Studiile de gen şi Poliţia Gândirii

Studiile de gen ca şi alte „discipline” de acelaşi tip sunt în fapt exemple tipice de „pseudo-ştiinţe” cu o puternică amprentă ideologică.

Recent am asistat şi la noi la o dispută legată de studiile de gen. Senatul a adoptat un amendament la Legea educaţiei naţionale prin care sunt intezise în şcoli, universităţi, grădiniţe şi toate spaţiile dedicate educaţiei „activităţile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”. Imediat au început protestele. S-a vorbit despre o „poliţie a gândirii”, despre o „crasă incultură”, despre o „întoarcere în Evul Mediu” etc. La prima vedere, protestele par justificate. La urma urmei de ce trebuie să se amestece Parlamentul într-o astfel de chestiune. Dar asta doar dacă trăieşti într-o altă lume, nu te uiţi la ce s-a întâmplat în Occident, în ultimele decenii şi la ce se întâmplă, de fapt, chiar acum.

Studiile de gen ca şi alte „discipline” de acelaşi tip sunt în fapt exemplu tipic de „pseudo-ştiinţă”, la fel ca „studiile intersecţionale” sau „studiile rasiale”. Ele pot fi, desigur, abordate ca discuţie la alte discipline, la studiile de filosofie de pildă, atunci când se discută curentele neo-marxiste, dar nu ca discipline de sine stătătoare care, din păcate, au ajuns să deturneze atenţia de la cele cu adevărat importante. Este în declin interesul pentru ştiinţe şi pentru disciplinele fundamentale în condiţiile în care mulţi dintre cei din tânăra generaţie au lacune imense în cultura lor generală, esenţială pentru orice intelectual, în timp ce tot felul de astfel de „pseudo-discipline”, cu puternică amprentă ideologică, se înmulţesc ca ciupercile după ploaie.

Este important de spus că interesul pentru promovarea acestor iniţiative nu este nici pe departe doar unul strict academic, ci urmăreşte o foarte clară agendă ideologică de modelare a tinerei generaţii în spiritul unei „lumi noi”, complet decuplate de tradiţiile şi valorile tradiţionale, precum cea de familie, de pildă, considerate toxice, opresive. Acest demers de „implant ideologic transformator” începe pe băncile facultăţilor şi se termină în pieţele în care se vandalizează (sau chiar se dărâmă) statuile lui Winston Churchill, George Washington sau a lui Indro Montanelli, în Italia, în timp ce se dezvelesc noi statui ale lui Marx şi Lenin (ultima în Germania, la Gelsenkirchen).

„Studiile de gen” sunt una dintre numeroasele portiţe prin care curentul neo-marxist a ajuns să domine spaţiul universitar din Occident şi să-şi impună de o manieră agresivă şi intolerantă, chiar ca în „Evul Mediu”, viziunea asupra societăţii. Orice deviere din spaţiul public de la linia „politic corectă” fiind sever amendată.

Dintr-un sondaj Rasmussen Reports, din decembrie 2018, reieşea că doar 26% dintre adulţii americani cred că au o deplină libertate de expresie, în timp ce 68% dintre ei sunt convinşi că poţi avea mari probleme dacă spui ceva „incorect politic”. Un alt sondaj YouGov, realizat în Marea Britanie, ajungea la aceeaşi concluzie: într-un raport de 48% vs. 35 %, cei intervievaţi recunoşteau că în multe chestiuni evită să spună cu adevărat ce gândesc, din motive similare.

Cei care sunt astăzi atât de indignaţi şi vorbesc despre instaurarea unei „poliţii a gândirii” ar trebui să se uite în cu totul altă parte. De exemplu, ar trebui să se uite la campania agresivă şi la enorma reversare de ură la care este supusă celebra creatoare a cărţilor „Harry Potter”, J.K. Rowling, pentru vina capitală de a susţine, în contextul unei discuţii legate de transgenderi, că „a şterge conceptul de sex înseamnă să ştergi la nivel global realitatea femeii”. Cereri de boicot, ameninţări pe Twitter, pentru delictul de „transfobie”. S-a solicitat chiar ca viitoarea sa carte, care urmează să apară la editura Hachette, să nu mai fie publicată.

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu „conceptele” vehiculate la studiile de gen, ideea de bază este aceea că sexul nu există în realitate, este doar o „construcţie socială”. Ele sunt parte a unei ideologii de stânga radicale care promovează o viziune a lumii în care totul, absolut totul, este văzut ca parte a structurilor şi relaţiilor de putere, pe care susţine că vrea să le destructureze. Această formulare vagă şi elastică poate fi aplicată cu uşurinţă aproape în orice context şi pentru a justifica aproape orice, oricât de absurd. De exemplu atunci când se solicită, aşa cum s-a întâmplat într-o universitate americană, ca tabloul lui Shakespeare să fie înlocuit cu unul al unei scriitoare lesbiene de culoare.

După cum scrie Ayaan Hirsi Ali în Washington Examiner „incidentul Rowling evidenţiază pericolul actual cu care se confruntă nu numai drepturile femeilor, ci şi valorile noastre fundamentale, în ansamblu. Nu este nimic mai suspect decât formularea «Libertatea de exprimare» … dar numai pentru un discurs aprobat”.

Ceea ce vedem acum în Occident, această ofensivă oarbă împotriva tuturor valorilor fundamentale care constituie ancorele sociale vitale, este rezultatul abandonării sistemului instituţional din educaţie, de la şcoli la universităţi, al cărui control a fost preluat treptat de personaje radicalizate, care se prezintă drept agenţi ai „justiţiei sociale”, singuri depozitari ai adevărului, exponenţi ai clarităţii morale, care au înlocuit gândirea critică cu propaganda ideologică.

Ştiu, se spune că noi nu suntem în aceeaşi situaţie, că la noi e altfel. Că lucrurile nu suportă comparaţie. Ceea ce este în principiu corect. Aşa e. Dar acelaşi gen de avertismente erau formulate la mijlocul anilor ’90 şi în universităţile americane.

„Încă din 1994, Daphne Patai şi Noretta Koertge, ambele ferme avocate ale drepturilor femeilor, avertizau asupra presiunilor tot mai mari din departamentele de studii ale femeilor din Statele Unite pentru a se conforma la anumite puncte de vedere ideologice fixe”, menţionează Ayan Hirsi Ali. După cum spun chinezii, o călătorie de o mie de mile începe cu primul pas.

Alexandru Lăzescu

SURSA   Ziarul de Iași