Introducere
Da, America trece azi printr-o veritabilă revoluție! Asta se vede și din determinarea grupării din spatele lui Joe Biden, care l-a pus să semneze în primele 20 de zile de mandat nu mai puțin de 52 de ordine executive (un fel de OUG-uri de la noi), dintre care 19 chiar în prima zi! Ca să ne dăm seama de grozăvia acestei acțiuni, iată câte ordine executive au semnat în primele săptămâni de mandat președinții precedenți: Trump – 4 (deși venea după 8 ani de mandat Obama, deci se presupune că ar fi avut ce să schimbe), Obama – 5, Bush Jr. – 0, Clinton – 1. Să ne amintim spusele aceluiași Biden, într-un discurs din 15 octombrie 2020: ”Nu poți emite legi prin ordine executive decât dacă ești un dictator!”.
Sigur, Biden nu poate fi bănuit că e dictator pentru că el e cel căruia i se dictează, nu cel care dictează! Lăsând gluma la o parte, multitudinea de ordine executive te duce cu gândul mai degrabă la Lenin ajuns la cârma țării lui, grăbit să rezolve promisiunile făcute celor care îl transportaseră din Elveția în Rusia. Drept care, primul decret semnat a fost cel privind retragerea Rusiei din război (bucurie mare pentru germani, evident!). Au urmat apoi multe alte decrete, toate revoluționare. Dl. Biden e mai modest, el nu le declară revoluționare, doar tace și semnează! De ce nu le-o fi trecut prin Congres. Oricum, are majoritatea în ambele camere? Să fi fost urgența atât de mare?
Acest articol prezintă o analiză a revoluției aflate în curs din America, așa cum am putut-o citi, printre rânduri, în presa din țară, la care am adăugat informații culese, destul de greu, din presa independentă americană. Fac asta întrucât am constatat că foarte mulți români din țară se lasă duși de nas de cele mai multe articole din presa românească (în proporție de 90% aservită stângii globaliste), care le-au creat convingerea simplistă, dar foarte puternică: Trump – rău, Biden – bun! Pe de altă parte, românii din SUA (chiar și o mare parte dintre cei care lucrează la companii din Silicon Valley) sunt perfect lămuriți și au votat în proporție covârșitoare cu Trump la alegerile din 2020. Acest text (care este doar o sinteză, cu foarte multe trimiteri la diferite articole) este un pas în direcția unei informări corecte a românilor din țară, astfel încât să înțeleagă mai bine ce se întâmplă acum în America, cu repercusiuni majore în politica mondială!
Precizez: aceasta nu este o analiză exhaustivă! Sunt convins că unele aspecte mi-au scăpat, altele poate le-am interpretat greșit. Dar cred că ideea generală e valabilă și, deci, analiza poate ajuta la formarea unei opinii corecte despre subiect.
Coaliția Globalistă
Primele zile ale mandatului Biden arată clar că America se duce într-o direcție care pare mai degrabă cea a unui scenariu horror de la Hollywood. Asta pentru oamenii de bun simț, pentru alții, această direcție înseamnă îndeplinirea unor obiective la care visează de mult.
Ca să fie mai clar, voi defini acum ce înseamnă din punctul meu de vedere oamenii de bun simț. Ei sunt cei care consideră că America este o țară a libertății, bazată pe valorile fundamentale: Familie, Biserică, Cultură, Stat național. O țară care a reușit să depășească prejudecățile rasiale din trecut, o țară în care orice om are posibilitatea să-și valorifice potențialul propriu și să-și pună în practică ideile. În fapt, o societate meritocratică, în care cei mai buni ajung, în piramida socială, acolo unde trebuie să fie! Pe baza acestei selecții naturale a cadrelor (nu prin selecția făcută de serviciile de cadre, ca în comunism) America a progresat atât de mult, până la a deveni cea mai mare putere economică din lume. Libertatea de gândire și libertatea cuvântului au fost alte ingrediente care au permis corectarea din mers a eventualelor erori, pe baza criticilor formulate de o presă care era cu adevărat ”câinele de pază al democrației”. Din punctul de vedere al doctrinelor politice, America era mult mai de dreapta decât restul lumii. Chiar Partidul Democrat (considerat liberal, deci de stânga în limbajul politic american) era mult mai la dreapta decât mult partide europene de dreapta!
Dar, de la un timp încoace, această mașinărie bine pusă la punct încă de la părinții fondatori ai Americii a început să se gripeze. Unii, ”nu spun cine, persoane însemnate” au început să-i pună bețe în roate! Evident, cei care nu simțeau că sunt la putere, oamenii de stânga! Nucleul fondator al lor (mult dezvoltat apoi în timp) a fost intelectualitatea tehnică, dar și umanistă care migrase în SUA din Europa ocupată de Hitler. Dacă vorbim despre filozofi, erau cei din Școala de la Frankfurt. Dar erau mulți alți intelectuali, de toate profesiile, care au intrat în universitățile americane și au propovăduit, ani de zile, ideile stângiste pe care le aveau. Țelul lor era să înlăture ”supremația albă” (adică pe cei care au adus prosperitatea în America și au făcut-o să fie ținta preferată a emigranților de pretutindeni, inclusiv din Europa de Vest). Bunul simț spune să nu te atingi de ceva care merge bine! Iar atunci când o țară devine un adevărat magnet pentru cei din alte țări, să o păstrezi așa cum e, să o iei drept exemplu, nu să o distrugi!
Așa ar fi normal, dar niște oameni de stânga din America au gândit altfel. În cei 8 ani ai lui Obama, din punctul lor de vedere, s-a pregătit terenul pentru schimbări majore, revoluționare, care, probabil din motive tactice, ar fi trebuit să fie făcute în mandatul lui Hillary Clinton, deci al unui președinte alb.
Trump le-a stricat socoteala prin alegerea lui, neprevăzută de Sistem. Apoi, în primii trei ani de mandat, s-a dovedit o ”nucă foarte tare”, promovând cu insistență mișcarea ”Make America Great Again (MAGA)”, de mare succes la publicul american și care a înlesnit apariția unui boom economic, conjugat cu acordarea unor facilități pentru minoritățile de culoare. Așa se face că în ianuarie 2020 Trump era practic sigur de realegere.
Probleme mari pentru Democrați, care nu-și mai permiteau să aștepte alți patru ani. Și atunci Coaliția Globalistă (s-o numim așa) a dat cărțile pe față. Lângă Democrați și universitari s-au aliniat în primul rând marile corporații Big Tech, care aveau avantajul de a controla rețelele sociale, așa numitele Social Media, devenite astăzi, de fapt, ”Socialist Media”. Mulți magnați Big Tech au o aversiune față de Trump din interese economice, cum este cazul lui Bill Gates. Apoi, ca să continuăm lista membrilor Coaliției Globaliste, aici se află aproape întreaga presa scrisă și audio-vizuală americană (și pentru că ziariștii au trecut prin universități americane), un mare număr de instituții ale statului american, o puzderie de ONG-uri cu tot felul de scopuri declarate și multe altele nedeclarate, dar și … unele puteri străine, începând cu Uniunea Europeană, în frunte cu Germania, ceea ce înseamnă că și Rusia s-a alăturat, date fiind interesele lor comune. Dar piesa principală a Coaliției Globaliste, dintre statele străine, este China, rămasă, pe glob, cea mai mare forță economică de tip comunist, deci direct interesată în îndreptarea spre stânga a Americii.
Participarea activă a Chinei la Coaliție e probată și prin invitarea președintelui Chinei, Xi Jinping (ca oaspete de onoare!) la Forumul de la Davos, din ianuarie 2021, unde s-a declarat a fi un adept al multilateralismului și globalizării (cuvinte cheie pentru Coaliția Globalistă). De notat că el fusese invitat la acest forum și cu patru ani în urmă, atunci când se spera că președinte al SUA va deveni Hillary Clinton.
Țelul si strategiile principale ale Coaliției Globaliste
Poate nu știți, dar deviza lui Biden în alegeri a fost ”Build Back Better”, asemănătoare cu titlul volumului lui Klaus Schwab, președintele Forumului Economic Mondial: ”The Great Reset”.
Această Mare Resetare înseamnă de fapt distrugerea societății tradiționale, cu cei patru piloni importanți ai ei: Familia, Biserica, Cultura și Statul național. Acesta este țelul lor principal. Ce vor să pună în loc? O țară care să nu mai fie creștină, de fapt deloc religioasă, cu din ce în ce mai multe ”familii” LGBTQ, o țară în care să intre foarte mulți migranți, în special dintre cei care nu sunt albi. Cu alte cuvinte o resetare a Americii. Care să nu mai semene deloc cu cea actuală. De fapt, o țară care să voteze mereu majoritar cu Stânga! Va fi o țară mult mai puțin eficientă economic, cu mult mai puțini profesioniști? Și ce dacă? Produce China tot ce trebuie pentru întreaga planetă! Va fi un monopol chinezesc, deci al unui stat comunist? Cu atât mai bine: Stânga va fi la putere peste tot în lume. Coșmarul lui Orwell, un ”1984”, devenit realitate? Chiar așa!
Pentru a-și atinge acest scop, Coaliția Globalistă a stabilit strategii speciale pentru distrugerea fiecăruia dintre cei patru piloni ai societății tradiționale, nu doar în America, ci chiar în întreaga lume, având în vedere interconectarea actuală la nivel global.
Familia se urmărește a fi distrusă prin favorizarea minorităților sexuale (LGBTQ) și, mai ales, prin oficializarea căsătoriilor între persoane de același sex, care vor putea să adopte copii. O altă direcție de acțiune a Stângii este instruirea copiilor astfel încât să devină oameni de tip nou, atât la nivel universitar, unde, după cum declara Andrei Șerban despre universitățile americane, există niște adevărate ”comitete neo-bolșevice”, cât și la nivelul învățământului preuniversitar.
Este interesant de remarcat că acțiunile de promovare a transgenderilor au dus la proteste din partea organizațiilor de femei. Biden a semnat deja un ordin executiv care impune, în vestiarele femeilor din universitățile de stat, prezența transgenderilor care s-au născut bărbați, dar aleg să fie femei! Desigur ei (ele) vor concura cu femeile în competițiile sportive studențești. E primul pas în direcția poluării sportului feminin! Bărbații care devin femei au totuși niște caracteristici (musculatură, forță) tipic masculine, ceea ce înseamnă că femeile născute femei nu vor mai avea nicio șansă de victorie! Orice lucru aberant naște lucruri și mai aberante!
Biserica a făcut și face obiectul unei adevărate ofensive stângiste, începând de la Revoluția franceză, continuând cu cea din Rusia anului 1917 și apoi cu cele întâmplate în statele comuniste europene sau asiatice. O nouă ofensivă are loc, în ultimii ani, în statele vest-europene, începând cu refuzul ferm de a menționa în preambulul Tratatului UE rădăcinile europene ale Europei, indiscutabile dacă ne gândim că prima construcție europeană de după prăbușirea Imperiului Roman a fost cea reușită de Carol cel Mare, cu crucea în mână!
Pe de altă parte, pentru că Papa Ioan Paul al II-lea s-a dovedit a fi fost un element important în lupta împotriva comunismului, s-au depus eforturi teribile de a se instala un Papă cu vederi de stânga. Cum succesorul lui Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea, ajuns Papă în 2005, s-a dovedit a fi mult mai intransigent cu Stânga, s-a produs o mișcare aiuritoare, fără precedent: el a fost schimbat după numai 8 ani, în timpul vieții (de altfel, încă trăiește!), dovadă că era o urgență teribilă să ajungă să conducă la Vatican actualul Papă, Francisc, probabil cel mai de stânga papă din istorie (de altfel, cu o tinerețe revoluționară în Argentina), care s-a declarat deja de acord cu căsătoriile între persoane de același sex. Cu toate astea, catolicii americani îl sprijină pe Trump.
Sunt convins că ofensiva Stângii va continua și împotriva celorlalte culte religioase. Deocamdată ea a început împotriva liderilor religioși care s-au declarat pro-Trump.
Cultura a fost domeniul în care s-a manifestat cel mai pregnant acel concept inventat de universitățile americane: ”corectitudinea politică”. O denumire tipic comunistă, care ascunde, de fapt, adevărul. În realitate, este vorba despre o cenzură în toată regula, pe baza unor criterii pe care le stabilesc acei câțiva inițiați. La început s-a râs de aceste criterii absurde, dar acum deja nu mai e de râs! S-a ajuns la retragerea unor desene animate celebre, a unor cărți celebre, dărâmarea statuilor unor personaje istorice americane și din alte țări … și multe altele, între care, mai nou, concedierea unor artiști pentru postări pe rețelele sociale. Totul se face în scopul DECLARAT al distrugerii ”culturii albe”, adică a culturii de tip european: se propune a fi cenzurați Beethoven și Shakespeare (lista e mult, mult mai lungă), iar Odiseea lui Homer este acuzată de sexism. Ce mi se pare ciudat este că diverși creatori albi se alătură acestei monstruozității, cu aerul că e ceva corect, deși mâine va veni în mod sigur rândul lor. Inconștiență sau interes personal de moment dincolo de care ei nu pot vedea? Cadrul mai larg al acestui antirasism cu idei rasiste este conceptul Woke (trezirea populației de culoare), folosită în special de gruparea Black Lives Matter (BLM), cea care a provocat tulburările din diferite orașe americane, timp de multe luni, în anul electoral 2020.
Mai nou, ”corectitudinea politică” este dezvoltată sub denumirea ”Cancel Culture”, adică o cultură a anulării. Pur și simplu, ești anulat pe criterii rasiste sau de altă natură! Și aproape nimeni nu se opune! De fapt, încă din 2020 au apărut primele reacții la conceptele Cancel Culture și Woke, considerate o cultură a cenzurii. Să sperăm că vor urma și altele…
Statul național este și el o țintă importantă a Coaliției Globaliste, pentru că ei vor să instituie un stat mondial, în care ei să decidă cum se desfășoară viața supușilor, adică a întregii populații a globului! Desființarea sau măcar slăbirea statelor naționale este dorită în perspectiva viitorului Guvern Mondial, ”visul de aur” al Coaliției Globalizatoare. În această direcție se militează asiduu pentru acceptarea unor fluxuri masive de migranți, care să schimbe pur și simplu componența populației din țara respectivă (SUA, dar și multe țări europene).
Biden a oprit deja construirea zidului început de Trump la frontiera cu Mexicul, așa că drumul e deschis! În schimb, cei care vor să emigreze în America din țările Europei de Est trebuie, pentru obținerea aprobărilor, să treacă prin aceleași dure furci caudine ca până acum. Ghinionul lor că sunt albi!
Pe de altă parte, statul național este subminat și prin atacarea economiei, sub pretextul unor măsuri ecologiste. Se desființează locuri de muncă, deci bunăstarea unor oameni este afectată. Un exemplu, alături de multe altele, este cazul conductei Keystone XL, pentru transportul țițeiului din Canada până în Texas. Unul dintre ordinele executive semnate de Biden cu mare urgență este cel prin care se blochează dezvoltarea acestui proiect, care ar micșora dependența SUA de petrolul din Golf! În plus, se creează pierderi uriașe Canadei, care are petrol, dar nu-l poate trimite rapid în sudul SUA, la rafinăriile din Texas, decât prin această conductă.
Această oprire a construirii unei conducte foarte necesare este un gest cu atât mai ciudat, cu cât ecologiștii nu protestează deloc împotriva conductei Nord Stream 2, pe care Rusia o construiește pe fundul Mării Baltice pentru a transporta gaz în Germania fără a mai trece prin Polonia. Cum e clar că Biden va relaxa sancțiunile împotriva Rusiei, deja se reiau lucrările (întrerupte la presiunile lui Trump) pentru realizarea acestei conducte, care va accentua dependența Germaniei și a întregii Europe de Vest de gazul rusesc.
Revenind la conducta Keystone XL, s-a pus întrebarea ce vor face muncitorii care lucrau la construcția și apoi la asigurarea transportului țițeiului prin conductă? Un mare ecologist democrat, John Kerry, a propus o soluție: muncitorii să se apuce să confecționeze panouri solare. Citind această știre nu știi dacă să râzi sau să plângi!
Situația la zi
Poate că, după ce au parcurs cele de mai sus, unii dintre Dumneavoastră vor zice că acestea sunt teme inventate de o presă anti-Biden. Iată un argument că nu e așa. Revista Time (puternic democrată!) publică pe 4 februarie 2021 un articol cinic despre ”campania din umbră care a salvat alegerile din 2020”.
Pur și simplu se povestește cum s-a creat o coaliție care ar include Congresul, Silicon Valley (Big Tech) și legislativele de stat, dar și multe ONG-uri (care au colectat sumele de bani uriașe necesare pentru acțiunile coaliției). S-au creat grupuri de lucru pe diferite subiecte. De exemplu, un front juridic unificat a luptat pentru ”a schimba sistemele și legile de vot” la nivel de stat, ocolind adesea neconstituțional legile statului și transferând puterea statelor către guvernatori. Se dau detalii despre cum s-a reușit impunerea votului prin corespondență, crucial pentru câștigarea alegerilor de către Biden, după cum se recunoaște. Sunt multe detalii interesante în acest articol, cum ar fi acela că a existat un coordonator al tuturor acțiunilor, Mike Podhorzer (un activist sindical), care controla inclusiv acțiunile grupurilor Antifa, Black Lives Matter și altele, care au protestat violent pe tot parcursul anului electoral. Pe site-ul web, acum defunct, al grupului exista o hartă cu peste 400 de demonstrații post-electorale planificate care să fie activate prin mesaj text imediat după 4 noiembrie, dacă ar fi fost cazul. Nu a fost! Ar fi de comentat de ce, oare, liderii Campaniei din Umbră vor acum ca toți să știe ce au făcut. Să fie o demonstrație de forță? Greu de spus.
Am analizat în alt articol alegerile americane din 2020. După instalarea lui Biden, Coaliția Globalistă și-a dorit să ducă lucrurile până la capăt și să-l anihileze pe numărul 1, Donald Trump. Nu le-a ieșit! Procesul din Senat a dat chix și, deocamdată, Trump poate candida în 2024. Asta este o mare nerealizare a Coaliției.
O altă problemă pe care o vor avea Globaliștii Stângiști după victorie ar fi dimensiunea prea mare a construcției lor, deci posibilitatea ca interese divergente să iasă la iveală și să producă fracturi. În fond, orice revoluție și-a devorat copiii, după cum bine se știe din istorie. Deja unele semne au apărut destul de repede. Chiar la Forumul de la Davos, din ianuarie 2021, Angel Merkel a manifestat câteva rezerve față de noțiunea de ”mare resetare”. Iar Emmanuel Macron s-a distanțat și el de ideologia ”Woke”. Recent (17 februarie 2021) a apărut o primă reacție la nivel înalt, în Marea Britanie. Ministrul Educației a anunțat o serie de măsuri pentru garantarea libertății de expresie în universități.
În Europa de Est, cea care a trecut prin teribila experiență comunistă, rezistența la distrugerea societății tradiționale este foarte puternică. De exemplu, guvernul polonez a decis că orice platformă socială (Facebook, Twitter etc.) care șterge conținutul unei postări aparținând unei persoane din Polonia va fi amendată cu 13,5 milioane de dolari, dacă postarea nu este ilegală conform legii poloneze!
Primul ministru al Australiei a declarat că țara sa nu se va lăsa intimidată de Big Tech (Facebook, de fapt).
Pe de altă parte, sunt comentatori care prezic o puternică reacție contra-revoluționară în America, cu consecințe la alegerile parlamentare din 2022, de la jumătatea mandatului.
Între timp, rețelele sociale (Twitter, Facebook, Instagram etc.), care au aplicat o cezură partizană dură, interzicând doar pe Trump și pe adepții săi, se confruntă cu un val uriaș de retrageri, pe măsură ce apar rețele sociale alternative. Mai întâi a apărut Parler, scos imediat din joc prin acțiunea concertată a uriașilor Big Tech (Google, Apple, Amazon), dar care a revenit ulterior. Apoi MeWe, care, se pare, este, de fapt, arondată tot Stângii. Alte rețele sociale, alternative la cele ale Big Tech, sunt Gab și Telegram.
E clar, lumea se schimbă, deocamdată într-o direcție care pare să fie autodistructivă, dar cine știe ce ne va rezerva viitorul!
Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.
4 Comments
Heisenberg
22 February 2021Corecta si ingrijoratoare in acelasi timp aceasta analiza. Ar mai fi un mic detaliu de discutat, anume rolul jucat pana la urma de Trump. Poate era mai bine daca republicanii ar fi avansat un alt candidat, care cel mai probabil ar fi castigat si in 2016 si in 2020, facand si mai grea sarcina `revolutionarilor`. Asa insa, perspectiva unei noi candidaturi a sa in 2024, mai ales cu un nou partid sau ca independent, subminand practic candidatura republicana, mi se pare destul de periculoasa. Si ar putea chiar alimenta ideea ca insusi Trump sa fi facut parte din acel scenariu horror.
Alin Cristea
22 February 2021“Sunt convins că ofensiva Stângii va continua și împotriva celorlalte culte religioase. Deocamdată ea a început împotriva liderilor religioși care s-au declarat pro-Trump.”
– Ofensiva Stingii A INCEPUT? Articolul indicat prin link nu e convingator.
– Sint convins ca… – astfel de formule sint, desigur, amuzante.
– Articolul e scris doar pentru lectura conservatorilor?
AT
22 February 2021Tucker Carlson are niste comentarii jos palaria
https://www.youtube.com/watch?v=qkP1SX8u7sQ
https://www.youtube.com/watch?v=C5xu32LnDyU
DP
22 February 2021Situatia se deterioreaza dramatic, cu fiecare 24 de ore. Iata cateva exemple:
https://www.churchmilitant.com/news/article/the-steal-goes-on
https://www.churchmilitant.com/news/article/marxist-power-grab