FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Emanuel Conțac: Universitățile în vremuri de mare progres intelectual

Pe vremuri universitățile se luptau să-și apere libertatea de expresie în raport cu autoritățile statului.

Acum, în vremuri de mare progres intelectual, lucrurile s-au schimbat. Ca într-o piesă de teatru al absurdului, statul este cel care a ajuns să lupte pentru ca universitățile să nu abdice la una dintre misiunile lor de căpătâi.

Într-o scrisoare fără precedent, publicată astăzi de The Times, Gavin Williamson, ministrul britanic al Educației, le pune în vedere universităților că, dacă nu vor lua măsuri pentru apărarea libertății de exprimare, guvernul va trece la fapte. Gestul lui Williamson pare să fie motivat de „situația tot mai critică din campusurile americane”.

Potrivit ministrului britanic, dreptul de a protesta pașnic este sacrosant, dar intimidarea, violența sau amenințările cu violența sunt infracțiuni. „Universitățile trebuie să afirme în mod neechivoc că intimidarea este inacceptabilă și că persoanele violente nu vor fi tolerate în niciun fel.” De asemenea, instituțiile de învățământ superior sunt chemate să aplice sancțiuni drastice și să coopereze cu poliția pentru a-i aduce pe făptași în fața justiției.

Williamson nu spune ce universități au fost afectate, ci se mulțumește să descrie situația în termeni generali:

„În Marea Britanie există deja cazuri de studenți exmatriculați pentru că și-au exprimat convingerile religioase. Au fost vehiculate petiții prin care s-a cerut demiterea unor cercetători sau retragerea finanțării pentru proiectele lor; în câteva rânduri, universitățile au cedat presiunii. Amenințările activiștilor au reușit, nu de puține ori, să ducă la anularea unor evenimente. Incidente nefericite, petrecute la universități londoneze de prestigiu, au vizat și membri ai comunității evreiești.”

Emanuel Conțac

SURSA   FACEBOOK

Puteți citi și: The Spectator: De ce există mai multă libertate intelectuală la București decât la Cambridge?

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto