Despre pasiunea utopică în era digitală

Era digitală devine vastul laborator în care ideile modernităţii sunt reciclate. Noutatea nu este intelectuală, ci doar tehnologică. Era digitală, cu întreg cortegiul ei de inovaţii ce desfid imaginaţia, este o uriaşă cutie de rezonanţă în care se pot desluşi, amplificate, vocile unui trecut care ne este familiar.

Era digitală permite utopiei să se desfăşoare în întreaga ei splendoare prometeică. Tot ceea ce reflecţia progresistă a imaginat ca remediu pentru răul de care suferă umanitatea poate fi acum distribuit printr-o singură postare. Spaţiul de exprimare se comprimă radical, dar potenţialul de a atinge pe cei ce sunt destinatarii mesajului creşte. Lipsa de claritate a ideilor este compensată prin violenţa mesianică a tonului.

Noii prometei ai erei digitale sunt legaţi prin mii de fire de tradiţia liberticidă şi încărcată de fanatism a egalitarismului. Cândva, înainte ca mândra lume de astăzi să ne ispitească cu promisiunile ei emancipatoare, Edmund Burke descria profilul celor care, în numele raţiunii, îşi arogă dreptul de a fi profesorii de fericire ai întregii umanităţi. Prometeii digitali, cei care mişcă pasiuni pe facebook sau pe youtube, sunt parte din stirpea luciferică despre care Burke scria atunci. În tonul lor se simte aceeaşi intransigenţă a intoleranţei intelectuale, în vreme ce spiritul lor se supune acelaiaşi dialectici a fanatismului.

Era digitală, cu al ei apel la simplificare şi comprimare a limbajului, serveşte perfect pasiunea utopică. Egalitarismul nu are niciodată nevoie de sofisticarea argumentelor: el se întemeiază, întotdeauna, pe capacitatea urii şi a resentimentului de a fi vehicolele sale de propagare. Îndemnul la orbirea intelectuală, la abandonarea lucidităţii şi a libertăţii în favoarea colectivismului mesianic, este, în era digitală, apanajul pedagogilor comunităţii. Postarea sau clipul sunt pilula în care se condensează mesajul misticii politice şi intelectuale. Aura lor mediatică indică revitalizarea religiei politice ai cărei sarcerdoţi sunt .

Era digitală amplifică paroxistic, dar nu schimbă nici datele naturii umane, după cum nu înlătură nici înclinaţia utopică a activismului progresist. Cauzele celor care, în anii şaizeci şi şaptezeci, atacau capitalismul şi libertatea americană, aliaţi fiind ai regimului de la Hanoi, minţind imoral, în numele revoluţiei, sunt cauzele celor care, astăzi, călătoresc în spaţiul virtual spre a propaga crezul progresului. Activistul de astăzi duce mai departe intensitatea devoţiunii lui Jane Fonda din acei ani: visul este acelaşi,doar mediul este schimbat.

Era digitală este, pentru această specie de profeţi infatigabili, cadrul în care se poate înfăptuia opera de educare/ reeducare a oamenilor, ca prim pas spre atingerea perfecţiunii edenice ce îi pasiona şi pe marxist- leninişti. Tenacitatea lor ţine de încrederea absolută în ideile care îi animă. Pentru aceşti preoţi ai corectitudinii politice şi ai egalitarismului, pentru aceşti iluminaţi ai dreptăţii sociale, îndoiala nu poate exista niciodată. Dubiul este un semn al slăbiciunii de care beneficiază Duşmanul.

Mesajul trebuie să fie clar, mobilizator, agresiv. Retorica acestor Mesia digitali evocă violenţa posterelor totalitare de secol XX: radicalismul lor descinde din energia leninistă şi maoistă. Din când în când, fibra egalitară se întâlneşte cu pulsiunea antisemită, iar imaginea Israelului din postările lor aminteşte de paginile în care Streicher sau Goebbels denunţau pericolul iudaic. Încă o dată, era digitală nu inovează, ci doar reciclează şi reînvie: antisemitismul drapat în faldurile solidarităţii cu cauza palestiniană este parte din identitatea stângii radicale occidentale,de la armata roşie germană la colegii de luptă japonezi.

Influencerii şi activiştii erei digitale visează un vis pe care umanitatea l-a mai visat, un vis din care s-au ivit ordinea de cazarmă a stalinismului şi ferocitatea comunisnului asiatic. Visul pe care îl invocă postările lor entuziaste, celebrând egalitatea socială garantată de statul omnipotent, are drept capăt de drum ruina socialismului bolivarian. Visul pe care îl visează este alcătuit din materia resentimentului: este aceeaşi materie din care au fost zămislite edificiile monstruoase ale sclaviei dialectice.

Era digitală revitalizează utopia şi o îmbracă în hainele trendy ale insurgenţei. Frivolitatea mediatică ascunde tentaţia ingineriei sociale. Scenariul bulgakovian al mutaţiilor monstruoase se joacă, din nou, în spaţiul saturat de imagini şi de sunete. Pasiunea prometeică revine , spre a ne asedia libertăţile.

Ioan Stanomir

SURSA   LaPunkt