Mişcarea revoluţionară porneşte de la o atitudine de revoltă împotriva realităţii prezente. Cum ştim, realitatea acestei lumi în care trăim este imperfectă, fiind afectată de toate neajunsurile condiţiei umane terestre: nedreptăţi, lipsuri, conflicte, boli. Mentalitatea revoluţionară judecă şi condamnă fără drept de apel această realitate, pe care vrea să o distrugă, împreună cu toate rădăcinile ei, tradiţii venite din trecut.

Olavo de Carvalho considera mentalitatea revoluţionară drept un fenomen de natură psihotică, un delir colectiv sistematizat, caracterizat printr-o serie de inversări: prezentul nu este judecat prin experienţa imuabilă a trecutului, ci printr-un proiect de viitor.

„Proiectul“, fiind măreţ şi generos, justifică orice mijloace, permiţând astfel să se inverseze raportul tradiţional dintre bine şi rău, adevăr şi minciună, asasin şi victimă.

Problemele umanităţii, susţin ideologii revoluţiei, vor fi rezolvate în întregime cu mijloace pământeşti, numai să fie pus în aplicare grandiosul plan, masele să fie câştigate pentru cauză, prin „educarea“ în spiritul ideologiei respective, şi, neapărat, să fie re-educaţi, stârpiţi, sau reduşi la tăcere duşmanii, reali sau imaginari, ai „progresului“ colectiv – după caz, evreii, burghezii, reacţionarii creştini etc.

Filosoful brazilian considera ca aparţinând mişcării revoluţionare şi diferite ideologii contemporane din aria stângii occidentale, ca: feminismul, ecologismul, teologia eliberării, militantismul gay etc. Se ştie astăzi cu precizie că aceste mişcări au fost masiv utilizate, adesea chiar iniţiate şi finanţate, de serviciile secrete sovietice în interiorul Lumii Libere, pentru subminarea acesteia şi pentru diminuarea capacităţii ei de apărare. Aceste mişcări se înrudesc, de altfel, cu marxismul, dar şi cu alte ideologii cu care au în comun conflictul deschis cu tradiţia religioasă iudeo-creştină: neopăgânismul de tip New Age, militantismul ateist, darwinismul, malthusianismul sau mişcarea pentru un guvern mondial. Toate aceste mişcari, aparent independente între ele, chiar contradictorii sub anumite aspecte, sunt unite, de fapt, prin ceea ce au ele mai important: ţinta comună a atacurilor lor, Civilizaţia Iudeo-Creştină.

Gelu Trandafir: Dispariţia inamicului comun, o iluzie periculoasă pentru conservatori şi libertarieni*