Calitățile de primar ale lui Mockus, și de ce nu, posibila bună-credință, nu îl absolvă de greșelile pe care le face în chestiuni important importanță, greșeli care ar fi putut avea consecințe fatale pentru țara lui, devenind indirect vinovat pentru miile de victime ale teroriștilor comuniști FARC.

Interviu WRadio, aprilie 2010:

(min 23.42)
– D-le Prof. Antanas Mockus, sunt Vanessa de la Torre, de la Washington, bună ziua. Există o îngrijorare generalizată a columbienilor, cursa înarmărilor pe care și-a asumat-o președintele Chavez, care tocmai a cumpărat din Rusia arme de 5 miliarde de dolari, iar oamenii sunt îngrijorați de amenințarea reprezentată de aceasta, nu se știe cu ce, nici pentru ce a cumpărat aceste arme, eu aș vrea să știu ce vă gândiți să faceți Dumneavoastră, în cazul în care veți ajunge președinte, cu această mare problemă, pe care o constituie pentru noi președintele Chavez.

(min 24.07)
Antanas Mockus: – Da, eu am fost adeptul dezarmării, vorbind de circuitul mic, de dezarmarea cetățenilor – clar, cred în monopolul Statului asupra utilizării forței. În domeniul internațional, cred în mod radical, admir profund atitudinea (adoptată de) Costa Rica, aceea de a nu intra în cursa înarmării, într-un anume sens, și de a nu avea nici măcar armată. De ce? Pentru că viața internă din Costa Rica este suficient de democratică și pe de altă parte, Costa Rica se încrede în tratatele internaționale. Este un gest absolut minunat, și mi-ar plăcea ca și Columbia să poată urma această cale. Desigur, sprijinul unor țări ca Statele Unite este esențial pentru ca această atitudine, să o numim „pacifistă până la exces”, să nu fie exploatată. (…)

Bogotá Change, un documentar danez despre povestea modernizării capitalei Columbiei, un oraș până deunăzi dominat de haos, corupție și violență, și pe care turiștii erau sfătuiți să îl evite, a fost difuzat sîmbătă 9 iunie pe terasa Green Hours. A doua zi aveau loc alegerile pentru Primăria Generală a Bucureștiului.

Aflu că Nicușor Dan a văzut pentru prima oară documentarul în primăvara anului trecut și a fost impresionat de personalitatea excentricului primar al Bogotei, Antanas Mockus, unul dintre cei doi primari care au reușit să transforme orașul “într-unul prietenos, ‘aflat în proprietatea’ cetățenilor”. După ce a văzut filmul la SNSPA (probabil la îndemnul lui Claudiu Crăciun, lectorul numit de Antena 3 “vocea Pieței Universității”), “a început să i se contureze în minte o eventuală candidatură”:

“După vizionarea filmului „Bogota Change” la SNSPA, câteva persoane chiar au venit la el și i-au atras atenția asupra unor asemănări: și Antanas Mockus și Nicușor Dan sunt matematicieni de profesie, iar Bucureștiul arată acum precum Bogota în urmă cu 15 ani. De atunci a început să i se contureze în minte o eventuală candidatură.”

În fine, nu e locul să discut acum sfaturile și dojenile părintești ale lui Claudiu Crăciun pentru Nicușor Dan.

Viziunile economice ale celor doi primarii social-democrați ai Bogotei (Enrique Peñalosa și Antanas Mockus), bazate pe “justiție socială” – un eufemism pentru redistribuirea venitului – care “aduc fericirea unor milioane de oameni”, par să fi inspirat programul lui Nicușor Dan: “răscumpararea piețelor agroalimentare de către primărie și eliminarea intermediarilor (…) baze sportive și centre culturale de cartier, construirea de locuințe sociale și măsuri de protecție socială pentru persoanele vulnerabile (…) …obligarea dezvoltatorilor de complexe rezidențiale la un procent de locuințe sociale”. Tot atâtea metode care au provocat criza economică.

Super-Mockus

“Bogotá Change” e o mistificare romanțioasă menită să demonstreze validitatea modelului stângist de organizare a societății, a “justiției sociale” și a “Statului bunăstării”, același model, care a îngropat Occidentul în datorii și l-a pus pe drumul colapsului. Documentarul își propune să ne facă să credem că un oraș paralizat de corupție endemică, haos și violența extremă a gherilelor narco-teroriste, poate fi schimbat în mod profund prin experimente ingenioase de inginerie socială și Statul social. Documentarul ignoră un factor esențial pentru evoluția spre siguranță și prosperitate a capitalei Columbiei, și anume, lupta dusă – nu de Mockus, ci de adeversarii lui politici – cu succes, împotriva narco-terorismului, mai ales împotriva organizației comuniste FARC (Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia). Această luptă a fost aproape câștigată, dar nu mulțumită fanteziilor verzi-stângiste, nu de mimi care au înlocuit polițiștii în intersecții, sau de bicicliști, așa cum sugerează filmul prezentat la SNSPA(!) și Green Hours. Stabilitatea și siguranța pe străzi au fost obținute în primul rând cu ajutorul armatei columbiene și a curajului deosebit al președintelui columbian conservator Álvaro Uribe Vélez – precedat în funcție de Andrés Pastrana Arango, și urmat de Juan Manuel Santos. Curajul lui Uribe nu este unul strict politic, ci și un curaj personal, fizic, e vorba de asumarea riscului de a fi ucis în orice moment, el sau cei apropiați. Tatăl lui Uribe a fost asasinat de FARC în 1983. Ghe­ri­le­le comuniste au încercat de nenumărate ori asasinarea lui Uribe și au fost descoperite planuri de răpire a celor doi fii ai președintelui. Cea mai recentă tentativă de asasinat împotriva lui Uribe a avut loc în 22 mai 2012.
Dacă pacifistul Antanas Mockus, ar fi ajuns președinte, așa cum își dorea, cu totul alta ar fi fost soarta Columbiei, inclusiv a orașului Bogotá.

Mockus despre FARC sau orbul pacifistului

Mockus a dezaprobat Operațiunea Fenix din martie 2008, prin care, la ordinul președintelui Álvaro Uribe, armata columbiană a atacat o tabără a narco-teroriștilor comuniști FARC, aflată pe teritoriul Ecuadorului. Tabăra era situată în jungla din apropierea graniței cu Columbia, unde FARC sunt găzduite cu ospitalitate de autoritățile ecuadoriene, de aici putând lansa nestingherite atacuri sângeroase asupra columbienilor. Ecuadorul, condus de președintele comunist Correa, nu își ascunde simpatia față de FARC și le oferă spirjin politic în schimbul banilor. Anca Cernea scria în 2008 (Revista22): “După ope­ra­țiu­­nea militară columbiană din acest an împotriva unei tabere FARC situate dincolo de granița Ecuadorului, s-au găsit în corespondența lui Raúl Reyes, numărul doi al FARC, ucis în cursul acestei acțiuni, referiri la sume de bani oferite de FARC pentru campania ecuadorianului Correa.”

În iulie 2008, tot în timpul președinției lui Uribe, cel care obținuse această victorie împotriva FARC – victorie dezaprobată de Antanas Mockus – armata columbiană a reușit și eliberarea lui Ingrid Betancourt, împreună cu alți 14 ostatici – trei americani și 11 columbieni, din mâinile comuniștilor FARC, prin operațiunea Jaque (“Șah”). Ingrid Betancourt fusese răpită în 2002 “în cursul cam­paniei electorale, când se dusese, din proprie inițiativă, să poarte un dialog de pace cu FARC, ignorînd aver­tis­men­tele autorităților. După succesul operațiunii Jaque, popularitatea preșe­din­telui Uribe a atins cote imense, depășind 90%”.

Care a fost atitudinea lui Mockus față de toate acestea? Într-o discuție televizată din timpul campaniei electorale din 2010 pentru președinția Columbiei, Antanas Mockus a spus că, dacă ar fi ales președinte, și ar avea informații despre localizarea unor lideri FARC în Venezuela sau Ecuador, NU ar dispune asemenea operațiuni ale armatei columbiene împotriva acestora. Apoi a declarat explicit că dezaprobă operațiunea Fenix. (video, minutul 1.25)

Dar nu numai atât, tot în timpul campaniei electorale, Antanas Mockus a mers și mai departe, spunând că, odată ajuns președinte, îl va extrăda în Ecuador pe Álvaro Uribe și pe cei responsabili de Operațiunea Fenix!

Într-un interviu acordat postului radio W (audio, de la minutul 24) la întrebarea pusă de jurnalistă, ce va face, ca președinte, față de cursa dementă a înarmării angajată de Chávez, care tocmai cumpărase masiv armament din Rusia, Mockus spunea că el crede în dezarmare, în dezarmarea cetățenilor și a țării, că ar dori ca țara lui să urmeze modelul adoptat de Costa Rica, țară care nici măcar nu are armată. Mockus, în pacifismul lui inconștient, consideră o soluție la agresiunea FARC și la amenințarea din partea Venezuelei, nici mai mult, nici mai puțin, desființarea armatei columbiene și dezarmarea cetățenilor!!! Și să mai precizăm un detaliu esențial, legat de Costa Rica – această țară este protejată de armata SUA. (sursa)

Oficial, FARC nu îl susțineau pe Mockus la alegerile pentru președinție, criticându-l ca fiind neoliberal. Dar neoficial, i-au făcut campanie în stilul caracteristic, terorizând locuitorii – de exemplu cei din regiunea Meta – pentru a-i convinge să îl voteze pe Mockus(sursa). După victoria lui Santos, ANNCOL, un site portavoce al FARC în UE, a protestat, susținând că alegerile au fost fraudate (sursa1, sursa2)

Relația Chávez – Mockus

Președintele comunist al Venezuelei, Hugo Chávez, a declarat că nu îl cunoaște pe Mockus, că nu l-a întâlnit niciodată, dar aceștia au fost filmați împreună (video). Chávez a mințit, evident, știind că, în Columbia, dacă s-ar afla că un candidat ar putea avea vreo legătură cu el, acela ar pierde orice șansă în alegeri.

În timpul unui interviu radio din aprilie 2010, Antanas Mockus a declarat că îl admiră pe Chávez, susținător și sponsor al FARC-ului, care ucide columbieni. Chávez este, practic, cea mai mare amenințare externă la adresa Columbiei. (sursa1, sursa2)

Disidența din Venezuela îi avertizează pe columbieni în privința lui Mockus

Alejandro Peña Esclusa, președintele organizației UnoAmerica, activist pentru democrație din Venezuela și fost deținut politic, a trimis un mesaj de avertizare către columbieni, în care amintește, printre altele, că Polo Democrático Alternativo, mic partid stângist columbian (membru alături de FARC în Forul de la São Paulo) l-a sprijinit oficial pe Mockus în alegeri (video).
Precizăm că Forul de la São Paulo (citiți de spune Olavo de Carvalho despre Forul de la São Paulo) de la este cea mai puternică organizație politică din America Latină, reunind organizații comuniste și stângiste, unele ilegale, teroriste, altele legale, foarte multe dintre ele fiind partide de guvernământ în majoritatea țărilor de pe acest continent. Organizația Uno America își propune o coalizare a forțelor democratice latino-americane, pentru a rezista asaltului Forului de la São Paulo. Forul nu este altceva decât internaționala comunistă latino-americană – după cum se știe, fondată de Fidel Castro și de brazilianul Lula da Silva, în 1990, cu scopul declarat de a cuceri în America Latină ceea ce „s-a pierdut” în Europa de Est.

Cunoscutul jurnalist american de origine cubaneză, Carlos Alberto Montaner, avertiza în mai 2010, într-un interviu pentru Uno America:

“Chávez va face tot ce-i stă în putere pentru ca Juan Manuel Santos să nu câștige președinția și să nu continue strategia de succes, seguridad democrática, pe care Uribe a pus-o în funcțiune împotriva narco-guerilelor comuniste. Candidatul lui e Mockus. Nu pentru că acesta ar subscrie la ideile lui, ci ca să piardă Santos. Chávez se amestecă în afacerile interne ale Colombiei și va continua să o facă după alegeri.”

Montaner: “Mockus es el candidato de Chávez”

Mockus cel Verde și capitalismul

“D-le întreprinzător (…) investiți mai mult în (forță de) muncă decât în mașini, modernizați într-un ritm mai lent” (sursa)

Nicușor Dan și Mockus

Calitățile de primar ale lui Mockus, sau ingeniozitatea în politicile publice și sociale, și de ce nu, foarte posibila bună-credință, nu îl absolvă de greșelile pe care le face în chestiuni de mare importanță, greșeli care ar fi putut avea consecințe fatale pentru țara lui, dacă ar fi ajuns președinte. Într-o țară cum e Columbia, în care gherilele comuniste FARC încă omoară oameni și reprezintă o amenințare serioasă, o țară înconjurată de regimuri ostile, nedemocratice, care sprijină terorismul în Columbia – Ecuador, Venezuela, în condițiile în care Venezuela se înarmează până în dinți și amenință în mod repetat cu războiul, este un semn de gravă iresponsabilitate orice sugestie despre dizolvarea armatei. Este o lipsă de loialitate și de patriotism să vorbești de extrădarea în Ecuador a președintelui Uribe, omul politic cu cele mai mari merite în combaterea terorismului din Columbia și în asigurarea cadrului necesar funcționării instituțiilor democratice și statului de drept. Este foarte posibil ca Mockus să nu fie conștient de sprijinul pe care îl primește din partea lui Hugo Chavez și FARC, dar din nou, oricât de bine intenționate aceste declarații nu pot decît să trezească simpatia comuniștilor, și nu pot prevesti nimic bun în privința consecințelor reale ale unor asemenea măsuri. Am urmărit atent documentarul Bogota Change, dar am căutat și alte informații inportante (mulțumesc Anca), dincolo de povestea romanțioasă de la suprafață. Nu am găsit motive să cred că Antanas Mockus e altceva decît un simplu idiot util bine intenționat, un om fără repere care a îmbrățișat nu doar “nonconformismul” infantil benign (și-a dat pantalonii jos în aula Universității Naționale din Bogotá, în fața câtorva sute de studenți, pentru că nu era băgat în seamaă), dar și pacifismul în forma sa cea mai sinucigașă. Dacă operațiunea din Ecuador, condamnată de el, nu ar fi avut loc, dacă armata columbiană ar fi dizolvată, pacifismul lui Mockus nu ar face altceva decât să contribuie direct la creșterea numărului de victime ale violenței comuniste care asediază Columbia.

Acesta sunt motivele pentru care Nicușor Dan, un om de ale cărui bune intenții nu ma îndoiesc, greșește cînd îl ia pe Antanas Mockus ca model. Nu poți să îi admiri doar calitățile lui ca primar, uitând că, un astfel de om, dacă i se oferă ocazia, va lua decizii de care vor profita direct teoriștii FARC, decizii care, prin urmare, ar produce victime umane. În Occident, s-a scris doar despre latura “eco-friendly” a lui Mockus cel inovativ și apărător al “statului social(ist)”, un erou al stângii internaționale. S-a ignorat potențialul criminal al opțiunilor sale, potențial cunoscut de columbienii “reacționari”, care, de aceea, nu l-au ales președinte. Nu este de mirare că în Occident a fost susținut unanim, șansele la președinție ale lui Antanas Mockus au fost umflate din stilou, susținînd în acest fel – mai degrabă conștien decît inconștient – terorismul FARC. Nu cred că forțez prea mult comparația, dacă spun că admirația selectivă pentru merite administrative, ignorând pozițiile delirante în chestiuni vitale, s-ar putea aplica și naziștilor. Dacă decidem să nu ținem cont de nimic altceva, putem să apreciem că ei au scăzut șomajul masiv de pe vremea Republicii de la Weimar, au construit autostrăzi, au oferit asistență medicală “gratuită”, educație “gratuită”, etc. E același lucru cu a-l admira pe Hugo Chávez, cum fac mulți stângiști occidentali – pentru discursurile lui despre egalitate, uitând că este un dictator brutal, că, în țara lui, opoziția este reprimată prin violență, închisori și asasinate, că Chávez oferă asistență narco-teroriștilor prieteni de idei din FARC, fiind răspunzător în mare parte și de crimele acestora.

Acestea sînt motivele pentru care cred că Nicușor Dan și alții trebuie să citească materiale “aprofundate” despre Mockus înainte de a-și declara admirația.

Câteva observații

Anca Cernea: “Elogiile nechibzuite pe care le auzim în România despre Mockus sunt dovezi de lipsă de responsabilitate și de seriozitate. Evident, Nicușor Dan nu știe prea multe despre Mockus, cum nu știu nici cei de la Green Hours, nici alți dătători-cu-părerea, care și-au mai exprimat zilele astea admirația pentru Mockus.

Ei au văzut un film de propagandă despre isprăvile lui Mockus la primărie, și se cred îndreptățiți să se pronunțe. Asta deja e o dovadă de superficialitate. Dar a ți-l asuma drept model pe acest tip, când habar nu ai ce joc face, e și mai grav, e un semn foarte rău din partea lui Nicușor Dan.

Sunt curioasă ce va face Nicușor Dan. Are puține opțiuni.

• 1. Cea mai onorabilă: pune mâna și citește despre Mockus, având grijă ca informațiile să nu-i vină toate din stânga. Astea din stânga sunt pe toate gardurile, deja le-a văzut (că de n-ar fi, nu s-ar povesti). Mai greu e să găsească și ce spune cealaltă parte. Dar nu e imposibil. Noi, ILD, am dovedit că se poate, am găsit, și ne-am lămurit. […] Acest studiu este însă absolut necesar, dacă Nicușor vrea să mai fie luat vreodată în serios. Dacă îl refuză, n-avem ce să-i mai facem.

După ce face această cercetare, iar i se ivesc mai multe opțiuni.

• 1.a. Cea mai onorabilă este să retragă ce a spus despre Mockus, și altă dată să se gândească de două ori înainte să-și proclame drept model un politician ciudat de la capătul celălalt al lumii.

• 1.b. Cea mai imorală este să nu fie deranjat de ce va afla despre Mockus, să nu i se pară nimic rău în faptul că e sprijinit de cercuri ca FARC, sau că el își anunță admirația pentru Chavez. Ar înseamna că Nicușor Dan chiar este un Mockus potențial.

• 1.c. Cam la fel de rușinoasă este și varianta în care Nicușor Dan, aflând ce face Mockus, știind că nu e bine, să o țină în continuare pe a lui, că îl place, etc, pentru a nu recunoaște ce nesăbuit a fost când și l-a anunțat drept model.

• 2. a. Altă opțiune, atât rușinoasă cât și imorală, este să nu citească nimic, dar să pretindă că e chestie de păreri, ILD cu părerea lor de reacționari, Nicușor și staff-ul lui, cu părerea lor, de progresiști.

• 2. b. Sau, să se facă pur și simplu că plouă și că nu i-a zis nimeni nimic de articolul ăsta și de faptul că ar putea exista probleme cu Mockus. Asta ar fi o minciună, pentru că eu știu că el știe și el știe că știe.

• Un caz particular al 1. c. ar fi să zică „eu îl admir pe Mockus-ca-primar, nu mă interesează restul”. (Deja am auzit-o și pe asta de la unii sprijinitori ai lui Nicușor.) Este, desigur, o variantă delirantă, întrucât Antanas Mockus este un singur individ, un singur om politic, nu o colecție de personalități diferite din care poți să-ți alegi una care-ți place, făcând abstracție de tot restul. Subliniez că restul, în cazul lui Mockus, înseamnă lucruri foarte importante, opțiuni morale și politice vitale pentru țara lui, unde ele se concretizează prin mii de victime făcute de FARC, vărsare de sânge, morți, oameni schilodiți, sechestrați și torturați, etc (chestii față de care Mockus visează să desființeze armata!).A te face că aceste opțiuni ale lui Mockus-candidatul nu există, sau că ele pot fi anulate de eventuale merite gospodărești ale lui Mockus-primarul, e rușinos și imoral.

Nu e sigur în ce măsură Mockus făcea în mod conștient jocul lui Chavez și al FARC. Nu știu ce îl mână în luptă pe Mockus și de fapt, ceea ce contează sunt rezultatele, consecințele reale pe care le puteau aștepta columbienii în cazul punerii în practică a ideilor lui Mockus – de exemplu:

• 1. Zicea că îi va extrăda în Ecuador (țară comunistă) pe conducătorii democratici ai Columbiei, care, apărând viața cetățenilor proprii, au decapitat FARC – prin Operațiunea Fenix. Operațiunea Fenix, ordonată de fostul președinte, Alvaro Uribe, fusese o zdrobitoare victorie împotriva FARC; în cadrul ei a fost doborât șeful FARC Raúl Reyes, pe teritoriul Ecuadorului, în jungla din apropierea graniței cu Columbia – unde teroristul se bucura de protecția și sprijinul dat de autoritățile ecuadoriene.

• 2. Mockus își declara deschis admirația pentru Chávez, cel mai mare dușman al Columbiei, țară pe care a amenințat-o în repetate rânduri cu război și împotriva căreia Chávez, la rândul lui, sprijină pe teroriștii FARC, dându-le adăpost și sprijin.

• 3. A dat de înțeles că visează la desființarea Armatei Columbiei – pentru ca aceasta să fie o țară fericită și prosperă precum Costa Rica.

Din fericire, Mockus a pierdut alegerile.”

vedeți și Nicușor Dan e luat în colimator de extrema stîngă din România. Mesaj către prietenii mei de stînga și nu numai.