Poate ar fi bine să spunem, din când în când, adevărul. Unul ocultat sistematic de inși precum cancelarul Scholz. Care s-a supărat rău pe șefa diplomației germane, când Annalena Baerbock a rostit un adevăr simplu, deși greu de suportat. Și anume, că ”ne aflăm în război cu Rusia.”

Demn urmaș al romanticilor germani, Scholz își croiește de mult timp o realitate proprie. Atât de puțin vrea el să-și abandoneze iluziile, încât insistă, fără s-o spună direct, că ar fi pace între Rusia și NATO. Ce bine ar fi să aibă dreptate!

Cancelarul și-a trimis purtătoarea de cuvânt a guvernului, Hoffmann, s-o contrazică (printr-o minciună pioasă) pe șefa diplomației germane. ”NATO și Germania nu sunt tabără beligerantă în acest război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a zis ea, clipind des.

Pinocchio la Berlin

Zâmbea mânzește d-na Hoffmann, încercând să-și înfrângă impulsul natural de a-și freca puternic nasul tot mai lung. ”Susținem Ucraina, dar nu suntem beligeranți”, a repetat ea.

Oficial nu suntem. Dar, devine tot mai grea misiunea de a desluși ce anume în războiul declanșat de Rusia nu este cu NATO, de vreme ce Moscova afirmă repetitiv că e în luptă cu Alianța, nu cu Ucraina. Și își continuă, împreună cu aliații și spionii sau teroriștii chinezi și iranieni, războiul hibrid în contra Alianței. La fel, e tot mai greu de discriminat ce anume în acest război nu e mondial, de vreme ce reverberațiile lui se întind tot mai contondent spre toate zările și continentele.

Încât, în timp ce rușii și-au întețit alarmant acțiunile ofensive, în răsăritul Ucrainei, unde lansează câte 50 de atacuri pe zi, iar ucrainenii, împuținați, răniți, uciși de artilerie, nu mai prididesc să le decimeze invadatorilor rândurile de militari asiatici prost instruiți și încă și mai prost conduși, prietenii Rusiei muncesc zi-lumină. Peste tot. Din Siria și Iran până în Venezuela și din Nicaragua la Departamentul de Stat al SUA. Iar din Coreea de Nord, în Germania extremei stângi.

Cele două oștiri ale Moscovei…

Și soldații Rusiei sunt mai peste tot. De pildă în Africa. Ori Serbia. În ambele își fac de cap mercenarii Wagner. Soldaților cu pușca în mână li se adaugă militarii cu pixul propagandei între degete. În România, putiniștii cei mai abjecți sunt, parcă, pe tot terenul și, nederanjați de autorități, cum ar fi normal, își permit chiar să lanseze, pe Facebook, abia disimulate amenințări cu moartea împotriva unor ziariști independenți. De pildă, aparent, de către un ins pe nume ”Victor Cosmin”, rămas inițial necontrazis, împotriva excelentului jurnalist Costin Andrieș.

De ce nu par autoritățile să se sinchisească? Poate pentru că PSD e la putere? Poate pentru că, la originea lor, partidul lui Ciolacu și mare parte din infiltrații din PNL sau UDMR nu provin din altă zonă decât extremiștii de stânga (sau de dreapta) din Vest, apărând într-o lume păstorită cândva de staliniștii Moscovei? Iar mai nou de putiniștii ei?

(E ilustrativ ce scrie Sorin Ionită despre PSD și oamenii Rusiei din Republica Moldova. Despre oligarhii Platoniuc, Șor și Platon. Sau despre ”primarul Chişinăului Iv (Ion / Ivan) Ceban, crescut şi promovat în Partidul Comunist al lui Voronin, ales primar în 2019, ajutat în campanie cu bani din Rusia şi, după cum a arătat presa, consultanţi agenţi FSB acoperiţi. El este în prezent succesorul desemnat de Moscova drept lider de viitor al politicii pro-Rusia din Moldova după ce fostul preşedinte Igor Dodon s-a dovedit un loser electoral şi organizatoric. În acest scop strategia s-a rafinat un pic, imitând pe cea a lui Plahotniuc pe vremuri: a renunţat să atace la baionetă UE ori limba română, cum făcea înainte; acum se declară pro-european dar sabotează în practică aplicarea politicilor europene, radicalizând electoratul nostalgic cu mesaje populiste. În plus, e un partener de nădejde al mafiei imobiliare din Chişinău, care spală bani după tipicuri post-sovietice. Ceban e de asemenea partenerul favorit în Moldova al PSD, personal al lui Marcel Ciolacu, care îi organizează regulat turnee prin România...”

Nici altundeva prietenii Rusiei lui Putin nu se manifestă belicos, sângeros sau agresiv. Frecvent, ofensiva lor împotriva Ucrainei e frumos împachetată, ca la comuniști, în lozinca ”luptei pentru pace”. Care era întotdeauna o luptă pentru Moscova. Și împotriva democrațiilor liberale.

La valorile cărora, să nu uităm, a aderat Ucraina, fiind pedepsită deci, de tiran, cu rapturi teritoriale repetate, cu o invazie și cu un genocid, care nu sunt defel de domeniul trecutului. Dimpotrivă. Pentru că, după cum nota ziarul norvegian Aftenposten, nimic nu indică o reducere a țelurilor de război ale lui Putin…în timp ce în SUA și Europa se tot profilează ”oboseala de război”.

Oboseala de război? Măi să fie! În SUA și în Europa? Poate și în România și Moldova? Nu în estul Ucrainei? Ce tare! Deci trebuie că e război și în Vest, de vreme ce provoacă ”oboseală” în țările lumii libere.

Că doar nu e oboseala de război iscată de comuniști în America în timpul războiului din Vietnam? Când America era în război cu Vietcongul și aliații lui comuniști de la Hanoi, Moscova și Beijing? Se va obiecta, poate, că ziarul norvegian habar n-are ce scrie, că delirează ori exagerează, ca să se vândă.

…..și efectele faptelor lor în afara Ucrainei

Nu e așa, după cum reiese din știri. Potrivit lor, extrema stângă ”pacifistă” din Germania nu se dezminte: voci germane, care cer pactizarea cu dușmanul Ucrainei și al Europei libere, au lansat vineri un apel intitulat ”Manifest pentru pace”, inițiat de parlamentara de orientare național-comunistă (din partidul Die Linke, Stânga) Wagenknecht și de șefa feministelor germane, Schwarzer. Fosta șefă a Bisericii Evanghelice, Käßmann, care a fost nevoită cu ani în urmă să-și abandoneze funcția pentru că a fost prinsă de poliție beată la volan, a susținut ”Manifestul”.

Textul lui solicită Germaniei să oprească ajutorarea militară a Ucrainei. Käßmann a declarat că ar trebui, chipurile, ca ”o politică de dezescaladare să i se opună escaladării războiului de către Rusia”.

”Dezescaladarea” s-ar numi, onest, politică de cedare. Minabilul apel a fost semnat până sâmbătă dimineața de 100.000 de ori.

Ce vrea, dincolo de a surmena, armata de propagandiști a lui Putin

Nu știu acești oameni că sistarea livrărilor de armament necesare Ucrainei ar oferi Rusiei teroriste, totalitare și genocidare victoria pe tavă? Că acest triumf ar însemna și moartea libertății în Ucraina și moartea unei națiuni? Că avansul Rusiei ar amenința direct statele europene din răsăritul și centrul Europei? Că ar pune în maxim pericol NATO? Că ar submina fatal libertatea lumii încă libere? Că ar arunca în aer ordinea mondială, o ordine în fond de pace, edificată de Vest, prin britanici, acum 300 de ani, o ordine care a dat omenirii cele mai mari succese din istoria lui homo sapiens?

Ba știu. Dar tocmai asta vor, conștient, sau inconștient. Vor moartea libertății, a ordinii mondiale bazate pe drepturi și libertăți, pe comerț liber, pe competiția celor mai buni. Vor totalitarism. Și îl vor la fel de fierbinte la stânga ca și la dreapta extremistă, la comuniști, islamiști, postmoderniști. Genocidul nu i-a interesat pe bunicii lor, sub Hitler și Stalin. De ce să-i deranjeze pe nepoți?

Iată care e opțiunea fundamentală a lumii contemporane, al cărei challenger principal e Rusia lui Putin, îndărătul căreia pândesc China comunistă și Iranul islamist precum și minoritatea progresistă care a declanșat peste ocean o revoluție culturală maoistă și un nou rasism de tip woke, exportat, cu tot cu alte ideologii-religii seculare întru îngroparea civilizației iudeo-creștine.

Și acesta să nu fie un război cu NATO, ale cărui valori sunt cele pentru care a optat Ucraina? Dacă Scholz e la Berlin, mă întreb, cum doarme, oare? Până unde i-o fi crescut cancelarului nasul? Până la Kremlin?

Petre M. Iancu
sursa: petraiancu.com