FUNDATIA IOAN BARBUS

Marius Vasileanu: Data sărbătoririi Paștelui – o dispută între frică și bucurie

marius vasileanu

În interiorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a avut loc în ultimele zile o pilduitoare polemică. Aceasta a fost generată de apelul unor intelectuali laici care solicită într-o scrisoare deschisă adresată Sf. Sinod al BOR coordonarea cu eforturile celorlalte Biserici Ortodoxe și ale Patriarhiei Ecumenice, astfel încât să sărbătorim Paștele împreună cu catolicii și cu ceilalți creștini.

Inițiatorii acestei scrisori deschise sunt teologul ortodox Teodor Baconschi și profesorul Adrian Papahagi, iar lor li s-au alăturat alți 21 de semnatari, majoritatea bine-cunoscuți în spațiul cultural și creștin românesc. Ei bine, de câteva zile, cei 23, mai cu seamă inițiatorii, au avut parte de nenumărate injurii, în special pe rețelele de socializare. De ce spun că această întâmplare este pilduitoare? Fiindcă devine o oglindă pentru starea la zi a creștinismului ortodox de nuanță românească.

Să ne înțelegem, scrisoarea respectivă nu își propune să rezolve imediat ori imperativ așa-numita problemă a Pascaliei (stabilirea datei Paștelui). Este banal, abia dacă există, numărați pe degetele de la o singură mână, câțiva specialiști ai BOR care să cunoască și să vorbească în cunoștință de cauză despre toate aspectele generate de această problematică, de unde și imensitatea de păreriști care se antepronunță pe rețelele de socializare. Celor 23 li s-au alăturat apoi, printr-o petiție publică – aceasta poate fi citită, eventual, semnată, aici.

– peste 8000 de noi semnatari, în aproximativ 7 zile, la ora când scriu aceste rânduri.

Cei care semnează scrisoarea cer pur și simplu calibrarea eforturilor conducerii BOR cu ale celorlalte Biserici Ortodoxe, cu ale Bisericilor Catolice, Anglicane etc., astfel încât să sărbătorim Învierea Domnului în aceeași zi – ceea ce normal că s-a întâmplat în primele veacuri creștine, pe când Biserica era nedespărțită. Atât și nimic altceva.

Iar fiindcă simbolurile sunt uneori mai reale decât ceea ce simbolizează (Marcel Mauss), unii consideră că anul 2025, când se vor împlini 1700 de ani de la primul Conciliu Ecumenic (Niceea, 325), ar putea fi un bun început pentru această împreună sărbătorire, an de an. Niciun secret, există deja și în alte Biserici Ortodoxe aceste preocupări firești, încă de mulți ani în urmă, în primul rând în cadrul Patriarhiei Ecumenice. De altfel, acum 100 de ani, odată cu trecerea BOR la calendarul gregorian, s-a produs timp de câțiva ani această împreună sărbătorire, începând din 1924. Ulterior s-a revenit, din considerente fraterne față de creștinii ruși, deja bolșevizați. Astfel încât dacă rușii, sârbii și alții nu au trecut la calendarul gregorian, care astronomic este mult mai riguros, și chiar dacă sărbătorim Crăciunul decalat, măcar Paștele s-a socotit că este important să fie sărbătorit împreună cu cei rămași captivi „stilului vechi”…

Numai că defectele astronomice ale calendarului vechi, iulian – introdus de Iulius Cezar, în anul 46, înainte de Hristos –, generează o problemă reală: ne va obliga peste ani și ani să sărbătorim Paștele vara, iar mai încolo, chiar toamna!

Nu noi vom găsi soluția, ci specialiștii acreditați de Sf. Sinod al BOR, împreună cu specialiștii celorlalte Biserici, evident. Cu atât mai mult cu cât este o problemă astronomică și de neputință politico-administrativă omenească, iar NU canonică ori dogmatică. Din fericire, teologi ortodocși români importanți precum Pr. Prof. Athanase Negoiță, Pr. Prof. Petre Vintilescu și, mai ales, Pr. Prof. Teodor M. Popescu, duhovnici precum Pr. Cleopa Ilie ori ierarhi ca Mitropolitul Bartolomeu Anania, cândva, și mulți alții astăzi, au fost și sunt favorabili acestei unificări a sărbătoririi Învierii, primii au și adus argumente puternice.

Ceea ce constatăm este că întreaga polemică aduce cu sine o adevărată hârtie de turnesol, cum bine observa un prieten. Căci un demers generos, absolut natural, nicidecum nou, a creat o explozie de ură, dezinformări și injurii la adresa celor 23 de semnatari.

(Eu însumi am fost onorat să mă număr printre cei 23 de semnatari ai scrisorii, rândurile de față mă reprezintă strict pe mine, sunt câteva dintre concluziile personale, privitoare la această poveste.)

Frica activistului creștin

FRICA – acesta este numitorul comun al contestatarilor acestei updatări și reveniri la normal a calendarului, conform celui astronomic, aceasta este principala cauză a reacțiilor furibunde.

FRICĂ fiindcă, vezi Doamne, vom trece la catolicism, prin această împreună sărbătorire.

NB: În realitate este vorba despre sărbătorirea Paștelui în aceeași zi, iar nu de slujire împreună la același altar – cum susțin și manipulează cei cu reflexe taliban-ortodoxiste! Iar aceasta se va putea petrece nu prin intrarea ortodocșilor în siajul catolicilor, ci prin stabilirea împreună a unei date/reguli comune. Cu alte cuvinte: vor ceda și unii, și ceilalți.

O (auto)manipulare ieftină, puerilă, prostească. Tot cam așa au trâmbițat mulți, inclusiv clerici, cu prilejul primei vizite a unui papă catolic într-o țară majoritar ortodoxă, de la Marea Schismă încoace. După consumarea acestei vizite a Papei Ioan Paul al II-lea în România (1999), nu numai că nu s-a întâmplat nimic semnificativ, în sensul fricilor preexistente, ci ne-am bucurat cu toții, pe bună dreptate, căci a fost o reușită și pentru BOR, și pentru țară. Astfel încât vizita ulterioară a Papei Francisc (2019) s-a produs natural, cu mai puține contorsiuni interne pastorale și politice.

FRICA de o eventuală unificare cu catolicismul, această calibrare a calendarului fiind, cred unii, „un prim pas”?! Pentru cineva întreg la minte, care a răsfoit măcar un volum de istorie a Bisericii Creștine, este o evidență că acest deziderat este situat la limita imposibilului. Îl citez aici pe Părintele Andrei Scrima, care la rândul său vedea cu totul altfel ecumenismul comparativ cu (auto)manipulările vulgare vânturate de diverși activiști creștini care se închipuie mărturisitori: „am convingerea că ecumenismul de acum înainte, pentru a nu deveni steril, echivoc sau neinteresant, trebuie să se pună în termeni de plenitudine, de intensiune, de spiritualitate hristică integrală, mai curând decât în termeni de asociere, de extensiune, de acțiune materială” (vezi „Duhul Sfânt și Unitatea Bisericii”, Ed. Anastasia, 2004, p. 221).

Tot despre FRICĂ este vorba și în cazul celor care, cu bună-știință, poartă de câteva decenii un furios război hibrid cu Occidentul, război intensificat și adus spre paroxism acum peste un an în urmă, prin invazia totală a Ucrainei. FRICA îi determină să facă greșeli caraghioase, dacă nu ar fi tragice, să recurgă la o propagandă din ce în ce mai ieftină, ușor demontabilă, rareori subtilă. Adesea, propaganda rusă de astăzi privitoare la calendarul bisericesc (Pascalia) este aceeași cu cea de acum 100 de ani în urmă (voi reveni, poate, cu alt prilej la acest subiect)! Din păcate, FRICA aceasta este transmisă unor imense cohorte de idioți utili, de personaje cu varii interese personale meschine și cinice, semidocților etc. Iar propaganda își face astfel efectul.

FRICA foștilor angajați ai poliției politice comuniste (Securității), coalizați odinioară discret sau pe față în Partidul România Mare, astăzi în AUR, care cred că orice nouă apropiere de Occident, fie și prin sărbătorirea împreună a Paștelui, îi va determina să-și piardă identitatea. Un naționalism ceaușist de trei parale, propagat cu metodă, inclusiv prin anumite personaje din actualele servicii, iată, la peste trei decenii de la căderea comunismului, când suntem deja în UE și în NATO. Generozitatea patriotismului, ziditor, firesc și absolut necesar oricărui român, este deformată astfel de un naționalism caduc, obscurantist, pe alocuri dacopat și, în final, lipsit de inteligență, deci perdant. În termeni creștini, această FRICĂ devine filetism, credința se confundă cu naționalismul – o erezie condamnată de Bisericile Ortodoxe încă de la finele secolului XIX. FRICA păpușarilor, rămași captivi secolului XX, ba chiar celor precedente, care-și închipuie că numai ei știu ce este teoria legăturii ritualice (conf. Pascal Lardellier ș.a.), poate fi discutată separat.

FRICA activistului de partid aurist care consideră că o eventuală revenire la sărbătorirea împreună a Paștelui ortodox, catolic, (neo)protestant îi diminuează potențialul manipulativ, implicit votanții, mai ales din diaspora. Rămâne fără obiectul muncii, căci așa a fost dresat de securiștii old boys, de șefii săi din umbră: Occidentul trebuie diabolizat continuu, suntem „o colonie”, aceasta crede și susține naționalistul verde, filolegionar, susținut din păcate și de o parte din clerul ortodox – intrând astfel în perfectă sincronie cu Moscova și cu propaganda acesteia. La fel cum o face și cu alte subiecte.

Pentru că, dacă prin absurd – dar nu suntem Elveția –, s-ar face mâine un referendum în problema unificării calendarului pascal ortodox cu cel catolic, milioanele de români din diaspora ar vota cu ambele mâini, de aceea le este FRICĂ! Fiindcă românii din diaspora nu se vor mai milogi astfel patronatului și șefilor din cine știe ce țară Occidentală pentru cuvenitele zile libere, patronat și șefi cărora le este greu să înțeleagă aceste ciudate decalaje. Știați că mulți români ortodocși din diaspora sunt nevoiți să își ia câteva zile de concediu ca să poată fi liberi de Paști??

FRICA pastorului neoprotestant, aed și adept al trumpismului, care realizează că iarăși ar putea rămâne pe tușă, iarăși va rata mult-visata sa intrare în Parlament. De aceea a ales să-i jignească pe Andrei Pleșu și pe Teodor Baconschi, să-și trădeze prietenii semnatari ai scrisorii. În loc să spună simplu că nu este de acord cu scrisoarea, fapt absolut firesc între intelectuali, personajul a ales să o paraziteze politic, ca să i se predea lui George Simion și lui Șpagoveanu. Atâta a învățat din Marile Cărți, fără să știe că a avea un prieten este chiar mai important, mai vital decât să ai un înger (Nichita Stănescu).

FRICA bătrânului securist ieșit la pensie (uneori deghizat întreaga viață în preot și/sau profesor), ale cărui eforturi de înțelegere ale Bisericii și ale lumii în care trăim au rămas ancorate la anul 1948, când generalisimul Stalin a bătut cu pumnul în masa liderilor (mai) tuturor Bisericilor Ortodoxe, adunate cu sila la Moscova, cărora le-a impus sărbătorirea Paștelui după calendarul iulian. Pensionarul securist acționează și astăzi conform procedurilor deprinse în tinerețe: îi trage de urechi manipulativ pe semnatarii scrisorii și le face cu ochiul talibanilor-ortodoxiști fiindcă, își închipuie, dacă a negociat cândva una-alta trimis în misiune de băieții cu ochi albaștri, numai el știe cum stă treaba cu Pascalia.

FRICA tuturor capsalilor, șoșoacelor, chiticilor, gușilor, severinilor, șpagovenilor, baștovoilor și a altor personaje pe cât de gălăgioase, pe atât de caraghioase care trăiesc din firimiturile primite zilnic dinspre muribundul imperiu de răsărit, în slujba căruia s-au pus, conform intereselor și puțului gândirii proprii.

Tuturor acestora și multor altora le este FRICĂ fiindcă, măcar subliminal, ei știu că viitorul este de partea semnatarilor acestei scrisori. Că nu se va putea merge la nesfârșit în defazări argumentate prin minciuni, prostie și manipulări. Că Europa și Occidentul înseamnă totodată și coalizarea credincioșilor creștini, măcar de Crăciun și de Paște, în fața provocărilor secolului XXI, unele deosebit de grave, întrezărite la orizont…

O scrisoare purtătoare de viitor

Iată însă și cine sunt cei 23 de semnatari ai scrisorii, iată pe cine-i înjură, din FRICĂ, cei sus-menționați și hoardele de adepți, fericite să zburde fără discernământ în trena lor.

Pe intelectuali precum Andrei Pleșu, pe Teodor Baconschi ori pe Adrian Papahagi, ale căror scrieri și luări de poziție publică, nenumărate, au fost totdeauna în apărarea Bisericii. Pe câțiva dizidenți din timpul comunismului, precum Ana Blandiana și Andrei Pleșu, pe Nicolae Rădulescu, fost deținut politic, arestat timp de 6 ani în lotul Rugului Aprins ori pe urmași ai deținuților, care au suferit la fel de mult, precum Monica Pillat! Pe marele artist plastic Silviu Oravitzan, autorul unei rafinate opere de inspirație strict ortodoxă, inclusiv al unor catapetesme. Pe Anca Vasiliu, autoarea unuia dintre cele mai apreciate albume-studiu existente în limbile de circulație despre Mănăstirile din Nordul Moldovei, cea care a primit anul trecut Marele Premiul pentru Filosofie al Academiei Franceze. Pe profesorul Alexandru Tofan (Iași) care a primit Premiul „Dumitru Stăniloae” al Academiei Române pentru cărțile sale dedicate vieții și operei Pr. Andrei Scrima. Pe istoricii George Enache și Dragoș Ursu, care au scris valoroase studii și cărți dedicate istoriei BOR și, mai ales, vieții foștilor deținuți politici din închisorile comuniste, martiri și mărturisitori ai Bisericii. Pe scriitorii, eseiștii și publiciștii creștini Ana Blandiana, Monica Pillat, Alex Ștefănescu, Andrei Pleșu, Teodor Baconschi, Daniela Georgescu, Gheorghiță Ciocioi și Andrei Găitănaru. Pe câțiva profesori și cercetători de amplă respirație europeană cum sunt Anca Vasiliu (Paris), Andrei Pleșu (București), Daniel David (Cluj Napoca), Anca Manolescu (București), Adrian Papahagi (Cluj Napoca), Daniela Dumbravă (București), Augustin Ioan (București), Radu Carp (București), Diana Marinescu (Roma), Dragoș Calma (Dublin), Alexandru Tofan (Iași).

Nu mai amintesc ce oameni de ispravă, intelectuali îmbisericiți, de cea mai bună calitate culturală și spirituală, se numără printre cei 8000 de semnatari ai petiției venite în susținerea aceleiași scrisori…

Cum îi cunosc binișor pe majoritatea semnatarilor scrisorii, unii fiindu-mi prieteni, chiar dacă unii rămân melancolici, știu că și-au iertat deja prigonitorii. Dar, independent de injurii și de manipulările intrate în joc, indiferent dacă își va face efectul peste 2, peste 5 sau peste 50 de ani, scrisoarea celor 23 rămâne purtătoare de viitor.

Bucuria mărturisitorului creștin

De ce ați vorbit despre aceasta și ați trimis scrisoarea în perioada (post-)pascală? – ni se tot reproșează.

Răspuns: din BUCURIE! Fiindcă această scrisoare – imperfectă, poate, din punctul de vedere al adresării protocolare, care conține și alte neajunsuri, dacă vom căuta nod în papură – a fost plămădită în BUCURIA sărbătorii Învierii Domnului! Fiindcă nu ne este frică dacă mai și greșim, fără voie, fiind încredințați de BUCURIA cu care confratele nostru, ierarh ori simplu credincios, ne va ierta.

Scrisoarea a fost concepută, semnată și trimisă cu BUCURIE și cu încredere în înțelepciunea și în discernământul Sfântului Sinod al BOR. Dar și încredințați de generozitatea Duhului Sfânt care îi va anima pe membrii Sfântului Sinod, astfel încât să aibă nu numai ochi și urechi de perceput realitatea lumii în care trăim, ci să primească și viziunea dinamică a acesteia.

Fiindcă BUCURIA sărbătoririi Paștelui împreună cu orice făptură zidită de Domnul învinge toată FRICA. Fiindcă credem în BUCURIA iubirii de aproapele și de Dumnezeul cel Viu, în BUCURIA lepădării de prejudecăți, fie acestea și osificări ale unor veacuri de singurătate confesională.

BUCURIA lui Hristos cel Înviat nu poate fi deformată și înghesuită în calendarele omenești, nici măcar în cele riguros astronomice, căci este dincolo de timpurile lumii acesteia. Unora le este FRICĂ de o discuție onestă despre data sărbătoririi Învierii Domnului, noi am scris și am semnat cu BUCURIE și credință în aproapele, chiar dacă era previzibil cum vor reacționa mulți…

Această scrisoare, generată de BUCURIA Învierii este lipsită de orice intenții ascunse ori calcule oculte, este scrisă și semnată altruist, în pofida oricăror interese personale. De aceea a fost trimisă, cinstit, fără exces de protocol bizantin, cu toată încrederea în BUCURIA și maturitatea duhovnicească a celor care o vor citi.

Se aude că unii au fost deranjați de existența petiției însoțitoare scrisorii. Aceștia vor trebui să se întrebe ce sens are să le fie FRICĂ, când în realitatea este vorba despre BUCURIA că laicatul ortodox are, iată, în sfârșit, posibilitatea de a se exprima oficial, iar nu bezmetic, cum face pe diverse rețele de socializare?

Ni s-a mai reproșat cu FRICĂ: acum nu este momentul potrivit, avem război la graniță etc. Este adevărat, situația este mai mult decât delicată. Numai că un mic exercițiu de inteligență proiectivă și de imaginație ne demonstrează că problema ridicată de scrisoarea celor 23 ar putea să facă parte din soluția unor reașezări postbelice. În mod cert, neprietenii realizează acest fapt – de unde și isteria pe care au declanșat-o, din FRICA că această unificare calendaristică a Occidentului chiar se va putea realiza…

Scrisoarea este redactată și semnată din dragoste față de aproapele, bazându-ne pe dragostea iar nu pe încruntătura sa. Am semnat cu smerenie și dragoste, cu singura frică permisă în această lume, anume cea de Domnul (Pilde 1, 7) și după îndemnul din Epistola către Diognet (cap. XII, 5-8): „Apostolul, văzând ce putere are cunoștința care se aplică în viață fără porunca adevărului, o defaimă, zicând: Cunoștința semețește, dar dragostea zidește. Cel care socotește că știe ceva fără o cunoștință adevărată și mărturisită de viață, acela nu știe nimic; este înșelat de șarpe, pentru că nu iubește viața. Cel care are cunoștință însoțită de frică [de Domnul] și caută viața, acela sădește cu nădejde și așteaptă rod. Să-ți fie inima cunoștință, iar Cuvântul adevărat viață! Dacă porți în tine pomul cunoștinței și ți-i drag rodul lui, vei culege totdeauna cele pe care dorești să le primești de la Dumnezeu.”

Hârtia de turnesol reprezentată de această scrisoare a evidențiat, între altele, și puțina noastră credință – de aici avalanșa de FRICI!

Concluziv, indiferent de numere și de semnături, reacțiile la scrisoarea celor 23 ilustrează diferența clară dintre FRICILE activistului creștin versus BUCURIA laicatului mărturisitor.

Dintre cele câteva Cuvinte rostite de Iisus după Înviere, primul este: nu vă fie FRICĂ! Un altul este BUCURAȚI-VĂ! De ce să nu ne fie FRICĂ, cum putem să ne BUCURĂM în viața aceasta a noastră plină de încercări? Tot Iisus Hristos ne răspunde, cu un alt Cuvânt: cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului (Matei 28, 20)!…

Hristos în mijlocul nostru!

Marius Vasileanu

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

„Sunt multe speranțe că chiar anul acesta, România se poate califica pentru Visa Waiver și ca să facă asta, cer oamenilor care mă ascultă astăzi ca ei sau prietenii lor, care se duc să aplice pentru o viză, să fie siguri că au toate documentele în orgine”,  spune domnul Adrian Zuckerman, ambasadorul american (2019-2021) numit …

aMBASADOR SUA LA BUCUREȘTI 2019 - 2021 administrația TRUMP - VISA WAIVER -
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian