FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Flotila păcii şi libertăţii, continuare

Navele flotilei care a încercat să spargă blocada navala a Gazei au sosit, sub escortă israeliană, în portul Ashdod, unde încărcătura a fost inspectată şi apoi transferată în camioane şi trimisă spre destinaţia finală. Conform colonelului Moshe Levi, coordonator al operaţiunii de descărcare şi inspecţie, materialul trimis nu conţinea articole a căror penurie era resimţita în Gaza: „Echipamentul pe care l-am găsit este în întregime echipament pe care l-am admis constant în Fâşia Gaza pe parcursul anului trecut.” Cargoul era prost documentat şi încărcat haotic şi neglijent.
‘Equipment not in shortage in Gaza’

Cele aproximativ 28 de camioane cu ajutoare au ajuns la punctul de frontieră de la Kerem Shalom, dar Hamas refuză să permită intrarea ajutoarelor în Gaza. Surprinzător? Nu. Israelienii au reţinut cimentul şi barele de metal, de care Hamas are nevoie pentru construcţii militare. Medicamentele, alimentele şi restul materialelor destinate populaţiei din Gaza nu au valoare pentru Hamas. Mult mai importanţi sînt confraţii terorişti de pe vasul Marmara, la ora de faţă reţinuţi de Israel şi pe cale să fie expulzaţi către ţările de origine. Hamas îi vrea neapărat, doar erau încărcătura cea mai „umanitară” din întreg transportul. Fără îndoială, umanitarii revoltaţi de peste tot demonstrează deja în semn de protest faţă de felul în care Hamas sabotează eforturile comunităţii internaţionale de a alina suferinţele obiditului popor palestinian.
Agenţia de presă chineză Xinhua

… care moare de foame, sete, molime, nu? Dar deloc. Gaza este săracă, însă nu duce lipsă de alimente, apă, energie, carburanţi, medicamente, aparatură medicală, casnică, proiecte de dezvoltare economică. Numai UE şi state europene individuale au donat aproximativ $3 miliarde dolari pentru Gaza şi Cisiordania în perioada 1994 – 2003. Între 2002 – 2005, bugetul UE pentru UNWRA (agenţia ONU dedicată palestinienilor) a fost de €237 milioane. Foarte recent, jurnalistul danez Steffen Jensen a vizitat Gaza pentru a vedea cît de adevărate sînt rapoartele despre sărăcia lucie din această zonă. Spre surpriza sa, alimente există din abundenţă, maşinile circulă nestînjenite de vreo penurie de carburanţi, iar localnici cu care a stat de vorba confirmă faptul că o parte a bunurilor de vînzare provin din Israel: originalul şi versiunea tradusă în engleză. Iar acest reportaj documentează de asemenea „catastrofa umanitară” din Gaza.

Începem să aflăm mai multe despre identitatea „activiştilor păcii” de la bordul navei Marmara. Conform forţelor armate israeliene, cel puţin 50 dintre pasagerii acestui vas ar putea avea legături cu organizaţii jihadiste internaţionale. Cei 50 nu au paşapoarte şi refuză să se identifice, iar mulţi dintre ei au avut asupra lor plicuri cu mii de dolari bani gheaţă: IDF: Global Jihad on flotilla
Ziarul olandez De Telegraaf raportează prezenţa la bord a lui Amin Abou Rashed, cunoscut drept liderul Hamas din Olanda: Holland Hamas leader was there
MEMRI relatează despre un număr de „activişti de pace” din Orientul Mijlociu îmbarcaţi pe croaziera „păcii şi libertăţii”: Muhammad Al-Baltaji şi Hazem Farouq, membri ai parlamentului egiptean din partea Frăţiei Musulmane; iordanienii Wael Al-Saka şi Salam Al-Falahat, amîndoi afiliaţi Frăţiei Musulmane şi susţinători Hamas; yemeniţii Sheikh Muhammad Al-Hazmi şi Hazza’ Al-Maswari, membri ai partidului islamist Al-Islah; kuweitianul Osama Al-Kandari, care în 2009 a semnat un comunicat oficial chemînd la declanşarea jihadului împotriva statului Israel: Arab Media Reports on Flotilla Participants: Writing Wills, Preparing for Martyrdom, Determined to Reach Gaza or Die

Despre legalitatea acostării convoiului în ape internaţionale, în scopul împiedicării spargerii blocadei navale menţinute de Israel asupra Fâşiei Gaza: da, acţiunea armatei israeliene a fost legală.
IDF action in international waters legal
More on international law /blockades

Despre legăturile cu terorismul islamic ale organizaţiei „caritabile” IHH, sponsorul principal al flotilei „păcii şi libertăţii”:
The Terror Finance Flotilla
Violence and Humanitarian Aid

Urmează o serie de articole de analiză care mi-au reţinut atenţia.

Joel Fishman – contextul politic creat, cu o privire atentă asupra Turciei şi eşecului israelian de a înţelege cu cine au avut de a face în această provocare.
Israel’s Interception of the Turkish Flotilla: The morning-after Hangover

Barry Rubin – cînd e vorba despre Israel, occidentul şi islamiştii sînt uniţi în jurul unui inamic comun.
Sympathy for the Devil and the Gaza Sea Confrontation: How Can Helping a Repressive Fascist, Genocide-Intending Hamas Regime be Innocent?

Caroline Glick – analiză geopolitică a situaţiei create pentru Israel.
Ending Israel’s Losing Streak

Keith Pavlischek – o analiză militară a conceptului de „proporţionalitate” şi felul în care termenul este greşit aplicat în cazul Israelului.
Proportionality in warfare

Phyllis Chesler – analiză a războiului de propagandă împotriva Israelului.
The Lynching of Israel: The Global Propaganda Wars Gather Force

Allison Kaplan Sommer – reacţii israeliene faţă de operaţiunea militară defectuoasă.
Within Israel, Finger-Pointing and Lessons Learned

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

113 Comments

  1. Corneliu
    2 June 2010

    Cititi va rog materialele din linkurile de mai jos:

    http://www.debka.com/article/8827/
    http://www.debka.com/article/8829/

    Este pur si simplu grav.
    Tensiunea produsa de Turcia, care se comporta cu o aroganta de nedescris, se apropie de limite foarte periculoase. Turcia s-a transformat repede intr-o protectoare ferventa a terorismului islamic, in special a celui indreptat contra Israelului, iar primul ei ministru a denumit Israelul pur si simplu inamic.

  2. Albert Wright
    2 June 2010

    Este pur si simplu grav.Tensiunea produsa de Turcia, care se comporta cu o aroganta de nedescris, se apropie de limite foarte periculoase. Turcia s-a transformat repede intr-o protectoare ferventa a terorismului islamic, in special a celui indreptat contra Israelului, iar primul ei ministru a denumit Israelul pur si simplu inamic.
    +1

  3. emil
    2 June 2010

    Din analiza lui Joel Fishman:

    There is another dimension which must be appreciated. Turkey has developed a new strategic vision of its place in the world and is seeking to expand its influence. Turkey’s Foreign Minister, Ahmet Davutoğlu, is the engineer of this new approach. His idea has been to establish a Pax Ottomana in this region. He does not seek to rebuild the Ottoman Empire but to expand the influence of the Islamic Turkish state as peacemaker and arbiter. In our times, the expansion of influence may bring considerable benefits. This explains Turkey’s intense desire to push its way in as the peacemaker between Syria and Israel. Within a larger perspective, it is possible to say that after the European Union closed the door on Turkey, it decided to construct a similar enterprise with Islamic Turkey as the central player, combined with improved relations with Iran, Syria, and the Hamas. Turkey has invested money in the improvement of Gaza port, and if Turkey were able to send shipments of men and materiel to Gaza, it would automatically develop a presence in the Eastern Mediterranean. As Bernard Lewis succinctly put it, “Turkey flipped.”

  4. euNuke
    2 June 2010

    Nu cred că este vorba doar de pan-turcism şi pan-islamism in această operaţiune de învăluire şi provocare a Turciei. Să nu uităm că, nu cu mult in urmă in acest an, Erdogan a primit vizita lui Medvedev la Ankara şi pe lîngă întărirea parteneriatului economic s-a discutat şi decis o chestiune foarte importantă, ignorată de massmedia europeană: modificarea regimului de vize între Turcia şi Rusia, atestînd o paradigma dominantă a relaţiilor Rusiei post-comuniste cu statele islamice, nu numai cu cel arabe, anume orchestrarea unui front comun de interese antioccidental, însă bine deghizat cu ajutorul terminologiei eufemistice ce marchează limbajul de platilină al diplomaţiei internaţionale [parteneriate, colaborări, bilaterale, acorduri şi agremente]. Cert este că Rusia este membru observator al Organizaţiei Conferinţei Islamice din 2005 şi, in plus, a furnizat 7 membri deplini acestei organizaţii pan-islamice şi califatice, statele rezultate in urma procesului de dezintegrare a comunismului sovietic şi european [nu am numărat şi Bosnia care este deocamdată membru observator, ci doar Albania, parte a OCi din 1992], prin urmare conjectura unui bloc islamo-sovietic nu mai pare atît de deplasată, iar dacă ne gîndim că ruşii forţează in prezent deschiderea graniţelor europene, prin negocierile duse chiar pe teritoriu lor la Rostov-pe-Don, atunci putem remarca că aceste acţiuni ale Turciei şi Rusiei nu pot fi luate altfel decît ca o strategie concertată şi orientată impotriva Europei.

    reuniunea rusia-ue
    http://www.dw-world.de/dw/article/0,,5634239,00.html
    moneda de schimb + drepturile omului
    http://www.dw-world.de/dw/article/0,,5637868,00.html

  5. George
    2 June 2010

    Foarte misto, bravo Emil. Cu permisiunea ta, ma voi folosi si eu de cateva din info adunate de tine.

  6. Imperialistu'
    2 June 2010

    Nu am unde sa pun stirea.

    Gallup: Republicans Jump Out To “Historic Lead” In Gallup Generic Ballot…

    Gallup’s generic polling shows the number of voters saying that they would vote for Republicans rising three points from last week, while the number saying they will vote for Democrats dropped four points. The 49%-43% lead for the Republicans is the largest that the pollster has ever recorded for the party. Moreover, Democratic enthusiasm for voting this fall fell a point, while enthusiasm among Republicans stayed about fifteen points higher. This indicates an even wider lead for Republicans once Gallup imposes a likely voter screen this fall.

    Republican Congress.

  7. emil
    2 June 2010

    Cu placere, George. Baga mare la Dilema… ????

  8. Pataphyl
    2 June 2010

  9. emil
    2 June 2010

    euNuke… rusii refac pinza lor de influenta din timpul Razboiului Rece. Intr-un fel, asistam la recrearea unor patternuri din istoria recenta, in paralel cu recrearea unor patternuri mai vechi. Turcia isi redescopera vocatia otomana, de conducatoare a islamului sunnit, iar in combinatie cu Iran, in flancul sudic al lumii musulmane si deja bine infipt in postura de putere shi’a, islamul istoric – agresiv si imperialist – se reintrupeaza ca o pasare phoenix. Patternuri cunoscute si actori noi se combina si dau nastere unui cocktail care va pune iar lumea pe butuci.

  10. emil
    2 June 2010

    Pataphyl, bun glenn-becku’ ???? le zice fără noduri și flotări logice.

    Iată și noi filmări ale umanitarienilor de pe croaziera mediteraneană. Sînt filmări ale activiștilor păcii, pregătindu-se pentru pipa păcii…



    … și scuturînd scrumul peste agresorii israelieni:



    Era unul, SABIN, cu care am stat de vorbă recent despre mentorul său Johan Galtung – patriarhul păcii suflîndu-și mucii peste Israel la conferințe organizate în Turcia – și probleme generale de pace-pace între doua dobitoace…. revin-o SABINE și luminează-ne!

  11. dr pepper
    2 June 2010

    am vazut astazi the baader meinhof complex

    la inceput mi s’a parut un film documentar biografic/ propagandistic.
    ma gandesc ca ar fi interesant sa strangem informatii despre ce a insemnat terorismul in anii 68 cand teroristii socialisti aruncau in aer, rapeau si ucideau oameni.
    se antrenau in orientul mijlociu.
    RAF – Rote Armee Fraktion din germania sau brigazile rosii din italia sau weather underground in america…
    ceva in genul a cum construieste imp – fiecare vine cu ce gaseste, i se pare interesant si traducem.
    apoi se actualizeaza si … sa vedem ce iese.
    e ceva ce s’ar putea pune in practica?

  12. Francesco
    2 June 2010

    „…cantitatea de ajutoare gasite la bordul navelor este inferioara aceleia pe care o trimite zilnic Israelul in Gaza”, asa se incheie editorialul din Corriere della Sera intitulat „32 din cei 47 de membri au spus da. Nu din partea Italiei si Statelor Unite. La Istanbul multimea i-a intampinat pe activisti.”

    Este vorba despre votul din Consiliul pentru Drepturile Omunlui de la Natiunile Unite in privinta unei „misiuni internationale pentru anchetarea incalcarii dreptului international.”

    Franta si Regatul Unit s-au abtinut…

    Intre timp nava Rachel Corrie isi continua drumul catre Gaza, avand sustinerea guvernului Irlandei. La bordul navei vor fi circa 15 „activisti”, printre care laureata Premiului Nobel pentru Pace Maired Corrigan-Maguire si Denis Halliday, fost inalt responsabil ONU.

  13. Simplu_vizitator
    2 June 2010

    Buna dimineata.
    Un mini-interviu cu colonelul in rezerva Shlomo Mofaz:
    http://www.romanialibera.ro/ac…..88759.html

  14. Manfred
    2 June 2010

    Toate bune și la „locul” lor… Vreau însă să-l întreb pe autorul acestui blog, dacă: 1. știe cine a fondat „HAMAS-ul”.
    2. e bine ca publicul larg să afle cine a fondat „HAMAS-ul”.

  15. vlad
    2 June 2010

    au mai apărut și aceste părți

  16. bugsy
    2 June 2010

    #14, seic ahmed yassin, 1987. so what?

  17. Manfred
    2 June 2010

    #17
    Mai în detaliu…:

    „Thanks to the Mossad, Israel’s „Institute for Intelligence and Special Tasks”, the Hamas was allowed to reinforce its presence in the occupied territories. Meanwhile, Arafat’s Fatah Movement for National Liberation as well as the Palestinian Left were subjected to the most brutal form of repression and intimidation

    Let us not forget that it was Israel, which in fact created Hamas. According to Zeev Sternell, historian at the Hebrew University of Jerusalem, „Israel thought that it was a smart ploy to push the Islamists against the Palestinian Liberation Organisation (PLO)”.

    Ahmed Yassin, the spiritual leader of the Islamist movement in Palestine, returning from Cairo in the seventies, established an Islamic charity association. Prime Minister Golda Meir, saw this as a an opportunity to counterbalance the rise of Arafat�s Fatah movement. .According to the Israeli weekly Koteret Rashit (October 1987), „The Islamic associations as well as the university had been supported and encouraged by the Israeli military authority” in charge of the (civilian) administration of the West Bank and Gaza. „They [the Islamic associations and the university] were authorized to receive money payments from abroad.”

    The Islamists set up orphanages and health clinics, as well as a network of schools, workshops which created employment for women as well as system of financial aid to the poor. And in 1978, they created an „Islamic University” in Gaza. „The military authority was convinced that these activities would weaken both the PLO and the leftist organizations in Gaza.” At the end of 1992, there were six hundred mosques in Gaza. Thanks to Israel�s intelligence agency Mossad (Israel�s Institute for Intelligence and Special Tasks) , the Islamists were allowed to reinforce their presence in the occupied territories. Meanwhile, the members of Fatah (Movement for the National Liberation of Palestine) and the Palestinian Left were subjected to the most brutal form of repression.

    In 1984, Ahmed Yassin was arrested and condemned to twelve years in prison, after the discovery of a hidden arms cache. But one year later, he was set free and resumed his activities. And when the Intifada (�uprising�) began, in October 1987, which took the Islamists by surprise, Sheik Yassin responded by creating the Hamas (The Islamic Resistance Movement): „God is our beginning, the prophet our model, the Koran our constitution”, proclaims article 7 of the charter of the organization.

    Ahmed Yassin was in prison when, the Oslo accords (Declaration of Principles on Interim Self-Government) were signed in September 1993. The Hamas had rejected Oslo outright. But at that time, 70% of Palestinians had condemned the attacks on Israeli civilians. Yassin did everything in his power to undermine the Oslo accords. Even prior to Prime Minister Rabin�s death, he had the support of the Israeli government. The latter was very reluctant to implement the peace agreement.

    The Hamas then launched a carefully timed campaign of attacks against civilians, one day before the meeting between Palestinian and Israeli negotiators, regarding the formal recognition of Israel by the National Palestinian Council. These events were largely instrumental in the formation of a Right wing Israeli government following the May 1996 elections.

    Quite unexpectedly, Prime Minister Netanyahu ordered Sheik Ahmed Yassin to be released from prison („on humanitarian grounds”) where he was serving a life sentence. Meanwhile, Netanyahu, together with President Bill Clinton, was putting pressure on Arafat to control the Hamas. In fact, Netanyahu knew that he could rely, once more, on the Islamists to sabotage the Oslo accords. Worse still: after having expelled Yassin to Jordan, Prime Minister Netanyahu allowed him to return to Gaza, where he was welcomed triumphantly as a hero in October 1997……”
    http://www.globalresearch.ca/articles/ZER403A.html

  18. bugsy
    2 June 2010

    #18, again, so what???????

  19. Imperialistu'
    2 June 2010

    Nu intelegi, ma, Bugsy, tot evreii-s de vina. Adevarul e ca in cazul Hamas chiar sunt. Dupa o mie si ceva de ani de Islam, tot nu s-au prins ca salbaticii astia te vor injunghia cu prima ocazie. Si un spital daca vor construi, va avea ca scop tot suprematia islamului si lupta impotriva imputitilor de kuffar. Ai fi zis ca evreii, „subumani” in ochii Religiei Pacii, would have known better. Uite ca nu.

  20. Riddick
    2 June 2010

    Mă întreb dacă Turcia va bascula, ieşind din NATO şi aliindu-se cu Rusia.

    Jirinovski pleda (cel puţin prin anii ’90, când am auzit eu chestia asta) pentru „o alianţă între ortodoxie şi islam”. Ortodoxia, nu-i aşa, fiind reprezentată de „cea de-a treia Romă”, Moscova.

    Sau, poate e mai interesant pentru ei să submineze NATO din interior, având acces la resurse şi informaţii, şi dreptul de veto.

    Este pus sub semnul întrebării proiectul Nabucco şi căile de acces (inclusiv aerian) spre Irak-Afghanistan.

    Într-o conjunctură similară din 1986, guvernul socialist spaniol al lui Felipe Gonzales, a interzis trecerea prin spaţiul aerian al spaniei a avioanelor americane staţionate în Marea Britanie, care trebuiau să bombardeze Libia.

  21. Manfred
    2 June 2010

    #20
    „Evreii de vina…”?
    Nu taică, mai pe înțeles…zioniștii&talmudiștii…

  22. Imperialistu'
    2 June 2010

    Macar vorbeste romaneste: sionistii.

    Riddick> Jirinovski este un dobitoc, ortodoxia a suferit cel mai mult de pe urma Islamului.

  23. Riddick
    2 June 2010

    @Imperialistu, #23: E drept, cea rusă – lately, Chechnya & stuff…

    Totuşi:

    Is Al Qaeda a Kremlin Proxy?

    http://www.jrnyquist.com/nyquist_2005_0813.htm

  24. Manfred
    2 June 2010
  25. Riddick
    2 June 2010

    „Was this the chef ?” (ăsta era bucătarul ?) ????

    http://mypetjawa.mu.nu/archive…..dagger.JPG

    Via The Jawa Report

    Era un parlamentar yemenit, care se găsea pe navă şi-şi agita cuţitul tradiţional yemenit, djambia.

  26. bugsy
    2 June 2010

    Imperialistu’, am inteles acum: evreii sunt de vina pentru toate care se intampla pe pamant, in aer, pe apa (Humanitarian flotilla, for instance)! Cred ca tot evreii sunt de vina si pentru …aparitia evreilor, nu?

    (imi spui te rog cum pot trimite un document ca attach. e vorba de un pdf cu imagini cu viata de zi cu zi din Gaza sub asazisa blocada a Zionistilor?. multumresc)

    #22 – Bibi Netanyahu este „zionist&talmudist”????????

    #Riddick: se pune oare la cale o alinata Rusia Iran Turcia? cam nashpa pentru Europa & USA

  27. Corneliu
    2 June 2010

    Bugsy, Imperialstu’, Riddick, uitaţi-vă bine cu cine aveţi de a face în cazul lui Manfred.
    El este un nazist sadea şi foloseşte diversiunea „n-am nimic cu evreii, n-aţi înţeles, e vorba de zionişti, talmudişti, Mosad, Israel” etc. etc. pentru a-şi acredita ideile. El are „sarcina de partid” de a lămuri pe cât mai mulţi că jidanii cei cazari (nu evreii, ferească D-zeu, ei sunt altceva), prin conspiraţia lor (de, Protocoalele, Mein Kampf) dusă pe căile cele mai nebănuite sunt cauza răului care se întâmplă în lume. Ce Islam, care terorism, voi nu ştiţi…
    Este agitatorul antisemit tipic al zilelor noastre. Cunosc acest soi foarte bine. L-am studiat.
    După părerea mea, nu va pierdeţi timpul şi lăsaţi-l să vorbească singur.

  28. Riddick
    2 June 2010

    @ bugsy: nu ştiu…

    Mă aştept la o lovitură de stat militară în Turcia. Dar va fi cu mult „bulion” pe caldarâm de data asta…

  29. vlad
    2 June 2010

    Cred ca tot evreii sunt de vina si pentru …aparitia evreilor, nu?

    ???? superb!

    păi, de vreme ce sunt de vină pentru apariția statului Israel, deși există poporul evreu (popor cu cele mai solide argumente istorice, arheologice și culturale pentru dreptul la un teritoriu dat foarte bine circumscris), formula ta nu este întru totul paradoxală. Pentru unii este perfect inteligibilă, doar că mulți antisemiți de azi nu și-au formulat astfel problema… încă.

  30. bugsy
    2 June 2010

    @Riddick: apropos la o lovitura de stat militara in Turcia. Eu am apus pariu pe acesata miscare si am dat si dedaline: 1 septembrie! Erdogan mizeaza pe sentimente primitive cand isi construieste dicursul anti israelian, proislamic si (chiar) fundamentalist. dar sentimnetele nu tin de foame. pilaful de zi cui zi din farfuria lui ismail nu se umple cu vorbe , chiar si cele de genul „Moarte Evreilor!”. Turcia are nevoie de relatii bune cu Israelul, pentru ca din aceste relatii vin banii, multi bani! asa ca, Allah o fi el mare, dar credinta tot prin stomac trece. Deci, eu zic 1 septembrie pana cand vom vedea breakin’ news de la Ankara cu „fuga dictatorului”. si mai cred ca primii care se vor agita vor fi kurzii!

    @Corneliu: multumesc pentru avertizare Corneliu. Manfred is an easy target!

  31. Manfred
    2 June 2010

    @Corneliu
    Aha, zioniștii&talmudiștii au confiscat ramura semitică…. cum rămâne cu arabii, maltezii, sirienii…ei nu mai au voie să fie semiți?

  32. costin
    2 June 2010

    kitul „activistului pentru pace”:

  33. Corneliu
    2 June 2010

    Si in contextul kitului activistului pentru pace, nu e niciodata superflu sa aducem iar si iar poza din link, cu onorabilul yemenit, cutitar si el ca si restul liotei de pe vasul „Marmara”.
    http://elderofziyon.blogspot.c…..ivist.html

  34. Imperialistu'
    2 June 2010

    Mie imi place prastia Hizbullah. :mrgreen:

  35. costin
    2 June 2010

    Flotila pacii


    http://elderofziyon.blogspot.c…..-ship.html

  36. Manfred
    2 June 2010

    Mă rog, dacă torpilau cârma navei, cred că nu mai era nevoie de comando. Dar deh, e nevoie de spectacol la tv, tabere, conflicte… faceţi pariurile, tovarăşi!!! Deocamdată 9-0 pt. Israel la nr. de victime cauzate adversarului…

  37. dr pepper
    2 June 2010

    hahahaha, „ranga de metal a pacii”.

  38. dr pepper
    2 June 2010

    manfred, singurul „tovaras” aici esti tu.
    asta in cazul in care nu esti un islamist infocat.
    costin a pus acum o zi sau doua un video despre un tanar evreu iesit cu un steag israelian in strada.
    astazi a fost preluat de toate website-urile conservatoare.
    la inceputul acestui video era un comentariu:

    Muslims and far-left activists demonstrators outside the Israel Consulate…

    sa’ti explic: far-left sunt aia cu comunismul si socialismul.
    adica „tovarasii”, pricepi?
    sau nu am fost destul de explicit?

  39. Manfred
    2 June 2010

    @dr piper
    Dacă torpilau cârma sau opreau elicea vasului cu o simplă plasă de pescuit, mmm? Se mai lăsa cu victime? Mai era scandal acum?

  40. dr pepper
    2 June 2010

    bineinteles tovarasu’ manfred.
    era mai mare tambalau.
    parca vad titlurile cu majuscule din ziare:

    „VASUL PACII TORPILAT DE ISRAEL!”

    asa macar vasul a fost preluat si ajutoarele au ajuns la destinatie.

    mai am un titlu:

    „Populatia palestiniana moare de foame si din lipsa de medicamente din cauza ca armata israeliana a torpilat vasu’ pacii”

    si daca vrei pot gasi titluri pana dimineata…

  41. costin
    2 June 2010

    @manfred,
    au fost 6 vase in „flotila pacii”. Soldatii au coborit pe toate, si au convins verbal 5 dintre ele sa se lase verificate, iar daca totul era in regula Israelul transporta ajutoarele in Gaza. La 5 vase nu a fost nici o problema, dar la al saselea, pe care erau oameni care urmareau sa moara pentru Allah, nu sa duca ajutoare umanitare in Gaza, au atacat soldatii, care au ajuns pe barca din acelasi motiv, pentru a convinge vasele sa acosteze intr-un port Israelian pentru a fi verificate. Dar cum sa faca asa ceva cind „activistii pacii” era inarmati si pusi pe harta? Iar daca torpilau comanda sau blocau elicea, ce faceau? Nu trebuiau oricum sa se urce pe nava sa verifice incarcatura?Tot ar fi fost atacati.. in fine, vb prostii, asta e ideea.

  42. costin
    2 June 2010

    asa, + ce zice pepper, bineineles

  43. Manfred
    2 June 2010

    Deci 9 victime se merită…. Titlurile din ziare sunt mai blânde acum.

  44. costin
    2 June 2010

    Tu te faci ca nu intelegi sau nu vrei sa intelegi? Chiar daca torpilau carma sau opreau vasele intr-un fel sau altul, trebuiau sa se suie pe nave sa le verifice, si acelasi lucru se intimpla, doar ca ar fi torpilat cirma, degeaba. Ca sa se afle in treaba. Nu se rezolva nimic cu ideea ta geniala.

  45. Imperialistu'
    2 June 2010

    Nu-l luati prea in serios pe Manfred, nici el nu crede ce spune. E 3 iunie si nu se organizeaza nici o greva la ora asta, tre’ sa faca si el ceva.

  46. Imperialistu'
    2 June 2010

    Human Rights UN


    E vechi, dar nu strica sa il mai punem pe aici.

  47. emil
    2 June 2010

    Manfred. Nu sint victime. Absolut, 9 jihadisti morti se merita. Au vrut martiriu, l-au primit. 9 x 72 = 648 locuri de munca noi create pentru virginele lui Allah.

  48. costin
    2 June 2010

    Lebanese Al-Jazeera reporter confirms Israeli version, says Flotilla terrorists took 4 Israelis hostage

    Activists on a Gaza-bound Turkish ship seized four Israeli marines before other commandos stormed aboard using live ammunition, a Lebanese cameraman said in an account on Thursday that echoed elements of Israeli testimony.

    There were sharp differences in the versions of Monday’s events at sea on the cruise liner Mavi Marmara. Witnesses freed after three days incommunicado in Israel accused troops of war crimes; Israel held to its line that they fired in self-defence.
    ……

  49. Imperialistu'
    2 June 2010

    Sa mai spuna careva ca industria sexului nu exista in Islam.

  50. Manfred
    2 June 2010

    Hai sa vedem un islamist notoriu… hehe
    http://www.youtube.com/watch?v=GsUtvOW6SR0
    Uite-l si pe „iRealitatea

  51. costin
    2 June 2010

    Michael Coren despre ipocrizia jenanta a Turciei:

    manfred, get lost!

  52. Imperialistu'
    2 June 2010

    Veste Kevlar – nu plecati in misiuni pacifiste fara ele!
    Masti de gaz + keffyieh – pacifismul merge mana in mana cu masca de gaz si protestul tembel-vestimentar
    Nightvision pacifist – pentru viziuni pasnice, neasociate cu marijuana sau alte droguri „usoare”
    Bara de metal a pacii (supranumita Bara Pacii de Metal) – pentru close encounters
    Pacificatoare din metal – bune pentru pacificarea comandourilor israeliene inarmate cu paintball rifles
    Prastii pacifiste – copii, un pacifist l-a omorat pe Goliat (preferata mea e prastia Hezbollah, o minunatie a tehnicii turce)
    Cutite ale pacii – a se folosi numai impreuna cu pacificatoarele din metal

  53. Manfred
    2 June 2010

    @Costin
    Nu fac parte din nicio tabără „combatantă”. coranul și talmudul îmi repugnă. Îmi repugnă demonstrațiile , grevele , conflictele armate…
    Repet: pe mine mă interesează felul în care este manipulată gloata proislamică… Tot ce se vede în media acum, are „darul” de-a-i întărâta…

  54. emil
    2 June 2010

    Joi, 3 iunie. Episcopul Luigi Padovese, vicarul bisericii catolice din Anatolia, ucis de soferul sau:

    Church officials expressed „shock and sorrow” over the death of Padovese, who was also the president of the Turkey Bishops Conference.

    „I can only express an immense pain over this violent act that has taken us by surprise,” Vatican spokesman Father Federico Lombardi said.

    „The tragedy of this event shows the difficulty that the Christian community endures in the Middle East region.”

    Driver apprehended in Catholic bishop’s stabbing death in Turkey

  55. Francesco
    2 June 2010

    Jihad in humanitarian clothing, asa isi intituleaza Brigitte Gabriel ultimul sau articol de pe Newsbusters. Citez:

    The lesson here is that Islamists and jihadists have become masters of media manipulation, a task made easy by the degree of willful blindness, naiveté’, and political correctness so epidemic in the media and among world leaders. They have had decades of practice to learn how willfully gullible much of the Western press is when it comes to their alleged grievances and their claims of victimization – especially when it comes to Israel.

    I witnessed this growing up in a bomb shelter in Lebanon watching media reports that never seemed to line up with what we Christians in Lebanon were experiencing at the hands of militant Muslims. I saw this again as news anchor of World News for Middle East Television in the 1980s, as I reported on the rise of Islamic terrorism.

    Today, Islamists are emboldened by a U.S. administration that is incapable of correctly defining “jihad” and has made clear by its actions that it sees Israel as the principal roadblock to peace in the Mideast. Islamists expect the very response they are now getting from much of the world community, the media, and the Obama administration in the wake of the Gaza Flotilla incident.

    With so much “positive reinforcement,” expect more belligerent acts from Hamas and its friends in the weeks and months to come.

  56. Manfred
    2 June 2010

    wow. Șoferul trebuie ars pe rug…;)

  57. Francesco
    2 June 2010

    Manfred, e usor sa faci pe desteptul, este greu sa fii. Carlo Marsili, ambasadorul Italiei in Turcia, a declarat ca Murat Altun, ucigasul episcopului catolic Luigi Padovese se afla „sub tratament”. Episcopul stia ca Murat era bolnav si ii era frica sa stea in casa cu el. Cu o saptamana in urma, episcopul Padovese le-a spus celor apropiati ca era preocupat pentru sanatatea soferului sau de 30 de ani…

  58. emil
    2 June 2010

    Manfredini… Bine mascariciule. Pa.

  59. Riddick
    2 June 2010

    Procuratura militară israeliană a publicat concluziile legale ale interceptării flotilei Gaza :

    Interception of the Gaza flotilla-Legal aspects

    http://www.mag.idf.il/592-4071-en/patzar.aspx

  60. Manfred
    2 June 2010

    @Francesco

    Știu că par un necioplit care ia tăbarcă moartea episcopului… De fapt, ironia am folosit-o ca să demasc intenția de a instiga a știrii cu pricina…
    (Trag nădejde ca sufletul episcopului se află în mâini bune…)

  61. Imperialistu'
    2 June 2010

    Manfredini… Bine mascariciule. Pa.

    The ban-hammer has fallen. ???? (Emil, stii ca nu sunt adeptul masurilor astora, dar simteam nevoia sa folosesc fraza. ???? )

  62. vlad
    2 June 2010

    TRU: Conflictul ce va veni

    Aşa numitul caz „Flotila Gaza” a fost dezbătut într-o reuniune de urgenţă a Parlamentarilor europeni din Comisiile de Politică Externă şi Drepturile Omului. Rezultatul: în nici un caz o dezbatere, în orice caz o enormă tristeţe şi îngrijorare. Vreme de două ore, o majoritate parlamentară care a adus laolaltă dreapta şi stînga a folosit prilejul pentru a-şi despături zgomotos resentimentul profund faţă de Israel. De ce irită şi de ce e urît cu atîta înverşunare Israelul?

    Răspunsul cel mai grăbit şi înşelător trimite la ceva ce se cheamă în propaganda mediatică globală „drama poporului palestinian”. Evident, zisa dramă nu include terorismul cotidian orchestrat de reţeaua Hamas-Siria-Iran. Evident, în tablou nu e loc nici pentru dictatura, violenţa şi tortura administrate de Hamas (şi subvenţionate cu banii plătitorilor de impozite europeni şi nord-americani).

    Însă răspunsul la întrebarea „de ce e Israelul atît de urît?” nu are, de fapt, legătură directă cu palestinienii. Israelul e detestat pentru că e o „nucă tare”. Mai exact, Israelul contravine convingător noii mitologii a stîngii pro-arabe, filozofiei demagogice a asupririi şi declamaţiei interminabile pe tema eliberării. Instinctul fundamental marxist lucrează în haină nouă şi a luat ostatec o parte uriaşă a opiniei publice şi a scenei media occidentale. În această psiho-dramă rudimentară dar eficientă, orice sentiment şi resentiment, orice pulsiune adolescentă şi orice nemulţumire nevrotică îşi găsesc adăpostul şi justificarea. Cauza e dreaptă, protagoniştii se simt în sfîrşit eliberaţi de probleme şi premiaţi de soartă iar Israelul e o ţintă perfectă.

    Dezbaterea din Parlamentul European a fost un spectacol exemplar şi dezolant. Ran Curiel, ambasadorul Israelului pe lîngă UE şi NATO, a fost tăvălit cu poftă într-o baie de imprecaţii şi calomnii, la graniţa care desparte şi nu prea furia de infantilism. În acest recitativ turbulent, Israelul e vinovat înainte de toate şi dincolo de faptele brute. Fapte? Care fapte? Aşa ceva nu există sau nu contează pentru europarlamentaii care au atacat din toate direcţiile Israelul şi au poetizat pe tema blocadei israeliene aducătoare de mizerie palestinană.

    Iată faptele, cu toată neplăcuta lor lipsă de poezie: Gaza a fost evacuată de trupele israeliene şi preluată printr-o lovitură de stat violentă de Hamas, organizaţia teroristă înarmată de livrări iranene şi siriene. Gaza, aşa numita ţară a suferinţei, a devenit imediat o rampă de atac, folosită de Hamas pentru mii de atacuri cu rachete şi misiuni teroriste împotriva Israelului. Blocada instituită de Israel filtrează rachetele şi muniţia livrate de Iran pe uscat sau pe mare, nu alimentele şi livrările de echipament civil.

    Acum 2 ani, intervenţia militară israeliană în Gaza a ţintit centrele de comandă Hamas de la care porneau atacurile cu rachete împotriva Israelului. După încheierea misiunii şi reducerea drastică a atacurilor, armata israeliană s-a retras. Blocada anti-echipament militar a rămas în vigoare dar peste 10.000 de tone de livrări civile sînt admise săptămînal prin posturile de control de la limita fîşiei Gaza (Egiptul a impus propria blocadă, alarmată de expansiunea şi de ostilitatea Hamas).

    Misiunile de ajutor pornite pe mare spre Gaza sînt o întreprindere propagandistică masivă care nu urmăreşte atît să ajute populaţia din interior cît să provoace răspunsuri israeliene ce pot fi apoi speculate mediatic. Exemplul flotilei interceptate recent de comandouri israeliene e clasic. Acţiunea a fost organizată de IHH, o organizaţie islamică turcă ale cărei legături cu Partidul Binelui, o asociaţie condusă de apropiaţi Al Qaida, e dovedită şi publică. Iniţiatorii au racolat trupa obişnuită de pacifişti, militanţi pro-palestineieni, politicieni naivi sau isterici şi anarhişti în căutare de violenţă.

    Israelul a avertizat cu săptămîni în avans că nu va admite intrarea navei în apele teritoriale israeliene. Guvernul israelian a propus „flotilei” o soluţie simplă: să descarce mărfurile într-un port israelian, după care ajutoarele să fie transportate în comun spre centrele de distribuire din Gaza. „Flotila” nu a răspuns acestor propuneri, pentru că nu îşi dorea o banală operaţiune umanitară ci un incident major cu autorităţile israeliene.

    Comandoruile israeliene au intervenit şi au fost atacate cu brutalitate de pacifişti înarmaţi cu drugi de fier, cuţite topoare, arme de foc şi alte instrumente aflate îndeobşte în dotarea unui bun pacifist. Soldaţii israelieni au răspuns şi 9 persoane au fost ucise. Alături de regretul pentru pierderea de vieţi omeneşti, trebuie reţinut că 9 oameni au fost practic sacrificaţi pentru a cauţiona o lovitură propagandistică. Într-adevăr, acţiunea flotilei a fost un succes moral major. Tema a fost imediat preluată de măcelăria mediatică de serviciu şi transformată în act de incriminare totală a Israelului.

    Guvernul turc, odinioară aliat al Occidentului şi al Israelului, mai nou forţă pro-islamică şi aliat al Iranului, a orchestrat dimensiunea politică a incidentului şi a dezlănţuit un val de manifestaţii şi mitinguri de promovare a „martirilor” de pe flotilă. Toată această poveste construită pe orbire şi goală de adevăr faptic a fost înghiţită entuziast de Parlamentarii europeni stîngişti şi „umanişti” care au construit recitalul de la dezbaterea din Parlament.

    Momentul „Flotila” nu e încă un episod în istoria lungă a operaţiilor de propagandă pro-palestiniene. Ne aflăm într-un moment de cotitură şi, dacă Occidentul nu înţelelege că are acelaşi adversar şi e pîndit e acelaşi pericol care paşte Israelul, efectele vor fi grave şi ireversibile. Ce s-a întîmplat acum e o deplasare masivă spre asaltul colectiv şi şantajul moral, cu participarea combinată a terorismului şi a politicii democratice. Noua tactică e provocarea directă sub scutul aşa numitelor misiuni umanitare şi e de aşteptat ca litoralul israelian să fie luat cu asalt de noi şi noi „flotile”.

    La celălalt cap al operaţiei lucrează Iranul nuclear, cauţionat politic de Turcia. Cercul se strînge şi Israelul devine cu fiecare zi care trece obiectul unei ipoteze pînă acum de neconceput: da, e posibil, legitim şi moral să lovim Israelul. Încet-încet, propunerea a încetat să fie critica Israelului şi a devenit acţiunea directă împotriva Israelului. Evident, Israelul rămîne o „nucă tare” dar ceva s-a schimbat şi împinge spre un conflict grav, poate un război. O unanimitate oarbă, pe jumătate voluntară pe jumătate solidară prin nechibzuinţă, presează din toate părţile. Aşa numitul „conflict” din Orientul Mijlociu nu mai are nimic mijlociu şi se îndreaptă rapid spre o ciocnire de proporţii nebănuite.

  63. Riddick
    2 June 2010
  64. emil
    2 June 2010

    Manfred.

    De fapt, ironia am folosit-o ca să demasc intenția de a instiga a știrii cu pricina…

    Te blocasem, dar am observat aceasta perla de prostie. Era pacat sa se piarda.

  65. dr pepper
    2 June 2010


    In Israel Fight, Turkey Spurns West

    e analiza lui Asli Aydintasbas ( Asli Aydintasbas is a columnist for the Turkish daily Milliyet.) si mi s’a parut foarte interesant punctul de vedere:

    Turcia renunta la vest

    The episode will likely bring renewed international attention to the Israeli embargo on Gaza and increase the pressure on the Netanyahu government to embark on the peace process in one way or another.

    Este foarte posibil ca acest episod sa ( flotila – n.m.) sa atraga atentia comunitatii internationale asupra embargo-ului impus de Israel in Gaza si sa se mareasca presiunea asupra lui Netanyahu de a grabi procesul de pace intr’un fel sau altul.

    But for us here in Turkey, the implications run far deeper. In many ways, the botched raid by Israeli commandos on the high seas symbolizes our moment of return to the old neighborhood we left almost a century ago—back to the heart of the Middle East.


    Dar pentru noi, aici in Turcia, implicatiile sunt mult mai adanci. Din mai multe puncte de vedere, raidul comando-ului Israelian de pe mare simbolizeaza intoarcerea noastra in vechiul cartier pe care il parasisem acum aproape un secol – inapoi in mijlocul orientului mijlociu.

    “I don’t understand how this happened so fast,” a friend lamented last night over cocktails at an upscale nightclub on the Bosporus in Istanbul. “We were about to go into the European Union, and before you know it, there we are, everyone wrapped in Palestinian flags and sending toothpaste to Gaza.”

    „Nu inteleg cand si cum s’a intamplat asta” se plangea aseara o prietena savurand un cocktail intr’un club select de pe malul Bosforului din Istanbul.
    „Eram cat pe ce sa intram in Europa si pana sa realizam asta, iata’ne! Toata lumea infasurata in steagurile Palestinei trimitand pasta de dinti in semn de solidaritate in Gaza”

    She’s right. The flotilla episode may boost Erdogan’s popularity on the Arab street and increase Turkey’s self-confidence as the new patron of Palestinians and spokesman of the Muslim world. But, as a European official told me this week, “People might be happy for the current Israeli government to suffer a little. But in the long run, I doubt there is any room in Europe for a country that is on the forefront of the struggle against Israel.”

    Si are dreptate. Episodul cu mica flotila pentru pace i’ar putea propulsa popularitatea lui Erdogan pe strazile arabe crescand increderea ca Turcia va deveni aparatorul Palestinei si portavocea musulmanilor in lume. Dar, precum mi’a sugerat un oficial european: ” Lumea pare fericita acum pentru neplacerea pricinuita Israelului. Insa pe termen lung, ma indoiesc ca Europa sa primeasca in comuniune o tara ce are ca prioritate externa o lupta impotriva Israelului”.

    interesant punctul de vedere al unei jurnaliste din Istanbul.

  66. costin
    2 June 2010

    fain Riddick ca si tu stii People’s Cube. Le zice tipul asta exact asa cum sint. Nu degeaba a lucrat cit a fot in URSS la propaganda. Stie cu cine are de aface.

  67. Imperialistu'
    2 June 2010

    Site-ul firmei israeliene Hadarossen: http://www.hadarrosen.com/

  68. Manfred
    2 June 2010

    @emil#68

    „perlă de prostie”???? Bravo, și perla ta e amuzantă……

  69. Corneliu
    2 June 2010

    Nu vreau sa fac apologia modului cum ii trateaza marinarii din unitatile marinei ruse trimise in apropierea coastelor Somaliei pe piratii-santajisti prinsi.
    In aceste linkuri va veti lamuri despre ce e vorba.
    http://old.cotidianul.ro/rusia…..14391.html
    http://true-turtle.livejournal.com/85315.html
    Pana la urma, cu toate ca ei incep sa creeze o reala presiune si intimidare, faptele lor sunt in mod clar inumane.
    Si din nou se impune intrebarea, pentru a nu stiu a cata oara:
    unde e comisia ONU pentru drepturile omului?
    Intrebare desigur doar retorica. Pentruca comisia are o sarcina: sa se ocupe exclusiv de Israel.
    Orice altceva n-are haz.
    O putem chiar redenumi in: „UN Israel Punish Comission”.
    Sau in: „UN Terorists Rights Comission”.
    Sau, mai bine: „UN Itbah el Yehud”.

  70. Imperialistu'
    2 June 2010

    Mai bine UN Itbah el Yehud.

    Demonstratie din Helskini.

    Mare e Allah! Si prosti sunt europenii.

  71. Imperialistu'
    2 June 2010

    Conversatii pacifiste: „Taci din gura, intoarce-te la Auschwitz!”

  72. Imperialistu'
    2 June 2010

    Declaratia lui Hussein despre eveniment.

  73. Corneliu
    2 June 2010

    Inca o dezvaluire, previzibila dealtfel pentru vajnicii activisti pentru umanism, libertate si pace de pe vasul iubirii „Marmara”.
    Pe langa numeroasele dovezi ale indiscutabilului lor spirit pasnic si neprihanit care s-au gasit pe nava, se mai afla si nenumaratele inregistrari ale convorbirilor personalului vasului cu autoritatile militate israeliene.
    In una din acestea, la nu stiu a cata somatie, de pe vas se primeste urmatorul raspuns, scurt si clar: „Intoarceti-va la Auschwitz”
    Iata aici corespondenta din Ynet, probabil ca a aparut si in alte locuri:
    http://www.ynetnews.com/articl…..31,00.html
    Am simtamantul ca amicul Manfred nu s-ar fi impotrivit la acest patetic indemn…

  74. Corneliu
    2 June 2010

    #77, da, n-am observat ca acest patetic indemn apare si in postarea 76, dar adevarul nu strica sa fie strigat cat mai mult.
    Si acum, pentruca se pare ca israelienii nu pierd niciodata simtul umorului, nici macar in situatii grele, iata ceva pe un alt ton:
    http://www.youtube.com/watch?v=FOGG_osOoVg
    Cuprinde de fapt totul.

  75. Manfred
    2 June 2010

    „Am simtamantul ca amicul Manfred nu s-ar fi impotrivit la acest patetic indemn…”

    Deșteaptă-te române care dormi pe tine, cu izmenele-n vine !!!!

    Mai trage un ochi și la asta:
    David Cole Jewish Historian investigates Holocaust theory at Auschwitz

  76. dr pepper
    2 June 2010

    manfred, stim ca provii dintr’un mediu ‘telectual.
    nu e nevoie sa ne demonstrezi asta cu „dovezi”.

  77. Francesco
    2 June 2010

    Dupa ce a nesocotit 4 chemari la schimbarea cursului catre Ashdod, vasul Rachel Corrie a fost pus sub control militar israelian la o distanta de 28 de mile de tarm.

    Fortele de securitate turcesti au facut cunoscut prin canale oficioase ca prim-ministrul Turciei re-islamizate, Recep Tayyp Erdogan, a avut inca un atac de furie la adresa Israelului si se pregateste sa se imbarce pe prima nava care incearca spargerea blocadei marine a Gazei. El crede ca Israelul nu va indrazni sa-l opreasca din cursa spre Gaza. O a doua varianta este ca Erdogan sa trimita flota turceasca spre Gaza. Administratia Hussein Obama incearca sa-l tempereze pe otoman modificandu-si insa discursul oficial la adresa Israelului. Mike Hammer, purtatorul de cuvant al National Security Council a spus ca „aranjamentele din prezent sunt de nesustinut si trebuiesc schimbate” cu referire directa la embargou.

  78. Manfred
    2 June 2010

    #81
    neeee.Eroare…. Vezi ce-a zis Petre Țuțea cu privire la „‘telectuali”?

  79. Francesco
    2 June 2010

    Sursele DEBKAfile au raportat despre faptul ca Recep Tayyp Erdogan ar fi transferat milioane de dolari in conturile IHH pentru cumpararea a opt sau zece nane mai mari decat Mavi Marmara ca preambul la o noua actiune de spargerea a blocadei Hamastanului (oficial Gaza).

  80. Corneliu
    2 June 2010

    Desteapta-te „romane” Manfred(?), trezeste-te, ca nu esti intr-un loc potrivit pentru acest fel de aiureli, nu conteaza cine le-a scris.
    Daca vrei, iti pot aduce literatura mai buna in domeniu, mai potrivita pentru tine, din operele alese ale lui C.Z.C. (daca esti in „bransa”, vei sti cine e), Horia Sima, ca si a corifeului contemporan, geniu neinteles, Constantin Burlacu.
    Pana atunci,repet, iti bati gura degeaba. Nimeni de aici nu va discuta cu tine cat timp vei incerca sa promovezi aiureli.
    Si daca mai continui si cu incercari de batjocura personala, cred ca vei fi si eliminat de aici.

  81. costin
    2 June 2010

    WHITE HOUSE SIDES WITH HAMAS!… Says Gaza Blockade Unsustainable

    The Obama White House is now siding with Hamas over Israel. Despite the documented ambush on the Israeli soldiers this week by radical Islamists in the Mediterranean, the White House is pressuring Israel to end its blockade of Gaza essentially undermining Israel’s last wall of defense against the Islamic killers of Hamas.

    Jihad

    President Obama refused to side with Israel after the attack and told Prime Minister Netanyahu to go back to Israel out of concern that the Israeli Prime Minister would use the White House as his backdrop while discussing the flotilla ambush.
    ….

    pentru continuare si linkuri mergeti pe Gateway Pundit

  82. costin
    2 June 2010

    Obama Tied to Jihad Warship „Flotilla” And Urges Israel to Cease Blockade of Weapons, Armaments and War Material to Gaza Jihadists

    Let’s assess this latest bombshell consistent with Obama’s lifelong anti-semitism. The White House is linked to the jihad convoy (flotilla) latest act of war by jihadists and their leftist tools. Obama’s great pals and sponsors, Bill Ayers and Bernardine Dohrn — vile anti-semites and domestic terrorists — are behind the flotilla, as is Ground Zero mega mosque Imam Faisal, and seditionist (codepink) Jodie Evans. All are O-pals and part of the funding and operation of the genocidal „Free Gaza.”

    These are Obama’s friends, all visitors to the White House according to the visitors logs. The enemies of America, enemies of Israel, are all active supporters and abettors of the jihadist movement. This is the White House.

    John Brennan appears to be running the flotilla provocation.
    Arabic speechifier John Brennan, close adviser to Obama, advocates for jihad as a „legitimate tenet of Islam” — In this he is right, but it must be vanquished not spread to free societies. Brennan is also the shady character behind the cover-up in the tampering/breach of Obama’s passport back in 2008.

    Why is the Obama administration covertly war gaming against Israel?/p>

    White House linked to flotilla organizers Israel official ties president’s adviser to controversial ‘Free Gaza Movement’ By Jerome R. Corsi

    A top adviser to President Obama is the contact person within the White House for communications with the Free Gaza Movement over plans to challenge Israel’s blockade of the terrorist Hamas-controlled Gaza Strip, according to a reputable source close to the Netanyahu government.
    …………………….

    cind credeai ca nu se poate mai rau, Obama surprinde din nou.
    continuare pe Atlas Shrugs

  83. costin
    2 June 2010

    MiddleEastMap-big

    click pe imagine pentru varianta mare
    Disarming Israel

  84. Pataphyl
    2 June 2010

    costin #86-87

    Ești un optimist incurabil, din păcate nu ești contagios, eu zic că da, se poate și mai rău, așa cum vom vedea foarte curînd! Obama „surprinde” doar prin tărăgănarea discursului, nu se aștepta la reacții potrivnice, nu vrea să dreagă busuiocul, doar vrea oleacă de timp pînă ia controlul total. Pentru wzitări e un bou, în rest e un ticălos – după reacții pare că ar vrea să-l aducă pe bin Laden Secretary of State, Hilara l-a plictisit destul, poate merge liniștită în lotul de 72 de fecioare, de-o mînă cu Pelosi. Și cu bețivanul de Biden, ce contează o schimbare de sex inexistent…?

  85. costin
    2 June 2010

    cred ca se poate mai rau. obama mi-o dovedeste odata la doua zile de vreo 2 ani. de felul meu sint optimist, dar in ce il priveste pe obama si ce e in stare sa faca, sa nu faca, sau sa zica, stiu ca nu exista limite.

  86. emil
    2 June 2010

    Pataphyl, Costin… David Frum in National Post are catalogul lui de cistigatori si perdanti de pe urma flotilei. Despre Obomba:

    Minor loser: President Obama. President Obama’s very complex Middle East strategy envisioned a steady squeeze upon Israel.

    That plan is suddenly wrecked.

    Israel is much more popular with the American public these days than is President Obama. Important members of his party have upbraided the President for his harsh treatment of Prime Minister Netanyahu in March. Obama could not afford another confrontation with Israel so soon. Result: Within hours of the flotilla incident, senior White House spokesmen were telling the press there would be “no daylight” between the U.S. and Israel on the flotilla.

    The U.S. did not condemn Israel’s actions, has voted to support Israel at the United Nations and (unlike the new British Prime Minister) has refrained from emitting a word of criticism of the Gaza blockade.

    Nobody thinks this is where Obama’s heart is. But it’s where politics has forced him to plant his flag — nor will he find it very easy to unplant it in the near term.

    Turkey wins, Hamas loses from flotilla fiasco

    Cu partea pe care am pus-o in italice cred ca se inseala.

  87. Nea
    2 June 2010

    Si asta:

    http://www.spectator.co.uk/mel…..0/so-much-
    for-the-humanitarian-figleaf.thtml

  88. Nea
    2 June 2010

    De fapt, linkul corect:
    http://www.spectator.co.uk/mel…..leaf.thtml

  89. Nea
    2 June 2010

    Păi mă miram eu să aivă decât bâte de fier

  90. panseluta
    2 June 2010

    patrupezi:

    Un video de zile mari: „We con the world” pe muzica soporificului cretin „We are the world.”
    Pe mine m-a scos din melancolia in care cazusem.

    Go Israel!

    http://www.youtube.com/watch?v=FOGG_osOoVg

  91. Imperialistu'
    2 June 2010

    Panseluta, te-am prins ca nu ne mai citesti cu atentie! ???? L-a pus Francesco acum o zi sau doua. ???? Ne-a placut foarte mult, buna idee a avut Caroline Glick.

  92. panseluta
    2 June 2010

    Imperialistu’

    Fac si eu ce pot, deocamdata, incercind sa-mi platesc chiria si alte bill-uri si muncind cam zece ore pe zi. (Smile!)

  93. emil
    2 June 2010

    Panseluta, noua ne e dor de tine, dar cred ca asta stiai ???? Vezi cum faci, stiu cum e si inteleg perfect, in primul rind ai grija de tine. Apoi, oricit de rar, lasa un semn si aici.

  94. panseluta
    2 June 2010

    Imperialistu’:

    Un PS. Stiu ca sunt in urma cu voi, ma doare al naibii, dar jonglez slujba cu activismul in miscarea Tea Party din Virginia, la care m-am inscris formal. M-am dus la prima intrunire fara sa stiu in ce am intrat, pentru ca n-aveam idee de politica de „grass roots”, de strategii si tactici locale, de aliante, de mers din usa in usa ca sa influentezi cetatenii (va trebui sa fac si asta, contrar temperamentului meu).

    M-am dus cu ceva anxietate la acea prima sedinta. Stiam ca nu voi intilni rasisti, cretini si neanderthalieni, cum au fost Tea Partiers descrisi in media, dar nu m-am asteptat la un adevarat asalt de inteligenta, informatie, gindire lucida, buna organizare si camaraderie. M-am intors acasa umilita. Credeam ca stiu totul pentru ca am citit mult.

  95. panseluta
    2 June 2010

    emil,

    Dorul e si mai mare de partea mea. Sper sa ma descurc.

    Va iubesc imens.

  96. panseluta
    2 June 2010

    Nu mai indraznesc sa intreb, dar ati vazut/postat videoul cu Helen Thomas care le spune evreilor sa iasa dracului din „Palestina” si sa se duca „acasa”, in Polonia si Germania?

    http://bigjournalism.com/fross…..en-thomas/

  97. Francesco
    2 June 2010

    Da, am vazut…
    A avut apoi un „atac de luciditate” cum spune cineva si a produs urmatoarea declaratie (de pe situl propriu):

    Helen Thomas issued the following statement today: “I deeply regret my comments I made last week regarding the Israelis and the Palestinians. They do not reflect my heart-felt belief that peace will come to the Middle East only when all parties recognize the need for mutual respect and tolerance. May that day come soon.” (June 4, 2010)

  98. Francesco
    2 June 2010

    Helen Thomas, definita astfel de Jim Hoft de la gatewaypundit: Jew hater and liberal icon.

    Helen-Thomas-Obama-Birthday

  99. Francesco
    2 June 2010

    @panseluta, via Infidels Are Cool:

    Oh! thus be it ever, when freemen shall stand
    Between their loved home and the war’s desolation!
    Blest with victory and peace, may the heav’n rescued land
    Praise the Power that hath made and preserved us a nation.
    Then conquer we must, when our cause it is just,
    And this be our motto: “In God is our trust.”
    And the star-spangled banner in triumph shall wave
    O’er the land of the free and the home of the brave!

  100. vlad
    2 June 2010

    pe un cont de youtube

    1 year ago
    Sallam Alekum frate! Te rog, cand mai sunt proteste in Bucuresti, sa ma anunti si pe mine! Am o camera de filmat si pot pune pe internet materialul. Mare lucru nu este si imi este rusine ca nu pot face nimic in legatura cu macelul fratilor din Gaza.
    Religia nu are legatura cu omenia!
    Sanatate!

  101. ws
    2 June 2010

    pe forumul islamulazi.ro, o intrebare nevinovata: Te-ai imbarca voluntar in Convoiul Libertatii al IHH?

    un raspuns de la un pacifist, usor decerebrat:

    Eu m-as duce cu o conditie:sa ma ia soldatii cu ei in unul din avioanele din care vor cobori fortele comando………….sa zburam mai sus decit nivelul militar permis …cu CURELUSHA AIA DE CARE LI ASA FRICA,lipita de burtika /…..i-as plimba un pic printre horyat (ale 72 care -i asteapta pe martirii nostri si despre care ne batjokoresc ei peste tot,pe forumuri si Mass Media Israelye…… :crazy: :crazy:
    ahhhhhhh,insa sa fie cit mai multi sa nu ma tem pe drum de intuneric…. :angel:

    un alt pacifist ii raspunde:

    MashaAllah ..MashaAllah..Allah sa te rasplateasca ..Amin

    era doar o chestiune de timp pana sa ajunga religia pacii si la noi in batatura. si totusi, mi se pare ciudat sa citesc astfel de chestii in romana. si mai interesant e faptul ca nimeni nu i-a zis sa-si ia jucariile si sa mearga la plimbare.

    regards,
    ws

  102. costin
    2 June 2010

    da ws, si eu mai intru acolo din cind in cind, si de mult timp ma gindesc ca ar trebui sa intru regulat si sa fac un fel de newsletter cu discutiile mai delicioase.

  103. bugsy
    2 June 2010

    Riddick
    @ bugsy: nu ştiu…

    Mă aştept la o lovitură de stat militară în Turcia. Dar va fi cu mult “bulion” pe caldarâm de data asta…

    Iunie 3, 2010, 6:36 am
    bugsy @Riddick: apropos la o lovitura de stat militara in Turcia. Eu am apus pariu pe acesata miscare si am dat si dedaline: 1 septembrie! Erdogan mizeaza pe sentimente primitive cand isi construieste dicursul anti israelian, proislamic si (chiar) fundamentalist. dar sentimnetele nu tin de foame. pilaful de zi cui zi din farfuria lui ismail nu se umple cu vorbe , chiar si cele de genul “Moarte Evreilor!”. Turcia are nevoie de relatii bune cu Israelul, pentru ca din aceste relatii vin banii, multi bani! asa ca, Allah o fi el mare, dar credinta tot prin stomac trece. Deci, eu zic 1 septembrie pana cand vom vedea breakin’ news de la Ankara cu “fuga dictatorului”. si mai cred ca primii care se vor agita vor fi kurzii!

    …acestea erau doar cu cateva zile in urma…..

    mai repede decat credeam?uk.reuters.com/article/idUKTRE65644D20100607?tr=y&auid=6470661

  104. emil
    2 June 2010

    Inregistrare de pe bordul navei Mavi Marmara, cu doua zile inainte ca vasul sa fie interceptat de fortele israeliene. Jihadistii de la bord asculta incurajarile reprezentantului IHH (organizatia turca care a planuit asaltul asupra Israelului, deghizat sub forma de ajutor umanitar):



  105. Corneliu
    2 June 2010

    Un autentic mesaj de pace…
    Ştiu, tema este deja atât de dezbătută, dar ce putem face dacă realitatea de pe teren începe să arate ca un serial, poate şi cu surprize.
    Deci, se pun la cale noi „flotile ale pacii”.
    Una din ele urmează să fie cu totul specială: cu 70 de femei la bord, creştine şi musulmane din toată lumea, o parte evident „idioate utile” va pleca din Liban, via Cipru, cu desigur aceeaşi destinaţie şi acelaşi scop provocativ de care nu mai vorbesc.
    Partea interesantă urmează. Finanţatorul acţiunii, unul Iaser Kashlak, om de afaceri sirian de origine palestiniană, dă un interviu la radioul „El Manar” al Hizbala şi zice printre altele (câteva citate):
    „Eu sunt din ce in ce optimist de fiecare dată când israelienii, această bandă de piraţi şi criminali, confiscă câte o navă, pentrucă va veni o zi şi aceste nave vor purta resturile deşeurilor europene care au ajuns în patria mea şi le vor întoarce înapoi în patria lor. Ghilad Shalit să se întoarcă la Paris iar (ceilalti) asasini să se intoarcă în Polonia. Apoi îi vom urmări până la capătul lumii spre a-i aduce in faţa judecăţii pentru masacrele ce le-au comis la Deir Iassin şi până azi.”
    „Israelul este un câine vagabond care a fost trimis în zonă pentru a înspăimânta pe arabi”
    „Am un mesaj pentru poporul Israelului: urcaţi pe bordul vaselor pe care vi le trimitem şi întoarceţi-va în ţările voastre. Nu vă lăsaţi înşelaţi de către conducătorii moderaţi ai ţărilor arabe. Nu veţi putea face pace cu noi.
    Copiii noştri se vor întoarce în Palestina. Nu există niciun motiv pentru convieţuire. Chiar dacă conducătorii noştri au semnat acorduri de pace, noi nu le vom semna.”

    Materialul este preluat din ziarul „Yediot Ahoronot” din 20 iunie 2010, din articolul ziariştilor Itamar Eichler si Yosi Yoshua.

    Acesta e adevărul gol goluţ despre aspiratiile arabe de pace.
    Să nu-şi facă nimeni iluzii.

  106. murfi
    2 June 2010

    o telenovela haioasa pe debkafile cu noua ‘flotila’ cu iz moldovenesc

    Libyan Gaza aid ship is part of succession intrigue in Tripoli
    http://www.debka.com/article/8907/

    am gasit si o versiune romaneasca a povestii pe agentia.org; acolo, la o privire neatenta, pare scrisa de un oarecare domn radu nicolae ????

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto