Drepturile minorităților trebuiesc respectate și ocrotite. Dar totodată, exaltarea unor drepturi și interzicerea unor denumiri și procedee poate duce la o suprimare unor libertați, care se poate dezvolta la rândul ei. Rolul corectitudinii politice în educarea studenților nu se poate vedea nicăieri mai clar, decât în campusurile universitare din Europa și din Statele Unite. În România acest mod de gândire este puțin vizibil, și poate doar la câteva facultăți de științe sociale și de multe ori, mai mult din oportunism decât din credință.

Corectitudinea politica*

De la corectitudinea politică, tricourile cu Che Guevara, Lenin, CCCP, până la aplicarea Sharia în Marea Britanie nu este un pas uriaș. Interzicerea unor denumiri, sub orice formă ar fi, este primul pas făcut de un mecanism cu mici tendințe totalitare, orientat spre distrugerea tradiției și stabilirea unor noi reguli sociale. Cine a vrut să facă acest lucru? Marx și Lenin? Voi discuta aceste concepte din punct de vedere cultural, fiind forma în care se manifestă astăzi.

Mișcarea contemporană de promovare a corectitudinii politice își are originea în Statele Unite ale Americii, în grupurile de promovare are drepturilor minorităților, de orice natură. Prima sa formă a apărut în comunism. Astăzi, în cazul în care un student îndrăznește să traverseze oricare dintre barierele construite de grupuri de activişti ai drepturilor minorităților sexuale sau etnice, se poate trezi cu probleme judiciare. Edward Behr descrie foarte bine o parte a gândirii americane contemporane în O Americă Înfricoșătoare. Allan Bloom in Criza Spiritului American, observa încă din anii 80, că exista o problemă a învățământului American. Cartea descrie cum învăţământ superior s-a pierdut într-un relativism atotpătrunzător, nemaifăcând distincții între vechile valori morale.

În unele regiuni ale Statelor Unite corectitudinea politică este promovată aprig, devenind un fel de ideologie de stat. Este răspândită de-a lungul comunităților academice, în programele de învățământ, în industria divertismentului, în mass-media, ajungând, astfel, să cuprindă toate domeniile de educație și de informare, elevii şi studenţii participând inconștient la acest program.

În termenii marxismului cultural, ca și în economie, avem de-a face cu două grupuri. Exploatarea culturală se produce pe același palier, un grup având insușirile unui exploatat și celălalt ale unui exploatator. De exemplu, în teoriile feministe, bărbații și-au impus, în trecut, viziunilor lor asupra femeilor, obligându-le să se comporte după anumite norme. Acum când acest „lanț”, a fost rupt, femeile pot folosi discriminarea pozitivă pentru a se impune și pentru a se asigura că trecutul nu se va întoarce. Este un exemplu simplu al modului în care această gândire influențează unele grupuri.

În același timp libertatea de expresie se îmbină cu interzicerea unor anumite denumiri și expresii, ajungându-se astfel la o situație confuză, văzută din exterior. Din interior totul e făcut să pară că liberalismul cultural este viziunea dominantă. Ecuatia este simplă: după ce X a fost dominat de Y, acesta din urmă trebuie să își exprime regretul, apoi X incearca să-l schimbe pe Y, eradicând orice denumire, care ar putea aminti de un abuz. Practic punctul de referință este legat de culturile care se exploatează una pe alta, participând astfel la un cerc vicios. Marxismul se bazează pe conflictul dintre diverse grupuri, și pentru ca acest conflict să se estompeze, trebuie eradicată tradiția și memoria.

După ce a cucerit o parte din Statele Unite ale Americii, corectitudinea politică a ajuns în Europa, promovată în continuu de unele guverne și ONG-uri. Nu asistăm la o criză a spiritului European, pentru că nu exista un anumit spirit, deoarece ca și America, Europa este divizată de modele culturale. Dar de exemplu, se poate observa o slăbire treptată a egocentrismului cultural European, prin promovarea culturii musulmane și nu de puține ori prin reabilitarea unor personaje care au avut discursuri în trecut de condamnare a liberalismului de tip capitalist. Mergând pe această idee, reacțiunea de tip comunist, sau orice altă formă de radicalism este justificată de „imperialismul” Anglo-american. Popularitatea lui Obama este datorată culturii corectitudinii politice. În această paradigmă, trecutul său radicalist nu contează, el fiind justificat de agresiunea Americii imperialiste asupra întregii lumi.

Orice student la științe sociale care aparține unei majorități culturale, etnice sau religioase, știe că trebuie să evite a fi etnocentrist ori să creadă că modul lui de viață și cultura căreia îi aparţine sunt superioare altor moduri de viaţă şi altor culturi. Astfel, studentul trebuie să creadă că toate culturile sunt egale. Dar acest lucru nu se întâmplă, producându-se în schimb opusul: apare o admirație pentru alte culturi, admiraţie care merge până la discreditarea celei din care face parte. Sub deviza egalității, se produce o inegalitate și o discriminare, mascate însă de retorica oficială. În privinţa actorilor, se pot observa două categorii de astfel de tineri: unii sunt devotați în mod real acestei cauze, dar alții o urmează din oportunism, sesizând schimbarea paradigmei culturale.

Corectitudinea politică are prea puţin de-a face cu respectarea drepturilor unor minorități, având ca efect principal crearea unei culturi a culpabilizării.

* foto: www.themadpigeon.com