În octombrie anul trecut s-a vorbit pentru prima oară în public despre scrierile recent descoperite ale unui preot din Vandeea, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Aceste scrieri au fost prezentate de laureatul Premiului Asociaţiei Iudeo-Creştine pe anul 2010, Michel Remaud, la ceremonia decernării, de la sinagoga Adath Shalom de la Paris. Michel Remaud, el însuşi preot, stabilit la Ierusalim de treizeci de ani, este un cunoscut specialist catolic al relaţiilor iudeo-creştine. Menţionăm aici că două dintre cărţile lui Michel Remaud s-au tradus şi în româneşte:
Recomandăm cu căldură celor care citesc în franceză, site-ul Un écho d’Israël
Textul pe care vi-l prezentăm mai jos este traducerea unui fragment din conferinţa pronunţată de părintele Michel. Conferinţa integrală o puteţi găsi pe site-ul Amitié Judéo-Chrétienne de France, la adresahttps://www.ajcf.fr/spip.php?article694
(…) Este vorba de un preot născut în 1765 în regiunea care atunci se numea încă le Bas-Poitou şi care avea să devină douăzeci şi cinci de ani mai târziu departamentul Vandeea. Hirotonit preot în 1789, a trebuit să se exileze în Spania trei ani mai târziu pentru a fugi de persecuţie, după ce refuzase să jure credinţă constituţiei civile a clerului. Întors în Franţa în 1797, în momentul când persecuţia reîncepea sub Directorat, el şi-a început slujirea clandestină, cu riscul vieţii. După restabilirea păcii religioase, a fost numit paroh, înainte de a deveni superiorul seminarului şi vicar general al diecezei la Rochelle, apoi a celei de Luçon, care tocmai fusese restaurată, după ce a fost suprimată. A murit în 1835, după ce a întemeiat două congregaţii religioase, una de femei, cealaltă de bărbaţi, congregaţie căreia îi aparţin. Vorbind despre el în seara aceasta, sentimentele mele sunt amestecate, pe de o parte simt că împlinesc o datorie, pe de alta că trădez un secret de familie.
Louis-Marie Baudouin, pentru că trebuie să-l numim pe numele său, era un om îmbibat de Biblie, pe care o citea cu râvnă, în Vulgata şi în traduceri. Este imposibil să identificăm toate citatele din Scriptură care se găsesc în corespondenţa sa şi în alte scrieri ale sale. Unele sunt literale, altele sunt reminiscenţe ale unor formule biblice care îi vin firesc în timpul scrisului. În 1810, o călugăriţă din congregaţia pe care o fondase a reuşit să obţină de la el o explicaţie a Cântării Cântărilor. Această explicaţie a luat forma unei serii de scrisori, a căror redactare s-a întins pe mai mult de un an, în care comentează toată Cântarea, verset cu verset. Este pentru el ocazia de a-şi expune concepţia despre Biserică şi, pentru noi, de a face descoperiri surprinzătoare cu privire la viziunea lui asupra poporului evreu.
Despre tradiţia evreiască pare să nu ştie nimic. Ceea ce nu este de mirare pentru că s-a născut şi şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii într-o regiune din care prezenţa evreiască dispăruse de multă vreme — chiar dacă mai găsim şi astăzi, inclusiv în oraşul său natal străzi ca „Rue de la Juiverie”. Când vorbeşte întâmplător de iudaism, o face aşa cum se făcea în mod obişnuit pe vremea sa, însă caută imediat să contrabalanseze, ca şi cum ar dezvinovăţi Israelul de ceea ce este învinovăţit de obicei. Pentru că această necunoaştere a tradiţiei iudaice, la el merge împreună cu un extraordinar simţ al demnităţii poporului evreu, însoţit de judecăţi severe împotriva creştinilor antisemiţi — ca să folosesc un termen puţin anacronic.
Pentru el, nu este nici o îndoială că poporul evreu rămâne poporul ales. Când explică versetul « Preaiubitul meu a coborât în gradina lui » (6,1), are, de pildă, acest comentariu surprinzător : « Acest cuvânt coborât exprimă coborârea Cuvântului pe pământ şi predicarea Evangheliei între neamuri, pentru că evreii erau mult deasupra neamurilor. Isus, venind şi dăruindu-se de la evrei neamurilor, coboară. »
Ar fi prea puţin să vorbim în ceea ce îl priveşte, de stimă pentru poporul evreu. Evreii sunt pentru el „poporul îndrăgit de Dumnezeu”. Sub pana lui, lirismul este pus în slujba unei teologii originale pentru vremea sa — şi probabil chiar pentru ziua de azi —, însă ferme şi coerente. Îmi veţi permite să citez mai mult dintr-un pasaj care anticipă cu aproape un secol declaraţia de la Seelisberg în care arată că toate bogăţiile de care s-ar putea mândri Biserica sunt iudaice:
« Societatea evreilor este, de fapt, cea mai frumoasă societate, nobleţea sa este veche, ajunge până la Avraam, acest patriarh distins în toate. (…) Dacă i se reproşează crime, are virtuţi nenumărate, cea mai înţeleaptă politică, scrierile cele mai savante; acest popor a băut cu înghiţituri mari din apele limpezi ale adevărului, în timp ce grecii abili şi romanii curajoşi nu sorbeau decât câteva picături, care nici măcar nu erau curate. Cât de frumoase sunt corturile lui Iacov! (…) Frumuseţea şi bogăţia societăţii noastre vine de la acest popor: Isus, Maria, Iosif, Apostolii, etc.… erau evrei ; Scripturile noastre, şi din Vechiul şi din Noul Testament, vin de la evrei, sacramentele noastre vin de la evrei, distrugerea idolatriei şi convertirea noastră au fost făptuite prin slujirea evreilor. O, cea mai frumoasă dintre femei !… (pentru el, cea mai frumoasă dintre femei, voi reveni la aceasta, este Israelul). Cine va dispreţui acest popor? În ce mă priveşte îl iubesc cu ardoare şi aş vrea să îi dau înapoi ce mi-a dat cu atâta dărnicie. (…) Veniţi, evreilor, suntem prietenii voştri. Voi sunteţi rădăcina, noi suntem ramurile voastre, veniţi, vă vom vedea, vă vom iubi. »
Dar este ceva încă şi mai original : alegoria prin care el îşi expune viziunea sa asupra raporturilor dintre Biserică şi Israel, prin interpretarea a trei personaje biblice: Iacov, Rahila şi Lia. În interpretarea lui, Iacov este Isus. Rahila, cea care a fost iubită mai întâi şi de care Iacov este mereu îndrăgostit, cea pe care o numeşte « frumoasa Rahila », este Sinagoga. Lia este Biserica neamurilor. Sigur, Lia este soţia fecundă, însă din nefericire prea fecundă : « diferitele neamuri care au compus Biserica, precum grecii, romanii şi barbarii, i-au adus o minunată varietate (…), însă câte pete sunt în fiecare neam, pe care Botezul nu le şterge ! (…) Pacea şi războaiele, ereziile au întunecat oarecum această soţie prea fecundă. Ignoranţa şi trivialitatea au preferat uneori o fecunditate lipsită de nobleţe unei frumuseţi nobile şi maiestoase, nu s-a privit îndeaproape acest fapt, din dorinţa de a avea copii ; deseori pentru aceasta s-a părăsit disciplina înţeleaptă a secolelor mai severe. (…) Biserica, până acum, a fost compusă de credincioşii din diverse naţiuni, prin urmare, cu diverse interese şi caractere şi patimi. Interesele vremelnice, mândriile particulare au dezbinat împărăţiile creştinilor împotriva altor împărăţii ale creştinilor. »
Biserica pe care o ştie el, şi de care este puternic legat, nu poate răspunde aşa cum este aşteptării lui. Pentru el, în ea sunt prea multe rămăşiţe de păgânism. Din anumite pasaje din vechiul Testament, el întrezăreşte chiar o abjurare masivă a creştinilor veniţi dintre neamuri în timpul marii încercări de la sfârşitul vremurilor. Consecvent cu credinţa creştină, el aşteaptă recunoaşterea lui Isus de către Israel. Dar nu îşi imaginează această recunoaştere ca o asimilare a evreilor într-o societate creştină. Va fi căsătoria dintre Iacov şi Rahila. Această întâlnire dintre Isus şi poporul său nu va avea nimic, în spiritul său, dintr-o capitulare teologică a evreilor în faţa creştinilor, pentru că lucrurile se vor petrece direct între Isus şi evrei, fără ca neamurile să aibă vreun rol. El scrie explicit, creştinii nu trebuie să încerce să-i convingă pe evrei pentru a-i aduce la credinţa creştină. Isus însuşi le va vorbi cu cuvintele lui, în mod direct, atunci când va voi. În aşteptare, creştinii să se mulţumească să îi iubească pe evrei, şi să îi iubească pentru ceea ce sunt : poporul ales şi iubit al lui Dumnezeu. Purtând dorul primei Bisericii de la Ierusalim care era în întregime evreiască şi care « era numai o inimă şi un suflet », pentru a relua formula lui Luca din Faptele Apostolilor, el aşteaptă învierea acesteia la sfârşitul timpurilor. Biserica, revenind la rădăcinile sale biblice, va redeveni în sfârşit ea însăşi; şi creştinii veniţi dintre neamuri, cel puţin cei care vor mai rămâne după marea apostazie de la sfârșit şi care vor fi martorii acestei regăsiri, vor înţelege că sunt asociaţi doar prin har la un legământ care rămâne, în primul rând, un legământ între Dumnezeu şi poporul său de totdeauna.
Permiteţi-mi să citez, în fine, un comentariu al său la versetul « Vă voi lua şi vă voi duce în casa mamei mele ; acolo mă veţi învăţa ». (…) Vă voi duce. Pare limpede că ei nu sunt în casa mamei lor (…). Cred, prin urmare, din aceste cuvinte profetice, că evreii se vor întoarce să locuiască în Iudeea (…). Ierusalime, străzile tale vor fi umblate din nou. Acolo mă veţi învăţa : locurile însele învaţă, şi, între altele, Ilie va apărea în Iudeea, din acest pământ va împăca inima copiilor cu Tatăl lor, acest mare profet va mai lucra prin duhul său de două ori minunat. »
(Traducere Florina B.)
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
12 Comments
Anca Cernea
14 March 2011„Il est indispensable et urgent de fonder la relation des chrétiens au judaïsme sur ses bonnes bases, qui ne sont pas politiques ni même humanitaires, mais bibliques et théologiques. L’affirmation de l’Écriture dans son ensemble, Ancien et Nouveau Testaments, est que le salut de l’humanité passe par la réconciliation entre Israël et les nations.”
Michel Remaud
Silvapro
14 March 2011Multumesc, Florina B.
Astfel de scrieri incalzesc inima si inalta sufletul, pregatindu-l pentru acceptare, respect si indragire reciproce intre crestini si evrei.
Fiind vorba de religia crestina si fiindca a fost pomenit preotul Michel Remaud a carei specialitate este relatia iudeo-crestina, cred ca nu este deplasat sa dau aici un link la Domus Galilaeae, un salas religios, de o frumusete rara, cu o arhitecura moderna – o capodopera de arta – si cu o priveliste splendida spre Marea Tiberias. Inaugurarea a avut loc in 2000, cu ocazia vizitei lui Papa John in Tara Sfinta.
Citez din site-ul bisericii:
Christ.
Merita de vazut acest clip de fotografii care reuseste sa redea macar partial estetica si atmosfera deosebita a bisericii, care a avut un mare impact asupra mea cind am vizitat-o. Sper sa-i stirnesc interesul si lui Bugsy sa o vada cu prima ocazie, daca nu a facut-o pina acum.
http://www.youtube.com/watch?v=52XuThi2Stc
Anca Cernea
14 March 2011Silvapro,
Multumim pentru link. Foarte frumos si foarte important.
Nu stiu daca ai apucat sa vezi si acest articol, postat de colegul nostru Vlad P. cu ceva timp in urma:
Sionism și atitudine creștină
http://inliniedreapta.net/sionism-%C8%99i-atitudine/
Florina B.
14 March 2011Multumesc, Silvapro. Multumesc si pentru linkul http://www.hospitalprayers.org/ . L-am folosit pentru tatal unei prietene.
Silvapro
14 March 2011Ii urez sanatate tatalui prietenei!
Pe mine m-a impresionat acel tinar, Alon Nir, cu suflet mare. Se simtea finetea, generozitatea, modestia, sinceritatea si bunatatea care emana din personalitatea lui. Nici macar donatii nu cere. Il puteti vedea in filmuletul de sub meniul Mission de pe site-ul lui, unde puteti transmite orice rugaciuni sau dorinte pentru a fi plasate in Zidul Plingerii prin acest link:
http://www.tweetyourprayers.info/
Si voi aici pe site de fapt indepliniti „Munca menita Cerului”. Adica dezinteresata, si numai pentru satisfactia de a face bine.
Silvapro
14 March 2011Anca Cerna,
Ca si Louis-Marie Baudouin, este remarcabil si acest preot Gala Galaction (Grigore Pisculescu). Potrivnic unei atmosfere ale acelor timpuri, potrivnic atitudinii rudelor lui, el printr-o pornire launtrica, a gasit in suflet puritate si bunatate, dar si curaj, sa nutreasca sentimente omenesti fata de semenii lui descriminati si la rastriste. Si sa vina in ajutorul lor, prin influenta scisului si prin actiuni, cu toate ca acestea probabil nu i-au adus simpatie si popularitate.
A facut si pilgrimaj la Ierusalim in 1930, inregistind amintirile in „În pământul făgăduinţei”.
Nu stiu daca stiati ca:
.
Imi inchipui ce dezolat a putut fi de tragedia Holocaustului si in general de nazisti, de Brigadele de Fier si de alianta lui Antonescu cu Hitler.
Tata a auzit de Gala Galaction si ca era o figura f. bine cunoscuta. Chiar si la scoala se vorbea de el, mai mult in capacitate de scriitor. Crede ca l-au invatat la literatura.
Silvapro
14 March 2011Inca un exemplu de crestini simpatizanti, cu caldura in suflet.
This takes place in a Texas church.
This is Pastor John Hagee’s congregational choir.
Hagee is the founder and National Chairman of the Christian-
Zionist organization Christians United for Israel.
Listen and enjoy the choir – they do a great job.
http://www.youtube.com/watch?v=LjiMlEec5cU&feature=channel_page
Anca Cernea
14 March 2011Iata aici un discurs excelent al Pastorului Hagee:
Israel’s Fight is Our Fight
http://frontpagemag.com/2010/11/24/standing-up-for-israel-2/
Silvapro
14 March 2011Wow!
Anca Cernea
14 March 2011” So I’m often asked this question — why do Christians support Israel? We support Israel because the Bible is a Zionist text, and we believe the Bible. There are only two ways to live — the Torah way, and the wrong way. And we choose the Torah way.”
Silvapro
14 March 2011De mai mult timp doream sa pomenesc de cartea „the Narrow path” a lui Aharon Abraham Kabak, in care se gaseste o dragoste care curge in directia inversa – de la evreu spre Yeshua. Interesant este ca Kabak a scris-o dupa ce a revenit la Iudaismul Ortodox. Mai mult decit atit, imprejurarea in care a scris-o e remarcabila: in timp ce zacea bolnav si-a promis ca daca supravietuieste va scrie cartea lui cea mai importanta. Iar aceasta carte a fost The Narrow Path – The Man of Nazareth. Din pacate nu gasesc cartea pe raft, asa ca nu ma pot documenta mai bine si scriu din ceea ce-mi amintesc dupa aproape 25-30 de ani. Fiind roman (fiction), nu cred ca coincide cu Biblia in toate amanuntele. Probabil ca descrie lucrurile prin prizma unui evreu. Totusi cred ca n-ar fi de prisos de vazut si acest punct de vedere, Isus provenind si el din aceasta cultura. Pe atunci eu nu aveam mintea critica de acum, asa ca nu sint in masura sa-mi dau seama daca s-ar putea gasi acolo ceva jignitor, privit din ungiul unui cititor crestin. Oricum ar fi, importanta este dragostea care se revarsa din rinduri pentru imaginea lui Cristos. Cu impresia asta am ramas noi in suflet – si mama, si cercul meu de prieteni israelieni de atunci care erau fascinati si atasati in mod serios de Isus. Prin descrierile din carte, mama in timpul excursiilor prin tara, simtea ca retraieste evenimentele si locurile din acele timpuri, alaturi de Cristos.
Silvapro
14 March 2011Jean Marie Cardinal Lustiger
E interesant de remarcat ca a fost acceptat in continuare ca crestin de biserica si Vatican, si nici nu i-au revendicat functiile oficiale religioase, in pofida lucrurilor declarate, ca ramine si evreu, cu toate ca e crestin, adica lucrurile nu se bat cap in cap. Situatia lui speciala, nascut ca evreu care a adoptat crestinismul, pe Isus si Noul Testament, ii da posibilitatea sa se simta ca fiind un „fulfilled Jew”. Situatia mea de asemenea speciala, oarecum asemenatoare cu a lui, ma ajuta sa inteleg f. bine ce vrea sa spuna.
Gasesc cazul Cardinalului Jean Marie LustigerIn potrivit de adus in cadrul discursului nostru pro Iudeo-Crestin.