună alarma imediat?

Al vostru,
Ștefan

Rachete lansate spre Israel din Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, controlată de Hamas, pe 12 mai, 2021. (foto: SAID KHATIB / AFP)

Ștefan Kranzdorf este un israelian născut, crescut și educat în România, un vechi prieten al ILD

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here