FUNDATIA IOAN BARBUS

Adrian Papahagi: Efectele psihologice ale pandemiei. N-are decât Putin să invadeze jumătate de Europă, pe ei nu-i afectează

Ar merita studiate efectele psihologice ale pandemiei. S-o fi scris oare despre “psychological long covid”? Acesta îi afectează în special pe cei care au rezistat eroic vaccinurilor. Aceștia prevedeau moartea iminentă a tuturor vaccinaților și dictatura sanitară mondială (nazipass generalizat, etc.), iar acum par în mod paradoxal dezamăgiți că n-am murit cu toții (în afară de ei, cei cu sânge pur), că oculta mondialistă n-a reușit să impună dictatura, și că dictaturile din SUA și UE au ridicat de mult toate restricțiile.

Deși lumea a revenit de mult la normal (vacanțe, călătorii, birturi, plus descoperirea că unele joburi se pot face măcar parțial și de-acasă, iar unele ședințe se pot ține și online), ei au rămas în tranșee. N-are decât Putin să invadeze jumătate de Europă, pe ei nu-i afectează nici când cad bombe lângă granița României și explodează mine la Costinești. Lupta lor e în continuare cu serul experimental (varianta criminală a celui revelat), cu globalismul (combătut de pe telefoane americane sau coreene pe platforma globalistă Facebook, în ciuda invitațiilor prof. Aligică de-a ne muta toți pe rusescul Telegram, pe care nici dânsul nu le-a urmat).

Îi observ cu amuzament vag îngrijorat, sau cu o îngrijorare amuzată pe acești freedom-fighters, capabili să vadă moartea fantasmatică din seringile cu Pfizer, dar pe cea reală, a oamenilor sufocați de viroza chinezească, sau uciși de bombe rusești în Ucraina se obstinează să o ignore.

Majoritatea dintre noi, vaccinați sau nu, trecuți prin boală sau nu, am depășit de mult momentul. Cum ne-am priceput fiecare, am traversat acei ani fantomatici, având grijă să nu ne omorâm bunicii și părinții, reușind chiar cu dificultate să ne vedem rudele din străinătate în momentele în care se putea circula, lucrând și supraviețuind cum s-a putut, fără mari sechele fizice, psihice, economice sau profesionale.

Nu și cei atinși de “psychological long covid”. Aceia se luptă în continuare cu vaccinuri pe care (cel puțin în România) nu i-a obligat nimeni să le facă, cu botnița și nazipass-ul, și par să le poarte o stranie ranchiună celor care, deși s-au vaccinat, se obstinează să nu moară, infirmându-le astfel teoriile.

Adrian Papahagi

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Intră în scenă oștirea recrutată de Moscova. În România e destul să te uiți expeditiv în jur și vei descoperi șoșocisme la orice nivel, la orice televiziune, pe site după site. Sunt formatori de opinie care, sistematic, strâmbă realitatea de acasă, unde atacă metodic repere românești autentice, mai ales dacă mai sunt în viață, cum …

Totul se plătește… Gratuitatea nu e pentru negustorii de idei numiți cândva sofiști, imuni la adevăr și la plata Domnului, vibranți însă la plățile și polițele pământești. Inclusiv comunicarea publică a „adevărului” despre marea neutralitate, orbirea altora prin manipulare patetic autovictimizantă, încâlcirea programatică a lucrurilor până la confundarea călăului cu victima și a Occidentului cu …

Ambasadorului rus de la Chișinău i s-a ridicat tensiunea și a dat un comunicat despre criminalii care au trimis tancul sovietic după nava rusească. A făcut trimitere la faptele eroice ale criminalilor care ne-au ocupat și omorât, a plâns un pic despre soarta grea a ocupanților și a lăsat sa se înțeleagă că nimic nu …

CândOrbán sau Putin critică Occidentul, o fac de pe poziții revizioniste (halucinante, fiindcă Ungaria Mare și URSS sunt cadavre istorice). În schimb, conservatorii polonezi, care denunță cu egală vehemență ingineriile sociale “progresiste” și cârdășia iresponsabilă cu Putin în UE, au dreptate pe toată linia, cum recunosc acum doar pe jumătate oficialii UE (să vedem când …

A demoniza, în numele unei credințe care se recomandă mincinos „creștină” și neapărat „ortodoxă”, muzica clasică, arta autentică, adică arta cu spirit, gândirea minții creștine care a absorbit fertil în siajul Revelației rigoarea spiritului grecesc și înțelepciunea romană, minte creștină roditoare de înaltă știință și cultură umanistă universale, iată expresia ignară, dar precisă a non-creștinismului …

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian