Să-l comemorezi pe Marx, să exprimi gânduri pioase la catafalcul lui Fidel Castro, sau să pretinzi că regimurile comuniste au făcut și lucruri bune este moderat ca expresie, dar ultragiant ca gândire.

Nu tot ce sună excesiv e și imoderat. A denunța exasperat ticăloșiile unei guvernări abuzive poate părea vehement, dar nu este excesiv, ci izvorăște din moderație, din dorința legitimă de echilibru, decență și cinste.

Cele mai mari grozăvii pot fi prezentate în ambalajul banal al normalității, în timp ce adevăruri vechi sunt ignorate și reclamă apologii vehemente. (Firește, există grozăvii exprimate groaznic și adevăruri expuse decent – dar asta nu contrazice nimic din cele scrise mai sus.)

În numele decenței, sensibilității, toleranței și moderației, Facebook cenzurează azi excese de limbaj minore care denunță excese majore de gândire și acțiune.

Nimic surprinzător: regresismul a știut mereu să se deghizeze în progres. Vedem treptat cum progresul tehnologic oferă posibilități noi în aceeași măsură în care amenință libertăți vechi.

În fond, natura modernității e oximoronică. Lumea veche cunoștea intoleranța și toleranța, moderația și radicalismul; doar modernitatea s-a priceput să inventeze toleranța intolerantă și moderația radicală.

PS: În seria virtuților, Moderația (Temperantia) e soră cu Dreptatea (Iustitia) și Tăria (Fortitudo). Lașitatea și nedreptatea sunt mereu imoderate.

PRELUAT DIN   MARGINALIA