De când a început să prindă viață unirea de jos, realizată de oamenii de la țară, relatarea evenimentelor cu pricina este însoțită de niște clișee repetate cu obstinație. Majoritatea  converg spre aceeași idee: valoarea acțiunii este simbolică și nu atrage după sine efecte juridice. 

Riscul de a nu nuanța suficient

Mass-media de pe ambele maluri ale Prutului vuiește despre declarațiile de unire cu România adoptate, una câte una, de localitățile din Republica Moldova. După cum era de așteptat, presa, preponderent cea de la Chișinău, este divizată pe marginea acestui subiect, iar părerile s-au împărțit. O parte a ei jubilează, alta nu-și ascunde frustrarea sau chiar furia.

Însă, oricât ar părea de paradoxal, într-un punct opiniile lor coincid. Și cea dintâi, și cea din urmă consideră că valoarea gestului pe care îl fac consilierii locali este exclusiv convențională.

Aparent, concluzia de mai sus e fără reproș. De bună seamă, adeziunile satelor din stânga Prutului la unirea cu România nu sunt acte normative. Dar limitându-ne doar la această constatare riscăm să nu nuanțăm suficient și, în consecință, să inducem o percepție falsă asupra realităților.

Încărcătura simbolică a votului localităților basarabene în favoarea Unirii este imensă. Nu încape discuție. Se sugerează astfel emanciparea conștiinței naționale nu doar în mijlocul elitelor, în straturile culte ale societății, ci și în masele largi ale populației. Se ilustrează, într-un mod anume, palpitațiile tot mai puternice ale suflării românești din Basarabia.

Declarațiile de unire însumează o pluritate de semnificații pe cât de profunde, pe atât de emotive. Ele arată că unionismul  nu este o construcție intelectualistă sau politicianistă, implementată de sus,  ci o predispoziție populară, o stare de spirit naturală care prinde rădăcini temeinice pe toate întinsurile Republicii Moldova.

Autoritate și legitimitate

Numai că mișcarea pentru Unire din satele moldovenești înseamnă mai mult de atât. Votul consilierilor locali, oricum ai da, este o acțiune politică. Un joc de putere consumat pe teren constituțional. O atitudine oficială a puterilor locale.

Deși nu sunt norme juridice cu caracter obligatoriu, declarațiile de unire conferă, după cum ar fi spus Max Webwer, o autoritate legal-rațională voinței populare. Cu alte cuvinte, dorințele oamenilor de a se uni cu România capătă ceea ce se numește legitimitate.

Refugierea masivă din 1989–1990 a cetățenilor RDG în RFG, bunăoară, din punctul de vedere al dreptului formal, stricto sensu, nu era o acțiune autorizată. Cu toate acestea, exodul populației din Est spre Vest s-a constituit într-o expresie a voinței populare care, în ultimă instanță, a conferit legitimitate nu doar istorică, ci și politică unirii celor două state germane.

O dublă semnificație

Privită din acest unghi, valoarea mișcării unioniste a localităților din Republica Moldova are o dublă semnificație. Pe de o parte, este un  gest neîndoios simbolic de afecțiune românească. Pe de altă parte, avem de a face cu un demers politic pe cat de democratic, pe atât de legal.

Votul consilierilor locali are, dacă vreți, ponderea unui plebiscit care, cu toate că nu emană efecte juridice directe sau imediate, constituie o opțiune populară normal exprimată. Pentru observatorul politic extern, adeziunea localităților la unirea cu Românie este o probă indubitabilă a voinței naționale.

Pe măsură ce numărul localităților care semnează declarațiile de unire va crește, partenerii occidentali ai Republicii Moldova se vor întări în ideea că reîntregirea națională a românilor și-o doresc nu unele partide, nu crema intelectuală a societății, ci poporul în cea mai mare parte a lui. Iată de ce împotrivirea inamicilor declarați sau ascunși ai unirii se va accentua pe parcursul acestui an.  Trebuie să ne așteptăm la provocări, capcane și diversiuni de tot felul.

O fereastră de oportunitate

Astfel, adeziunile populare la Unirea cu România se vor confrunta cu tot mai multe dificultăți. Rusia, ca de obicei, va scoate castanele din foc cu mâinile altora. Se va încerca oprirea procesului prin intimidări, șantaj și diverse tertipuri administrative.

Dar nici pentru adversarii reîntregirii naționale viața nu va fi ușoară. Centenarul Unirii încurajează în Republica Moldova un trend românesc ascendent la toate nivelurile.

Tocmai de aceea partidele de la Chișinău cu un instinct al autoconservării neatrofiat nu scuipă contra vântului. Evită să se pună de-a curmezișul valului. Unele rămân în expectativă, altele încep chiar să cocheteze cu ideea unionistă.

Excepție fac niște tufe de Veneția de genul liderului Platformei DA care perora deunăzi cum că unirea ar fi „o viziune care nu este acoperită de argumente”. Aceștia însă, politicește vorbind, se vor pierde pe drum de-a lungul acestui an.

Una peste alta, asistăm astăzi la o spectaculoasă formă de creativitate populară românească. Declarațiile de unire ale localităților, dincolo de încărcătura lor simbolică, sunt acțiuni politice prin excelență. Iar acțiunile politice, precum se știe, produc neapărat efecte politice.

Doar cei care poartă pe ochi ochelari de cal nu văd aici deschizându-se o fereastră de oportunitate. Nu pentru ei am scris însă aceste rânduri.

Petru Bogatu

PRELUAT DIN   deschide.md