FUNDATIA IOAN BARBUS

Iliescu, Măgureanu și Petre Roman, inculpați în Dosarul Mineriadei

Vineri, 23 decembrie 2016, procurorii militari din Parchetul instanţei supreme i-au pus sub inculpare în dosarul Mineriadei pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, scrie digi24.ro

Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242, conform mediafax.

Parchetul a transmis următorul comunicat:

În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada 13 – 15 iunie 1990”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanța din data de 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, faţă de inculpaţii:

– ILIESCU ION, la data săvârșirii faptelor, președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României;

– ROMAN PETRE, la data săvârșirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al României;

– VOICULESCU GELU VOICAN, la data săvârșirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României;

– NICOLAE DUMITRU, la data săvârșirii faptelor, prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale;

– MĂGUREANU VIRGIL, la data săvârșirii faptelor, director al Serviciului Român de Informații;

– general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data săvârșirii faptelor, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:

În perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației municipiului București, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atac ce a avut următoarele consecințe:

1. uciderea prin împușcare a 4 persoane şi rănirea prin împușcare a 3 persoane, fapte ce constituie 7 acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. a din C.p.;

2. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

3. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p..

De asemenea, în aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mișcarea acțiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în forma prev. de art. 439 alin. 1, lit. g și j din Codul penal, față de următorii inculpaţi:

– amiral (rez.) DUMITRESCU EMIL, la data săvârșirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne;

– IONESCU CAZEMIR BENEDICT, la data săvârșirii faptelor, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională;

 SÂRBU ADRIAN, la data săvârșirii faptelor, șef de cabinet și consilier al primului ministru;

– COZMA MIRON, la data săvârșirii faptelor, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”;

– DRELLA MATEI, la data săvârșirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni;

– BURLEC PLĂIEȘ CORNEL, la data săvârșirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor;

– general (rez.)DOBRINOIU VASILE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne;

– general (rez.) PETER PETRE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele: în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Bucureștiului, atac în care a fost implicată participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării și a avut următoarele consecințe:

1. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

2. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p.;

În cauză, urmărirea penală se efectuează, în continuare, față de alți 18 suspecți, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni de crime împotriva umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian