Traian Ungureanu: Deodată, lumea occidentală s-a trezit cu toate problemele la ușă

1

Și, deodată, lumea occidentală s-a trezit cu toate problemele la ușă. Nu cu acele mici sau nu tocmai mici necazuri care însoțesc și părăsesc, respinse sau vindecate, orice timp și regim istoric. Dimpotrivă, problemele care așteaptă sau, chiar, ne-au trecut pragul au, fără excepție, o încărcătură maximă și țintesc temelia, definiția și alcătuirea lumii în care trăim sau credem că mai trăim. Niciuna din crizele pe care le avem în față nu mai are caracter parțial și niciuna nu mai lucrează izolat.

Concertul e simultan și, din acest motiv, e, mai curînd, cazul să vorbim de o singură criză care antrenează și duce într-o direcție necunoscută tot ce cunoșteam și speram că putem controla sub protecția obișnuinței, a tradiției și ordinii naturale. Rînd pe rînd și toate deodată, aceste impasuri și răsturnări extreme sugerează că epoca noastră, adică forma timpurilor pe care le trăim se șterge și dispare fără urmă. Cine va încerca să descrie starea lumii în acest moment va porni mai bine de la întrebarea: ce mai e în picioare și cît vor mai sta în picioare stîlpii care păreau să susțină fără probleme civilizația „veche”? Puține lucruri mai au stabilitate și încă mai puține se pot considera în siguranță. Catalogul mutațiilor și recensămîntul dezintegrărilor nu au sfîrșit.

În aparență, epidemia globală de COVID care a blocat lumea în ultimul an poate explica tot și îngăduie speranța că, după trecerea mult așteptată a prăpădului virusologic, lumea va reveni la vechea ei albie. Poate. Dar semne care încep să se înmulțească spun că sfîrșitul epidemiei nu va fi totuna cu începutul normalizării. Mai degrabă, epidemia globală a grăbit și multiplicat forțe, tendințe și dorințe care așteptau ocazia sau alibiul ce le-a permis să intre în scenă.

Oricît ar părea de neverosimil, aici, între factorii care au îngăduit punctul de balans spre altă lume, epidemia COVID a lucrat împreună cu un eveniment politic aparent trecător: șocul anti-sistem provocat de apariția, ascensiunea și puterea lui Donald Trump. După patru ani de încleștare la un nivel necunoscut de vreun alt președinte și după un final aiuritor de mandat, încununat de evenimentele bizare din 6 ianuarie, America și, în trena ei, toate democrațiile occidentale, sînt dominate de urgențe și contradicții de neimaginat.

Problema libertății de expresie, altădată un fetiș de neatins al patrimoniului liberal, e reformulată sever prin limitări și interdicții impuse în numele democrației. Nu numai că Donald Trump a devenit primul președinte al Statelor Unite deposedat de dreptul de a se exprima liber în țara libertății maxime. Twitter și Facebook au interzis accesul președintelui la platformele lor și, mai departe, au trecut la blocarea altor platforme și voci declarate sau mai curînd decretate ostile democrației.

Puterea acestor mega-structuri de comunicare a depășit tot ce era de imaginat și temutListe de autori și rețele media au fost „demascate” și plasate între „inamicii” adevărului, libertății și democrației. Cenzura a reintrat în discuție sub alt nume – dacă prin cenzură înțelegem, pînă la urmă, suprimarea dreptului la opinie și la expresia ei publică. Din spatele marii tradiții americane a dreptului nelimitat la expresie a răsărit un cumul uriaș de putere corporatistă care a reușit să facă tot ce nu e legal admis sau încurajat de spiritul și litera Constituției americane.

Acolo unde era locul justiției, al probelor incriminante sau al prezumpției de nevinovăție stau, acum, morala deciziilor unilaterale ale corporațiilor și puterea lor fără rival. În acest fel, cu sau fără voia societăților, legitimitatea puterii politice alese și a justiției care dă conținutul, nu numai retorica, statului de drept sînt surclasate de un alt cadru de referință: structurile de putere simbolică, comunicațională și executivă ale marilor acumulări de capital corporatist. Mai clar spus: așa-numitul Big Tech sau Imperiul Sillicon Valley. Ascensiunea acestei formule de viață care înglobează și reorganizează viața e, la rîndul ei, parte și treaptă într-o cascadă de reevaluări și redefiniri traumatice.

Cum să numim această răsturnare în plină și invincibilă desfășurare? Noul spirit al vremurilor, nouă ideologie, religie agresiv laic-scientistă totuși unită de disciplina și fervoarea unui cult, aspirație globală și militantă împărtășită oficial de toate autoritățile și sprijinită mediatic de toate sursele de informație, angajament de nerefuzat, adevăr absolut, nesupus dubiului sau criticii, unanimitate conformă care împarte lumea în armata luminoasă a celor ce știu și oastea tristă a „negaționiștilor”? Toate aceste formule prind ceva din esența noii realități sau a noului proiect de realitate care conduce, astăzi, istoria și remorchează lumea spre speranța propriei apoteoze. Nimic nu rămîne neatins sau de neatins.

Înțelesul națiunii, al familiei, apartenența la un sex sau altul, trecutul, cultura, artele, natura, clima, economia, frontierele, proprietatea, munca și banii au pierdut siguranța vechiului lor înțeles și au cîștigat tot ce nu era considerat compatibil cu precizia: fluiditate, lipsă de limite, denumire și structură. Totul e sau urmează să fie obiectul unei reevaluări nelimitate, al unei re-setări universale – cum se aude tot mai des și mai oficial. Timpul și istoria au fost trimise într-un cadru care promite instalarea unui viitor egal, universal și complet anistoric.

Cu aceste date la cîrmă, nu mai sîntem undeva și cineva anume, ci peste tot și orice. Imaginarul are libertatea de a-și decide propria realitate, deși nu orice realitate ,ci numai cea prescrisă de nevoia de absolut și de setea de anihiliare a oricărei contradicții în existența umană. Sîntem, adică, acolo unde am mai fost: într-un moment de renaștere spirituală sau, mai curînd, sub seducția reînnoită a unui Paradis proiectabil și tangibil. Cu observația că, de data asta, despărțirea de existența noastră anterioară ar trebui să fie completă, consimțită și non-violentă, deși nu lipsită de mijloace de convingere și presiune.

Eșecul proclamat al episodului Trump e real sau nu, dar încetarea lui oficială e pragul care dă spațiu și justificare morală tuturor acestor tendințe și proiecte. Din acest uriaș punct de vedere, inaugurarea unei administrații americane complet și legal controlată de Partidul Democrat e mai mult decît o succesiune obișnuită de putere care presupune și reglează trecerea de la o agendă politică la alta, în cadrul aceluiași sistem de valori. Epoca post-Trump e pasul care face trecerea de la o civilizație la alta și înlesnește această transformare la nivel global.

Evident, zone enorme ale umanității, începînd cu China și Rusia, nu sînt parte a acestui salt spre viitor, dar asta nu înseamnă altceva decît că problema de bază a viitorului e o problemă a civilizației occidentale. Va face ea față propriei transformări? Dar puterilor plasate în afara idealului? Cu ce preț și cu ce rezultate ne vom apropia de finalizarea proiectului? Va supraviețui democrația acestui șoc? Va putea da ea un răspuns acelor numeroși oameni, mai ales est-europeni, care își aduc aminte cu groază de răsturnarea completă de valori și raporturi, impusă de regimurile comuniste în numele „progresului”? Va mai fi umanitatea occidentală sigură pe luminile și interdicțiile care îi dau conținut, rezistență și sens? Sau se va dizolva ea în propriul proiect?

Tentația răspunsului negativ e covîrșitoare. Însă, de dincolo de promisiuni, proiecte, iluzii și tentații, ceva ce se numește natură umană continuă să ne spună, încă o dată, că, oricît de încrezătoare, dotată și lăudată ar fi încercarea, nu vom putea evada din ce e cu adevărat și, pînă la urmă, real și final.

Traian Ungureanu

SURSA   “Real și final” – publicat pe REL MD

Print Friendly, PDF & Email

1 COMENTARIU

  1. “Patrimoniu liberal”?
    Trebuie sa ne obisnuim cu realitatea ca vechile notiuni sunt pervertite exact in inversiunea lor.
    “Liberalismul” american a insemnat dindotdeauna stangism, cei mai “liberali” fiind, natural, comunistii, adoratorii lui Stalin, Mao si Pol Pot.
    “Democratia” tocmai ne este perfect cunoscuta noua, celor maturizati inainte de ’89.
    Cea ce Americanii inteleg prin “democratia noastra” este exact “democratia socialista” a lui Ceausescu. Exact, exact.

    Sa intelegem ca regimul instaurat la 20 ianuarie in SUA este neo-comunism?
    Nu si nu, desi avangarda sa se intituleaza “Democratii Socialisti” si se lauda cu educatia marxista primita la Harvard si gemenele ei.

    Noul regim nu ia puterea prin “nationalizarea mijloacelor de productie” care dominau economia secolului 20, ci tocmai prin privatizarea monopolista extrema a Big Tech care controleaza societatea de informatie a secolului 21.

    Noul regim este copiaza aproape la indigo ideologia, metodele si organizarea dictaturilor fasciste si naziste ale secolului 20. Google si Facebook joaca rolul lui Thyssen si IG Farben in Reichul al 3-lea, capitalismul monopolist care propteste dictatura totalitara.
    Neo-marxistii de peste Ocean chiar au inlocuit “lupta de clasa” cu “lupta de rasa”, incununand sinteza comunismului si nazismului in cel mai perfect socialism.

    Desigur ca paiata senila de Biden nu este nici Hitler, nici Mussolini, ci o figura de tranzitie in stilul mumiilor Brejnev, Chernenko si Andropov. Va fi inlaturat in curand de o figura tanara si carismatica, nu neaparat Kamala.

    Nu sunt profet sa prezic deznodamantul.
    Reichul al 3-lea a durat 12 ani, regimul Sovietelor aproape 75.
    Cert e ca nu avem de-a face cu o presidentie normala de 4 sau 8 ani, a 46-a in istoria Republicii americane.
    Au trecut numai cateva zile, dar suficient sa vedem cum noul regim urmareste nu “unificare”, nici “impacare”, ci anihilarea sociala a adversarilor sai, neindoielnic urmata de incercarea lichidarii fizice.

    In fond, se stie ca Bill Ayers, invatatorul de Marxism-Leninism al lui Obama, a “calculat” ca este necesara asasinarea a 10-12 milioane de Americani pentru a asigura victoria definitiva a socialismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here