Asistăm zilele acestea la schimbări masive în sistemul internațional, atât din punct de vedere cultural, cât și politic. Lumea din jurul nostru se mișcă de abia reușim să ținem pasul cu ce se întâmplă – prea mulți par deja pierduți pe cărare – însă noi, ca națiune, suntem ținuți în loc de discuții sterile despre mafioții noștri locali și meschinăriile lor.
În loc să aibă grijă să ghideze România în a-și alege locul într-o nouă Europă, mititeii din frunte își votează propriile interese perfide, iar pe noi ne țin ațâțați la toate mișcările lor. Suntem captivi în acest univers limitat, unde lupul stă paznic la oi și noi trebuie să păzim să nu carecumva să fugă cu stână cu tot. Cei care ar trebui să ne conducă, în mare parte, nici nu au habar ce se întâmplă în afara granițelor țării, nu dau nicio impresie că ar urmări evoluțiile externe – multora le-ar fi și greu s-o facă, cum lor le e dificil să stăpânească însăși limba maternă – iar cei care poate urmăresc nu vorbesc o iotă despre asta, un scărpinat în cap, un tremurat din ochi în semn de luat la cunoștință, nimic. Tac, fiindcă nu-i interesează. Ei au un mandat de dus la final, niște legi de trecut pe șest, niște pușcărie de evitat sau amici de scos din pușcărie. De ce ar trebui să ne așteptăm la altceva?
Niciun modicum de viziune, nicio idee despre rolul României pe plan european într-o Europă în continuă schimbare. Țineți cont că, atunci când zic Europa, mă refer la Europa, nu la Uniunea Europeană.
Se vorbește din ce în ce mai des despre Intermarium, o alianță est-europeană care ar cuprinde țările de la Polonia (inclusiv) spre est, cu valori bine delimitate, anti-rusești, uesceptice și pro-atlantiste. Într-o asemenea alianță, România ar fi un pilon extrem de important, fiind țara cu cea mai mare populație din zonă, după Ucraina și Polonia. O forță de viitor cu privirea îndreptată către lumea anglo-saxonă, barieră impenetrabilă împotriva influenței și amenințării rusești. Vedem deja cum antirusismul UE este de carton, profund retoric și nu prezintă o bază pentru viitor.
Dar până la Intermarium, România este captivă domestic. Și nu-l văd nici pe Dragnea, nici pe Grindeanu, nici pe Șerban Nicolae, dar nici pe Nicușor Dan sau Predoiu capabili sau dispuși să deschidă o discuție în sensul ăsta. Nu fiindcă nu ar fi de acord cu ideea, ci fiindcă pur și simplu nu dau doi bani. Nu îi interesează. Pentru ei, România e în UE, o lăsăm pe direcția pe care am găsit-o, nu contează că UE însăși a luat-o la vale. Pentru ei miza e internă și, mai ales, personală. Cinstea le miroase urât, viziunea cu atât mai mult. Îi aruncă din papuci, îi întrerupe din șmenuri.
De asta, până la Intermarium, trebuie să scăpăm de ei. Și vă rog să observați că nu am dat numele vreunui partid. Sunt diferite niveluri de cancer, într-adevăr, dar la momentul actual niciun tip de cancer de pe piață nu ne va duce unde ne dorim. Nici PSD, nici PNL, nici USR și, cu siguranță, nici sateliții Rusiei în România, precum PRU sau ANR. Niciun partid nu a arătat până acum că știe despre ce vorbește sau că are vreun concept pentru România în afară de cel de sat fără câini.
Trebuie construit de jos în sus. Iar pentru asta, trebuie redusă (eliminată complet ar fi destul de greu, indiferent unde ne-am afla) cât mai mult ideea că poți intra în politică pentru a face avere. Trebuie eliminată ideea că poți intra în politică să-ți scoți prietenii din pușcărie. Se bate multă monedă și se face mult tam-tam pe lupta anticorupție, însă este o cerință imperativă pentru a putea trece mai departe. Nu ne putem aștepta ca politica să atragă tineri inteligenți, cinstiți și cu viziune când imaginea politicianului român este – pe bună dreptate – așa cum este. Așa cum e greu pentru un astfel de om să intre în cocină cu porcii și să nu iasă a doua zi scârbit ori, caz mai tragic, să ajungă să se scalde și el în lături cu restul.
Așa se creează terenul pentru Intermarium și pentru performanță. Este ușor să bagatelizezi termenul „anticorupție”, mai ales cum pentru mulți a ajuns să se confunde cu un singur om – Kovesi – care, pentru o parte, pare că a ajuns un soi de idol. E periculos și păgubos. O idee nu stă într-un om. Cu sau fără Kovesi, lupta anticorupție a prins tracțiune și trebuie să continue, fiindcă avem nevoie de ea.
Pe plan intern, asta e prima cerință pe care Intermarium și o nouă Europă o cer de la România. Pe plan extern, șansa României este compusă din NATO, America (deși am comis o reduntanță) și Intermarium. România trebuie să-și aleagă locul în această nouă Europă, fiindcă altfel ne va fi ales pentru noi. Cu o Europa de Vest care se arată atât de nerăbdătoare să-și arunce valorile pe geam, a venit rândul Europei de Est să preia ștafeta.
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
9 Comments
solo13mmfmj
10 May 2017Daca tarile care compun Intermarium nu dezvolta arme de distrugere in masa si vectori purtatari organizatia nu are nici o valoare.
In legatura cu scaparea de politiceni actuali ce sugerati daca toate partidele sunt la fel?
Anca Cernea
10 May 2017solo
Țările care compun Intermarium fac parte din NATO, sau aspiră la NATO, și de aceea armele de care dispun și vor dispune în viitor, să sperăm cât mai eficiente, în vederea descurajării oricărei pofte agresive dinspre Rusia sau din orice altă parte, se vor încadra în normele Civilizației Occidentale.
La a doua întrebare, răspunsul îl văd cam așa.
Se caută un partid creștin, patriotic, iubitor de libertate, atașat Occidentului, adică Civilizației Iudeo-Creștine, nu dușmanilor ei dinăuntru, partid care să lupte ferm cu corupția și fărădelegea provenite din comunism.
Cam cum trebuia să fie PNȚ, dacă nu ar fi fost deturnat și omorât. Cam cum e PiS acum în Polonia.
Nu ar trebui să fie imposibil, întrucât toate sondajele arată că majoritatea covârșitoare a cetățenilor vor aceste lucruri.
Băsescu a făcut câte ceva în sensul indicat mai sus, dar prefer să nu mai comentez pozițiile sale actuale.
În rest, ce avem acum? O „dreaptă” sorosistă, care ignoră sau combate creștinismul și patriotismul, iar libertatea o concepe în termenii marxismului cultural de la BXL. O „stângă” PSD, de fapt tagma jefuitorilor, care fac referire mincinoasă la creștinism patriotism și Occident, în realitate acționând exact pe dos. (Că de „creștinismul” și „patriotismului” periferiei putinofile, nici nu mai merită să discutăm.)
Așadar, interes ar fi în societate pt un astfel de partid. Rămâne să găsim lideri care vor să slujească cetățenilor, nu să-i ia de proști și: 1 să-i fure și să-i păcălească (PSD) sau 2. să încerce să-i transforme în suedezi („dreapta”).
Kondor
10 May 2017Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Belarus (?!?!?) si Rep. Moldova (?!?!?) nu reusesc sa le vad in acest concept.. Cat despre Ucraina.. trebuie ajutata militar.. si nu doar cu casti si veste anti-glont..
lazar
10 May 2017Se cauta partid nou? Altceva? Promovati UCDR! Cred ca merita o sansa.
Mihaela Bărbuş
10 May 2017Nu, nu se cauta cu orice pret un partid nou. (Se pare ca UCDR nu are politica externa sau e atat de bine pitita ca nu o vede nimeni.)
Anca Cernea
10 May 2017Poate am putea să reformulăm, ca să nu sune prea dur: „se caută partid nou, dar nu cu orice preț”.
Am intrat pe site la UCDR, nu e rău ce se propune acolo. Dar mai sunt lucruri importante de pus la punct.
Unul extrem de important este cel menționat de Mihaela. Politica externă.
Ce atitudine avem față de NATO, America, Polonia, Israel? Dar față de Ucraina? Dar față de Germania, UE? Dar față de Rusia?
Nu văd vreo vorbă despre Basarabia.
Dar mai lipsește ceva important. O viziune mai largă asupra felului cum funcționează în lume obiectivele pe care le propune UCDR pentru România. Ceva care să arate o înțelegere a războiului religios/cultural/politic cu care se confruntă Civilizația Iudeo-Creștină, și a locului pe care vrem noi să-l ocupăm în acest context.
Să mă explic. Istoria arată că lumea în care pot funcționa propunerile de pe site-ul UCDR este ceea ce numim, în sens larg, „Occidentul”. În afara Occidentului, democrația, transparența, etc, nu funcționează.
Este adevărat că și unele țări care nu aparțin geografic și cultural Europei sau Americii pot crea condiții asemănătoare, dar asta înseamnă că ele adoptă modelul occidental, care nu este incompatibil cu cultura locală (v. Japonia).
Iar „Occidentul” în sine este o realitate foarte complexă, foarte divizată.
Partea din el care se bazează pe Biblie este cea care a creat cultura, instituțiile, tradițiile, reperele ce au permis libertatea, dezvoltarea economică, știința, tehnologia, arta, muzica, literatura, etc.
Există însă în Occident și tendințe revoluționare, care nu sunt doar străine acestor lucruri, ci le combat sistematic, dinăuntru. Ele sunt mai vechi, dar de vreo 100 de ani au luat forma comunismului de tip sovietic, resp. produsului său de export, marximul cultural.
În prezent, marxismul cultural domină aproape în întregime structurile politice, mass media mainstream, universitățile, bucurându-se de sprijinul instituțiilor internaționale precum UE, ONU, rețelelor de ONG-uri stângiste conexe, elitelor financiare, băncilor, fundațiilor, etc.
În afara sa, Lumea Occidentală își are dușmani extrem de agresivi, care nu fac un secret din aceea că doresc, și consideră că pot, să o distrugă: Rusia, China, Islamul.
Noi în care lume ne situăm? Înțelegem măcar ce se întâmplă în lume? Ce copiem din Occident, setările sale de bază, care i-au adus măreția, sau virusul care îl vulnerabilizează și amenință să-l dărâme?
Cetățenii de rând intuiesc mai bine decât elitele astfel de lucruri. Românii se declară 95% pro-occidentali, vreo 98% creștini.
Dar cine vrea să ia steagul să-i conducă pe români, trebuie să fie în stare să formuleze dorințele lor exprimate, ca să zicem așa, statistic, într-un program politic explicit.
Asta vreau eu să văd pe site-ul UCDR.
Altfel, corupție nu vrea nimeni. Transparență vor toți. Și unițisalviștii, care îl au pe Matei Păun șef de campanie, om conectat la bănci rusești. Chiar și Dragnea zice că vrea. În America Latină așa au câștigat marxiștii alegerile, pe campanii pentru „etică în politică”. Au câștigat și au adus corupția deja existentă, la cote astronomice, nemaipomenite și neimaginate de vreun ticălos privat, necomunist, înainte de „etica” aia. Mutatis mutandis, în termeni românești, în urma campaniei pentru „etică”, Brazilia a trecut de la o corupție de tipul descris de Caragiale, la una de tip Ghiță. La proporțiile acelei țări, totul are însă dimensiuni continentale.
Corupția în România se trage în cea mai mare măsură din regimul comunist. De acolo provine grosul tagmei jefuitorilor de astăzi, din politrucii și securiștii care au nenorocit România înainte de 89. De la ei, plus descendenții lor, plus clienții lor și toți șmecherii cooptați de ei pe parcurs, provin toate marile noastre necazuri: jaful pe scară largă, ineficiența, birocrația, demoralizarea, eșecul tentativelor de reformă, emigrarea, riscul de trădare de țară și alunecare spre Rusia, diviziunile grave create în societate prin dezinformarea și instigarea la ură, prin moguliziuni și zvonistică, toate astea sunt perpetuate de această zonă specială a societății, care ar face orice porcărie ca să-și păstreze privilegiile.
N-am văzut vreo referire la această problemă, nici ca diagnostic formulat, nici ca propunere de soluții, pe site-ul UCDR. Din păcate, orice „luptă anticorupție” care ignoră asta e sortită eșecului (și compromiterii).
Încă o vorbă. Dat fiind că face referire la creștin democrație, UCDR ar fi făcut bine să studieze mai cu grijă experiența PNȚ. Nu, nu a fost un partid ca toate celelalte. A avut un capital de credibilitate uriaș, legat de opoziția față de toate dictaturile și de atitudinea liderilor și militanților săi din pușcăriile comuniste. A reprezentat cu respect și spirit de slujire dorința poporului român de a-și trăi credința, patriotismul, și de a aparține Lumii Libere.
Fără PNȚ, așa infiltrat, așa căzut pe mâna dușmanilor și proștilor, și, practic, terminat prin anii 2000, fără PNȚ zic, poate eram acum în situația Belarus, hai să zicem, cel mult, a Ucrainei.
PNȚ a fost cel care a cerut integrarea în Europa și în NATO.
Era frumos să se fi făcut o nuanță, o diferențiere, care să marcheze respectul pentru aceste lucruri aduse pe scena politică post89 de PNȚ, și se putea adăuga, desigur, o critică severă la adresa celor care l-au distrus.
Un alt lucru pe care era bine să-l fi studiat autorii platformei UCDR este creștin-democrația în sensul de curent politic postbelic.
Ar fi văzut că, din păcate, acest curent a devenit un rușinos dezastru. Nu, nici măcar nu a dispărut (ca PNȚ) a ajuns mai rău, a ajuns să-și contrazică fundamentele inițiale, făcând compromisuri care l-au transformat în instrument al dușmanilor creștinismului și democrației.
Au votat avortul în Italia și Belgia. S-au aliat cu comuniștii în Italia. În Germania defilează primii la toate paradele gay. În această țară, CDU este la putere de foarte mulți ani, iar Germania domină UE – UE care a devenit cel mai important instrument de impunere a agendei anticreștine în țările membre, împotriva voinței cetățenilor. (Ca să nu mai zic de creștin democrații din America Latină, care i-au adus la putere pe Allende și pe Chavez, de exemplu).
În sine, centrismul la care face referire UCDR nu poate fi un principiu. Centrul se deplasează tot mai la stânga, pe măsură ce stânga se radicalizează, iar dreapta se prostește, se lasă intimidată și tot cedează teren.
Nu este o idee bună să fim la mijloc între controlul Statului, propovăduit tradițional de socialiști, și libertatea individuală, propovăduită tradițional de liberali. Zic tradițional, pt că deja aceste definiții aparțin trecutului. În prezent, socialiștii au priceput că nu merge controlul total al Statului, iar liberalii au acceptat un grad mare de control guvernamental, care este în avantajul establishmentului oligarhic contopit, socialisto-liberal („uselist”, i-am putea spune, în termeni românești) de prin mai toate țările lumii. Ăsta nu e capitalismul lui Adam Smith. E modelul chinezesc.
Practic, nu există acum economie liberă nicăieri în lume.
Așa cum explică ILD de ani de zile, citându-l pe Olavo de Carvalho, secretul succesului nu e de găsit în proporția justă dintre puterea Statului și libertatea individului.
Reglarea aspectelor morale ale economiei, împiedicarea abuzurilor la care s-ar putea deda privații puternici, trebuie să rezulte din atitudinea societății inspirate de reperele sale culturale și religioase.
Nu birocrații Statului ne vor scăpa de riscul abuzurilor privaților, dimpotrivă, Statul va deveni un instrument pe mâna celor puternici și lipsiți de scrupule, marilor corupți/inginerilor sociali care se bucură de sprijinul acestora.
Soluția creștină față de sărăcie este cea indicată de Mântuitorul: „Dați-le voi să mănânce”. Nu scrie nicăiri în Evanghelie să dăm Cezarului sau lui Irod, ca ei să facă redistribuție și protecție socială. Creștinismul, Biserica, a creat caritatea, spitalele, azilele, rețelele de ajutor pentru cei săraci, bolnavi, văduve, orfani, refugiați, necăjiți. Nu Statul. Dacă cerem Statului, primăriei, UE și ONU să facă asta, să nu ne plângem de secularizare.
O societate poate fi liberă doar dacă un număr suficient de cetățeni ai săi au încă repere morale comune (Cele 10 Porunci) și își cultivă anumite virtuți personale care își pun amprenta profundă asupra comunității. O astfel de societate va respinge drept inacceptabile anumite comportamente. Va refuza, de exemplu, să facă afaceri cu cine nu respectă aceste repere. Dacă fundamentele religioase sunt suficient de puternice, ele se impun în cultură și în viața publică, și pot căra în spate și pe ateii și revoluționarii care parazitează libertatea construită pe aceste fundamente. Dacă nu, nu.
Avem exemple de țări în care aceste lucruri par să funcționeze încă în viața publică în mare măsură – USA – și chiar să se manifeste în creștere – Israel, Polonia. În aceste țări, războiul cultural nu a fost câștigat de stânga, nu s-a terminat, ba chiar are șanse să fie câștigat de dreapta.
În alte țări, avem mari comunități, chiar majorități conservatoare, care nu sunt reprezentate politic. De exemplu, România.
UCDR poate formula o ofertă în acest sens dacă dovedește că înțelege lucrurile expuse mai sus.
Sper că reiese, măcar din lungimea acestui comentariu, că intenția lui nu este de a respinge inițiativa numită UCDR, ci de a o ajuta.
Lazar
10 May 2017Va multumesc frumos pentru raspuns!
solo13mmfmj
10 May 2017De ce mia-ti sters comentariul?
Costin Andrieş
10 May 2017care comentariu?