Intră în scenă oștirea recrutată de Moscova. În România e destul să te uiți expeditiv în jur și vei descoperi șoșocisme la orice nivel, la orice televiziune, pe site după site.
Sunt formatori de opinie care, sistematic, strâmbă realitatea de acasă, unde atacă metodic repere românești autentice, mai ales dacă mai sunt în viață, cum i s-a întâmplat lui H.R. Patapievici, precum și pe cei care susțin o atitudine fermă, clară și neînfricată față de Rusia. Totodată, deformează realitatea din Ucraina și o falsifică pe cea din Rusia, când nu predică ”meditații”, vibrații cosmice, New Age, ecologism radical, orice îi disociază pe cetățeni de adevăratele lor probleme, ca să nu-i mai intereseze apărarea democrației, atacate la baionetă de putinism.
Sau de islamism, legionarism și stângism, aliații naturali, colectiviști, ai putinismului. Acest sos roșu-verde-brun al nelibertății și totalitarismului sugerează permanent utilitatea obedienței.
Când nu sunt cerute din rațiuni ideologice, de pildă pentru vreun scop caritabil ”antirasist”, ”ecologist” și comunist, ori în scopuri de salvare a ”identității” creștine, conformismul și docilitatea sunt revendicate în numele rațiunii: ”hai să fim raționali”, că altfel ne punem ”în pericol”, deși realitatea arată că rușii sunt, au fost și pot fi bătuți măr, pe front, de o putere minoră, care are curajul să-i înfrunte deschis. Sau: ”hai să admitem că e ”rațional” că niciuna din părți n-are totală dreptate”.
Or, e clar ca lumina zilei că una din părți are dreptate, iar cealaltă nu. E clar și că dreptatea e integral de partea țării agresate, Ucraina. Iar a nu pedepsi Rusia, care nu-și respectă decât propriul program colonialist și imperialist, nu și vreun tratat sau acord, e a admite, clar, ca ordinea mondială să fie făcută ferfeniță și ”refăcută” astfel, încât să slujească nu dreptului, ci dreptului celui mai tare.
Ce-i ajută pe agenții de influență ai Rusiei
Acestor șmecherii de agitprop, manevrelor și metodelor aplicate în vederea acceptării pretențiilor criminale ale unui regim terorist și totalitar, le vine în întâmpinare obediența anticipativă a celor care, victime ale sindromului Stockholm, sau ale epuizării psihice generate de permanentele provocări teroriste, se grăbesc să arate ”înțelegere” pentru sentimentele, deciziile și faptele Rusiei.
Ca Papa. Sau ca influencerii români. Care, de conivență cu regimul Iohannis și în complicitate cu agenții de influență ai Rusiei, mai întâi au tăcut în reacție la informația ucraineană privind dronele rusești căzute la Plauru, apoi au negat existența craterelor și a exploziei bombelor, de parcă ar fi căzut pe teritoriul românesc niște jucării, și, în fine, au minimalizat atacul rusesc. Un bombardament care, din provocare teroristă, a devenit un simplu, dar fals, ”accident”. Că doar ”nu vrem să declarăm război Rusiei”. Ca și cum asta ar fi problema.
Am văzut acest joc imund jucat nu doar de pegra ultranaționalistă și de legionaro-securiștii cunoscuți, ci, între alții, de doi jurnaliști de la televiziunea publică și de un al treilea, de la Antena 3, cum anterior am asistat la practicarea lui, uneori ceva mai subtil, de către intelectuali publici cu state de serviciu ca autori și muzicieni, sau de profesori universitari certați la cuțite cu claritatea morală.
Cei mai recrutabili dintre ei? Dacă FSB nu și-a schimbat principiile și metodele din epoca în care se numea KGB, iar Iuri Bezmenov sau generalul Pacepa le dezvăluiau, cei mai recrutabili sunt nu atât idealiștii, cât formatorii de opinie conservatori, inșii influenți, stâlpi de establishment, dar lacomi sau plini până la refuz de conștiința presupusei lor ”importanțe” și, deci, frustrați că nu ocupă poziții suficient de înalte pentru valoarea lor extraordinară. Ei ajung în buzunarul vestei lui Putin.
Românii mai au de ales
Suțin clar și fără echivoc că toți acești inși trădează interesele românilor. Pentru că-i demobilizează în fața inamicului mortal, sugerându-le, inclusiv prin propria lor obediență anticipativă, falsa utilitate a defetismului, a capului plecat pe care sabia, chipurile, nu-l taie. Căci îl taie, fie și lent.
Cum reliefa la un moment dat Timothy Snyder într-un text consacrat tiraniei, ”mare parte din puterea pe care ajunge s-o exercite (tiranul) i s-a acordat voluntar…Oamenii anticipează dorinţele viitoare ale unui guvern represiv, venindu-i, din proprie iniţiativă, în întâmpinare. Un cetăţean care se adaptează astfel situaţiei îi arată de fapt puterii de stat cât de departe poate merge ea”. Snyder reia aici analize ale unor Hannah Arendt, Huxley, Orwell, Köstler, Hoffer.
E plin de ”influensări” care practică, în România, (dar și în țări cu democrații mai vechi, precum SUA și Germania) ”nudgingul”, îndemnându-i la supunere ”dășteaptă” pe cetățeni. De ce să te pui cu tiranul? De ce să nu te căciulești? Să nu pleci capul și spinarea? De ce să nu spui ca ei și să faci ca tine? Vrei să ți se taie capul? De ce să contești, să protestezi, să-ți riști liniștea și pacea, dacă viața poate fi frumoasă, chipurile, și în genunchi? Doar nu vrei să declari război Rusiei?
E plin de ”gânditori” care nu se jenează să se afișeze cu fractura logică a dadarismului numit de anglosaxoni whataboutism și cu sugestia utilității obedienței anticipative.
Cărturarii trădători sau fără sânge în instalație se bizuie pe prostia și tendința spre ascultare, supunere și masificare a plebei. Iar acolo unde s-au supus toți, nu le mai iese nici lor în evidență turnătoria, securismul, putinismul și poltroneria.
E timpul ca românii, în cap cu retractilele lor elite, prea adesea retrase în turnul lor de fildeș, să iasă, să se activeze adecvat și să le spună un NU hotărât agenților de influență brutali ori subtili ai Kremlinului. Și să nu-și mai vitregească propriile repere, cotizând la îngrășarea celor ce-i mint.”
Petre M. Iancu
Fragment din articolul ”Influensărul” pe post de zeu fals și minciunile lui mortale (V) – Petre M. Iancu (petreiancu.com)
