FUNDATIA IOAN BARBUS

Adrian Papahagi: Dezastrul din Afganistan. Biden e rezultatul trist și neputincios al isteriei stângiste

Nu mă miră dezastrul din Afganistan sub administrația Biden. Biden e rezultatul trist și neputincios al isteriei stângiste, al răzmerițelor woke, al glorificării criminalilor uciși accidental sau nu de poliție, al relativismului moral, al urii de sine, al fake-news-ului generalizat, al cenzurii stângiste de pe social media, al ideologizării marxiste a presei, corporațiilor și învățământului.

Când principala preocupare a Departamentului de Stat e să promoveze în lumea-ntreagă admirabila cultură LGBT și să lumineze ambasadele în curcubeu, acesta e rezultatul previzibil. Același lucru e valabil și pentru UK și UE. Sunt convins că ambasadorii UK s-au întâlnit mai frecvent cu distinsa “comunitate” LGBT decât cu irelevanta comunitate a profesorilor de engleză (în cei 14 ani de când predau opera lui Shakespeare în universitatea românească n-am întâlnit vreun ambasador UK, nici n-am avut ocazia să văd ambasada UK pe dinăuntru).

Ei, acum feministele, distinsa comunitate LGBT, filo-islamicii și toată stângimea empatică au de ce să se îngrijoreze. Talibanii au intrat ca-n brânză în Kabul și își vor impune legea lor sinistră, aruncând femeile în sclavie și ignoranță. Se vor revolta politicienele feministe, sau se vor îmbobodi ca guvernul feminin al Suediei în fața ayatolahilor și se vor prezenta timid și diplomatic în fața noilor satrapi? Va tuna și fulgera presa împotriva lui Biden, cum o făcea împotriva lui Trump? Pe câte voci se vor indigna ventrilocii tismăneni și ceilalți intelectuali vizionari, denunțători ai fascistului suprematist sexist și rasist Trump?

Watch: Afghans Run Alongside U.S. Military Plane At Kabul Airport - YouTube

Care va fi răspunsul UE, UK și USA la dezastrul creat? “Refugees welcome”, bănuiesc. Milioane de nefericiți reali, dar și numeroși tarați, obișnuiți cu decapitările și cu toate ororile pământului, vor da buzna în Europa, adăugându-se celorlalte zeci de milioane de fii și fiice ale islamului, religia păcii, care contribuie armonios la diversitatea și prosperitatea fostei lumi creștine.

Eșecul Occidentului virusat de stângism se vede cu ochii liberi. Obama, nobelizat preventiv și idolatrizat de toți emo-prostănacii, a adus haosul în țările din Nordul Africii și din Orientul Mijlociu. Rând pe rând, au fost destabilizate Algeria, Tunisia, Libia și Egiptul, Turcia a fost abandonată nebuniei otomaniste a lui Erdogan, Siria și Ucraina au fost predate Rusiei, iar acum Afganistanul a încăput pe mâna talibanilor. China și-a exportat nepedepsită virusul de laborator care a gripat întreaga planetă, iar islamul își împinge nestingherit toate valurile-ncoace, sub sloganul “refugees welcome”. Ce contează? Esența e că America lui Cuomo, Pelosi, Clinton, Obama și Biden, și alături de ea întreg Occidentul progresist a scăpat de tiranul Trump, principala amenințare la adresa libertății și democrației!

Poate părea că scriu aceste rânduri sub efectul indignării, dar detest acest afect stângist, adolescentin. Când nu-nțelegi nimic, ești mereu mirat sau revoltat. Nu e cazul meu. Nu mă animă nici satisfacția meschină a unei inavuabile Schadenfreude. Observ doar, cu tristețe, că nu poți opri o țară, un continent sau o civilizație să se sinucidă, dacă așa au hotărât, iar populația e entuziastă. Afganii își vor transforma deșertul stâncos într-un imens lagăr islamist, în timp ce Occidentul își predă palatele și școlile tuturor demenților.

Când vor fi sătui, 38.000.000 de afgani se vor revolta și vor pune capăt terorii câtorva sute de mii de talibani, iar sutele de milioane de europeni și americani vor înceta să-i urmeze pe stângiștii care subminează cu program civilizația euro-atlantică.

Adrian Papahagi

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Un comentariu

  1. Iosif Dorin
    16 august 2021

    Când citesc articolele dlui Papahagi parcă mă așez într-un fotoliu comod de club britanic, între prieteni normali, cu bagaj consistent de lecturi și cu discernământ Creștin !
    Mi se pare firesc să abordăm problema taraților care se vântură de pe un continent pe altul, mai ales că ea dezvăluie agende bine ascunse, pentru care nici o graniță, nici o delimitare schengen și nici un zid anti-infractori nu constituie opreliști… Ca dovadă, o „gretă” scandinavă, aflată în imposibilitate de a urma vreo școală, măcar până la vârsta maturității ad-tive, este purtată pe la toate pupitrele aflate sub reflectoarele stângimii, evident cu avioane plătite de agendiști.
    Legat de ultima frază din articol, cred totuși că vor fi mari probleme până să se ajungă la reacția populară prezumată. În Afganistan – din cauza tradițiilor oribile de pedofilie, căsătorii între veri primari, consum de stupefiante, etc, încurajate de talibani; în Occident din cauza acumulării de populație fără discernământ, crescută în miasmele unei mass-media corupte și, la fel ca în Asia, cu mereu mai răspândit consum de stupefiante…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian