Continuăm seria de articole dedicate UE cu Meet the President of Europe, un alt text scris de Paul Belien. De această dată, jurnalistul flamand oferă informaţii extrem de interesante despre trecutul şi personalitatea noului preşedinte al Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, cel care a fost, până nu demult, premierul regatului Belgiei.
Vă recomandăm spre lectură şi celelalte articole din serie:
Tratatul de la Lisabona: lovitură de stat în slow motion
Leviatanul s-a născut: anexarea Europei de către Bruxelles
Faceţi cunoştinţă cu preşedintele Europei de Paul Belien
Herman Van Rompuy. Obişnuiţi-vă cu numele. El este primul Preşedinte al Uniunii Europene, cea pe care ratificarea Tratatului de la Lisabona de către toate cele 27 de state membre la începutul lui noiembrie a transformat-o într-o autentică Statele Unite ale Europei. Preşedintele Europei nu a fost ales; a fost numit într-o întâlnire secretă a şefilor de guverne ale celor 27 de state membre UE. Au ales pe unul dintre ai lor. Herman Van Rompuy a fost premier al Belgiei. Îl ştiu de pe vremea când abia începuse, ezitant, cariera politică.
Pentru a-l înţelege pe Herman, trebuie să aflaţi câte ceva despre Belgia, o ţară micuţă din Europa de Vest şi prototipul UE. Belgienii nu există ca naţiune. Belgia este un stat artificial, construt de puterile internaţionale în 1830 ca experiment şi compromis politic. Ţara are 6 milioane de olandezi, locuind în Flandra, jumătatea nordică a ţării, şi 4 milioane de francezi în Valonia, jumătatea sudică. Belgienii olandezi, numiţi flamanzi, ar fi preferat să rămână parte a Olandei, ca până în 1830, când francezii belgieni, numiţi valoni, ar fi preferat să se alăture Franţei. În schimb, au fost forţaţi să trăiască impreună într-un singur stat.
Belgienilor nu le place statul lor. Îl dispreţuiesc. Spun că nu reprezintă nimic. Nu există patrioţi belgieni pentru că nimeni nu vrea să moară pentru un drapel care nu reprezintă nimic. Dar pentru că Belgia reprezintă nimicul, ideologii multiculturali iubesc Belgia. Ei spun că fără patriotism, nu ar mai fi războaie şi lumea ar fi mai bună. Aşa cum cânta John Lennon, “Imagine there’s no countries, it isn’t hard to do, nothing to kill or die for, and no religion too.” („Imaginează-ţi că nu există ţări, nu este prea greu, nimic pentru care să ucizi sau să mori şi nici măcar religie”).
În 1957, politicienii belgieni au stat la leagănul Uniunii Europene. Obiectivul lor a fost acela de a transforma întreaga Europă într-o Belgie Mare, aşa încât, nemaiexistând naţiuni, toate fiind integrate într-un superstat artificial, să nu mai fie posibile războaie între popoarele Europei.
O mai atentă privire asupra Belgiei, laboratorul Europei, arată, totuşi, că ţara nu duce lipsă numai de patriotism. Îi mai lipsesc democraţia, respectul pentru statul de drept şi moralitatea politică. În 1985, în cartea sa, De Afwezige meerderheid (Majoritatea absentă), defunctul filosof flamand Lode Claes (1913-1997) argumenta că în lipsa unei identităţi şi a unei autentice naţionalităţi, nu pot exista nici democraţie şi nici moralitate.
Unul dintre oamenii care au fost puternic influenţaţi de teza dr.-ului Claes a fost un tânăr politician numit Herman Van Rompuy. În mijlocul anilor ’80, Van Rompuy, un conservator catolic născut în 1947, era activ în aripa de tineret a Partidului Creştin-Democrat flamand. A scris cărţi şi articole despre importanţa valorilor tradiţionale, rolul religiei, protejarea vieţii nenăscuţilor, rădăcinile creştine ale Europei şi nevoia de a le apăra. Natura nedemocratică şi imorală a politicii belgiene îi repugna şi a dus la un soi de criză de conştiinţă. Lode Claes, care se apropia de retragere, i-a oferit lui Herman oportunitatea de a-l succeda ca director al Trends, o revistă săptămânală financiar-economică din Belgia. În acest context am făcut cunoştinţă cu Herman. Într-o zi, m-a invitat să servim prânzul împreună pentru a mă întreba dacă, în cazul în care ar accepta oferta de a intra în jurnalism, aş fi de acord să mă alătur lui. Atunci mi-a spus că se gândea serios să părăsească politica şi îşi cântărea opţiunile pentru viaţa profesională pe care urma-o.
Nu sunt sigur ce s-a întâmplat în perioada imediat următoare. Poate că la conducerea Partidului Creştin Democrat a ajuns vorbă că Herman, un economist şi un intelectual genial, era pe punctul de a părăsi politica; poate că i-au făcut o ofertă pe care nu a putut să o refuze. Herman a rămas în politică. A fost făcut senator şi a intrat în guvern ca vice-ministru. În 1988 a devenit liderul creştin-democraţilor aflaţi la putere.
Cărările noastre s-au intersectat la intervale regulate până în 1990, an în care parlamentul belgian a votat o lege a avortului extrem de liberală. Regele belgian Baudouin (1930-1993), un catolic devotat care suferea pentru că el şi nevasta lui nu puteau avea copii, le-a spus prietenilor săi că „mai degrabă aş abdica decât să promulg legea”. Politicienii belgieni, convinşi că regele blufa, nu au vrut ca poporul belgian să afle despre opoziţia regelui la lege. Am scris despre aceasta în paginile The Wall Street Journal şi ca urmare am fost muştruluit de ziarul belgian pentru care lucram, în urma unui telefon primit de editorul meu, fost purtător de cuvânt al primului ministru, din partea premierului belgian, un creştin-democrat. Nu mi s-a mai permis să scriu pentru ziare străine despre probleme belgiene.
În aprilie 1990, Regele chiar a abdicat din cauza problemei avortului şi Partidul Creştin-Democrat, condus de Herman Van Rompuy, cel care s-a mândrit întotdeauna că este un bun catolic, a făcut ca una dintre cele mai liberale legi ale avortului din Europa să fie promulgată de un colegiu al miniştrilor, folosind o procedură din Constituţia belgiană care se aplică în situaţiile în care nu există rege. Apoi în ziua imediat următoare au reales regele. Am scris despre întreaga problemă într-un articol pentru The Wall Street Journal şi în consecinţă am fost concediat de ziarul meu pentru „purtare cumplit de rea”. Câteva săptămâni mai tîrziu, m-am întâlnit cu Herman la nunta unui prieten comun. M-am apropiat de el pentru a vorbi. Puteam vedea că este stânjenit. A evitat contactul vizual şi a încheiat conversaţia cât de repede a putut. Nu am mai vorbit de atunci.
Cariera politică a lui Herman a continuat. A devenit ministrul de finanţe al Belgiei şi vicepremier, purtător de cuvânt pentru Camera Reprezentanţilor şi, în cele din urmă, prim-ministru. A continuat să publice cărţi intelectuale şi inteligente, dar în loc să mai apere conceptul de bine, s-a pornit să apere conceptul de „cel mai mic rău”. Şi a început să scrie haiku.
Acum doi ani, Belgia s-a confruntat cu cea mai adâncă criză politică din istorie. Ţara s-a aflat la un pas de disoluţie în urma deciziei din 2003 a Curţii Supreme conform căreia districtul electoral Bruxelles – Halles – Vilvoorde (BHV), ce înglobează atât capitala bilingivistică Bruxelles, cât şi zona rurală Halle-Vilvoorde, vorbitoare de flamandă, era neconstituţională, cerând Parlamentului să remedieze situaţia. Decizia a fost luată în urma unei plângeri care susţinea că districtul BHV este neconstituţional şi trebuie împărţit în districtul electoral bilingvistic Bruxelles şi districtul electoral de limbă olandeză Halle – Vilvoorde. Această plângere a fost înmânată de… Herman Van Rompuy, locuitor flamand al districtului Halle – Vilvoorde.
Dar în 2003, creştin-democraţii nu se aflau la putere şi Herman era liderul opozişiei. Plângerea sa urmărea să creeze probleme politice pentru guvernul liberal al Belgiei care refuza să dividă districtul BHV pentru că partidele franceze din coaliţia de guvernământ respingeau verdictul Curţii Supreme. Creştin-democraţii flamanzi au intrat în alegerile generale din iunie 2007 cu promisiunea principală că, ajunşi la guvernare, vor împărţi BHV. Herman a candidat pe aceastp platformă electorală, partidul a câştigat alegerile şi a devenit cea mai importantă forţă politică din Flandra.
Criza politică a Belgiei a durat din iunie până în decembrie 2007 pentru că s-a dovedit imposibilă formarea unui cabinet din numărul necesar de politicieni vorbitori de olandeză (flamanzi) şi franceză (valoni). Flamanzii cerea împărţirea BHV, aşa cum a susţinut Curtea Supremă; valonii refuzau aplicarea hotărârii. În cele din urmă, creştin-democraţii flamanzi au cedat, renegându-şi promisiunea facută propriilor alegători şi au acceptat formarea unui guvern fără divizarea BHV. Chiar mai grav este că noul guvern avea un număr mai mare de miniştri vorbitori de franceză decât cel al miniştrilor vorbitori de olandeză şi nu se bucura de sprijinul majorităţii frlamanzilor din Parlament, deşi flamanzii reprezintă 60% din populaţia Belgiei. Herman a devenit preşedinte al Camerei Reprezentaţilor. În această calitate, a împiedicat parlamentului şi reprezentanţilor flamanzi să adopte o lege pentru divizarea BHV. Pentru aceasta, a folosit tot soiul de şiretlicuri.
În una din zile, pentru ca parlamentul să nu se întrunească si să voteze legea, a închis chiar sala unde se reunea plenara legislativului. Cu altă ocazie, nu s-a prezentat la post pentru o săptămână întreagă pentru a evita deschiderea unei scrisori care îi cerea să rezolve problema. Tactica lui a mers. În decembrie 2008, când premierul belgian a fost nevoit să demisioneze în urma unui scandal financiar, Herman a devenit noul lider al guvernului predominand vorbitor de franceză, cabinet ce nu reflecta majoritatea grupului etnic majoritar al Belgiei. În ultimele 11 luni, a reuşit să amâne orice vot parlamentar asupra problemei BHV, prelungind astfel o situaţie pe care, Curtea Supremă, răspunzând plângerii aceluiaşi Herman, a decis-o ca fiind neconstituţională.
Acum, Herman a trecut la conducerea Europei. Asemenea Belgiei, Uniunea Europeană este o instituţie nedemocratică ce are nevoie de lideri ageri ce sunt capabili să renunţe la tot ceea ce au crezut cândva şi care ştiu cum să impună poporului decizii ce sunt contrare voinţei populare. Democraţia, moralitatea şi statul de drept nu mai contează, aleşii noştri ştiu mai bine decât noi. Şi Herman este unul dintre aleşii noştri. A străbătut un drum lung de pe vremea când era dezgustat de stilul politicii belgiene.
Herman este asemenea lui Saruman, vrăjitorul înţelept din Stăpânul Inelelor a lui Tolkien, cel care a trecut de partea cealaltă. Cândva îi păsa de lucrurile de care ne păsa şi nouă. Dar acum nu îi mai pasă. Şi-a construit un turn înalt de unde ne conduce pe toţi.
8 Comments
Riddick
16 January 2010Cică vine luni la Cotroceni:
http://www.ziare.com/actual/ev…..nia-987758
„Intalnirea va constitui un prilej pentru un schimb de opinii pe marginea unor subiecte de maxima actualitate de pe agenda europeana, cum ar fi situatia economica la nivelul Uniunii Europene, principalele teme de pe agenda reuniunii informale a sefilor de stat si de guvern ai Uniunii Europene (Bruxelles, 11 februarie 2010) si a Consiliului European de primavara (Bruxelles, 25-26 martie 2010), precum si modul de functionare a noii institutii a presedintiei permanente a Consiliului European”, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.
Alina
16 January 2010Prea multe comentarii (sau sa spun neacademic, tam-tam), fie ele pozitive, fie negative, despre un presedinte UE doar simbolic. Nu stiu cum se vad lucrurile de la Bucuresti, dar de prin alte parti ale Europei (mai la vest adica) se stie clar cine a pledat pentru numirea lui Van Rompuy, dar mai ales de ce si in ce context……..
Imperialistu'
16 January 2010Nu inteleg de ce ti se pare atat de irelevant trecutul lui Herman Van Rompuy, cu atat mai mult cu cat functia prezidentiala este este simbolica doar pentru actualul stadiu de dezvoltare al federatiei europene. Nu stiu cum se vad lucrurile in alte parti ale Europei (mai la vest adica), dar la Bucuresti unii stiu clar spre ce se indreapta proiectul UE. ???? Ba si in Vest sunt destui care nu mai inghit gogoasa bruxelliana, numai ca aparatul corect politic occidental are un stil de discutie ce descurajeaza orice tentativa de dialog.
Sper ca nu crezi ca atat isi doresc birocratii de la Bruxelles, o entitate cvasi-handicapata ce functioneaza mai putin eficient decat institutiile sovietice si a carei greutate in plan internationala este zero.
Imperialistu'
16 January 2010Dar ca sa nu zicem ca am ignorat problema
, te intreb – cine si de ce?
danut chidon
16 January 2010interesant !
costin
16 January 2010Preşedintele UE, jignit dur la prima apariţie în PE
Nigel rulz
sk
16 January 2010foarte foarte interesant!
Gopo
16 January 2010