FUNDATIA IOAN BARBUS

Mesajul comun al lui Iuliu Maniu şi Ronald Reagan

Pentru români, valoarea jertfei vieţii lui Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873 – 5 februarie 1953) rămâne incomparabilă. Rolul lui Ronald Reagan (6 februarie 1911 – 5 iunie 2004) în războiul cultural şi în confruntarea cu regimurile totalitare rămâne unic. ILD a ales să îi comemoreze pe Iuliu Maniu şi pe Ronald Reagan împreună nu pentru că a neglijat diferenţele dintre opiniile lor politice, perioadele istorice în care au activat şi destinele lor, ci pentru că a considerat că astăzi, poate mai mult decât în trecut, punctele lor comune sunt definitorii pentru mesajul lor şi trebuie să fie subliniate.

Cu greu se poate găsi un lider politic important care să fi repetat mai frecvent şi cu mai multă tărie decât Iuliu Maniu necesitatea trăirii valorilor creştine în viaţa de familie, profesională sau publică. Nici Ronald Reagan nu a ascuns ataşamentul pentru valorile creştine.

În calitate de preşedinte, a declarat anul 1983 Anul Bibliei şi a încurajat fiecare cetăţean „să reexamineze şi redescopere acest mesaj nepreţuit şi mereu actual”. Spre deosebire de foarte mulţi aliaţi ai săi, el a înţeles importanţa confruntării de idei. În urmă cu aproape 30 de ani, în celebrul discurs despre imperiul răului, citându-l pe C.S. Lewis, sublinia că „răul cel mai mare nu se făptuieşte în sordidele bârloguri ale fărădelegii pe care le descria Dickens. Nu se făptuieşte nici măcar în lagărele de muncă şi de concentrare – în acestea vedem rezultatul final. Acest rău este zămislit şi rânduit (iniţiat, asistat, realizat şi urmărit în detaliu) în birouri… de către oameni cu gulere albe, cu unghiile tăiate şi obraji bine bărbieriţi, care nu au nevoie să ridice tonul”.

Reagan era un mare cititor. De la Wittacker Chambers a înţeles că lupta cu regimul sovietic este o luptă spirituală şi că Apusul este în criză numai în măsura în care rămâne indiferent faţă de Dumnezeu. S-a dedicat cu mare generozitate explicării ideilor sale. Nancy Reagan spunea că nu îşi aminteşte să-l fi văzut pe soţul ei stând în faţa televizorului între anii 1976-1979, ci numai aşezat la biroul din dormitor şi scriind.

Ronald Reagan
Ronald Reagan

Îşi compunea singur textele emisiunilor de radio în care aborda cu omenie şi bun simţ american teme de politică internă şi internaţională, economie, educaţie, etc. Au fost difuzate 1000 de emisiuni şi se păstrează manuscrisele lui Reagan pentru 670 din acestea. Spunea că îşi doreşte ca americanii să îşi amintească de el ca de preşedintele care i-a făcut să dea ce este mai bun în ei.

Într-un fel asemănător, dar tragic, şi cei care au ales să îl urmeze pe Iuliu Maniu, au dat într-adevăr tot ce au avut mai bun: tinereţe, sănătate, carieră, avere şi de multe ori viaţa. Din păcate, scrierile lui Iuliu Maniu sunt şi mai puţin cunoscute şi înţelese decât cele ale lui Reagan, însă se cunoaşte cu certitudine esenţa: poziţiile sale erau fundamentate pe principii morale şi deviza lui era „straşnic în luptă, mărinimos în pace”.

Atât Iuliu Maniu, cât şi Ronald Reagan au fost adevăraţi patrioţi. S-au rugat pentru ţările lor. Le-au privit cu dragoste. Au vorbit despre ele cu cuvinte care ar fi considerate astăzi fie dulcegării sentimentale, fie derapaje naţionaliste. Au arătat recunoştinţă şi respect pentru munca şi jertfele înaintaşilor. Au considerat că, pentru binele ţării, este mai important ataşamentul faţă de valori decât popularitatea şi, când a devenit necesar, nu au ezitat să fie intransigenţi cu duşmanii ţărilor lor, deşi unul era de o politeţe desăvârşită şi celalat era personificarea bucuriei de a trăi.

Amândoi au iubit oamenii. Mulţi au crezut că Ronald Reagan stăpâneşte secretele comunicării doar pentru că a fost actor. E totuşi greu de crezut că viaţa de la Hollywood şi nu smerenia, l-au îndemnat să stea noaptea târziu să răspundă personal la scrisori atunci când era preşedintele celei mai puternice ţări din lume. De asemenea, nu ca expert în comunicare, ci ca om de caracter care spune deschis adevărul, a pronunţat la Berlin celebrele cuvinte „Mr. Gorbatchev, tear down this wall!”, deşi consilierii săi nu fuseseră de acord cu această frază.

Iuliu Maniu
Iuliu Maniu

Iuliu Maniu asculta cu atenţie şi respect orice interlocutor. Foarte mulţi ţărani avuseseră şansa să îl cunoască personal, deşi era printre cei mai ocupaţi oameni din ţară, şi mai avea şi reputaţia că este distant. Istoricii nu uită să ne amintească şi că nu era un mare orator. Este evident însă că mesajele lui au fost înţelese şi însuşite de imensa majoritate a românilor, chiar atunci când au fost atacate josnic de propaganda sovietică şi manipulate apoi de istorici tendenţioşi. Poporul despre care se spune acum că e servil şi oportunist, l-a urmat pe cel care era considerat prea intransigent în ce priveşte principiile morale. Pentru că legătura cu oamenii nu depinde mai întâi de particularităţile tehnice ale comunicării, ci de adevărul mesajului şi de valoarea umană celui care îl transmite.

Posteritatea ar trebui să-i venereze pe conducătorii politici care nu s-au dezminţit în ataşamentul lor faţă de valori, mai ales dacă au trăit într-o perioadă în care lumea părea dominată de criminali şi psihopaţi. Din păcate, manipulatorii şi chiţibuşarii istoriei ne prezintă lista de neîmpliniri ale celor doi mari lideri şi, invocând imoral libertatea de gândire, se pierd în eseuri care schimbă complet contextul mesajului lor.

Reagan a declarat că URSS este „focarul răului în lumea modernă”, al eşecului şi al opresiunii. Afirmaţiile s-au verificat punct cu punct atunci când s-a putut vedea ce jale, fiasco economic şi promiscuitate morală a lăsat în urma sa socialismul, indiferent de versiunile în care a fost aplicat acest sistem. Iuliu Maniu a acuzat guvernul Groza că duce ţara la dezastru. A insistat, de asemenea, ca România să-şi păstreze alianţele tradiţionale şi ca participarea la o viitoare comunitate de ţări să fie pregătită adecvat. Nimeni nu mai contestă astăzi că a avut dreptate. Ni se aminteşte însă că „totuşi, nu erau nici ei nişte sfinţi” sau că „şi adversarii lor mai aveau dreptate”. Aceasta poate fi valabil pentru momentele în care lupta politică a avut loc în condiţii oarecum normale, însă nu mai e adevărat atunci când ei au combătut cele mai genocidare regimuri şi sisteme de idei din istoria umanităţii. În chestiuni fundamentale ca dreptul la viaţă, libertatea, respectul faţă de proprietate, demnitatea naţională sau orientarea ţărilor lor pe plan internaţional, Maniu şi Reagan au avut dreptate şi au fost statornici până la capăt. După ce se afirmă clar acest adevăr esenţial, se poate aminti şi că, oameni fiind, în anumite cazuri particulare, este posibil să nu fi găsit cea mai bună cale de punere în practică a unor măsuri (mai cu seamă Reagan în al doilea mandat). Compararea limitelor lor omeneşti cu minciunile şi crimele fără egal ale marilor lor adversari este o eroare gravă, dacă nu o ticăloşie care prelungeşte efectele acelor minciuni şi crime, dându-le o faţă umană prin asemănarea cu limitele inerente firii omeneşti.

Acest relativism moral îi face pe unii să ni-l prezinte azi pe Reagan ca pe belicosul anilor ’80, ca şi cum el era cel care refuza să dărâme zidul Berlinului şi ţinea în opresiune şi sărăcie ţara lui şi jumătate din omenire, şi pe alţii să îşi închipuie că pot să se pronunţa asupra istoriei României fără să amintească de Iuliu Maniu sau chiar manipuleze mărturia lui în folosul scopurilor lor meschine.

Ar fi păcat ca cei care îi cinstesc pe Maniu şi pe Reagan să se lase tentaţi de o altă inconsisteţă morală şi să cadă în deznădejede sau cinsm atunci când văd cum este nesocotită şi răstălmăcită memoria lor. În felul acesta ar trece cu vederea tocmai virtuţile care au fost sursa tăriei lor morale: încrederea în adevăr, speranţa, curajul, smerenia şi statornicia.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Mihaela Bărbuş

Mihaela Bărbuş

De profesie medic veterinar, Dr. Mihaela Bărbuş provine dintr-o familie cu rădăcini transilvănene şi regăţene, greco-catolice şi ortodoxe. Împreună cu Dr. Anca Cernea, este legatar universal al testamentului diplomatului Camil Demetrescu.

9 comentarii

  1. Pataphyl
    12 februarie 2013

    Dragă Mihaela, nu știu cum faci că scrii mesaje esențiale chiar atunci cînd e mai mare nevoie de ele! Mulțumesc din suflet, orice adiere de speranță de la rudele de suflet n-are cum fi alfel decît binecuvîntată. Scriu aceste impresii “la cald”, de pe telefon, fără privilegiul revizuirii/corectării… Deh, și Reagan a fost ultimul Președinte fără Internet! Ultima afirmație e intenționată, căci vrea să sublinieze un adevăr descris atît de convingător în articolul tău: rezistența la relativizare!. Rezistență care-mi pare fiica directă a împotrivirii la “colectivizare” de acum 50 de ani. Cel puțin martirul Iuliu Maniu a fost scutit de această caznă perversă de care au “beneficiat” mai toți ai noștri. Americanii “lui Reagan” pur și simplu habar n-au de toate astea. Dar, măcar din cîte-mi pot da seama, reacția calmă, deloc stridentă, e de ostilitate crescîndă față de neghiobiile comunistoide ale nedemnului Occupy-ist al Casei Albe. E adevărat că mulți spun că (aici în US) partida e pierdută deja. Afirmația e mai cu seamă populară în rîndul celor fără frică de Dumnezeu. A relativiștilor de dreapta, dacă pot spune așa!

    Am notat cu adîncă mîhnire o seamă de comentarii recente pe ILD în care se escaladează în mod nedrept – zic eu – credința în Dumnezeu a unei bune părți a echipei ILD (cu uneori inexplicabilă țîfnă relativistă – da, mă refer la un om pentru care mi-am format deprinderea a ceva ce s-ar putea numi “mai mult ca respectul”, e vorba de vechiul nostru corespondent – și autor – euNuke). De parc-am fi slujbași ai nu știu cărei parohii, nu oi blînde behăind (!) în pustiul urechilor țiuind de liniște (și consens, vorba iliescului) ale împăciuitoriștilor lui Pește… Apropo, @euNuke are un comentariu “în moderare”, eu propun să fie scos la iveală și considerat cu luciditate (cuvîntul ăsta vine de la lumină plus transparență!). Memoria foarte recentă îmi amintește de cel puțin un caz nefast în care o escaladare artificială a unor argumentări insuficient formulate/receptate a avut consecințe jalnice.

    …mulțumesc lui Dumnezeu, dragul meu prieten Radu “Retrogradu” a revenit!

    It’s common sense, ain’it it?

  2. Pataphyl
    12 februarie 2013

    PS mă oblig prin prezentul mesaj să-i răspund lui euNuke. Fără părtinire. Dacă încăpățînarea mea de a miza pe onoare și bună credință va da greș, îmi asum în totalitate vina, cu anticipație.

  3. Vlad M.
    12 februarie 2013

    Poate nu ai vazut ce scrie tov. euNuke in ultimele luni. Daca vrei un rezumat, ti-l dau: crestinismul este principala amenintare la libertate. Nu vad ce explicatii ai putea da cuiva care da glas tuturor acelor talking points ale Stangii, fie de aici, fie de peste Atlantic. Ce poti sa mai discuti cu un om care spune ca republicanii au pierdut din cauza avortului (cand milioane de republicani nu s-au dus la vot, din sila fata de Romney) si este de parere ca Imperiul Roman a decazut din pricina crestinilor? N-ai ce sa discuti cu un asemenea om. Noii lui prieteni sunt Ciucu, Patrascu de la ASUR si, in curand, aripa anarhista Critic Atac. Ateii conteaza, atat. Pe el nu-l intereseaza nici macar supravietuirea civilizatiei. Sa piara intreaga lume, daca asta-l face sa se simta superior “crestinozaurilor” (termenul ii apartine, sa stii).

    A evoluat, nu mai are ce sa caute pe langa nespalatii aia crestini. Nu, acum e in liga mare, alaturi de constiintele superioare. Se vede si din ultimul mesaj trimis, demn de orice alta inteligenta remarcabila din gruparea “OMG, crestinii astia intoleranti ne aduc inapoi in Evul Mediu”: nu-si asuma raspunderea pentru propriile afirmatii si incearca sa se replieze pe pozitii mai favorabile care sa-i permita sa-si continua bombardamentul impotriva sectarismului “crestinoid”, dupa cum il numeste.

    Sa fie sanatos.

  4. Mihaela Bărbuş
    12 februarie 2013

    Multumesc Pataphyl! Esti prea generos! Am terminat articolul mai tarziu decat as fi vrut, insa asa am putut sa ma inspir din unele comentarii pe care le-am citit la articolele despre Iuliu Maniu. Unele, destul de multe, m-au bucurat foarte mult. Altele e drept ca au fost amare, dar cred ca mai mult pentru autori decat pentru mine. Exista oameni care accepta ca exista adevar in tehnica sau economie, insa isi refuza bucuria de a cauta rational adevarul in domenii care nu sunt masurabile si verificabile (morala, filosofie sau religie).

  5. Vlad M.
    12 februarie 2013

    Fratilor, acest articol are nevoie de niste imagini. ???? Le caut si le pun.

  6. Mihaela Bărbuş
    12 februarie 2013

    Multumesc frumos, Vlad! Sunt foarte potrivite!

  7. Bogdan Calehari
    12 februarie 2013

    Un text de referinta, nu numai pentru ca pune una langa alta doua mari personalitati istorice, ci si pentru ca arata cu fermitate nimicnicia relativismului promovat in zilele noastre de “manipulatorii si chitibusarii” ce i-au inlocuit.

    Cand in iunie 1987, Reagan a rostit istoricile cuvinte “Daramati acest zid domnule Gorbaciov”, soarecii din presa si cancelariile occidentale, cei care, de obicei, isi chitcaiau infricosati din pragul bortei cererile de destindere la auzul pasului greu al Stapanului de la Moscova, l-au acuzat pe Reagan de “provocare primejdioasa” si “senilitate politica”!
    In noiembrie 1989, Francois Mitterrand – paiata de la Elysee – acest Iliescu al francezilor, spunea, exact cand istoria il confirma pe Reagan – germanii trecand la demolarea zidului: “Reunificare? In cateva saptamani nimeni nu va mai vorbi despre asta”!
    Dar nimeni, absolut nimeni nu i-a zis: “Taci ca esti tampit”! De ce? Pentru ca pigmeul era de-al lor!

  8. SUTASU'
    12 februarie 2013

    O vorba veche si inteleapta spune ca “nici o cauza nu e intr-atat e rea incat sa nu-si gaseasca adeptii sai firesti”. Or, daca uciderea lui Iisus si hulirea lui Dumnezeu au fost / sunt cauze “demne” de imbratisat, a imbratisa comunismul ori nazismo-fascismul nu este ceva deosebit de rau. Comunistii se considera chiar umanisti.
    Acesti adepti naturali ai cauzelor rele, admiratori ai marilor ticalosi, nu pot admite, de toleranti ce sunt, existenta celor mai buni ca ei. De aceea se straduiesc sa ascunda evidenta diferentei neiertandu-le celor buni ca nu sunt sfinti desi ei nu cred in sfinti, Trec in umbra faptele bune si scot in evidenta inerentele greseli omenesti punandu-le pe aceeasi treapta cu ticalosiile idolilor lor, carora le ridica in slave marunte si neinsemnate fapte bune, minimalizandu-le pe cele rele. Asa spera ca-si vor putea ascunde caracterul lor “inimic” (de nimic).

  9. Toiu
    12 februarie 2013

    “Fericiţi cei ce caută, pentru că aceia au şi găsit; ei chiar de două ori vor fi găsit.
    Fericiţi cei ce răspândesc bucurie izvorâtă din adevăr.
    Fericiţi cei ce răspândesc bucurie izvorâtă din propria lor bucurie.
    Fericiţi cei ce răspândesc bucurie izvorâtă din propriile lor suferinţe.
    Fericiţi cei ce îl iubesc pe Dumnezeu, că aceia nici nu se gândesc să se mai întrebe dacă sunt fericiţi sau nu.”
    Vladimir Ghika-Ganduri pentru zilele ce vin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Campania pentru “alegerile” la președinția Rusiei programate pentru 15-17 Martie se înfierbântă. Nu încape îndoială că Vladimir Vladimirovici va fi “reales la al N-șpelea congres”, dar întrebările pasionante care rămân sunt: 1) Câți contracandidați vor fi lăsați în cursa electorală măcar așa, de ochii lumii? 2) Cine va mai fi aruncat din tren înainte de …

Putin-stalin-1000x600-11

Comunitatea ucraineană din București invită publicul și presa să participe la un marș care marchează doi ani de la invazia Rusiei din Ucraina – „un moment greu, 24 februarie 2024, comemorarea unei zile negre din istoria noastră și din istoria Europei, momentul declanșării invaziei pe scară largă de către Federația Rusă și generarea celei mai …

protest ucraina arcul de triumf
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian