FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Adrian Papahagi: D-l Andrei Vieru despre Ucraina, în aplauzele celor mai nerușinați putiniști din România

În aplauzele celor mai nerușinați putiniști din România [Iulian Capsali, Alexandru Petria etc], d-l Andrei Vieru crede că a vorbi răspicat despre ticăloșia lui Putin e “virtue signalling”, nu claritate morală. Probabil tot de “virtue signalling” se făceau vinovați și cei care îl acuzau pe Hitler când invada Cehoslovacia, sau pe Hitler și Stalin când își împărțeau Polonia. Hai să fim discreți și subtili în fața răului, ca să nu ne facem vinovați de “virtue signalling”!

Hai să tăcem, să vorbim despre dragobete și vaccinuri, despre Pușkin și frontiere filozofice, despre Napoleon, despre orice, iar când un amic ne trage de mânecă, să-l acuzăm că e polițist al gândirii!

Replica d-lui Vieru, care se vrea devastatoare, superioară și inteligentă, e de fapt o eschivă penibilă.

Alaltăieri, d-l Vieru ne cita din Steinhardt: “N-am ştiut – răspunsul celor cărora li se vorbeşte de tortură, de lagăre, de închisori, de recunoaşteri totale ale acuzaţiilor, de internări politice în ospicii de nebuni – „nu ţine”, nu e o scuză valabilă. […] Adevărul este că nu-i nevoie de cine ştie ce secrete informaţii, sunt lucruri pe care le poate afla oricine, numai să vrea câtuşi de puţin. (Spionii de cele mai multe ori transmit inutil, de două ori inutil: pentru că se ştia, pentru că nu sunt crezuţi.) Sunt lucruri pe care le simţi dacă nu-ţi astupi urechile şi nu-ţi acoperi ochii dinadins. Cine are urechi de auzit. Dar dacă e omul prost? Prostia nu e nici ea o scuză pentru că nimeni nu e atât de prost – (nu-i vorba de oligofreni sau de psihopaţi; ăia, săracii, sunt excluşi) – încât să nu-şi poată da seama că doi plus doi fac patru şi că doi plus doi nu fac nouă.”

De trei zile, în fața unei crime care scandalizează toată lumea civilizată, dar nu toată audiența sa, Andrei Vieru tace sau o dă cotită. Nu cred că “e atât de prost” încât să nu-și dea seama de ticăloșia lui Putin, să nu-l revolte, să nu simtă nevoia să le explice și domnilor Capsali și Petria, sau altor prieteni de idei și de luptă împotriva conspirației globaliste, că agresiunea lui Putin nu e o nobilă luptă suveranistă, ci o încălcare de suveranitate, de frontiere – o barbarie. De vreme ce d-l Vieru a fost suficient de deștept ca să înțeleagă teribila conspirație mondială a pandemiei de covid, nu se poate să-i fi scăpat tocmai invazia lui Putin.

Adrian Papahagi

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto