FUNDATIA IOAN BARBUS

Adrian Papahagi: Stângismul e imaturitate intelectuală și afectivă, nu e de mirare că icoana stângii e o adolescentă tulburată

Profilul stângii:

Reduce economia la bani și politica la putere, pe când prima este despre acțiune, iar a doua despre echilibru.

Limitată în gândire, limitează acțiunea, credința, expresia. Incapabilă să creeze, confiscă și distruge.

Incapabilă să înțeleagă lumea (Dumnezeu-natură-om), opune sau suprapune realului construcții teoretice și ideale (ideologice). În faza intelectuală, se miră că Dumnezeu nu a dispărut iar natura (inclusiv cea umană) nu se pliază pe teoriile ei, dar în faza politică încearcă să-l lichideze pe Dumnezeu (haha!) și cere naturii (inclusiv celei umane) să se supună teoriei.

Modul ei de operare este confiscator, voluntar, revoluționar. Agitație sterilă și isterie în manifestarea intelectuală, violență și totalitarism în acțiunea politică.

Poate atrage mințile confuze prin eșafodajul bizar al ideilor, prin schemele grandioase, prin scientismul și raționalismul profesate (de fapt iraționalismul și nebunia domină), prin iluzia cunoașterii totale, iar inimile slabe prin aparenta generozitate și dreptate („generozitatea” e pe banii altora, iar „dreptatea” e egalitar-confiscatorie).

De fapt, stângismul e imaturitate intelectuală și afectivă. Inadecvarea sa la real e dovada imaturității.

Aspirația lumii vechi era virtutea (bărbăția), adică maturitatea emoțională, înfrânarea, pietatea, gândul limpede (realismul) și acțiunea promptă.

Azi, pare că se urmărește eliminarea virtuții, deci a bărbăției, dacă lichidarea bărbaților încă nu e posibilă.

Nu e de mirare că icoana stângii e o adolescentă tulburată.

Adrian Papahagi

SURSAFACEBOOK

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Un comentariu

  1. Magda
    26 aprilie 2020

    Foarte interesant!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian