Ziarist-tiran-comentator

Etichete:

Un editorial uluitor și neliniștitor, în Gândul. Uluitor și neliniștitor, cum numai libertatea gata să își vină de hac poate fi. Cristian Tudor Popescu scrie cu o pensulă țeapănă și murdară despre Președintele-jucător, șarlatan-comentator. Teza: Președintele Băsescu e un politician laș, incapabil să își recunoască erorile, și un caracter meschin, gata să îi găsească pe …

Un editorial uluitor și neliniștitor, în Gândul. Uluitor și neliniștitor, cum numai libertatea gata să își vină de hac poate fi. Cristian Tudor Popescu scrie cu o pensulă țeapănă și murdară despre Președintele-jucător, șarlatan-comentator. Teza: Președintele Băsescu e un politician laș, incapabil să își recunoască erorile, și un caracter meschin, gata să îi găsească pe români vinovați de propriile lui eșecuri. De unde știe Cristian Tudor Popescu toate atîtea lucruri grave? În principal, dintr-un discurs rostit de Președintele Băsescu, săptămîna trecută, la Bursa de Mărfuri.

Cristian Tudor Popescu anunță abrupt că:

”(…) Băsescu, înşală încă o dată populaţia. Este singurul şarlatan politic pe care îl cunosc capabil să şi comenteze în timp ce operează”

Ce a spus Președintele Băsescu:

” Sigur, românii sunt păcăliţi zilnic, sunt minţiţi. O să vedeţi fete rujate, cu ochii cât cepele „se reduc salariile, să le aducem banii”, bănişorii lor. Bănişorii acestor oameni sunt bani pe care nu îi producem; îi împrumutăm pentru a-i plăti.”

Ideea după care Președintele Băsescu e nenorocirea circulară a neamului românesc nu e nici atît de spontană, nici atît de justițiară pe cît lasă să se înțeleagă acizii categorici din rîndurile lui Cristian Tudor Popescu. Dimpotrivă, teza reprodusă de C.T. Popescu e un clișeu compus și reciclat de fabrica de adevăruri Realitatea TV-Antena 3, după care Băsescu poartă răspunderea directă pentru o o sumă infinită de fapte, fenomene și situații: criza economică, productivitatea muncii, existența propriului frate, victoriile continue în alegeri, propria existență, țîfna regală a lui Sarkozy, gafele lui Geoană, imaturitatea lui Ponta, dezastrul bugetar al unei țări care naște bugetari, tirajul Gândului, calitatea opoziției, formarea Căii Lactee și alte asemenea mărunțișuri. Corul pe care îl întregește Cristian Tudor Popescu, atunci cînd dezinfectează națiunea la Realitatea TV sau cînd scrie pentru Gândul, poate fi acuzat de orice, numai de lipsă de coordonare și solidaritate nu. Așa se obișnuiește între părtașii la revelații și între complicii la gazetăria de atitudine. Pasajul în care Președintele Băsescu spune:

” O să vedeţi fete rujate, cu ochii cât cepele „se reduc salariile, să le aducem banii”, bănişorii lor ”

e o referință clară la corul pe care și Cristian Tudor Popescu îl frecventează seral, în calitate de invitat special al onor instituției media condusă de Sorin Ovidiu Vântu, din umbră dar cinstit, așa e cum o dovedesc pe larg recentele stenograme. Normal pentru un justițiar, Cristian Tudor Popescu sare în apărarea ”fetelor”, dar lasă să se înțeleagă, în treacăt, că apără, cu același prilej, și populația, o expresie numerică a gloatei, prin care autorul înțelege, de bună seamă, poporul.

Însă, analiza-denunț continuă. Cristian Tudor Popescu întreabă:

” În alegerile de anul trecut pe vremea asta, l-a auzit cineva spunând pe dl. Băsescu că pentru a-ţi lua salariul şi pensia e nevoie de muncă? ”

Chiar așa! A comunicat, la timp, Președintele Băsescu acest adevăr șocant și neatestat în analele istoriei economiei? Dacă nu, Cristian Tudor Popescu ar trebui să treacă neîntîrziat la gazetăria caritabilă și să explice ”populației” această noutate absolută: salariu și pensie contra muncă!

Băsescu zugrăvit de editorialul lui Cristian Tudor Popescu e un personaj omnipotent și căzut. Un iluzionist ieftin care își mînă poporul la ruină, fără să scoată un cuvînt adevărat. Dacă e așa, atunci și aceste cuvinte sînt, după Cristian Tudor Popescu, tot o minciună, în discursul mincinos de la Bursă:

” Singurul lucru la care i-a dus capul a fost să dubleze salariile, să dubleze pensiile, să inventeze 222 de categorii de ajutoare sociale. Atât i-a dus capul pe politicienii români în timpul de creştere explozivă.”.

La fel și următorul pasaj:

”Avem funcţionari care au sabotat de ani de zile implementarea sistemelor informatice pentru că ei cred că numai cu hârtia şi creionul pus după ureche şi cu o faţă acră pot sta, şi ei trebuie să stea, la contactul cu cetăţeanul. Informatizarea şi deschiderea informatizării către public, către firme, accesul la informaţie al cetăţeanului şi al firmelor este fundamental în modernizarea statului.”

Ce spune, totuși, Cristian Tudor Popescu despre un alt pasaj care n-a prins editorialul demascator din Gândul? E scurt și nu cere prea mult consum mental. Iată-l:

” (…) dacă stăm tot timpul ancoraţi de interesul de astăzi şi nu vom avea curaj să trecem acest prag specific omului politic, laşitatea de a înfrunta realitatea, dacă nu trecem acest prag condamnăm România ”.

Problema de bază a acestui pasaj plin de probleme e că include adevărul fundamental și insuportabil al lumii în care trăim, blestemînd neputința, nemișcarea și neseriozitatea românilor. Redus la o formulă minimă: realitatea nu există, exist doar eu și acum, ceilalți și ziua de mîine pot face ca mine sau pot crăpa, din partea mea. Semnat: românul cu funcție și fără funcție sau invers. Această infirmitate frenetică și ucigașă mănîncă de sus pînă jos lumea românească. Numai că sus, acolo unde conștiința, politica și opinia ar trebui să țină piept curentului, lașitatea și indiferența domnesc. Și printre parlamentarii opoziției care aleargă după acordul cu FMI, pentru a-l distruge și a cîștiga astfel ruinele peste care vor domni. Și printre năucii, tembelii și ignoranții care umplu structurile statului de sus pînă jos și de la primul la ultimul județ al țării. Și printre oamenii cu cap care se vînd în fiecare seară la televizor, pentru a-și liniști familiile (ne facem casă!), în timp ce tîmpesc sau nenorocesc toate familiile care n-au o rudă în clanul tv Vântu sau Voiculescu.

Interesant fenomen și nemaipomenit de curioasă țară, nu? Și ce subiect de presă! Cristian Tudor Popescu ar avea despre ce să scrie, pînă uită adresa televiziunilor la care mai are timp să se ducă. Însă subiectul nu pare să-l intereseze. E prea multă răspundere în el. E prea multă istorie și psihologie națională în el. Și riscă să nu dea bine la public. Mai mult, ce-ar spune dnii Vântu, Voiculescu & co dacă independentul C.T. Popescu s-ar răscula împotriva orînduirii? Care orînduire? Numai un ziarist care se leagă la ochi și își cască buzunarele nu vede că România e jucată de o alianță care strînge în același pumn PSD, PNL, justiția judecătorilor bine salariați și media jurnaliștilor de trust și mai bine salariați. Președinte cum e el, Băsescu e, în cel mai bun caz, aliat cu electoratul, inclusiv cu nemulțumirea și răbdarea lui limitată. Guvernul lui Băsescu e tăvălit de criză și de propriile defecte prin toate colburile și dat cu capul de toate televiziunile. Intelectualii lui Băsescu, în număr de vreo zece, au obosit, au recalculat sau nu mai deschid gura de teama intelectualilor lui Vîntu și Voiculescu pe care numai Cristian Tudor Popescu nu îi remarcă și ia la rost pentru aservire, atunci cînd stă alături de ei în studiourile tv. Asta e atotputernicia lui Băsescu și așa arată dictatura tartorului de la Cotroceni: o înjurătură cu pauze de schimbat birjarii pe ecran!

Însă nu e mai puțin adevărat că Băsescu a spus nu și încă n-a încheiat. Asta se poate numi norocul tîrziu al României. Cărțile de istorie care îi vor rezerva un loc și lui Cristian Tudor Popescu vor rezerva un loc mult mai vizibil lui Băsescu. Asta e oare problema lui Cristian Tudor Popescu? Programarea în posteritate? În orice caz, dacă vrea un Președinte care nu mai lucrează pe contre, nu mai comentează spectacolul autodistrugerii naționale și e solidar cu politicienii, media și justiția, Cristian Tudor Popescu trebuie să se roage pentru o victorie PSD-Ponta-PNL-Antonescu în alegeri sau altcumva, prin ce mijloace s-or găsi în șanțuri, comisii și discursuri. Atunci va vedea Cristian Tudor Popescu ce înseamnă un sistem consolidat, unitar și în acord cu el însuși. Va fi liniștea adusă cu minerii în 1990, plus capitalism cu contracte bune de la Moscova, plus un loc în panteon pentru Cristian Tudor Popescu.

Libertatea presei eliberează gîndirea. Dar numai acolo unde gîndirea a învins și convins, deja, narcisismul. Altfel, pe negîndite, libertatea presei se transformă într-o eliberare de instincte pe care numai întîmplarea o așază în redacții, în loc să o închidă în aziluri. Tribuni dopați de propria menire, procurori de prima pagină, executori siliți ai moralei publice, răzbunători frustrați de moliciunea nației scriu fără oprire, în căutarea următoarei prize de glorie publică și a următoarei reprize de brutalitate. Spectacolul are măreție egolatră indiscutabilă, dar se scufundă în mizeria imposturii, îndată ce se crede argument educator de opinie publică.

Încă de la răul început al presei noastre post-comuniste, Cristian Tudor Popescu s-a autoproclamat Ministrul Justiției Populare Scrise, Vorbite și Scrîșnite. Nervii corecționali ai lui Cristian Tudor Popescu au făcut carieră. La început, în poala maternă a complexului FSN-IMGB-Miron C. Editorialele detunate de Cristian Tudor Popescu în Adevărul au rupt-o cu gîndirea, într-un moment în care a gîndi era un act straniu, nepatriotic și reeducabil cu bîta și lanțul mineresc. Un citat minor, din fluxul editorial al lunii ’90:

„Că pe 13 iunie a avut loc în Bucuresti o tentativă de lovitura de stat este un fapt a cărui negare nu poate fi discutată decată decît în termenii cretinismului sau candorii, după cum se exprima dl. Răzvan Theodorescu. Oricine s-a aflat în acele ore la Televiziune, la Interne sau la Poliție poate rememora mirosul sălbăticiei și fricii care pluteau în aer. E lesne de înțeles că imaginile din seara aceea, transmise de TVR, și mai ales lipsa oricăror imagini, vreme de 40 de minute, pe micul ecran, au creat, inevitabil, o stare de tensiune, de panică, în intreaga țară. Ceea ce s-a întîmplat a doua zi în București, începînd cu primele ore ale dimineții, a fost o reacție tot atît de inevitabilă; spirala violenței, odată inițiată, urcă întruna. Aceasta reacție s-ar fi produs și în lipsa apelului prezidențial, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucură Președintele și Guvernul. În aceste condiții, comportamentul grupurilor minerești și muncitorești nu a fost, nici nu avea cum să fie, pașnic.”

Așa arăta curajul celui ce avea să proiecteze, fără încetare, în cei 20 de ani ce au urmat, imaginea unui caracter aspru și drept, de condeier neclintit, la intersecția între Gorki și Hemingway. După proba jenantă din mai-iunie ’90, caracterul editorialistului n-a mai fost testat de încercări la fel de dramatice. Nici nu era nevoie. Editorialistul-magistrat le-a fabricat singur. Apocalipsul cotidian, minciuna, ticăloșia și ticăloșii au devenit specialitatea și boala profesională a autorului. Evident, România deține zăcăminte inepuizabile în materie. Acolo unde fiecare palmă de pămînt e însoțită de o palmă pe fața bunei creșteri și a vieții curate, ziaristul trebuie să scrie. Cum s-ar zice, dacă țara o cere, ziaristul trebuie s-o facă. Ziaristul trebuie să fie impopular în propria lui țară, dacă propria lui țară e urîtă și strîmbă. Dar Cristian Tudor Popescu nu vrea să fie impopular. Vrea să fie vizibil. Nu atît el, cît el și furia lui. Critica lui Cristian Tudor Popescu a fost demult înlocuită de obligația urii. Iar ura și căutătura de karatist itinerant ale lui Cristian Tudor Popescu vin dintr-o confuzie nerezolvată: putere sau putere?

Ziaristul care spintecă din priviri, editoriale și interviuri caută recunoașterea, înainte de a atinge înțelegerea. Iar cea mai simplă formă de acces la recunoaștere e intimidarea. Lovește și, mai ales, lovește primul. Lovește necontenit în dușmanii de care faci rost cu înfrigurare și lumea te va citi sau asculta fără să se dumirească dar luîndu-ți seama cu teamă. Tirania opiniei naște ziariști răi și cititori tăcuți.

PRELUAT DIN   Totul în scris

Traian Ungureanu

Traian Ungureanu

Comentarii

  1. FrancescoSpune:

    Răspunde
    noiembrie 29, 2010

    Uitandu-ma pe blocul lui TRU, ma gandeam ca ar fi interesant de aflat tipul de personaje-postaci care il injura si ce ii supara cel mai mult. Concluzii:
    – postacii sunt fojgaitorii lesinati dupa Mircea Badea, cei 4000 vizitatori unici pe zi care-si astepta tainul de injuraturi de la cel laudat ca emblema a Toyotei ruginite. Scrie putin Badea, dar suficient de mult pentru numarul de neuroni al postacilor sai, ca nu reusesc sa retina tot ce le transmite sefu’;
    – un motiv al urii poate fi pentru ca TRU se exprima atat de plastic, revin la ciomagul si floreta;
    – poate ca ii inebuneste ca le scoate din ring cu un swing maestru pe cel mai vajnic insailator de comploturi si opresiuni cotroceniste, pe Cristian Tudor Popescu. Turbeaza ca langa textele lui TRU, spusele lui maitre Popescu apar ca zicerile unei tzatze din Ferentari pe langa sonetele lui Shakespeare. Oricum, pe langa textele lui Mircea Badea, si spusele unei casierite de la Metrou par lucrari ale Academiei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *