Cum văd eu diferența dintre patriotism și naționalism. Sunt ele sinonime? Pot fi chiar opuse? Există patriotism antinațional? Dar naționalism nepatriotic? 

Patriotismul este iubirea de patrie. Patria e o țară anume, reală, cu orașe și sate, cu clădiri și monumente, cu păduri și oameni, cu istorie și un amestec de identități culturale. Românii patrioți se mândresc și cu ce au costruit sașii la Brașov, Sibiu sau Sighișoare, căci sunt frumuseți ale patriei lor. Dacă îți pasă de patrie și de tot ce conține, ești patriot. Clujenii maghiari pot fi patrioți, iubind orașul construit de strămoșii lor și meleagurile natale, la fel ca românii. Pot lucra bine, dezvoltându-și patria comună: munca maghiarilor din Gheorgheni sau Oradea dezvoltă România, nu Ungaria. Români și maghiari clujeni pot curăța cot la cot pădurea Făget într-o campanie de ecologizare, demonstrându-și astfel împreună patriotismul real. Pot iubi cu aceeași dragoste plaiurile natale, deși le atribuie alte nume și au învățat istoria comună altfel. În sine, patriotismul nu îi exclude pe alții, deci e pașnic și universal benefic. 

Și naționalismul, adică exaltarea națiunii, adesea în opoziție cu alte națiuni, poate fi justificat, însă numai în STAREA DE EXCEPȚIE: persecuție etnică, război de agresiune, exploatare, revoluție, și în general în epoca de geneză și afirmare a națiunii. În afara stării de excepție, naționalismul e anormal. Românul și ungurul care curăță împreună pădurea Făget nu se opun unul altuia, ci, împreună, nesimțiților care murdăresc pădurea. Patriotismul lor comun, dragostea lor de meleagurile natale se manifestă în chip real, dincolo de naționalisme.

Oamenii au solidarități multiple. Eu mă simt mai apropiat de oamenii cultivați și civilizați din orice țară europeană decât de mârlanii agresivi de la noi. Sunt mai apropiat în acest moment de anglicani din UK sau catolici din Bavaria solidari cu Ucraina decât de ortodocșii putiniști de pe la noi (din fericire minoritari în interiorul ortodoxiei române).

Există însă un moment în care aș fi mai solidar cu ultimul mârlan român care aruncă sticle de bere în Făget decât cu clujeanul ungur care le strânge, sau decât cu colegul medievist bavarez: un război în care Ungaria și Germania ar invada România. STAREA DE EXCEPȚIE.
În acel moment, ca bun patriot, aș fi naționalist român. În restul timpului, nu am nevoie de naționalism ca să fiu bun patriot.

Există patriotism antinațional? Nu. A-ți iubi patria nu poate implica în vreun fel să vrei răul națiunii.

Poate exista naționalism nepatriotic? Da. Cel grotesc, exacerbat, agitator, exersat în timp de pace, asortat cu o retorică șovină, cu ura de străini, mai ales când acești străini sunt vecinii tăi din țară, partenerii țării tale sau garanții păcii și siguranței ei. Să fii naționalist în stilul AUR, agitând idei unionist-revizioniste împotriva Ucrainei, înjurând zilnic UE și SUA, și făcând astfel pe față jocul lui Putin, este profund nepatriotic, ba chiar periculos pentru România, fiindcă dușmanul păcii, prosperității și stabilității României și Europei e Rusia.
Naționalismul poate conduce la izolare, la cauționarea unei dictaturi sau la război de agresiune. Patriotismul, nu.

Poate e prea subtilă distincția, și cu siguranță nu am elaborat încă destul acest gând, dar am ținut să vi-l împărtășesc chiar și în această formă provizorie.

Adrian Papahagi