Non idem est si duo dicunt idem.

Unii prieteni anglofili aplaudă Brexit fiindcă văd, just, în Marea Britanie un far al democrației și al libertății; aceștia cred că suveranitatea deplină a UK, regăsită printr-o ruptură radicală, va crea o contrapondere sporită la Germania și Franța. Firește, e de dezbătut dacă nu era mai util strategic și mai profitabil economic ca UK să rămână în UE și dacă Germania nu va deveni hegemonică în UE după Brexit.

Alți prieteni creștini și conservatori se bucură de Brexit, fiindcă detestă sexomarxismul, multikulturalismul anticreștin și alte aiureli stângiste care animă elitele UE. Aceștia văd în Londra o alternativă la Bruxelles. Ei pot fi întrebați, totuși, dacă UE a obligat UK să legifereze căsătoriile gay, sau a fost inițiativa conservatorului Cameron, și de altfel singura lui ispravă pe lângă Brexit. Oare Merkel sau Hollande au importat islamul în UK, sau chiar britanicii, atât de deranjați în ultima vreme de români și polonezi? Oare din vina Bavariei și a Gasconiei, a Siciliei și Atticei se golesc bisericile Angliei? Ce rezolvă Brexit-ul în domeniul descreștinării/islamizării Occidentului?

Firește, îi urmăresc și pe cei care jubilează la gândul că Brexit reușește magistral să destabilizeze (pentru o vreme, fiindcă se vor restabiliza în câțiva ani) în egală măsură UE și UK. Aceștia sunt dușmanii Occidentului, grupul mai mult sau mai puțin ocult de prieteni ai lui Putin. În dosul unor etichete înșelător conservatoare, ei militează pentru destrămarea UE, fără a realiza (sau știind foarte bine) că acest lucru este un pericol mortal pentru România. Aici se regăsește și mafia securist-comunistă a PSD, conspirația neghiobilor și tâlharilor, dar se rătăcesc și oameni cumsecade.

În fine, zona stângistă condamnă Brexit și, în disprețul ei suveran față de democrație, ar vrea un nou referendum, până când iese rezultatul dorit de elitele marxizante. Pentru ei, poporul e bun ca pretext, dar dacă se chiar exprimă, trebuie ignorat.

În ce mă privește, sunt nu doar anglist, ci și anglofil. Sunt însă și francofil, germanofil și latinofil. Mă gândesc însă în primul rând la România și la români. Pentru românii care studiază și muncesc în UK, era preferabil ca referendumul pentru Brexit să nu fi avut loc. Pentru interesele României în UE, și pentru echilibrul UE în general, era important ca UK și Polonia să creeze o contrapondere la Franța și Germania în interiorul Uniunii. Iată încă un motiv pentru a ne dori să nu fi existat Brexit.

Brexit a fost însă votat de poporul britanic și el trebuie să se întâmple. Doamna May a încercat să facă divorțul de UE cât mai puțin dramatic, unii spun chiar imperceptibil. Socialiștii, care vor în principal un nou referendum și rămânerea în UE și-au dat însă mânaa cu brexiteer-ii duri din Partidul Conservator și au respins acordul negociat de guvernul May (în genunchi, spun unii).

Ca simplu european îmi doresc ca, oricum s-ar consuma în zilele și lunile care urmează divorțul politic între UK și UE, acesta să nu producă o ruptură otrăvită de resentimente între admirabila Insulă care a rezistat nazismului și comunismului și Continentul care le-a inventat și îndurat pe acestea din urmă.

În scenariul ideal, Brexit ar putea determina o reformă a UE și ar crește posibilitățile de manifestare a unui actor global, ostil imperialismului lui Putin. În scenariul pesimist, va aduce cu sine haos, suferință umană, haos administrativ, turbulențe economice și va întări involuntar mișcarea antioccidentală întreținută de Putin. S-ar putea însă ca scenariul pesimist să fie urmat, la ceva timp, de cel optimist.

Adrian Papahagi
PRELUAT DIN FACEBOOK