FUNDATIA IOAN BARBUS

Surprinzătoarea cultură transgender din Pakistan

Eveniment straniu, de luat in seamă, în Pakistan – pe 16 februarie, anul curent, într-o ceremonie ce a avut loc într-un hotel din Karachi, au fost primiți în randul cercetașilor primii patruzeci de transgenderi.

Citiți și Îmbrățișați „progresul”, ortodocșilor! Despre „progresism” și homosexualitate în islam

Țara creată în numele islamului de mișcarea condusă de Muhammad Ali Jinnah, republica islamică unde toate legile sunt făcute urmând preceptele coranice, face „avangardă” în recunoșterea unei stări de fapt întâlnită cam peste tot în țările islamice, chiar și în bastionul islamului feudal, în Afganistan, unde homosexualitatea, pederastia și pedofilia sunt parte din viața tradițională, fără să fie, în schimb recunoscute ca atare.

Revenind la Pakistan, aici s-au mai întâmplat câteva lucruri uimitoare pentru o țară declarat islamică – în iunie 2017 a fost emis primul pașaport pentru un trasgender în care sexul e notat cu X, așadar nu masculin ori feminin. Asta e venit după ce, în 2009, un tribunal a decis ca „hijras” (travestiții, transexualii și eunucii) pot primi cărți de identitate în care sexul să fie notat cu litera X, în loc de masculin ori feminin. Apoi cei care aveau aceste acte au primit dreptul să voteze cu noua identitate.

Chiar așa stând lucurile, în tara în care se estimează ca ar fi cel puțin o jumatate de milion de transexuali, numai 10.000 s-au declarat ca atare la ultimul recensământ, în august 2017. Organizațiile lor au motivat că transexualilor le-ar fi frică să se declare astfel, în condițiile în care sunt binisor așezați în societatea pakistaneza și nu au inhibiții să umble îmbrăcați în femei, bărbați fiind, dar sunt timizi la declararea identității aprobate prin lege…

Demonstrație a grupurilor transgender – Karachi, Pakistan,13 august, 2016. REUTERS/Akhtar Soomro

In Pakistan, imaginea bărbaților îmbrăcați în femei este dintotdeauna destul de familiară.
În ceea ce privește violența împotriva lor, e clar că într-o societate violentă ca cea pakistaneză nu aveau cum să fie ocoliți de apucăturile conaționalilor lor. De menționat, totuși, e cazul celebru in Pakistan, când a fost impuscat un activist al mișcării transexualilor, el însuși fiind transexual, și s-a aflat ca acesta fusese împușcat chiar de concubinul său. 

Deschiderea publică pe tema asta avut un punct de lansare decisiv în iunie 2016, când un comitet de cincizeci de clerici islamiști pakistanezi a decretat printr-o fatwa că transexualii se pot căsători, pot moșteni averi, pot fi îngropați după legea islamică și statul este dator să îi protejeze și să le apere drepturile. Cum era normal, nu toate organizațiile de transexuali au fost mulțumite de termenii hotărârii – dintr-o dată erau lipsite de logica existenței și a finanțării lor.

Trans în Karachi, Pakistan

Pe mai departe, bunăvoința clericilor islamiști a fost valorificată în același an, în 2016, când The Shemale Association For Fundamental Rights (SAFFAR) a putut porni strângerea de fonduri pentru ridicarea unei moschei gayfriendly, după modelul moscheii din Indonezia ridicată pentru homosexuali, pe lângă care funcționa și o madrassa (școală de învățătură islamică).

Tot în 2016, la alegerile locale din Pakistan, a participat un candidat transexual cunoscut ca Madam Boota, e drept, dintr-o poziție politică ce nu i-a permis să ia prea multe voturi. Paradoxal a fost faptul că deși a avut ceva susținere populară, nu a avut parte de susținerea organizațiilor de transexuali.

Revenind la momentul actual – așadar organizația Pakistan Boy Scouts Association (PBSA) tocmai a fost diversificată prin primirea celor 40 de băieți care se îmbracă în femei. PBSA, care numără aproximativ 700.000 de membri și care își propune să îi educe și instruiască pe tineri în tot felul de domenii folositoare, va avea acum și o vizibilă tușă știuta ca tradițională în societatea islamica pakistaneză…

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Preot Alexandru Coman

Preot Alexandru Coman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian