31 august, Ziua rezistentei basarabene. Multumiri!

Am vizitat candva Moscova. O capitala a tuturor contrastelor si a banilor afisati peste tot. Pe turlele aurite ale bisericilor. In rezidentele private, inchise cu gard si pazite cu arma. In masinile enorme, de ultima generatie. Dupa cateva zile, oricat ar fi fost de mare Cadillacul care iti trecea prin fata, nu te mai suprindea. Fete frumoase, tinere, superb imbracate coborau din astfel de masini. Alaturi de ele era cate un cetatean de alta varsta, aspect si atitudine. Asta este o fateta.

Alta este taxiul popular. Puteai pur si simplu sa te asezi pe prima banda de mers si sa faci semn ca la autostop. De nicaieri, din sirul de Merceduri aparea o Lada sau o Skoda ca in filmele din anii 60. Tusind si pufaind, cu un sofer cu sapca gata sa te duca oriunde, de cateva ori mai ieftin decat un taxi obisnuit. Adica de lux, deci scump ca naiba.

Varianta aproape imposibila pentru straini era transportul in comun. Troleibuzele vechi si lente sau trenurile subterane, care tin loc de metro. Aglomerate mai mult ca la Paris, cu oameni incruntati si care te lovesc daca au nevoie sa treaca pe langa tine. Unde se poate bea alcool si unde nu exista afise in engleza.

Limba care nu iti foloseste la nimic. Sa intrebi la informatii ceva in limba internationala este echivalentul deschiderii custii leului. Tot ce inseamna Relatii cu publicul parea sa se traga din incrucisarea dintre militian si pusca mitraliera. Asa ti se raspundea, intr-o rusa rastita, suficient cat sa pricepi ca nu esti binevenit. Pe strada, pe langa ca nu ti se raspundea mai deloc, aveai si surpiza ca oamenii sa intinda pasul cand li te adresai in engleza.

Era insa de folos limba romana. Peste tot gaseai basarabeni veniti la lucru. Majoritatea se bucurau sa aiba cu cine sa schimbe o vorba pe limba lor. Spuneau ca vin de nevoie la Moscova, pentru ca se castiga bine si acasa nu au ce sa munceasca. Nu erau bucurosi. Capitala rece al unui imperiu care nu aduce un plus cultural celor care vin sa locuiasca acolo. Multi soferi, garzi de corp, gradinari, vanzoatoare la piata, menajere. Furnicile care muncesc in subteranele unui oras gigantic, cu populatie aproape cat a Romaniei.

Unii dintre ei, putini si nesuferiti, raspundeau la bucuria noastra sincera „A, sunteti romani” cu un foarte dezagreabil „Nu, noi suntem moldoveni, dar stim si romaneste”.

Unei doamne ca in povestile lui Creanga, cu basma si maini pline de urmele lucrului greu, care vindea legume la piata, i-au dat lacrimile cand am stat de vorba.

„Ce frumos vorbiti romaneste. Noi nu mai stim sa vorbim asa. Ne-am stricat cu rusa la scoala si acum la munca pe unde putem”.

Ziua limbii romane trebuie sa fie Ziua rezistentei basarabene. Nu cred ca intelegem destul cat de greu le-a fost sa continue sa vorbeasca romaneste, dupa zeci de ani de teroare si asimilare. Intr-un petic de tara, din care au fost deportati atatia oameni si adusi la schimb rusi care pana astazi nu vorbesc decat limba lor.

Sa le multumim pentru ca ne pastreaza limba si sa ne rusinam de cei care isi bat joc de ea, desi au avut toate conditiile ca sa o invete.

Ciprian Apetrei

PRELUAT DIN   MARGINALIA