Ultima armă folosită în materia modulului de tip soft power a stângii e “intersecționalitatea”.

Termenul a fost relativ recent inventat de prof. Kemberlee Crensahw – profesoară la Cornell University și Columbia University – care a introdus termenul în teoria critică a raselor (o derivată a teoriciei critice frankfurtiene). Pe foarte scurt, intersecționalitatea se manifestă ca formă de politică a identității în virtutea căreia valoarea opiniei unui individ depinde mai ales de… numărul de grupuri de „victime” cărora le aparține. Valoarea de adevăr și cea de interes produse de discurs sunt considerate cu atât mai mari, cu cât persoana este identificată ca fiind deținătoarea unei intersecționalițăti identitare oprimate mai vaste. Altfel spus, dacă avem în vedere discursul unei femei albe despre discriminare, este OK. Dacă vizăm discursul unei femei de culoare este și mai OK, căci fiind și femeie și fiind de culoare face parte din două grupuri, considerate a fi discriminate și oprimate. Tot așa, dacă avem în vedere discursul unei femei de culoare, care se declară și lesbiană, este excelent. Dacă, însă, suntem martorii unei poziții publice a unei femei, de culoare, lesbiană și declarate cetățean palestinian sau de etnie Cherokee este fantastic, iar valoarea de adevăr și intensitatea impactului devin de-a dreptul excepționale. Evident, în detrimentul absolut al majorității opresoare albe!

Intersecționalitatea, ca și criteriu de valoare în discursul public nu mai ține cont de simpla cantitate de adevăr ce este depozitată în ideea, afirmația, argumentul, politica publică, norma academică în cauză, ci doar de gradul de aglutinare a apartenențelor emițătorului la grupuri considerate oprimate de către elitele stângii.

Combinațiile care dau astfel logica publică a “adevărurilor” promovate de stânga prin mainstream media, partidele politice aferente și mediile academice de rigoare sunt năucitoare și din ce în ce mai multe. De aceea, vedem cum, spre exemplu, comunitatea LGBTQ primește cu brațele deschise migranți musulmani, indiferent de pericolele de securitate și de destrămare identitară pe care migrația necontrolată le aduce cu sine. Indiferent de numărul victimelor. Indiferent de enclavizarea islamică a Europei. Și, culmea ironiei suicidare, indiferent și de faptul că discursul anti-LGBTQ+ în arealul islamist este la mare preț. Pentru stânga psihiatrică, intersecționalitatea oprimării transcende, atât orice logică, dar și propriul instinct de conservare.

Combinația dintre terorismul islamist și intersecționalitate este devastatoare. Ea potențează și confirmă aducerea la tăcere a oricărei idei contrare corectitudinii politice, făcând loc justificărilor aberante considerate morale, adevărate și umanizante, căci ele dețin, vai, privilegiul aducerii în fața instanțelor publice a criteriului elucubrant si imuabil al intersecționalității, în ciuda oricăror realități obiective, care au însângerat și vor mai însângera agora capitalelor europene, la propriu și la figurat.

Daniel Uncu

CITIȚI ÎN ÎNTREGIME PE  Facebook

Citiți și: Îmbrățișați „progresul”, ortodocșilor! Despre „progresism” și homosexualitate în islam