FUNDATIA IOAN BARBUS

Matei Blaj: CNN ne invită să ne regăsim trogloditul din noi și să înfulecăm gongi și insecte

Nu mă crede lumea când spun că schimbarea la care ne cheamă cavalerii progresiști este, de fapt, un copios regres.

După milenii în care civlizația umană s-a debarasat de primitivism, după ce am implementat revoluția tehnologică și am pus-o în slujba bunăstării noastre, după ce am eradicat legiuni de boli decimatoare, extinzând astfel speranța de viață, CNN ne invită să ne regăsim trogloditul din noi și să înfulecăm gongi și insecte. Evident, să facem asta în timp ce salvăm planeta.

Nu contează că suntem îndemnați spre o nutriție specifică Ghanei sau fostului Zair. Nici că raportul ONU care vine cu asemenea idei năstrușnice uită să menționeze că sărăcia este cea care împinge oamenii să mănânce insecte. Are prea puțină importanță că aportul proteic și nutrienții din gongi de care au „atât de multă nevoie” mâncătorii de insecte este rezultatul unei alimentații precare. Ce contează că în orice top al celor mai letale animale locul întâi este ocupat întotdeauna de insecte sau că marile pandemii care au făcut ravagii în istorie au fost facilitate de insecte? Toate aceste lucruri pălesc în fața entomofagiei virtuoase la care suntem chemați pentru a lupta împotriva apocalipsei termice.

Oricum, îmbrățișând pentru un moment ridicolul ideii, imaginați-vă de câte insecte ar fi nevoie să ne mântuiască de flatulențele bovine și calculați cât de sus vor sări ca arse alte tagme progresiste, oripiliate că dezechilibrăm ecosistemele de polenizare, mâncând insecte.

Matei Blaj

PRELUAT DIN   FACEBOOK

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Matei Blaj

Matei Blaj

3 comentarii

  1. Dorin
    9 mai 2019

    Presiunea mediatică în occident se bazează, și cu acest subiect, pe infantilizarea psihologică a masselor.
    Am foști colegi de școală, emigrați pe-acolo definitiv, care (cu toate doctoratele lor…) s-au lăsat prinși în acest șuvoi și ne trimit poze triumfătoare de la „ospețe” cu insecte grase, trase pe țeapă… Și pentru care traversează globul cu acele avioane imense care, la un calcul cinstit, anulează cu un singur zbor miliarde de prânzuri insectivore !!

  2. Stelian
    9 mai 2019

    S-ar putea sa ajungem sa mincam asa ceva fara sa stim, fiindca se vorbeste de ele ca fiind transformate in pudre si faini si vindute asa sau adaugate prin tot soiul de cocteiluri gen suplimente de prinzuri.
    S-a inventat, spus cu nespusa bucurie si mindrie, hamburgerul din ceva ce imita carnea, dar nu e carne. Deocamdata cam scump, dar se asteapta sa devina competitiv in citiva ani. Nu de alta, dar se practica din plin sistemul de pasta de carne ce e din toate zgirgiurile si alte parti ciudate din animale.
    O lume nebuna in care datorita bombardamentului continuu cu tot soiul de informatii nu ai timpul fizic sa stai linistit si sa prelucrezi informatia.

  3. mihai
    9 mai 2019

    Stelian, problema nu e, cred, neaparat ca am manca insecte sau viermi, pana la urma si ele sunt animale (animalele sunt facute pentru a fi mancate). Problema e acesta idolatrizare a Naturii. E de fapt o religie pagana care practica inchinarea la Natura, in locul Creatorului ei. Iar omul (facut de Dumnezeu dupa chipul Sau pentru a stapani natura, a se folosi de ea si, da, a o exploata) nu poate fi decat un dusman. Un dusman de moarte mai precis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian